Guarantor's appeal fails; prior rejection of claim for lack of interest upheld; defendant ordered to pay 5,000 RON costs.

Şedinţa publică din data de 21 mai 2019

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 9 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, s-o oblige pe pârâtă la plata sumei de 923.655 RON, compusă din:

1. suma de 533.055 RON, reprezentând creanţa asumată la plată de către pârâtă în baza garanţiei personale cuprinse în declaraţia autentificată sub nr. x din 15 ianuarie 2015, de Notar Public C., rămasă de recuperat de la debitoarea S.C. D. S.R.L. din suma totală de 854.719 RON, datorată în baza contractului de asociere în participaţiune autentificat sub nr. x din 22 iunie 2010;

2. suma de 373.264 RON, reprezentând creanţa asumată la plată de către pârâtă în baza garanţiei personale cuprinse în declaraţia autentificată sub nr. x din 15 ianuarie 2015, de Notar Public C., datorată de debitoarea S.C. D. S.R.L., în baza facturii fiscale nr. x din 20 iunie 2013;

3. suma de 17.336 RON, reprezentând cheltuieli de executare silită suportate de reclamantă în cadrul executării silite demarate împotriva garanţilor ipotecari ai debitoarei S.C. D. S.R.L., ce formează obiectul dosarului execuţional nr. x/2015 al Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti E..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 6, art. 1170, art. 1182, art. 1186-1194, art. 1196, art. 1200, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1523, art. 2280, art. 2504 alin. (1) şi art. 2537 pct. 2 C. civ. şi art. 451 C. proc. civ.

Prin încheierea din 2 februarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a înaintat cauza către secţia a VI-a Civilă a aceluiaşi tribunal în vederea repartizării unui complet specializat în litigiile cu profesioniştii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2016*.

Prin sentinţa civilă nr. 2066/2017 din 25 mai 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei de interes şi a respins ca lipsită de interes cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B..

Împotriva sentinţei primei instanţe, B. a declarat apel, prin care a solicitat anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin decizia civilă nr. 301A din 15 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva sentinţei primei instanţe şi a obligat-o pe apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 RON.

Împotriva deciziei instanţei de apel, B. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanţe.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţele de fond au stabilit ordinea de soluţionare a excepţiilor invocate în cauză, cu încălcarea dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ.

În concret, autoarea recursului a arătat că verificarea condiţiilor privind caracterul cert şi lichid al creanţei, considerată suficientă de către instanţa de apel pentru soluţionarea excepţiei lipsei de interes, presupunea administrarea de probe şi, implicit, unirea acestei excepţii cu fondul cauzei. În schimb, excepţia prematurităţii sau inadmisibilităţii acţiunii nu presupunea administrarea de probe.

În plus, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel a apreciat că sentinţa atacată este legală, deşi constatase, în prealabil, că prima instanţă nu motivat opţiunea sa pentru o anumită ordine de soluţionare a excepţiilor, fiind astfel nerespectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

După expunerea unor consideraţii teoretice privitoare la ordinea de soluţionare a excepţiilor procesuale, recurenta-pârâtă a susţinut că excepţia prematurităţii acţiunii trebuia soluţionată înaintea excepţiei lipsei de interes.

Titulara recursului a învederat că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea art. 101 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, instanţa de apel interpretând, în mod greşit, declaraţia autentificată sub nr. x din 15 ianuarie 2015, care reprezintă un înscris afectat de o condiţie suspensivă.

Or, textul de lege anterior evocat prevede că înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că are calitatea de debitoare faţă de intimata-reclamantă, în realitate, deţinând calitatea de garant al garantului ipotecar F..

Din moment ce suma ce formează obiectul declaraţiei autentificate sub nr. x din 15 ianuarie 2015 a fost achitată de garantul ipotecar, rezultă că această declaraţie nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a constitui titlu executoriu.

După evocarea art. 663 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a învederat că, din cuprinsul declaraţiei respective, nu rezultă caracterul cert şi lichid al creanţei, întrucât nu este menţionată suma datorată cu titlu de creanţă.

În aceste condiţii, recurenta-pârâtă a conchis că instanţele de fond nu puteau constata că intimata-reclamantă deţine un titlu executoriu, motiv pentru care trebuiau să admită excepţia prematurităţii sau inadmisibilităţii acţiunii, fără a mai examina excepţia lipsei de interes.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 3 septembrie 2018, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare la 17 septembrie 2018, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimată-reclamantă şi admiterea recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 11 decembrie 2018, s-a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurenta-pârâtă a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea în principiu a recursului.

Intimata-reclamantă a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

Prin încheierea din 5 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia inadmisibilităţii recursului şi a admis în principiu recursul.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă constată că în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pot fi încadrate criticile privind încălcarea normelor procedurale de la art. 248, art. 425 alin. (1) lit. b) şi art. 663 C. proc. civ., iar criticile privind încălcarea art. 101 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susţinut că verificarea condiţiilor privind caracterul cert şi lichid al creanţei presupunea administrarea de probe şi, implicit, unirea acestei excepţii cu fondul cauzei.

