CHF loan contract clauses upheld; consumer's appeal annulled as void, ordered to pay bank costs

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2019

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 8 septembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând să se constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art. 1.3, art. 2.1, art. 6.3 din secţiunea 6 - Rambursare din contractul de credit nr. x din 19.12.2007, încheiat între părţi. S-a solicitat obligarea pârâtei să convertească în RON creditul acordat prin contractul de credit nr. x/19.12.2007 şi să emită un nou grafic de rambursare, cu începere de la data semnării contractului până la sfârşitul perioadei de contractare, la cursul valutar de 2,2695 RON/CHF (reprezentând 1,8913+ 20% CHF/RON) de la data contractării creditului. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul clauzelor abuzive.

În cuprinsul cererii, reclamantul a evaluat litigiul la suma de 253.688 RON (echivalentul a 61.875 CHF).

La solicitarea instanţei, reclamantul şi-a precizat acţiunea, arătând că valoarea capătului de cerere privind conversia creditului în moneda naţională este de 253.688 RON, iar valoarea capătului privind sumele solicitate cu titlu de diferenţă de curs valutar este de 38.941 RON .

Prin sentinţa civilă nr. 320 din 1 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1946/2017 din 16 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă. Totodată, a fost obligat reclamantul la plata sumei de 3.570 RON către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La data de 22 ianuarie 2018, recurentul-reclamant A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, modificarea în tot a deciziei recurate, admiterea apelului, cu consecinţa constatării caracterului abuziv şi nulităţii clauzelor prevăzute la art. 1.3, art. 2.1, art. 6.3 din secţiunea 6 - Rambursare din contractul de credit nr. x din 19.12.2007, încheiat între părţi. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la convertirea în RON a creditului acordat prin contractul de credit nr. x/19.12.2007 şi să se emită un nou grafic de rambursare, cu începere de la data semnării contractului până la sfârşitul perioadei de contractare, la cursul valutar de 2,2695 RON/CHF. S-a solicita şi obligarea pârâtei la restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul clauzelor abuzive.

În cuprinsul recursului, recurentul a arătat că argumentul potrivit căruia clauza contestată i-a fost cunoscută de la momentul încheierii contractului nu este suficient pentru a înlătura lipsa negocierii, în condiţiile în care nu a avut posibilitatea de a influenţa conţinutul respectivei clauze, putând doar să refuze încheierea contractului.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că, pentru a se stabili dacă în speţă condiţia dezechilibrului semnificativ este îndeplinită, instanţa de apel trebuia să se raporteze la natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul, precum şi la circumstanţele existente la momentul încheierii contractului.

În accepţiunea reclamantului, nu se poate reţine că interesele sale legitime au fost luate în considerare, în condiţiile în care se afla într-o poziţie de inferioritate faţă de profesionist atât în ceea ce priveşte puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, în speţă fiind vorba de un contract de adeziune.

S-a mai învederat că dezechilibrul major care rezultă dintr-un astfel de contract de adeziune constă în imposibilitatea consumatorului de a cunoaşte şi anticipa mărimea obligaţiilor sale. Aşa cum se prevede la art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

La data de 7 martie 2018, intimata-pârâtă B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susţinându-se sub acest aspect că recurentul critică hotărârea atacată pentru considerente care nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Astfel, intimata-pârâtă a învederat că decizia instanţei de apel nu a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În subsidiar, intimata B. S.A. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate ca fiind legală şi temeinică.

La data de 5 octombrie 2018, intimata-pârâtă a depus la dosar cerere de acordare a cheltuielilor de judecată, anexând înscrisuri justificative în acest sens.

Prin rezoluţia aflată la dosar, s-a stabilit că recursul recurentului-reclamant este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1946/2017 din 16 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 18 septembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 5 octombrie 2018, intimata-pârâtă a depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 4 decembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză, s-a stabilit termen pentru verificarea subzistenţei temeiului de drept care a determinat suspendarea judecării cauzei şi pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului, la data de 4 iunie 2019.

Înalta Curte constată că recursul pendinte a fost suspendat pentru a preîntâmpina o practică judiciară neunitară, având în vedere că prin încheierea de şedinţă din 8 octombrie 2018 s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la admisibilitatea recursurilor vizând litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017 în Monitorul Oficial, respectiv 20 iulie 2017, prin raportare la cele reţinute prin decizia nr. 52/18.06.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere că prin decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibile sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept arătată, instanţa va repune cauza pe rol, potrivit art. 415 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu mai subzistă temeiul care a generat suspendarea judecării recursului pendinte.

În continuare, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în vigoare la data demarării litigiului, prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

În raport cu aceste considerente, se constată că, deşi formal a fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile din cererea de recurs vizează aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

În cuprinsul recursului, recurentul-reclamant a prezentat situaţia de fapt a litigiului, după care a susţinut, în esenţă, că între părţi nu a avut loc o negociere a clauzelor contractuale, ci banca a procedat la aducerea la cunoştinţă a conţinutului contractului de credit, fără ca reclamantul să aibă posibilitatea de a influenţa conţinutul acestuia. În aceste condiţii, recurentul-reclamant a învederat că este îndeplinită condiţia dezechilibrului semnificativ în cauză, acesta constând în imposibilitatea consumatorului de a cunoaşte şi anticipa mărimea obligaţiilor sale.

De asemenea, s-a mai precizat că, în speţă, clauzele contractuale nu au fost formulate în mod clar şi fără echivoc, astfel încât să nu fie necesare cunoştinţe de specialitate pentru înţelegerea acestora.

Înalta Curte constată că modul în care au fost construite aceste critici nesocoteşte caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse şi analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate, motiv pentru care vor fi înlăturate.

Prin intermediul criticilor formulate, în realitate, recurentul-reclamant contestă modul în care instanţa de apel a stabilit şi interpretat starea de fapt a litigiului prin raportare la probele aflate la dosarul cauzei, înscrisurile avute în vedere la stabilirea acestei situaţii de fapt, aspecte care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, ci numai netemeinicia acesteia.

Recurentul-reclamant şi-a încadrat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ceea ce implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei de apel în legătură cu aceste prevederi legale.

Înalta Curte constată că recurentul nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greşit, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referindu-se fie la nesocotirea unei norme de drept material, care trebuie să fie în vigoare la momentul judecăţii, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport cu exigenţele textului de lege.

Mai mult decât atât, verificând motivele de recurs dezvoltate de recurent, instanţa reţine că acestea nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În plus, Înalta Curte constată că în cadrul criticilor din recurs se regăsesc reiterate ad literam motivele cuprinse în cererea de apel, recurentul neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.. Motivele din apel nu pot fi invocate tale quale în cadrul recursului, întrucât, procedând astfel, practic recurentul-reclamant critică soluţia primei instanţe.

Prin urmare, modul în care a fost concepută cererea de recurs nesocoteşte caracterul de cale extraordinară de atac a recursului.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să determine aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1946/2017 din 16 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă B. S.A., Înalta Curte urmează să o admită, conform art. 452 şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că au fost dovedite cheltuielile de judecată, prin depunerea la dosar a înscrisurilor justificative. În consecinţă, Înalta Curte va obliga recurentul-reclamant A. să achite intimatei-pârâte B. S.A. suma de 4046 RON cheltuieli de judecată, conform facturii fiscale şi a dovezii debitării contului aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1946/2017 din 16 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant A. să achite intimatei-pârâte B. S.A. suma de 4046 RON cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2019.