Stay denial not separately appealable; appeal inadmissible, interim order stands.

COMPLET FILTRU

Şedinţa publică din data de 16 mai 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin încheierea de şedinţă publică de la 18 iulie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de apelanta- pârâtă Societatea, "A." S.A. Chiajna, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 413 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, pârâta S.C. A. S.A. CHIAJNA.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ. şi art. 634 alin. (1) pct. 1 Noul C. proc. civ., prin raportare la art. 414 alin. (1) Noul C. proc. civ., excepţie în privinţa căreia, fiind luată în examinare cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reţine următoarele:

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În accepţiunea conferită de legiuitor, potrivit art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Aşadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

În cauză, se constată că, obiect al recursului de faţă îl constituie încheierea de şedinţă publică de la 18 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, prin care s-a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de apelanta- pârâtă Societatea, "A." S.A. Chiajna, pentru neîndeplinirea condiţiilor art. 413 C. proc. civ.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 414 alin. (1) Noul C. proc. civ., "Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară", iar potrivit alin. (2), "Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului".

Înalta Curte constată că aceste dispoziţii legale reglementează calea de atac numai împotriva încheierii prin care a fost admisă cererea de suspendare a cauzei, pe când, în cauza dedusă judecăţii, suntem în situaţia în care a fost respinsă cererea de suspendare, caz în care această încheiere a primei instanţe poate fi atacată doar odată cu fondul.

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., text aplicabil şi în recurs, conform art. 494 din acelaşi cod, prevăd că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate exercita calea de atac decât odată cu fondul, în afară de cazul când legea dispune altfel.

Înalta Curte reţine că, în cauză, s-a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare, care constituie o încheiere premergătoare şi care, prin urmare, nu putea fi atacată separat.

Întrucât hotărârea judecătorească (categorie ce include şi încheierile premergătoare) este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în aplicarea principiului legalităţii căii de atac, recursul declarat împotriva unei încheieri prin care nu s-a întrerupt cursul judecăţii este inadmisibil, atare hotărâre nemaifiind susceptibilă de altă cale de atac, ea fiind definitivă.

În atari condiţii, în speţă, văzând şi prevederile art. 414 alin. (1) Noul C. proc. civ., încheierea recurată nu întruneşte condiţia cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât are caracter definitiv de la pronunţarea sa, situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., şi, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac este inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare şi extraordinare care pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti, în cuprinsul art. 457 alin. (1) din acelaşi cod statuându-se că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Înalta Curte reţine că în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) C. proc. civ., republicat, hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs, textul de lege arătat definind noţiunea de hotărâri definitive, ca fiind "hotărârile care nu sunt supuse apelului, şi nici recursului".

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalităţii, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiţii, termen) este reglementat de lege şi nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaşte condiţiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, menţiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condiţiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părţilor drepturi pe care legea nu le acordă.

Legalitatea căilor de atac, consacrată de art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. CHIAJNA împotriva încheierii de şedinţă publică de la 18 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2019.