Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1125/2019 AI generated

Concession fee disputes: Annulment of appeals for failing to substantiate cassation grounds beyond evidentiary re-evaluation

Case Number Decizia nr. 1125/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) annulled the cross-appeals filed by both the claimant local authorities and the respondent company against the first-instance appellate decision, which remained in force and reduced the debt for concession fees and late penalties; the dispute concerned the calculation of concession fees and penalties for a commercial space, with the claimants challenging the appellate court's modification of the sum and the respondent challenging the calculation methodology and evidentiary valuation; the decisive legal basis was Article 489(2) of the Civil Procedure Code, which mandates the annulment of appeals that fail to substantiate grounds for cassation under Article 488, as the court determined that both parties’ arguments merely restated factual and evidentiary disputes rather than establishing illegal application of law, rendering the appeals inadmissible in the extraordinary appeal phase.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 330 C. proc. civ, art. 337 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Concession fee disputes: Annulment of appeals for failing to substantiate cassation grounds beyond evidentiary re-evaluation: Mai mult, susţin recurenţii, în condiţiile art. 337 C. proc. civ., dacă este nevoie de lămurirea sau completarea raportului de expertiză, instanţa din oficiu putea cere lămurirea sau completarea acestuia.

Keywords

AI generated
grounds for cassation civil annulment concession evidentiary basis commercial dispute Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
Recurenţii-reclamanţi Municipiul Braşov, Consiliul Local al Municipiului Braşov şi Primăria Municipiului Braşov, reprezentaţi legal prin Primar se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
art. 330 C. proc. civ
Având în vedere dispoziţiile art. 330 C. proc. civ., instanţa a considerat necesar să cunoască părerea unor specialişti pentru lămurirea unor împrejurări de fapt.
art. 337 C. proc. civ
Mai mult, susţin recurenţii, în condiţiile art. 337 C. proc. civ., dacă este nevoie de lămurirea sau completarea raportului de expertiză, instanţa din oficiu putea cere lămurirea sau completarea acestuia.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
Main ground for the verdict, cited in the dispositive to annul the appeals due to the failure to substantiate grounds for cassation.
art. 493 alin. (3) C. proc. civ
La data de 13 iunie 2018, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 488 C. proc. civ
Recurenta-pârâtă a formulat un punct de vedere asupra raportului întocmit, solicitând să se constate că recursul este admisibil şi că motivele invocate se încadrează în limitele stabilite de art. 488 C. proc. civ.
art. 520 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea din 7 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., suspendarea judecăţii recursurilor, până la soluţionarea dosarului nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Main ground for the verdict, cited in the dispositive to annul the appeals due to the failure to substantiate grounds for cassation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 mai 2019

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 3 noiembrie 2014, sub număr de dosar x/2014, reclamanţii Municipiul Braşov, Consiliul Local al Municipiului Braşov, Primăria Municipiului Braşov şi Direcţia Fiscală Braşov au chemat în judecată pârâta S.C. A. S.R.L. solicitând instanţei să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 610.716 RON aferentă perioadei 31.12.2007 - 1.11.2014, din care suma de 339.669 RON cu titlu de redevenţă, iar suma de 271.047 RON cu titlu de penalizări de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 679/C din data de 30.09.2016 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Municipiul Braşov, invocată de pârâta S.C. A. S.R.L.; a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în ce priveşte pretenţiile aferente perioadei 31.12.2007 - 3.11.2011, invocată de pârâta S.C. A. S.R.L.; a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii Municipiul Braşov, Consiliul Local al Municipiului Braşov şi Primăria Municipiului Braşov în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 297.732,05 RON cu titlu de redevenţă aferentă perioadei 3.11.2011 - 1.11.2014 şi suma de 93.633,12 RON reprezentând penalizări de întârziere; au fost respinse restul pretenţiilor reclamanţilor; a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Direcţia Fiscală Braşov, invocată de pârâta S.C. A. S.R.L.; a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Fiscală Braşov, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului Municipiul Braşov suma de 5.590 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1612/Ap din 11 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 679/C din 30 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal care a fost schimbată în parte în parte în sensul că, au fost reduse sumele la care pârâta a fost obligată către reclamanţi de la suma de 297.732,05 RON, cu titlu de redevenţă aferentă perioadei 03.11.2011-01.11.2014, la suma de 134.397,52 RON (compusă din 9.365,27 RON aferentă perioadei 03-30.11.2011, 61.006,25 RON aferentă anului 2012 şi 64.026 RON aferentă anului 2013) şi de la suma de 93.633,12 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, la suma de 46.016,46 RON (compusă din 6.368,38 RON aferentă perioadei 03-30.11.2011, 26.842,83 RON aferentă anului 2012 şi suma de 76.831,5 RON aferentă anului 2013); s-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile atacate.

Împotriva deciziei civile nr. 1612/Ap din 11 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, atât Municipiul Braşov, Consiliul Local al Municipiului Braşov şi Primăria Municipiului Braşov, reprezentaţi legal prin Primar, cât şi S.C. A. S.R.L. au declarat recurs.

Recurenţii-reclamanţi Municipiul Braşov, Consiliul Local al Municipiului Braşov şi Primăria Municipiului Braşov, reprezentaţi legal prin Primar se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea recursului, susţin, în esenţă, că instanţa de apel, în mod greşit, pentru a reduce nivelul sumelor datorate de pârâtă cu titlu de redevenţă şi penalităţi de întârziere, a recurs la un calcul al proporţionalităţii pe care nu l-a explicat în vreun fel.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, înlăturarea calculului făcut de expertul desemnat în cauză nu are niciun fel de justificare.

Or, raportându-se la obiectivele încuviinţate de instanţă, expertul a calculat redevenţa aferentă la trei perioade de timp printre care şi perioada neprescrisă respectiv 01.11.2011 - 01.11.2014.

