Tax restitution claim; nullity of cassation appeal for failure to specify grounds of illegality

Şedinţa publică din data de 23 mai 2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:

Prin plângerea contravenţională înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti sub nr. x/08.09.2014, precizată prin actul procesual de la dosar, reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. şi cu intervenientul forţat B., a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei în cuantum de 427.710 RON reprezentând impozit pe venituri din transfer titluri de valoare.

Prin sentinţa civilă nr. 3980/02.03.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a admis excepţia de necompetenţă materială şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1082 din 29.03.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, a respins acţiunea, ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata către pârâta A. S.R.L. a sumei de 12.090 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 04 septembrie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta S.C. A. S.R.L., strecurată în decizia civilă nr. 37/11.01.2018, pronunţată in dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în cauza ce formează obiectul apelului declarat de apelanta DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI, în reprezentarea ADMINISTRAŢIEI SECTOR 2 a FINANŢELOR PUBLICE, împotriva sentinţei civile nr. 1082 din 29.03.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii S.C. A. S.R.L. şi B..

A dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia civilă nr. 37/11.01.2018, pronunţată in dosarul nr. x/2016, în sensul precizării corecte a cererii introduse pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti de reclamanta DGRFPB ca fiind cerere de chemare in judecată, iar nu "plângere contravenţională", cum din eroare s-a menţionat.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel Direcţia Regionala a Finanţelor Publice Bucureşti - Serviciul Juridic 2, in reprezentarea Administraţiei Sector 2 a Finanţelor Publice, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate, în sensul obligării intimatei S.C. A. S.R.L. la restituirea sumei de 427.710 RON, reprezentând impozit din transfer titluri de valoare.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, prin decizia civilă nr. 37 din 11 ianuarie 2018 a admis apelul formulat de apelanta DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI în reprezentarea ADMINISTRAŢIEI SECTOR 2 a FINANŢELOR PUBLICE, împotriva sentinţei civile nr. 1082 din 29.03.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii S.C. A. S.R.L. şi B..

A schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat reclamanta la plata către pârâta S.C. A. S.R.L., a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva deciziei din apel, apelanta DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI în reprezentarea ADMINISTRAŢIEI SECTOR 2 a FINANŢELOR PUBLICE, a declarat recurs, solicitând casarea sa şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivare, a prezentat situaţia de fapt şi evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a arătat că decizia atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Concretizând, a arătat că a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L la restituirea sumei de 427.710 RON, reprezentând impozit din transfer titluri de valoare în temeiul art. 1345 C. civ., cerere fondată pe următoarele argumente:

Recurenta susţine că a fost prejudiciată de pârâtă şi de intervenientul forţat întrucât B. nu a achitat impozitul pe venit aferent tranzacţiei, dar a beneficiat de restituirea diferenţei de impozit pe venit plătit în plus, iar pârâta deţine în cont suma de 4.463.478 RON care cuprinde şi diferenţa de impozit pe venit, în plus suma a fost restituită conform deciziei de restituire a sumelor de la bugetul de stat. Se mai arată că recurenta şi-a diminuat patrimoniul cu suma de 427.710 RON având în vedere faptul că suma a fost restituită atât către intervenient cât şi către pârâtă.

Prin hotărâre s-a statuat în mod irevocabil dreptul dl. B. la restituirea sumei de 427.710 RON, acesta având calitatea de debitor al obligaţiei de plată a impozitului pe venit şi nu pârâta care avea doar calitatea de plătitor a obligaţiei fiscale.

Prin transferul sumei în litigiu s-a înregistrat o îmbogăţire fără justă cauză a patrimoniului, situaţie în care se impune restituirea sumei către organul fiscal.

În ceea ce priveşte efectul pozitiv de lucru judecat invocat de instanţa de apel, recurenta susţine că nu sunt întrunite condiţiile de triplă identitate, întrucât autoritatea de lucru judecat priveşte şi considerentele pe care se sprijină astfel încât apreciază că sunt îndeplinite condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Ultima critică se referă la cheltuielile de judecată acordate de instanţa de fond şi apel.

În combaterea cererii de recurs, intimata-pârâtă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepţie nulitatea recursului, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este nul, câtă vreme motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 29 noiembrie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, textul impunând, aşadar, ca o condiţie de formă a recursului, menţionarea motivelor de nelegalitate.

Conform art. 489 C. proc. civ., sancţiunea nemotivării recursului intervine, potrivit alin. (1) "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)"; alin. (2) "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488"; alin. (3) "dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică".

Din observarea criticilor formulate, se constată că recurenta-reclamantă deşi a indicat în cuprinsul recursului motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile nu au fost dezvoltate şi argumentate cu trimitere la textele legale care au fost aplicate greşit de către instanţa de apel.

În motivarea recursului, criticile recurentei-reclamantă reprezintă o reluare a argumentelor formulate prin întâmpinările depuse în faţa instanţei de fond. În fapt, recurenta-reclamantă se rezumă la reluarea întru totul a argumentelor din cererile formulate în etapa de fond şi în etapa apelului.

Este de constatat că aspectele antamate vizează exclusiv critici de netemeinicie, fără a se arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Prin urmare, susţinerile privind respingerea cererii formulată în cadrul judecăţii în apel, nu sunt suficiente, dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

Prezentarea actelor fiscale emise şi atacate în prezenta cauză, precum şi reluarea conţinutului întâmpinării, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Aşadar, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa hotărârii atacate, care pot face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurenta-reclamantă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Simpla indicare a unor texte de lege şi nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

În cauză, recurenta-reclamantă nu s-a conformat, aşadar, dispoziţiilor înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât, în declaraţia de recurs nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pe cale de consecinţă, să constate nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 37 din 11 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 37 din 11 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2019.