Cassation appeal inadmissible: factual critique of error and unreasonable price disguised as legal misapplication of Civil Code

Şedinţa publică din data de 21 mai 2019

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14.08.2014 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate nulitatea relativă a promisiunii bilaterale de vânzare-cumparare, autentificată sub nr. x/13.02.2013 de B.N.P. C., în principal pentru eroare şi, în subsidiar, pentru preţ neserios şi pentru lipsa cauzei şi, ca o consecinţă, să dispună restabilirea situaţiei anterioare încheierii convenţiei, prin obligarea pârâtului la restituirea sumei de 100.000 euro, achitată cu titlu de avans, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la data încasării până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1102/PI din 11.07.2017, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, S.C. A. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 207/29.11.2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă; apelanta a fost obligată la plata către intimat a sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei sus-menţionate, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea sa şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Timişoara.

În motivare, a arătat că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a art. 1.660 alin. (2) C. civ., conform căruia preţul trebuie să fie serios, apreciind în mod nelegal că preţul neserios se reduce la preţul "lezionar".

În acest context, a arătat că jurisprudenţa şi doctrina au consolidat interpretarea noţiunii de preţ neserios, referindu-se la ipoteza în care între valoarea bunului şi preţul stabilit prin contract există o disproporţie care nu este susceptibilă de justificare firească.

În opinia recurentei, instanţa de apel trebuia să verifice măsura în care există o disproporţie între valoarea bunului şi preţul contractului şi justificarea rezonabilă pentru eventuala disproporţie.

Or, curtea de apel nu a verificat aspectele menţionate mai sus, limitându-se să afirme, neargumentat, că în speţă nu este aplicabilă instituţia preţului neserios, cu toate că, aşa cum rezultă din raportul de expertiză judiciară aflat la dosarul primei instanţe, preţul contractului este de paisprezece ori mai mare decât valoarea bunului, iar, în opinia sa, nu există o justificare rezonabilă pentru această disproporţie.

De asemenea, a susţinut recurenta că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a art. 1.027 alin. (2) C. civ. şi, mai mult, instanţa de prim control judiciar a respins motivul de apel vizând eroarea esenţială cu privire la obiectul contractului în temeiul unor motive străine de natura cauzei, ce priveau determinarea obiectului contractului.

În dezvoltarea acestei critici, pe care a înţeles să o subsumeze atât motivului de recurs prevăzut de art, 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât şi a celui prevăzut la pct. 6, autoarea căii de atac a susţinut că instanţa de apel a făcut confuzie între eroarea asupra obiectului şi determinarea obiectului contractului.

Astfel, a arătat că argumentele pentru care i-a fost înlăturată critica vizând eroarea esenţială asupra obiectului contractului sunt străine de natura cauzei, instanţa de apel reţinând că nu rezultă că obiectul contractului ar fi fost altul decât cel înscris în contract, respectiv terenuri agricole şi că nu se poate proba cu martori peste ceea ce conţine un înscris.

Or, proba cu martori administrată în faţa primei instanţe nu privea conţinutul actului juridic, ci starea de fapt a erorii, având rolul de a verifica măsura în care partea se afla în eroare cu privire la obiectul menţionat în înscrisul constatator.

În opinia recurentei, refuzând să se aplece asupra probelor administrate în acest sens, curtea de apel nu a analizat motivul principal al cererii de chemare în judecată - eroarea esenţială asupra obiectului contractului, lipsind-o practic de beneficiul dublului grad de jurisdicţie cu privire la acest aspect.

O altă critică formulată de recurentă vizează aplicarea greşită a art. 1.208 alin. (1) C. civ., potrivit căruia "contractul nu poate fi anulat dacă faptul asupra căruia a purtat eroarea putea fi, după împrejurări, cunoscut cu diligente rezonabile".

În acest sens, a arătat că instanţa de prim control judiciar nu a analizat posibilitatea de a fi cunoscut faptul asupra căruia a purtat eroarea, ci s-a limitat la consideraţii generale privind posibilitatea de verificare a măsurii în care pe terenurile ce urmau a fi cumpărate erau dezvoltate sau nu proiecte fotovoltaice.

