Abusiveness of bank administrative commission clause requiring clear disclosure of justifying reasons and counter-performance under consumer protection law

Şedinţa publică din data de 21 mai 2019

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10 iunie 2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. x/2016, astfel cum a fost modificată la 07 iulie 2016, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor inserate la art. 3.1, 3.3, 3.4, 3.6, 4.4, 7.1 lit. f), h) şi i) şi 7.2 din contractul de credit nr. x din 10 decembrie 2007 şi să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 4.398,09 franci elveţieni, reprezentând comision de administrare încasat ilegal, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 16558 din 5 octombrie 2016, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat la 10 octombrie 2016 sub nr. x/2016.

La termenul din 21 iunie 2017, tribunalul a luat act de renunţarea reclamantei la judecata capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor inserate la art. 3.4, 4.4, 3.6, 7.1 lit. f), h) şi i) şi 7.2 din contractul de credit nr. x din 10 decembrie 2007.

Prin sentinţa civilă nr. 2580 din 21 iunie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea, a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate la art. 3.1 teza a II-a din contractul de credit nr. x din 10 decembrie 2007, doar în ceea ce priveşte sintagma "banca are dreptul de a modifica rata dobânzii în funcţie de costurile de refinanţare de pe piaţa monetară/de capital, cât şi în funcţie de costurile surselor de finanţare proprii", a obligat-o pe pârâtă să restituie reclamantului sumele achitate cu titlu de dobândă, peste dobânda iniţială de 6,90% pe an, a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate la art. 3.3 din contract şi a obligat-o pe pârâtă să restituie reclamantului sumele achitate cu titlul de comision de administrare.

Împotriva acestei sentinţe, B. S.A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 676 din 3 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei inserate la art. 3.3 din contractul de credit nr. x din 10 decembrie 2007 şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în temeiul acesteia şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva deciziei din apel, reclamantul A. a declarat recurs.

În motivare, a arătat că în mod corect a reţinut prima instanţă incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, având în vedere că reclamanţii au calitatea de consumatori, în sensul art. 2 alin. (1), iar pârâta este un comerciant care a perfectat contractul de credit în cadrul unei activităţi comerciale, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din lege; astfel, tribunalul a semnalat omisiunea totală a băncii în a descrie prestaţia la care se obliga pentru a încasa un comision de administrare.

Astfel, recurentul consideră că acestui comision nu îi corespunde o contraprestaţie a băncii, întrucât nu a fost indicat niciun serviciu efectiv prestat de bancă care să motiveze perceperea lui.

În opinia recurentului, contrar celor reţinute de instanţa de apel, clauza inserată la art. 3.3 din contract este abuzivă şi ca urmare a faptului că nu s-a definit explicit în ce constă încasarea acestui comision, clauza fiind impusă discreţionar de bancă.

A subliniat recurentul că a împrumutat suma de 46.592 RON şi a restituit 134.902 RON, din care 17.147 RON reprezintă comisionul de administrare.

Or, imperativul protecţiei consumatorilor impune eliminarea unor clauze care atrag costuri considerabile si disproporţionate în raport cu serviciile prestate, cu atât mai mult cu cât acestea au fost deja cuantificate în calculul dobânzii variabile.

A mai susţinut recurentul că în mod corect a reţinut prima instanţă nesocotirea exigenţelor bunei-credinţe, ce decurge pe de o parte din ambiguitatea clauzei ce instituie comisionul de administrare şi, pe de altă parte, din faptul că, în lipsa oricărei definiri a prestaţiei băncii, încasarea unui comision apare ca fără cauză şi, raportându-se la concluziile mai sus expuse privind caracterul abuziv al clauzelor analizate şi la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, a constatat nulitatea absolută a respectivelor clauze.