Având în vedere dispoziţiile art. 330 C. proc. civ., instanţa a considerat necesar să cunoască părerea unor specialişti pentru lămurirea unor împrejurări de fapt.

Mai mult, susţin recurenţii, în condiţiile art. 337 C. proc. civ., dacă este nevoie de lămurirea sau completarea raportului de expertiză, instanţa din oficiu putea cere lămurirea sau completarea acestuia.

Aşa fiind, recurenţii consideră că instanţa de apel, în mod greşit, a făcut aplicarea legii.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa respingerii apelului promovat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 679/C/30.09.2016 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi menţinerea acesteia din urmă ca fiind temeinică şi legală.

Intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenţii-reclamanţi prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

În argumentarea recursului, recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea normelor de drept material şi că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, eroarea de calcul al redevenţei săvârşită de instanţa de apel.

În acest context, arată că orice calcul al redevenţei trebuia să aibă în vedere şi să pornească exclusiv de la valorile indicate de adresa din 11.04.2017, document ce trebuia coroborat cu restul probelor prezentate de către pârâtă şi care, în opinia sa, confirma valoarea redevenţei invocate.

Or, acest calcul, arată recurenta-pârâtă, a fost realizat de către expertul desemnat în cauză, în faţa instanţei de fond. Adresa nr. x din data de 11.04.2017 confirmă că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere răspunsul furnizat de către expertul judiciar la obiectivul nr. 3 întrucât acesta pleca de la o valoare reală (469 de RON redevenţa pentru anul 2006), dovedită de către pârâtă, suma totală a redevenţei datorate fiind de 3661,80 de RON.

Chiar dacă, iniţial, organele fiscale nu au comunicat informaţiile referitoare la valoarea redevenţelor percepute în perioada 1992-2007, recurenta apreciază că instanţa de judecată trebuia să aibă în vedere restul probelor aflate la dosarul cauzei.

De asemenea, instanţa de judecată a apreciat în mod nefondat că nu au relevanţă informaţiile referitoare la cuantumul redevenţelor stabilite pentru spaţii similare, situate în acelaşi imobil ca cel deţinut de pârâtă.

Sumele stabilite ca fiind datorate cu titlu de redevenţă sunt exagerat de mari, cuantumul redevenţei ajungând să echivaleze cu preţul de achiziţie a terenului. În consecinţă, este ilar a se considera că în decursul unui an se poate percepe o redevenţă egală cu preţul imobilului ce face obiectul concesiunii.

Totodată, instanţa de apel a refuzat să dea valenţă probatorie certificatului de atestare fiscală nr. x/07.09.2007.

Sub un ultim aspect, susţine că instanţa de apel nu putea dispune cu privire la cuantumul penalităţilor, în condiţiile în care în cauză nu s-a realizat un calcul al acestora pornind de la valorile reale a redevenţei stabilită şi încasată de către concedent.

Faţă de cele arătate, recurenta solicită admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Braşov.

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare la recursul recurentei-pârâte, solicitând, în esenţă, respingerea recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu, prin care s-a reţinut că recursurile sunt inadmisibile, precum şi faptul că acestea nu conţin critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., fiind incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 13 iunie 2018, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a formulat un punct de vedere asupra raportului întocmit, solicitând să se constate că recursul este admisibil şi că motivele invocate se încadrează în limitele stabilite de art. 488 C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., suspendarea judecăţii recursurilor, până la soluţionarea dosarului nr. x/2018, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă.

La 20 februarie 2019, recurenţii-reclamanţi au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

La termenul din data de 21 mai 2019, completul de filtru a repus cauza pe rol şi a rămas în pronunţare asupra nulităţii recursurilor.

Analizând recursurile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererile de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurenţi se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursurilor.

În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părţilor prin care este exprimată nemulţumirea faţă de soluţia adoptată în apel se circumscriu motivelor de recurs prevăzute, astfel cum s-a menţionat în dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulţumire a părţilor poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

Se constată că recurenţii-reclamanţi Municipiul Braşov, Consiliul Local al Municipiului Braşov şi Primăria Municipiului Braşov, reprezentaţi legal prin Primar au invocat formal dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Motivul de nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. a fost invocat de reclamanţi cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor (raportul de expertiză întocmit în cauză), ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurenţilor cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Este de amintit că instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Totodată, în mod formal, recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. a invocat motivele de nelegalitate potrivit cărora hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea normelor de drept material şi nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Se constatată că întreaga construcţie a recursului formulat de recurenta-pârâtă se fundamentează pe aprecierea greşită a probelor administrate, respectiv "instanţa a refuzat să acorde valenţă probatorie certificatului de atestare fiscală"; adresele formulate de expert, obiectivele expertizei, adresa nr. x din data de 11.04.2017, cuantumul redevenţei şi al penalităţilor de întârziere, ceea ce vizează modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să ordone şi să interpreteze probele. Or, analiza acestor critici care vizează exclusiv restabilirea situaţiei de fapt excede competenţei instanţei de recurs.

Din expunerea argumentelor evocate de recurenţi în cuprinsul cererilor de recurs rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenţii au relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, o eventuală netemeinicie a deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Faptul că se fac trimiteri la anumite dispoziţii legale sau acte normative, fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

În considerarea celor arătate, constatând că recurenţii nu s-au conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 488 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi Primăria Municipiului Braşov, Consiliul Local al Municipiului Braşov şi Municipiul Braşov, reprezentaţi legal prin Primar şi de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1612/AP din 11 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BRAŞOV PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BRAŞOV PRIN PRIMAR şi MUNICIPIUL BRAŞOV PRIN PRIMAR şi de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1612/AP din 11 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2019.