În continuare, a reiterat argumentele aduse în sprijinul calificării drept "scuzabilă" a erorii, respectiv caracterul de noutate al domeniului de producere de energie din surse regenerabile, faptul că a apelat la serviciile unui consultant profesionist, ceea ce indică diligentele rezonabile depuse, dar şi împrejurarea că informaţiile furnizate de cocontractant, prin intermediul consultantului de specialitate al acestuia, confirmau că urma să cumpere proiecte de parcuri fotovoltaice dezvoltate pe terenurile respective, nu doar terenurile.

Conchizând, a susţinut că instanţa de apel nu a verificat, în concret, caracterul scuzabil al erorii şi nu a stabilit ce înseamnă diligenţe rezonabile, pentru a putea verifica ulterior măsura în care au fost efectuate în cauză.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 14.05.2018, intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că niciuna dintre criticile formulate în recurs nu se circumscriu motivelor de recurs invocate; în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu, prin care s-a reţinut că recursul este inadmisibil, precum şi faptul că acesta nu conţine critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., motivele de casare încadrate în art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. fiind invocate formal.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus completarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Ca urmare a publicării în Monitorul Oficial nr. 2 din 03 ianuarie 2019 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 874 din 18 decembrie 2018, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte a constatat admisibilitatea căii de atac şi a dispus comunicarea raportului astfel cum a fost completat către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a formulat un punct de vedere asupra raportului întocmit, solicitând să se constate că motivele invocate se încadrează în limitele stabilite de art. 488 C. proc. civ.. Susţine că recursul conţine critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., întrucât a invocat aplicarea greşită a art. 1660 alin. (2), art. 1207 alin. (2) şi art. 1208 C. civ.

La termenul din data de 21 mai 2019, completul de filtru a rămas în pronunţare asupra nulităţii recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursurilor.

În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părţilor prin care este exprimată nemulţumirea faţă de soluţia adoptată în apel se circumscriu motivelor de recurs prevăzute, astfel cum s-a menţionat în dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulţumire a părţilor poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

Astfel, deşi recurenta a indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile dezvoltate prin memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulţumirea sa faţă de modul de administrare sau interpretare a probelor şi de stabilire a situaţiei de fapt.

Toate argumentele expuse de către recurentă în cadrul criticilor din recurs urmăresc doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt, atât timp cât criticile acesteia se referă la modalitatea în care instanţele de fond au analizat prin prisma probatoriului administrat aspectele legate de seriozitatea preţului şi de caracterul esenţial al erorii-viciu de consimţământ şi măsura în care aceasta este sau nu scuzabilă, împrejurări de fapt, care scapă cenzurii instanţei de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Cât priveşte textele legale evocate în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv aplicarea greşită a art. 1660 alin. (2), art. 1207 alin. (2) şi art. 1208 C. civ., instanţa supremă apreciază că acestea sunt invocate doar formal, fără a se aduce, în concret, critici de nelegalitate hotărârii recurate, autoarea căii de atac făcând trimitere, în susţinere, doar la probe şi împrejurări de fapt.

Astfel, prin critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor evocate, recurenta-reclamantă tinde la o restabilire a situaţiei de fapt la care să se aplice acele norme.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

De asemenea, critica potrivit căreia sunt străine de natura cauzei argumentele care au fundamentat soluţia de înlăturare a motivului privind eroarea esenţială asupra obiectului contractului, încadrată de recurentă în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se raportează tot la probatoriul administrat în cauză. Astfel, recurenta susţine că proba cu martori ar fi fost relevantă pentru lămurirea acestui aspect, însă în calea de atac a recursului nu pot fi reinterpretate probele dispuse şi nu poate fi reanalizată concludenţa acestora.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi la situaţia de fapt reţinută nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, o eventuală netemeinicie a deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Faptul că se fac trimiteri la anumite dispoziţii legale sau acte normative, fără să se susţină o argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

În considerarea celor arătate, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 488 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 207 din 29 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 207 din 29 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2019.