Annulment of appeal due to lack of procedural capacity following corporate deregistration

Şedinţa publică din data de 23 mai 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Cluj sub nr. x din 20 ianuarie 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat o acţiune arbitrală împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L. prin care a solicitat, în principal, obligarea pârâtei la restituirea a 70 de scaune cinema tip STARS, folosite la amenajarea unui spaţiu comercial în centrul comercial C. cu destinaţia de cinematograf, sau în subsidiar, obligarea pârâtei la plata contravalorii acestor bunuri, suma de 43.208,52 RON, cu cheltuieli arbitrale.

Prin sentinţa arbitrală nr. 15 din 22 aprilie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Cluj a fost admisă cererea principală formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L. şi, în consecinţă:

A obligat pârâta să restituie reclamantei cele 70 de scaune cinema tip Stars, care au făcut obiectul amenajării spaţiului comercial în suprafaţă de 421 mp, situat la et. I al centrului comercial C., în baza contractului de închiriere încheiat la 13 aprilie 2011, precum şi la plata către reclamantă a sumei de 4.392,71 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. B. S.R.L., sub nr. x/19.02.2015 împotriva reclamantei S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe arbitrale reclamanta S.C. B. S.R.L. a formulat acţiune în anulare.

Prin sentinţa civilă nr. 3/2016 din 29 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă s-a admis acţiunea în anulare formulată de S.C. B. S.R.L. şi a fost anulată în parte sentinţa arbitrală nr. 15 din 22 aprilie 2015 pronunţată în dosar nr. x/2015 de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Cluj şi, în consecinţă, s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de S.C. B. S.R.L., a fost obligată S.C. A. S.R.L. să plătească suma de 25.812,5 RON reprezentând cheltuieli efectuate cu depozitarea bunurilor, fiind respinse restul pretenţiilor formulate prin cererea reconvenţională. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate, a fost obligată S.C. A. S.R.L. să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 1.923,6 RON şi a fost respinsă cererea formulată de S.C. A. S.R.L. de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, recurenta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 18 aprilie 2016.

Prin încheierea din 22 martie 2018, secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secţii şi înaintarea spre competentă soluţionare secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi.

Recursul recurentei S.C. A. S.R.L. a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 6 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Cluj.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta a susţinut, în esenţă, că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., presupune că instanţa de fond a recurs la texte de lege aplicabile speţei, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greşit.

Referitor la cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit doctrinei, constă în aceea că, deşi instanţa de recurs nu are competenţa de a verifica temeinicia hotărârii examinate, respectiv stabilirea corectă a situaţiei de fapt, aceasta va putea verifica dacă legea a fost corect aplicată faptelor reţinute de instanţe doar în măsura în care instanţele de fond şi-au motivat corespunzător hotărârile.

Raportat la acest text legal, instanţa de judecată este ţinută a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt şi de drept pentru care au fost înlăturate apărările părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii.

Ori, din motivarea sentinţei a cărei recurare se solicită, Curtea de Apel Cluj nu face absolut nicio referire la apărările societăţii S.C. A. S.R.L. cu privire la faptul că aceasta a invocat la rândul său încălcarea principiului bunei-credinţe de către reclamant, cât şi dispoziţii de drept material aplicabile în speţa de faţă, dar şi apărările formulate de aceasta cu privire la contestarea modalităţii de calcul şi a categoriilor de cheltuieli din care era compus prejudiciul presupus a fi săvârşit de către intimată.

Astfel, potrivit doctrinei, motivarea unei hotărâri trebuie să fie într-o asemenea manieră încât să corespundă imperativelor logicii, acestea neputând să fie dubitative, ele trebuind să ofere părţilor şi instanţelor de control judiciar o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Ori, din acest punct de vedere, în cadrul paginii 8 din motivarea hotărârii atacate, instanţa de judecată a reţinut faptul că "Curtea, observă că s-au solicitat despăgubiri, reprezentând costuri cu depozitarea pentru perioada 01.03.2013-13.02.2014 apreciindu-se că sunt în acest interval 715 zile. Or, la un simplu calcul matematic, curtea constată că intervalul menţionat cuprinde 350 zile ceea ce corespunde unui prejudiciu de 25.812,5 RON", această motivare fiind lipsită de complexul de fapte şi împrejurări care au determinat instanţa spre o astfel de concluzie, societăţii recurente fiindu-i ştirbită practic posibilitatea pregătirii unei căi de atac pe baze logice, deoarece nu este cunoscută motivarea instanţei.

Mai susţine recurenta că, Curtea de Apel Cluj a reţinut spre judecare fondul cauzei considerând faptul că în mod corect intimata S.C. B. S.R.L. a încadrat încălcarea principiului bunei-credinţe în noţiunea de ordine publica, bune moravuri ori norme imperative, analizând cererea reconvenţională prin prisma principiului bunei-credinţe.

