CHF credit contract abuse claims filtered as untimely recourse, leaving lower court's partial grant in force

Şedinţa publică din data de 23 mai 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa, secţia Civilă la data de 2 februarie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. - Sucursala Ialomiţa a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit nr. x din 19 septembrie 2008, modificat prin actele adiţionale ulterioare, şi a nulităţii lor absolute, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, obligarea pârâtei la reducerea în mod echitabil a dobânzii pe care reclamanta o datorează acesteia, iar în cazul admiterii acestui capăt de cerere, se solicită restituirea diferenţei dintre dobânda ce în mod corect trebuia plătită şi cea plătită efectiv până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti în cauză, cu titlu de plată nedatorată, obligarea pârâtei la stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF -leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pentru toată perioada contractului, şi la denominarea în monedă naţională a plăţilor, faţă de principiul din regulamentul valutar că preţul mărfurilor sau al serviciilor se plăteşte în moneda naţională în contractele dintre rezidenţi, cu consecinţa restituirii sumelor încasate nejustificat.

Prin sentinţa civilă nr. 146 din 26 ianuarie 2016, Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a respins, ca neîntemeiate, excepţiile invocate de pârâta B. S.A. privind inadmisibilitatea acţiunii şi lipsa de interes legitim şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A., cauza fiind înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 225/A din 1 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 146 din 26 ianuarie 2016, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A..

Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor inserate la art. 3.3 şi art. 3.7 teza a II-a din contractul de credit nr. x/19.09.2008.

Menţine dispoziţiile sentinţei privind respingerea excepţiilor, respingerea capetelor de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a celorlalte clauze, obligarea pârâtei la stabilizarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului şi la denominarea în monedă naţională a plăţilor, respingerea cererilor accesorii acestora şi a cererii privind cheltuielile de judecată.

În complet de divergenţă, cu majoritate:

Menţine dispoziţiile sentinţei privind respingerea cererii având ca obiect restituirea diferenţei dintre dobânda ce trebuia plătită şi cea plătită efectiv până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti.

Cu opinia separată a doamnei judecător C., în sensul că admite în parte cererea de restituire şi obligă pârâta la plata către reclamantă a diferenţei de dobândă dintre cea percepută şi dobânda iniţială de 5,5% pe an, pentru perioada 26 septembrie 2009-22 iulie 2011.

Împotriva deciziei civile nr. 225/A din 1 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a declarat recurs reclamanta A..

Prin memoriul de recurs, reclamanta A. a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea în tot a apelului şi admiterea cererii de chemare în judecată.

În opinia recurentei, decizia atacată nu este în acord cu dispoziţiile Legii nr. 193/2000, Legii nr. 289/2004, Legii nr. 363/2007, O.U.G. nr. 50/2010, O.U.G. nr. 52/2016, Directivei 93/13/CE şi jurisprudenţei CJUE, cuprinzând şi motive contradictorii, dovada fiind şi opinia minoritară pronunţată în completul de divergenţă.

Deşi a reţinut caracterul nenegociat al clauzelor contractului de credit, instanţa de apel a admis cererea doar cu privire la dobânda, ignorând celelalte clauze prin care au fost impuse plata de comisioane şi suportarea riscului valutar în exclusivitate de reclamantă.

Aceasta a arătat şi susţinut că la 19 septembrie 2008 a încheiat contractul de credit nr. x cu B. S.A. - Sucursala Slobozia, în valoare de 90.247,04 CHF (cotaţia acestei monede fiind de 1 CHF/2,2833 RON), care este un contract de adeziune, nenegociat.

Astfel, clauzele pe care le consideră abuzive sunt cele de la art. 3-costuri şi de la art. 4-rambursarea.

În cadrul clauzei privind costurile creditului, recurenta consideră că banca practic şi-a rezervat dreptul de a stabili în mod unilateral dobânda, după primul an de contract, pentru care a stabilit o dobânda de 5,5% pe an, fără a exista o negociere sub acest aspect (a se vedea pct. 3.1-3.7.). Banca a creat confuzie şi prin clauza de la pct. 4.2., arătând că rata este fixă de 482,4 CHF pe durata creditului.

