Territorial competence for individual labor claims filed by legal professionals: rejection of active coparticipation and application of the adjacent jurisdiction rule for judges and prosecutors under Art. 127 C. proc. civ.

Şedinţa publică din data de 17 mai 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Călăraşi, secţia I civilă reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate organizată şi Terorism, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:

- să se dispună obligarea pârâţilor la plata de diferenţe salariale calculate pe baza VRS de 405 RON pentru perioada 12 aprilie 2014 - 01 decembrie 2015 şi pe baza VRS de 445,5 pentru perioada 01 decembrie 2015 - 01 octombrie 2016, sume actualizate cu inflaţia şi acordarea dobânzii legale.

În motivarea cererii reclamanţii au învederat, în esenţă, că exercită funcţia de procurori în cadrul DIICOT, iar pe perioada 12 aprilie 2014 - 01 octombrie 2016 li s-au plătit drepturi salariale mai mici decât cele cuvenite, acestea din urmă trebuind a fi determinate prin utilizarea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv, 445,5 RON cu începere din 01 decembrie 2015.

Tribunalul Călăraşi, prin încheierea din data de 5 februarie 2019 secţia Civilă, a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanta B. de cererea formulată de ceilalţi reclamanţi, cererea disjunsă fiind înregistrată sub nr. de dosar x/2019

Prin sentinţa civilă nr. 101 din 05 februarie 2019 Tribunalul Călăraşi a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată, din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a constatat că domiciliul reclamantei B. se află în oraşul Focşani, judeţul Vrancea şi, aplicând prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, a considerat că revine Tribunalului Vrancea competenţa teritorială de soluţionare a cererii.

Ca urmare a acestei măsuri cauza a fost înregistrată la data de 07 martie 2019 sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, care, la termenul din 8 aprilie 2019, a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale.

Prin sentinţa nr. 133 din 8 aprilie 2019, Tribunalul Vrancea, secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu.

A declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - DIRECŢIA DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ŞI TERORISM-STRUCTURA CENTRALĂ, pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiţie, în favoarea Tribunalului Călăraşi.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Vrancea şi Tribunalul Călăraşi.

A înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În fundamentarea acestei hotărâri cea de-a doua instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta din cauza de faţă este îndreptăţită să introducă cererea de chemare în judecată împreună cu ceilalţi 7 reclamanţi la Tribunalul Călăraşi, dat fiind faptul că sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, o parte dintre reclamanţi având domiciliul şi locul de muncă în circumscripţia acestei instanţe, astfel că, în raport de prevederile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, Tribunalul Călăraşi devine instanţă competentă teritorial pentru soluţionarea cererii formulată de reclamanta din cauza de faţă.

Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că Tribunalul Călăraşi este instanţa competentă teritorial în soluţionarea pricinii pentru motivele se vor arăta în continuare.

În materia conflictelor de muncă, competenţa teritorială a instanţelor este reglementată de norme cu caracter imperativ.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparţine instanţei de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi text de lege, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru fiecare dintre reclamanţi.

Cererea fiecărui reclamant împotriva pârâţilor este una principală, dat fiind faptul că fiecare reclamant urmăreşte valorificarea unui drept propriu împotriva aceloraşi pârâţi, solicitându-se drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare, astfel că, în cauză, nu sunt întrunite cerinţele art. 59 C. proc. civ. care reglementează coparticiparea procesuală activă.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Reglementările din materia conflictelor de muncă la care s-a făcut anterior referire sunt edictate în beneficiul reclamantului, scopul normei fiind acela de a asigura acestuia accesul la o instanţă aflată în proximitatea domiciliului, sau după caz, a locului său de muncă.

În conformitate cu art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, aceste dispoziţii aplicându-se în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor conform alin. (3) al aceluiaşi text de lege.

Curtea Constituţională, prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, a statuat în sensul că noţiunea de judecător din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. îşi găseşte sens numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Reclamanta, având funcţia de funcţia de procuror în cadrul DIICOT, a sesizat Tribunalul Călăraşi, ca instanţă de acelaşi grad cu cea în mod normal competentă, aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate, exercitându-şi dreptul de opţiune în conformitate cu dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.,.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2019.