Deşi, în litigiul dintre părţi, ambele părţi litigante au înţeles să invoce lipsa bunei-credinţe în mod reciproc, Curtea de Apel Cluj face însă analiza doar a atitudinii şi a respectării acestui principiu din prisma pârâtului S.C. A. S.R.L. fără însă a proceda şi la analizarea acestui principiu şi a atitudinii S.C. B. S.R.L..

Astfel, Curtea de Apel Cluj, prin motivarea pe care a înţeles să o realizeze, în realitate a încercat să justifice pasivitatea intimatei în recuperarea creanţelor ce le avea faţă de S.C. D. S.R.L. (chiriaşul cesionar al contractului de închiriere din 13.04.2011) mai mult decât atât, a încercat să scoată în evidenţă marele prejudiciu produs intimatei de către această din urmă societate, dar şi faptul că lichidatorul judiciar al acesteia este culpabil de situaţia creată între părţile litigante.

Mai susţine recurenta că, dacă s-ar pune în discuţie încălcarea principiului bunei-credinţe de una dintre cele două societăţi implicate în prezentul litigiu, aceasta reiese cu certitudine din atitudinea şi faptele intimatei, care cel puţin de la momentul 18.12.2013 cunoştea faptul că nu are niciun drept de a reţine bunurile aparţinând S.C. A. S.R.L., aceasta din urmă neavând absolut nicio datorie faţă de intimată.

Pe de altă parte, recurenta susţine că în prezentul raport juridic dedus judecaţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 1534 alin. (2) C. civ., potrivit cărora, debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu minimă diligentă.

Astfel, susţinerile instanţei de judecată care au dus la concluzia, potrivit căreia, ar fi fost necesară depozitarea bunurilor pretinse de către apelantă, cât şi efectuarea de cheltuieli necesare pentru depozitarea şi întreţinerea bunurilor, care formează prejudiciul constatat de instanţa de judecată, nu au niciun fundament, din moment ce apelanta, personal sau prin mandatarul său S.C. D. S.R.L. a încercat în permanenţă să recupereze bunurile ce îi aparţin, de fiecare dată fiind refuzată.

În acest sens, recurenta arată că motivarea instanţei de judecată cu privire la modalitatea în care administratorul judiciar al debitoarei S.C. D. S.R.L. a înţeles să gestioneze denunţarea contractului de închiriere sau efectuarea de demersuri, în sensul predării spaţiului ce a reprezentat obiectul închirierii, nu pot face obiectul unei acţiuni în anulare, ci eventual a unei cereri formulate în cadrul procedurii de insolvenţă a debitoarei, putând solicita sancţionarea administratorului judiciar pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege, conform art. 22 din Legea nr. 85/2006.

În altă ordine de idei, se arată că instanţa de judecată a acordat contravaloarea presupusului prejudiciu, care făcea obiectul petitului secundar al cererii reconvenţionale, fără însă a analiza petitul principal de cerere, şi anume constatarea dreptului de retenţie.

Ori, prejudiciul invocat de intimată nu este echivalentul unor despăgubiri aferente unor fapte săvârşite de bunurile aflate în proprietatea S.C. A. S.R.L., ci acest prejudiciu a fost raportat exclusiv la dispoziţiile art. 2495 alin. (1) C. civ.

Pe de altă parte se arată că, Curtea de Apel Cluj nu a observat faptul că prin acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale formulată de S.C. B. S.R.L., aceasta a înţeles să-şi modifice cererea reconvenţională depusă la Tribunalul Arbitral, susţinând doar petitul secundar cu privire la obligarea societăţii recurente la plata prejudiciului, fără a mai solicita şi constatarea dreptului de retenţie existent pe perioada 01.03.2013 (data deschiderii procedurii insolvenţei a S.C. D. SRL) până la 25.06.2015 (data predării bunurilor către S.C. A. SR).

Ori, fără a se constata faptul că pentru o anumită perioadă S.C. B. S.R.L. avea dreptul să reţină bunurile în cauză şi fără constatarea faptului că S.C. A. S.R.L. ar fi avut vreo datorie faţă de intimată, care să o determine pe aceasta din urmă să îi reţină bunurile, Curtea de Apel Cluj nu putea acorda cheltuielile ocazionate cu bunurile respective.

Mai susţine recurenta că, Curtea de Apel Cluj, neobservând faptul că prin acţiunea în anulare intimata şi-a modificat cererea reconvenţională, a admis acţiunea în anulare în totalitate, deşi pe fond a respins restul pretenţiilor formulate prin cererea reconvenţională.