Clauzele înscrise la pct. 3.12, 3.13 şi 3.14 sunt abuzive, comisionul de procesare, comisionul de plată anticipată şi comisionul de administrare fiind sarcini nejustificate.

Referitor la clauza privind rambursarea, Banca a stabilit ca restituirea creditului se face în franci elveţieni, riscul valutar fiind stabilit exclusiv în sarcina reclamantei, ceea ce în opinia sa, reprezintă o clauză abuzivă.

Valoarea comisioanelor plătite abuziv pentru acest credit sunt următoarele: - comisionul de procesare de 1942,70 CHF; - comisionul de administrare de 4547,01 CHF.

Ca urmare, pentru aceste sume pârâta trebuia obligată la restituire, cu dobânzile legale aferente.

Potrivit raportului de expertiză bancară, valoarea totală a dobânzii ce trebuia achitată băncii pe întreaga perioadă de derulare a contractului trebuia să fie de 57.631,89 CHF şi nicidecum de 144.448,54 CHF, cât susţine banca. Până la data de 13 mai 2015, recurenta achitase băncii dobânzi în cuantum de 30.875,71 CHF.

Până la această dată, recurenta era cu ratele la zi, iar în cuprinsul ratei a plătit pârâtei şi comisioanele menţionate, incluse în graficul de rambursare.

Este de netăgăduit faptul că a semnat contractul de credit şi actul adiţional, fără însă a fi şi negociate în vreun fel. Este un fapt cunoscut că natura contractelor bancare este una de adeziune, aspect ce reiese din lipsa negocierilor. Este de notorietate faptul că băncile încasează de la clienţi diverse comisioane, unul dintre acestea fiind cel de administrare a creditului, care în opinia recurentei, este nejustificat, producând o îmbogăţire fără justă cauză a băncii.

Clauza de risc valutar este, de asemenea, o clauză abuzivă, întrucât determină un dezechilibru major în relaţia dintre părţi, toate consecinţele negative ale variaţiei cursului sunt în sarcina consumatorului, în timp ce banca este scutită total de aceste consecinţe negative.

Prin aplicarea unui curs diferit la data încasării ratelor faţă de cel de la momentul acordării împrumutului banca obţine un venit necuvenit (a se vedea considerentele deciziei CJUE din cauza C-26/13 Kassler).

Caracterul negociat al contractelor nu poate fi apreciat doar prin simpla semnare a contractului, deoarece părţile nu se află pe poziţii de egalitate, nici în ce priveşte cunoştinţele de specialitate, nici în ce priveşte puterea de negociere, pârâta fiind un profesionist care se ocupă cu acordarea de credite, iar recurenta persoană fizica, care nu a avut posibilitatea să negocieze în cunoştinţă de cauză contractul, ci doar să-l semneze sau nu.

Aşadar, s-a produs o schimbare fundamentală a condiţiilor de contractare, astfel că în prezent împrumutaţii sunt obligaţi la prestaţii vădit disproporţionate faţă de cele în considerarea cărora s-a manifestat voinţa de a contracta.

Prin urmare, au caracter abuziv clauzele contractuale prin care se stipulează efectuarea oricărei plăţi în moneda creditului cu suportarea de către consumator a diferenţelor de curs valutar.

Dezechilibrul major care rezultă dintr-un astfel de contract de adeziune constă în imposibilitatea consumatorului de a cunoaşte şi anticipa mărimea obligaţiilor sale. Aşa cum se prevede la art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

Cu privire la îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-LEU la valoarea de la data încheierii şi semnării convenţiei, având în vedere caracterul abuziv al clauzelor de suportare a riscului valutar exclusiv de către cumpărător, recurenta consideră că se impunea îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-LEU, pentru efectuarea plăţilor în temeiul convenţiilor încheiate, la valoarea de la data încheierii şi semnării convenţiilor, calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la această valoare pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului şi restituirea sumelor plătite în plus.

Perceperea de către bancă a comisioanelor doar pentru punerea la dispoziţie a creditului este nejustificată, având în vedere faptul că această activitate de creditare se derulează într-un cadru reglementat legal, pârâta fiind o instituţie financiară autorizată care desfăşoară cu titlu profesional activităţi ce constau în acordarea de credite în cont propriu.

