JCC declinates competence in annulment challenge against appellate credit contract decision and remands case to Tribunal

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 6374 din 12 mai 2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în Dosarul nr. x/2015, a fost admisă în parte cererea având ca obiect acţiune în constatare - clauze abuzive, pretenţii, obligaţia de a face formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. SA, s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor stipulate în cuprinsul convenţiei de credit nr. x/27.08.2007 la pct. 3 lit. d) din Condiţiile Speciale ale Convenţiei şi la art. 8.1. lit. a) liniuţele doi şi trei, lit. c) şi d), 10.1 şi 10.2 din Condiţiile Generale ale Convenţiei încheiate între părţi, în virtutea caracterului abuziv al acestora şi s-a dispus eliminarea acestora din convenţie; a fost respinsă în rest cererea ca neîntemeiată; a fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 2565 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinţei civile nr. 6374 din 12 mai 2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, A. şi B. au declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 867 din 6 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, a fost respins ca nefondat.

A. şi B. au declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 867 din 6 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, care a fost înregistrat la 19 septembrie 2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin cererea înregistrată la 9 noiembrie 2017, A. şi B. au depus o cerere denumită "modificatoare", arătând că înţeleg să formuleze contestaţie în anulare, şi nu recurs, împotriva Deciziei civile nr. 867 din 6 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin Decizia civilă nr. 370R din 4 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Primind dosarul, Tribunalul Bucureşti a constatat că iniţial reclamanţii au formulat o cerere de recurs, cu privire la care au arătat ulterior că o modifică, formulând o contestaţie în anulare împotriva aceleiaşi decizii nr. 867 din 06.03.2017, decizie pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015.

Apreciind că, în speţă, se pune problema dacă o asemenea modalitate de a acţiona este compatibilă cu normele de procedură civilă aplicabile în recurs, că numai instanţa competentă să soluţioneze recursul poate tranşa această chestiune, iar din prevederile art. 483 alin. (3) rezultă că instanţa de drept comun competentă să judece recursul este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 3806 din 24 septembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând cu prioritate excepţia necompetenţei sale materiale, în temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 505 alin. (1) C. proc. civ., constată că nu este competentă să soluţioneze prezenta contestaţie în anulare.

Principiul disponibilităţii, reglementat prin dispoziţiile art. 9 C. proc. civ., obligă instanţa să statueze asupra celor solicitate de părţile din proces, fără a putea depăşi, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea, prin cererile şi apărările formulate în condiţiile legii.

Este adevărat că nu constituie o derogare de la principiul disponibilităţii dreptul instanţei de a da calificarea corectă unei cereri de chemare în judecată sau în cazul exercitării unei căi de atac, însă, este de necontestat că în cauză nu se pune problema unei calificări ce trebuie dată de către instanţă căii de atac promovate.

Se constată că B. şi A. au depus o cerere denumită "modificatoare", prin care au arătat în mod expres că înţeleg să formuleze contestaţie în anulare împotriva Deciziei civile nr. 867 din 6 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, iar nu recurs.

În drept, contestatorii au invocat dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În acest context juridic, se reţine că, fiind o cale de retractare, contestaţia în anulare, indiferent de motivul invocat, este de competenţa instanţei a cărei hotărâre se atacă şi niciodată a vreunei instanţe ierarhic superioare.

În acest sens sunt prevederile art. 505 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare aparţine instanţei a cărei hotărâre se atacă, normă imperativă aplicabilă deopotrivă situaţiilor reglementate de prevederile art. 503 şi 504 C. proc. civ.

Este de reţinut că în sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ., principiu care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor, într-o anumită ordine, precum şi soluţionarea acestora de către instanţa prevăzută de lege.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, având în vedere că în speţa de faţă se solicită anularea Deciziei civile nr. 867 din 6 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, în raport cu prevederile art. 505 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare aparţine Tribunalului Bucureşti, motiv pentru care, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate, va admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, va declina competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatorii B. şi A. împotriva Deciziei civile nr. 867 din 6 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.: "nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatorii B. şi A. împotriva Deciziei civile nr. 867 din 6 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2019.

GGC - GV