Competence conflict over salary claims against a court resolved by assigning jurisdiction to a neighboring tribunal under Constitutional Court interpretation

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 14 iunie 2018, reclamanta Curtea de Apel Craiova, în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la restituirea diferenţelor de drepturi salariale în cuantum net de 2.451 RON, încasate necuvenit în perioada 1.01.2018 - 31.03.2018.

În cerere se arată, între altele, că pârâtul face parte din personalul auxiliar de specialitate a Tribunalului Dolj, fiind încadrat în funcţia de specialist IT.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 256 din Codul muncii, art. 60, art. 95 din Legea nr. 567/2004, art. 194 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 4801 din 19 noiembrie 2018, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În motivarea acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, reclamanta Curtea de Apel Craiova a învestit Tribunalul Sibiu să soluţioneze litigiul, acesta fiind în circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia, care este învecinată Curţii de Apel Craiova.

De asemenea, s-a mai reţinut că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz, permiterea cumulului competenţei jurisdicţionale cu calitatea de parte în proces reprezentând un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei, contrar art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie.

Prin sentinţa civilă nr. 16/2019 din 21 ianuarie 2019, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competenţă.

În considerentele acestei sentinţe, cea de-a doua instanţă a reţinut că a fost avută în vedere decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, reţinându-se că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată. Totodată, competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz, permiterea cumulului competenţei jurisdicţionale cu calitatea de parte în proces reprezentând un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei, contrar art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 1 aprilie 2019, astfel că, fiind sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., instanţa constată că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, motiv pentru care va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, pentru următoarele considerente:

Ambele instanţe, care s-au dezînvestit reciproc, au pornit de la premisa că obiectul prezentei cauze îl reprezintă recuperarea unor creanţe provenind din drepturi salariale acordate nejustificat pârâtului, specialist IT în cadrul Tribunalului Dolj.

În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Prin decizia nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituţională a statuat că "46. Drept consecinţă a constatării neconstituţionalităţii sintagmei "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. se impune constatarea neconstituţionalităţii şi a sintagmei "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât, pentru aceleaşi considerente, şi aceasta din urmă este de natură a aduce atingere principiului imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

47. În continuare, Curtea reţine că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, şi nu şi la ipoteza la care instanţa de judecată ar avea această calitate, dispoziţiile legale nu îşi ating scopul pentru care au fost reglementate. Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanţă imparţială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanţa competentă să îi judece cauza şi nu doar un judecător din cadrul acesteia. Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calităţii de judecător a părţii pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanţa de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opţiune părţii reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acţiuni de competenţa de soluţionare a instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privinţa modului de soluţionare a litigiului tocmai de colegii acestuia."

Prin această decizie, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale. De asemenea, a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă sau pârâtă.

Având în vedere forţa general obligatorie a deciziilor Curţii Constituţionale, începând cu data publicării acestora, în cadrul proceselor aflate în curs de soluţionare, se constată că statuările date prin această decizie privind interpretarea sintagmei "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" şi noţiunea de "judecător" din cuprinsul prevederilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., se impune cu caracter obligatoriu şi în litigiul de faţă.

În raport cu împrejurarea că aplicarea pentru viitor a deciziilor Curţii vizează, în mod primordial, situaţiile juridice pendinte, calitatea reclamantei atrage aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., deoarece instanţa de contencios constituţional a statuat, în decizia nr. 290, că noţiunea de "instanţă la care îşi desfăşoară activitatea" prevăzută de textul legal enunţat trebuie interpretată în sens larg.

Prevederile art. 127 C. proc. civ. introduc noţiunea de competenţă facultativă, referindu-se la categoria specială de cereri în care judecătorul are calitatea de reclamant şi circumscriind obligaţia de a introduce cererea la o instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate celei în care se situează instanţa competentă să soluţioneze cauza.

În acest context, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Curtea de Apel Craiova este de competenţa Tribunalul Sibiu, întrucât această instanţă se situează în circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia, învecinată Curţii de Apel Craiova.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2019.