În opinia recurentei, încheierea de acte adiţionale nu poate dovedi negocierea, mai mult, prin aceste acte adiţionale banca încerca doar să acopere caracterul abuziv a unor clauze contractuale, în urma apariţiei O.U.G. nr. 50/2010.

Legiuitorul a instituit o prezumţie de lipsă a negocierii în art. 4 alin. (3) Legea nr. 193/2000, "o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind direct negociată cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei".

O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor - art. 4 din Legea nr. 193/2000.

În ceea ce priveşte caracterul nenegociat al clauzelor supuse analizei, întrucât acestea au caracter preformulat, îi revine băncii obligaţia de a proba faptul că acestea au fost negociate.

Împrejurarea că s-a pus la dispoziţia reclamantului o ofertă de credit şi a fost încheiat contractul de credit nu reprezintă o dovadă a negocierii clauzelor contractuale. Atât timp cât pârâta nu dovedeşte faptul că ar fi negociat cu consumatorul clauzele contractuale pretins abuzive, simplul fapt că respectivul consumator a avut iniţiativa încheierii contractului de credit şi simplul fapt că ar fi putut renunţa la încheierea contractului refuzând oferta băncii, rămân lipsite de relevanţă.

În consecinţă, în cauză au fost considerate abuzive clauzele contractuale de adeziune, care în mod evident nu au fost negociate în mod direct cu consumatorul, prin care s-a impus ca restituirea împrumutului să se facă în franci elveţieni (CHF), indiferent de evoluţia cursului acestora faţă de moneda naţională la data plăţii.

Pe lângă faptul că nu au informat clienţii asupra riscurilor generate de fluctuaţiile cursului valutar, unele bănci au derulat o campanie de promovare agresivă a produsului de creditare în franci elveţieni ca fiind cel mai "avantajos" pentru consumator, aşa cum de altfel s-a întâmplat şi în cazul recurentei.

Buna-credinţă a băncii se va aprecia nu doar în raport cu datele pe care aceasta le-a cunoscut efectiv la data contractării, ci în raport cu ceea ce putea şi trebuia să cunoască raportat la informaţiile şi expertiza de care dispunea în calitate de profesionist. În raport cu aceasta se va analiza măsura în care a fost pus în temă consumatorul asupra aspectelor relevante, în vederea luării unei decizii responsabile din partea acestuia.

Intimata-pârâtă B. S.A. prin Agenţia Ialomiţa nu a depus întâmpinare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 17 ianuarie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La termenul din 23 mai 2019, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia tardivităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca tardiv formulată, în considerarea următoarelor:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 225/A din 1 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă

Potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ. "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Prin edictarea acestei dispoziţii legale - art. 186 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea repunerii părţii în termenul legal de declarare a unei căi de atac sau a îndeplinirii unui act de procedură, în cazul în care partea dovedeşte existenţa unei "unor motive temeinic justificate" şi care se referă la o împrejurare obiectivă de neîndeplinire a obligaţiei legale, care să se fi produs înainte de împlinirea termenului prevăzut de lege.

În speţă, cererea de recurs a fost depusă la Curtea de Apel Bucureşti, cu depăşirea termenului de 30 de zile de la comunicarea hotărârii prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., fiind înregistrată la data de 20 august 2018, decizia recurată fiind comunicată la data de 17 iulie 2018, iar ultima zi de recurs se împlinea la data de 16 august 2018.

Potrivit dispoziţiilor art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Or, când legea procesuală stabileşte un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit dispoziţiilor art. 185 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că recursul formulat de recurenta A. nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de dispoziţiile legale, că partea nu a dovedit existenţa unor motive temeinic justificate care să o împiedice să exercite dreptul de a ataca cu recurs decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale citate, să admită excepţia tardivităţii declarării recursului şi să dispună anularea recursului declarat de recurenta-reclamantă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca tardiv formulat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 225/A din 1 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. prin Agenţia Ialomiţa.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2019.