Renunciation of claim in cassation proceedings nullifies prior judgments on foreign-currency credit contract clauses

Şedinţa publică din data de 21 mai 2019

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 09.04.2014 pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a Ii-a Civilă, sub nr. x/2014, mai mulţi reclamanţi, printre care şi A., au chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate nulitatea absolută a clauzelor indicate în Anexa 1 coloana J din contractele de credit indicate în Anexa 1 coloana F; de asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent fiecărui contract de credit, care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia sumei creditului din franci elveţieni în RON facându-se la data contractării fiecărui credit, la cursul franc elveţian - leu indicat în Anexa 1 coloana H, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În cadrul dosarului sus-menţionat, s-a dispus măsura disjungerii cererilor de chemare în judecată, iar cea formulată de reclamanta A. a format obiectul dosarului nr. x/2014

Prin sentinţa nr. 122/C/05.02.2015, pronunţată în acest din urmă dosar, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe rolul căruia a fost înregistrată la data de 09.03.2015, sub nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 6183/09.11.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1709/27.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

A. a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, solicitând casarea şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În motivare, a susţinut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La data de 20.02.2018, intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului.

Prin încheierea din 5 martie 2019, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial nr. 2 din 03 ianuarie 2019 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 874 din 18 decembrie 2018, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat admisibilitatea căii de atac şi a respins excepţia nulităţii recursului.

La 3 aprilie 2019, recurenta-reclamantă A. a depus contractul de tranzacţie autentificat cu nr. x/10.12.2018 de către BNP C., încheiat cu intimata- pârâtă D. S.A., solicitând instanţei să ia act de renunţarea la dreptul pretins prin cererea de chemare în judecată, ce formează obiectul dosarului nr. x/2015

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cererea de renunţare la însuşi dreptul pretins formulată de recurentă, în temeiul dispoziţiilor art. 408-409 C. proc. civ. reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 408 alin. (1) C. proc. civ., "reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunţe la însuşi dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului", iar conform art. 409 alin. (2) din acelaşi cod "când renunţarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunţate în cauză, dispoziţiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător."

Renunţarea la dreptul subiectiv dedus judecăţii este un element component al principiului disponibilităţii, reprezentând facultatea procesuală prevăzută de lege în favoarea reclamantului, în virtutea căreia acesta poate curma litigiul prin renunţarea la însuşi dreptul material al procesului, partea înţelegând consecinţele ce decurg pentru ea din actul renunţării. Întrucât pentru pârât nu mai există riscul de a fi acţionat din nou în judecată pentru valorificarea dreptului la care se renunţă, nu mai este necesar acordul său pentru ca instanţa să ia act de renunţarea la drept.

Totodată, art. 408 alin. (3) din C. proc. civ. prevede că renunţarea la drept se poate face în şedinţă sau prin înscris autentic.

Constatând că declaraţia de renunţare la drept a fost depusă în formă autentică (contractul de tranzacţie autentificat cu nr. x/10.12.2018 de către BNP C., încheiat de recurenta-reclamantă A. cu intimata- pârâtă D. S.A.), reprezentând manifestarea de voinţă a recurentei-reclamante, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va proceda în sensul dispoziţiilor art. 409 alin. (2) C. proc. civ., sens în care va admite recursul, va anula în tot decizia pronunţată în apel, precum şi sentinţa instanţei de fond şi, luând act de renunţarea la dreptul pretins, va respinge acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta D. S.A. (fostă B. S.A.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1709/2017 din 27 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Anulează în tot decizia civilă nr. 1709/2017 din 27 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi sentinţa civilă nr. 6183 din 9 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Ia act de renunţarea la dreptul pretins şi în consecinţă, respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta D. S.A. (fostă B. S.A.).

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2019.