Or, susţine recurentul, obligaţia de restituire a sumelor încasate în temeiul clauzelor declarate nule derivă din principiul restitutio in integrum.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata B. S.A. nu a depus întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 27 noiembrie 2018, s-a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurentul-reclamant a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat ca în situaţia în care recursul este admisibil să se stabilească termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor, considerând totodată că nu este utilă suspendarea judecării recursului până la soluţionarea dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă.

Prin încheierea din 5 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul, stabilind termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Prioritar, având în vedere limitele rejudecării, se impune precizarea că prin prezentul recurs recurentul-reclamant critică hotărârea instanţei de apel doar în ceea ce priveşte capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei inserate la art. 3.3 din contractul de credit nr. x din 10 decembrie 2007 încheiat de părţi (comisionul de administrare).

Autorul recursului susţine, în esenţă, că în contractul de credit nu sunt descrise activităţile prestate de intimata-pârâtă în schimbul perceperii comisionului de administrare a creditului. Astfel, recurentul-reclamant arată că, nefiind formulată în mod clar şi inteligil, clauza care instituie acest comisioane creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului.

Criticile anterior evocate se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât se invocă nesocotirea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 4 alin. (1)-(2) din Legea nr. 193/2000.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor".

Textul de lege anterior evocat prevede condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru constatarea caracterul abuziv al unei clauze stipulate într-un contract, încheiat între un profesionist şi un consumator.

Una dintre condiţiile cumulative impuse de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 vizează producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului.

În analizarea acestei condiţii prezintă relevanţă şi art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, care impune profesioniştilor obligaţia de a formula clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

Cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar şi inteligibil trebuie înţeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci şi ca în contract să se expună în mod transparent funcţionarea concretă a mecanismului la care se referă clauza respectivă, astfel încât consumatorul să poată evalua, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în privinţa sa (cauza C-26/13, Árpád Kásler, paragraful 75).

Cu privire la caracterul clar şi inteligibil al clauzelor care instituie comisioane bancare prezintă relevanţă şi indicarea, în mod transparent, în contractul de împrumut a motivelor care justifică perceperea acestor comisioane (cauza C-143/13, Matei contra Volksbank, paragraful 77).

Prin raportare la aceste consideraţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a apreciat, în esenţă, că cerinţa caracterului clar şi inteligibil al clauzei care instituie comisionul de administrare nu presupune detalierea în contractul de credit a demersurilor concrete întreprinse de bancă, reclamantul având posibilitatea să le prevadă.

Concluzia la care a ajuns instanţa de apel este greşită, întrucât nesocoteşte considerentele cu caracter obligatoriu din decizia pronunţată de C.J.U.E. în cauza C-143/13, Matei contra Volksbank, paragraful 77, prin care s-a statuat contrariul.

Astfel, caracterul clar şi inteligibil al clauzelor referitoare la comisioanele bancare presupune nu doar expunerea în mod transparent a mecanismului de funcţionare a clauzelor respective, care să permită evaluarea consecinţelor economice produse, ci şi indicarea în contractul de împrumut a motivelor care justifică perceperea acestor comisioane.

Aşadar, instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, când a apreciat că cerinţa caracterului clar şi inteligibil al clauzelor care instituie comisoane bancare nu presupune detalierea în contractul de credit a activităţilor întreprinse de bancă.

Pentru aceste motive, constatând că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 497 teza I din acelaşi act normativ, va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei instanţei de apel, pe care o va casa şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Din perspectiva criticii întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că faţă de considerentele ce au determinat casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleaşi instanţe, analiza acestei critici nu se mai impune.

În rejudecarea apelului, cu ocazia analizării condiţiei dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, instanţa de rejudecare va verifica dacă clauza contestată are caracter clar şi inteligibil prin raportare şi la cerinţa indicării în contractul de credit a motivelor care justifică perceperea comisionului de administrare, în condiţiile în care intimata-pârâtă este obligată să furnizeze o contraprestaţie reală pentru a obţine comisionul menţionat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 676 din 3 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2019.