Rape versus sexual act with a minor: lack of victim consent due to age precludes reclassification

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 3189 din 10 iunie 2004

Prin sentința penală nr. 469 din 11 decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Bacău, inculpatul C.F. a fost condamnat, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) și b1) alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 18 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.;

- corupție sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) teza 1 și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele au fost contopite urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 18 ani închisoare și 10 ani pedeapsă complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata arestului preventiv de la 21 octombrie 2003 până la pronunțarea hotărârii.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 și art. 64 C. pen. și s-a luat act că partea vătămată C.A., prin reprezentantul său legal, nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Începând din luna aprilie – mai 2000, inculpatul, profitând de autoritatea pe care o avea în familie și de faptul că fiica sa minoră C.A. era în neputință de a-și exprima voința, datorită vârstei fragede pe care o avea, a întreținut cu aceasta acte sexuale și cu caracter obscen.

Astfel, în mod repetat, în perioada mai 2000 – octombrie 2003, inculpatul a obligat-o pe fiica sa să suporte acte sexuale orale, atât la domiciliul comun cât și cu ocazia deplasărilor cu mașina pe care inculpatul (întreprinzător particular) le făcea pentru aprovizionare.

Totodată, inculpatul a obligat-o pe minoră să se dezbrace în fața sa, i-a atins cu mâna și gura zona genitală și anală, a încercat să o penetreze vaginal și anal, folosind în acest scop substanțe lubrifiante, dar nu a reușit din cauza dezvoltării somatice inerente unui copil de 7-10 ani.

Mama minorei, respectiv, soția inculpatului, și-a dat seama de comportamentul aberant al soțului său față de minoră, dar a fost terorizată prin diverse amenințări să nu reclame cele ce se întâmplă în familie și abia în ziua de 16 octombrie 2003 a formulat o reclamație la poliție. Prin decizia penală nr. 38 din 3 februarie 2004, Curtea de Apel Bacău a respins apelul inculpatului ca nefondat, a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus arestarea preventivă, în continuare, de la data sentinței, la zi.

Împotriva deciziei instanței de apel, au declarat recurs inculpatul și partea civilă C.L., soția inculpatului.

Inculpatul a reiterat motivul invocat la apel, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) și b1) alin. (3), teza I, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 C. pen. și reducerea pedepsei.

Criticile sunt nefondate.

Se constată că instanțele de judecată au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în raport cu probele administrate în cauză.

Încadrarea juridică a faptei este, de asemenea, corectă.

Ceea ce deosebește în principal infracțiunea de viol, de aceea de act sexual cu un minor, este faptul că la prima infracțiune actul sexual se realizează prin constrângerea victimei sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința, cerințe care nu sunt necesare la aceea de act sexual cu un minor.

În cauză, față de vârsta victimei nu se poate considera că aceasta ar fi avut măcar reprezentări vagi, în legătură cu ceea ce semnifică, biologic și moral, un act sexual, pentru a fi putut să ia o hotărâre în deplină cunoștință.

Deci, nu se poate reține că minora și-a exprimat în mod liber voința, consimțind la practicarea unor acte sexuale.

În consecință, fapta inculpatului reținută ca infracțiune de viol constituie, într-adevăr, această infracțiune, iar nu infracțiunea de raport sexual cu un minor, cum greșit a susținut inculpatul.

De asemenea, actele cu caracter obscen săvârșite asupra minorei, au fost încadrate corect în infracțiunea de corupție sexuală, prevăzută de art. 202, alin. (1) teza I și alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, se constată că s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa fiind proporțională cu pericolul social ridicat al faptei și al persoanei inculpatului, astfel că se impune a fi menținută în cuantumul fixat, ea fiind necesară pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Neconstatându-se nici motive care se pot lua în considerare din oficiu, recursul inculpatului este nefondat, urmând a se respinge, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Totodată, se va computa din durata pedepsei, timpul arestării preventive, de la 21 octombrie 2003 la data prezentei decizii.

Recursul declarat de partea civilă C.L. este inadmisibil, deoarece conform art. 3851 alin. ultim C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 C. proc. pen., care pot declara recurs, nu au folosit calea apelului.

Or, în cauză, partea civilă C.L. nu a folosit calea apelului.

Recursul acesteia fiind deci inadmisibil, urmează a se respinge, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Ambii inculpați, au fost obligați să plătească statului câte 1.200.000 lei, cheltuieli judiciare, avansate de stat.