Salary dispute over sectoral reference value assigned to workplace tribunal after driver excluded from Article 127 jurisdiction.

Şedinţa publică din data de 21 mai 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 3 decembrie 2018, înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C. şi D., grefieri şi E., personal conex în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la reîncadrarea şi plata către reclamanţi a salariului brut lunar şi a celorlalte drepturi aferente prin raportate la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON (reprezentând VRS 405 RON ce trebuia acordată la nivelul anului 2007, la care se adaugă majorările cu 8,5% conform O.G. nr. 13/2008) începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015 precum si obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 573 din 08 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casatie şi Justitie, Direcţia Natională Anticorupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice.

Instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au calitatea de grefieri în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi Decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, competentă fiind instanţa judecătorească de acelaşi grad, aflată în circumscripţia curţii de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamanţii.

Pe rolul Tribunalului Dâmboviţa cauza a fost înregistrată sub nr. x/2019.

Pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiţie, din dosarul iniţial (nr. x/2019) s-a dispus disjungerea cauzei faţă de reclamantul E., formându-se dosarul nr. x/2019.

Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, prin încheierea din 23 aprilie 2019 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Tribunalului Argeş, competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul E., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casatie şi Justitie, Direcţia Natională Anticoruptie din Cadrul Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie şi Justitie şi Ministerul Finantelor Publice. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Instanţa a reţinut că Tribunalul Argeş nu se putea prevala de dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. pentru a invoca necompetenţa teritorială de soluţionare a cererii formulate de reclamantul E., întrucât acesta nu se încadrează în categoria de personal auxiliar de specialitate, acesta îndeplinind funcţia de şofer, ce face parte din personalul conex.

De asemenea, a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile privind coparticiparea procesuală activă prevăzută de art. 59 C. proc. civ.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii este cea de drept comun, prevăzută de art. 269 alin. (2) din Codul şi art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în temeiul cărora este competent tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul sau îşi are locul de muncă.

Tribunalul a constatat că reclamantul E. nu şi-a indicat domiciliul, iar locul de muncă actual al acestuia este Judecătoria Topoloveni, astfel că este competentă instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are locul de muncă actual, respectiv Tribunalul Argeş.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Argeş competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. care reglementează un caz de competenţă teritorială facultativă determinat de calitatea reclamantului, calitate care trebuie să existe la data sesizării instanţei, nu pot fi extinse şi la alte categorii de reclamanţi, care sunt personal conex al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, respectiv cei care îndeplinesc funcţiile de agent procedural, aprod şi şofer.

Coroborând dispoziţiile art. 3 din Legea 567/2004 cu dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. se constată că pentru a atrage competenţa teritorială a uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul, este necesar ca acesta să aibă calitatea de judecător/procuror sau grefier, iar la data formulării acţiunii să îşi desfăşoare activitatea în cadrul instanţei.

Prin urmare, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 269 din Codul muncii care se completează cu dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social potrivit cărora cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speţă, reclamantul nu şi-a indicat domiciliul, iar locul de muncă este la Judecătoria Topoloveni, care se află în circumscripţia Tribunalului Argeş, competent cu soluţionarea acţiunii formulate de reclamantul E., faţă de prevederile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2009 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Totodată, nu sunt incidente dispoziţiile art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală activă, deoarece nu există o cauză comună a raporturilor de muncă, acestea fiind supuse unor acte normative distincte sau o strânsă legătură între drepturile părţilor, având în vedere că reclamantul din prezentul dosar are o funcţie diferită faţă de restul reclamanţilor din cererea iniţială.

Ca atare, reclamantul E. a învestit în mod legal Tribunalul Argeş prin depunerea cererii de chemare în judecată la această instanţă şi, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Argeş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2019.