În această situaţie, raportat la dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel Cluj trebuia să procedeze la acordarea cheltuielilor de judecată proporţional cu admiterea în parte sau cel puţin trebuia să procedeze la compensarea cheltuielilor de judecată avansate de către părţi, dispunând ulterior achitarea unei eventuale diferenţe în sarcina recurentei.

Prin urmare, recurenta apreciază că este cert faptul că se află atât în situaţia unor motive contradictorii, dar şi în prezenţa unor lipsuri ale motivării cu privire la anumite opinii ale instanţei de judecată, dar şi la aplicarea greşită a legii referitoare la dispoziţiile legale ale principiului bunei-credinţe, a existenţei dreptului de retenţie, a îndeplinirii cerinţelor legale pentru existenţa unui prejudiciu, cât şi cu privire la aplicarea dispoziţiilor legale în materia cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă de S.C. B. S.R.L. la data de 18 iulie 2016 s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

Prin răspunsul la întâmpinarea depusă de S.C. B. S.R.L., recurenta S.C. A. S.R.L. a solicitat înlăturarea susţinerilor acesteia ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 31 ianuarie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La termenul din 23 mai 2019, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a recurentei-pârâte S.C. A. S.R.L. invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac formulată, în considerarea următoarelor:

În acest context, Înalta Curte va cerceta cu prioritate excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a recurentei-pârâte, caracterul fondat al acesteia făcând de prisos analiza oricăror alte cereri.

Capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea persoanei de a avea drepturi si obligaţii în plan procesual, aceasta încetând la data încetării persoanei juridice însăşi.

C. proc. civ. - Cartea I - Dispoziţii generale - Titlul II - Capitolul II - Părţile - art. 56 prevede că "poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile".

Per a contrario, persoanele care nu au folosinţa drepturilor civile nu pot sta în judecată şi nici nu pot exercita vreun drept la acţiune.

Potrivit art. 41 din LSC, societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului, şi ca atare, pe toată durata funcţionării societăţii aceasta beneficiază de capacitate de folosinţă şi de capacitate procesuală distinct de capacitatea asociaţilor care îşi exercită drepturile lor în timpul duratei societăţii.

În speţă, conform Rezoluţiei nr. 7474 din 13 decembrie 2017 pronunţată de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi s-a admis cererea de radiere şi s-a dispus radierea firmei S.C. A. S.R.L..

Potrivit adresei emise de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, aflată la dosar recurs, dizolvarea societăţii S.C. A. S.R.L. s-a dispus conform art. 235 din Legea nr. 31/1990.

Încheierea definitivă privind radierea unei societăţi comerciale, în condiţiile reglementate prin art. 31 alin. (5) din Legea nr. 359/2004 are drept consecinţe încetarea societăţii ca persoană juridică, încetând astfel şi capacitatea sa procesuală de folosinţă (condiţie obligatorie pe care instanţa trebuie să o analizeze în orice procedura judiciară, astfel încât, jurisprudenţa a apreciat că nu poate avea calitatea de subiect al procedurii de lichidare judiciară în temeiul Legii nr. 85/2014, o societate lipsită de asemenea capacitate procesuală).

Oficiul Registrului Comerţului constată dizolvarea de drept a societăţii debitoare în conformitate cu dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 359/2004 şi procedează la radierea din oficiu a acesteia, situaţie în raport cu care societatea nu mai există din punct de vedere juridic, nu mai are nici personalitate juridică şi nici patrimoniu şi, ca atare, nu poate fi subiect al procedurii insolvenţei, fiind evocate în acest sens prevederile art. 56 C. proc. civ., potrivit cărora numai persoanele care au folosinţa drepturilor lor pot sta în judecată, capacitatea de folosinţă a societăţii comerciale subzistând atât timp cât exista personalitatea sa juridică, din momentul înregistrării în registrul comerţului şi până la radiere.

În urma dizolvării şi lichidării se va obţine radierea societăţii comerciale din registrul comerţului, dată de la care se va elibera certificatul de radiere, act care atestă încetarea firmei.

Astfel, pârâta a fost radiată din Registrul Comerţului la data de 13 decembrie 2017, dată de la care şi-a încetat existenţa cu consecinţa pierderii folosinţei - şi subsecvent exerciţiului - oricăror drepturi, inclusiv cele procesuale.

În acest context, se constată că, recurenta-pârâtă - dizolvată şi lichidată judiciar - este lipsită de capacitate procesuală de folosinţă, neputând sta în judecată în nume propriu.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 56 C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3/2016 din 29 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, pentru lipsa capacităţii de folosinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsa capacităţii de folosinţă a recurentei-pârâte S.C. A. S.R.L..

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3/2016 din 29 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. B. S.R.L., pentru lipsa capacităţii de folosinţă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2019.