Rent claim for port storage platform: cassation appeal declared inadmissible under port activity jurisdiction

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2014, la 27 octombrie 2014, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta CN Administraţia Porturilor Maritime Constanţa S.A., a solicitat instanţei să constate că pârâta nu are dreptul să îi solicite chirie pentru platforma de depozitare în suprafaţă de 4.647 mp situată în clinul din spatele danei 44, la vest de depozitul de piei; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 35, art. 453 şi art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 919 din 23 mai 2017 pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei A. S.A..

3. Împotriva sentinţei civile nr. 919 din 23 mai 2017 pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a declarat apel reclamanta A. S.A., care a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 42 din 31 ianuarie 2018.

4. Împotriva deciziei nr. 42 din 31 ianuarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A., fără a indica temeiul de drept, solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului s-a susţinut că, prin decizia recurată, la pagina 7 paragrafele 4-6, instanţa de apel reţine că remăsurarea terenului s-a făcut anterior promovării acţiunii finalizată prin decizia nr. 5929/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, susţine recurenta că la paragraful 7 de la pagina 7, instanţa de apel a reţinut că "având în vedere că reclamanta a înţeles să solicite prin acţiune constatarea dreptului de proprietate asupra unei platforme de 2250 mp, astfel cum era evidenţiată în documentele sale contabile…"

Or, aceasta reprezintă o motivare lipsită de relevanţă în soluţionarea cauzei.

S-a mai arătat că, până în anul 2012, pârâta nu a ridicat niciodată pretenţii pentru chiria aferentă unei suprafeţe de 4.647 mp, iar remăsurarea suprafeţei în litigiu s-a realizat în anul 2000.

De asemenea, la pagina 8, ultimul paragraf, instanţa de apel a reţinut că "până la proba contrară, administratorul portului deţine în administrare, conform H.G. nr. 393/1992, construcţiile hidrotehnice aflate pe suprafaţa de 63.000 mp, deci, inclusiv, platforma în litigiu.".

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că şi aceste constatări reprezintă o motivare eronată.

În realitate, potrivit H.G. nr. 393/1992, s-a transferat în administrarea CN APM S.A. construcţiile hidrotehnice aparţinând domeniului public naţional, construcţii hidrotehnice constând în teren câştigat asupra mării, prin umplutura cu material dragat şi produse de carieră, în suprafaţă de 63.000 mp în dreptul danei 44.

Litigiul poartă asupra unei platforme betonate edificate de către recurenta-reclamantă pe acel teren câştigat asupra mării. Această platformă nu este cuprinsă în inventarul domeniului public administrat de către pârâtă.

Motivarea instanţei de apel cu privire la faptul că recurenta-reclamantă este ţinută să facă dovada deţinerii unui drept de proprietate asupra întregii platforme sau că aceasta nu a dovedit că este titulara unui drept de proprietate pe care pârâta i-l tulbură prin pretinderea unei contravalori a folosinţei contravine considerentelor deciziei nr. 5929/2005 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Or, prin decizia enunţată mai sus, la pagina 8, ultimul paragraf, s-a reţinut că "în ceea ce priveşte suprafaţa de 6400 mp şi 2250 mp acestea au fost identificate de către expert ca făcând parte din suprafaţa de 63.000 mp dată în folosinţă, iar tot ce se găseşte edificat pe această suprafaţă aparţinând recurentei (SC A. SA) ca suprastructură construită."

Această dezlegare are putere de lucru judecat, fiind obligatorie pentru instanţa de judecată, în raport cu art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Expertizele judiciare au identificat platforma din litigiu ca fiind edificată, în totalitatea sa, de către S.C. A. S.A., pe cei 63.000 mp avuţi în folosinţă până în anul 1992.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că instanţa de apel, prin încheierea de şedinţă din 17 ianuarie 2018, a respins cererea privind efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate pentru platforma în litigiu, considerând că expertiza efectuată la tribunal a lămurit toate aspectele, iar ulterior, prin decizia recurată, la pagina 8, paragraful antepenultim, a reţinut că expertiza nu oferă un răspuns cert cu privire la edificarea întregii platforme.

S-a mai arătat că instanţa de apel s-a rezumat la analiza inexistenţei dreptului de proprietate al reclamantei asupra întregii platforme de 4.647 mp, motiv pentru care nu a mai efectuat şi analiza cauzei în privinţa obligaţiei de plată a chiriei.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că este adevărat că nu deţine un înscris cert din care să rezulte mărimea concretă a platformei edificate, dar tot atât de adevărat este că nimeni nu poate contesta că S.C. A. S.A. a edificat-o.

5. Intimata-pârâtă CN Administraţia Porturilor Maritime Constanţa S.A., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport cu prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., solicitând să se constate că prezentul litigiu este, în esenţă, izvorât din activitatea în portul Constanţa.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că prin decizia nr. 5929/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra unei părţi din platforma în litigiu, respectiv 2.250 mp, ceea ce nu poate fi echivalat cu o platformă de 4.467 mp şi că proprietatea imobiliară nu poate fi dovedită cu martori şi prezumţii.

6. Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii, întrucât acţiunea introductivă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., fiind calificată de către prima instanţă ca fiind o acţiune în constatare provocatorie.

Niciuna dintre dispoziţiile legale incidente speţei nu statuează că acţiunea în constatare provocatorie, ce urmăreşte constatarea inexistenţei unui drept de a solicita chirie pentru o platformă de depozitare situată în portul Constanţa, ar intra în sfera cauzelor maritime ce ar putea atrage aplicabilitatea prevederilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

7. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 decembrie 2018 a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat un punct de vedere la raport, prin care a arătat că recursul declarat în cauză este admisibil.

9. Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 şi art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2), teza I, C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi..., precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.".

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă acţiunea în constatare a inexistenţei dreptului pârâtei CN Administraţia Porturilor Maritime S.A. de a pretinde de la reclamanta S.C. A. S.A. chirie pentru o platformă de depozitare aflată în incinta portului Constanţa.

Aşadar, relaţiile ce se desfăşoară între părţile litigante privesc în realitate o activitate în port, iar temeiul acţiunii în constatare provocatorie, respectiv art. 35 C. proc. civ., nu exclude aplicabilitatea prevederilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., prin care legiuitorul a restrâns aria hotărârilor care pot fi atacate cu recurs.

Prin urmare, având în vedere că hotărârea recurată a fost pronunţată într-o acţiune al cărei obiect vizează activitatea în porturi, se constată că, recursul declarat în cauză nu este admisibil, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ. şi principiul unicităţii căii de atac reglementat de art. 460 din acelaşi cod.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ. urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 42 din 31 ianuarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 42 din 31 ianuarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2019.