În legătură cu această critică, instanţa supremă constată că recurenta-pârâtă nu a indicat în faţa instanţelor devolutive probele comune fondului cauzei ce se impuneau a fi administrate.

Or, conform art. 254 alin. (6) C. proc. civ., părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

În plus, pentru determinarea caracterului cert şi lichid al creanţei este suficientă cercetarea înscrisului constatator al creanţei, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 663 alin. (2)-(3) C. proc. civ.

Aşadar, este justă aprecierea instanţei de apel în sensul că nu sunt întrunite cerinţele art. 248 alin. (4) C. proc. civ.

Critica privind nerespectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. este nefondată, întrucât instanţa de apel a reţinut că din expunerea argumentelor de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei de admitere a excepţiei lipsei interesului este posibilă desprinderea raţiunii care a justificat soluţionarea prioritară a excepţiei invocate din oficiu. De asemenea, aceeaşi instanţă a reţinut că sunt suficiente considerentele sentinţei pentru a permite exercitarea controlului judiciar sub aspectul criticilor invocate de apelanta-pârâtă şi a se verifica dacă este justificată ordinea soluţionării excepţiilor, astfel cum a fost aceasta determinată de către judecătorul fondului.

Prin urmare, instanţa supremă apreciază că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că instanţele de fond au stabilit ordinea de soluţionare a excepţiilor invocate în cauză, cu încălcarea dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., întrucât excepţia prematurităţii acţiunii trebuia soluţionată înaintea excepţiei lipsei de interes.

Referitor la aceste critici, instanţa supremă constată că recurenta-pârâtă a invocat excepţia prematurităţii acţiunii prin raportare la pretinsa condiţie suspensivă ce afectează obligaţia sa, în sensul că dreptul de creanţă al intimatei-reclamante putea fi valorificat numai după soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2013, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Aşadar, prematuritarea acţiunii a fost asociată cu neexigibilitatea creanţei până la momentul soluţionării definitive a dosarului anterior evocat.

Or, dosarul respectiv a fost soluţionat definitiv prin decizia nr. 1511 din 16 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Cum prematuritatea acţiunii reprezintă un incident procedural esenţialmente temporar, care se poate acoperi chiar în timpul procesului, rezultă că soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2013 echivalează cu exigibilitatea creanţei deduse judecăţii.

În aceste condiţii, devine inutilă examinarea criticilor referitoare pretinsa neregularitate în stabilirea ordinii de soluţionare a excepţiilor invocate în prezenta cauză, din moment ce s-a finalizat procesul care a stat la baza invocării excepţiei prematurităţii.

Recurenta-pârâtă a mai învederat că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea art. 101 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, instanţa de apel interpretând, în mod greşit, declaraţia autentificată sub nr. x din 15 ianuarie 2015, care reprezintă un înscris afectat de o condiţie suspensivă.

În legătură cu acestă critică, instanţa supremă constată că, în cuprinsul declaraţiei autentificate sub nr. x din 15 ianuarie 2015, s-a menţionat că plata datoriei se va face după soluţionarea dosarului nr. x/2013 De asemenea, în cuprinsul aceleiaşi declaraţii s-a menţionat că în cazul soluţionării nefavorabile a dosarului respectiv, recurenta-pârâtă îşi va îndeplini obligaţia de plată din veniturile încasate în perioada 2015-2016, precum şi din orice alte surse de venit.

Aşadar, obligaţia de plată subzistă în sarcina recurentei-pârâte indiferent de soluţia pronunţată în dosarul respectiv.

Cum soluţionarea definitivă a unui proces reprezintă un eveniment viitor şi sigur ca realizare rezultă că declaraţia autentificată sub nr. x din 15 ianuarie 2015 nu este afectată de o condiţie suspensivă în sensul art. 1399 C. civ.

Autoarea recursului a susţinut că, din cuprinsul declaraţiei respective, nu rezultă caracterul cert şi lichid al creanţei, întrucât nu este menţionată suma datorată cu titlu de creanţă.

Contrar acestei aserţiuni, existenţa neîndoielnică a creanţei deduse judecăţii rezultă din însuşi titlu executoriu reprezentat de declaraţia autentificată sub nr. x din 15 ianuarie 2015, conform art. 663 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, în cuprinsul aceleiaşi declaraţii s-a menţionat că obligaţia de plată a recurentei-pârâte faţă de intimata-reclamantă este limitată la suma de 1.227.982,97 RON, fiind astfel îndeplinită şi cerinţa lichidităţii impusă de art. 663 alin. (3) C. proc. civ.

Criticile privind lipsa caracterului executoriu al declaraţiei autentificate, ca urmare a plăţii efectuate de garantul ipotecar F., vizează aspecte privind executarea obligaţiei de plată cuprinse în titlul executoriu. Or, aspectele privind executarea obligaţiei de plată sunt irelevante faţă de soluţia de respingere a acţiunii ca lipsită de interes.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei instanţei de apel.

Cu privire la cererea intimatei-reclamante de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, instanţa supremă constată că intimata-reclamantă a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, conform înscrisurilor justificative aflate la dosarul de recurs.

Faţă de soluţia de respingere a recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 453 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., o va obliga pe recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 301A din 15 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2019.