Unstamped appeal: procedural annulment of bank fee abusive clause challenge under Law No. 193/2000
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant bank's appeal as unstampable, thereby leaving in force the second-instance decision that upheld the lower court's ruling finding a specific clause abusive. The dispute involved a consumer's challenge to a bank loan agreement, specifically seeking the nullity of an administration fee clause under Law No. 193/2000 on abusive clauses, while the bank argued the fee was a legitimate contract price not subject to such scrutiny. The decisive legal basis was the procedural requirement that appeals must be stamped pursuant to Government Emergency Ordinance No. 80/2013 and Article 486(2)-(3) of the Code of Civil Procedure; because the appellant failed to pay the required stamp tax despite a warning, the court applied the sanction of annulment without examining the merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, art. 451 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ; Unstamped appeal: procedural annulment of bank fee abusive clause challenge under Law No. 193/2000: Totodată, susţine că sunt nelegale şi neîntemeiate considerentele pe care instanţa de apel le-a avut în vedere în constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 6 pct. 1 lit. b) din Contractul de credit bancar nr. x din 11.05.2007.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 mai 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti la data de 20.10.2014 sub nr. x/2014, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., constatarea nulităţii absolute a clauzei inserate la art. 6 alin. (1) lit. b) din convenţia de credit nr. x/11.05.2007, care prevede perceperea unui comision de administrare în cuantum de 1% flat calculat asupra sumei creditului contractat, cu consecinţa restituirii comisionului achitat de 655 franci elveţieni, cu dobânda legală aferentă calculată de la data introducerii cererii, constatarea nulităţii absolute a clauzei de la art. 7 alin. (1) lit. a) teza a II-a, cu consecinţa restituirii diferenţei de bani achitate ca urmare a creşterii abuzive a ratei dobânzii, constatarea nulităţii clauzelor prevăzute la art. 10.1.7 şi art. 10.1.9, constatarea nulităţii clauzei de la art. 14 alin. (3) din convenţia de credit, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 6682/21.05.2015, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, cauza a fost înregistrată la data de 22.07.2015 sub nr. x/2015.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, prin sentinţa civilă nr. 5657/14.10.2015, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sector 4 şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, instanţa a înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă prin sentinţa civilă nr. 77 din 11.03.2016, dată în dosarul nr. x/2016, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin sentinţa civilă nr. 3837 din 22.06.2016, a admis în parte acţiunea, astfel cum aceasta a fost precizată, şi a constatat caracterul abuziv al clauzei stipulate în convenţia de credit bancar nr. x/11.05.2007 la art. 6 alin. (1) lit. b); a declarat nulitatea absolută a clauzei menţionate anterior şi a obligat pârâta să plătească reclamanţilor sumele încasate cu titlu de comision "de administrare", în echivalent RON la cursul BNR din data efectuării plăţii, plătit în baza convenţiei, sumă la care urmează să fie calculată şi dobânda legală aferentă, de la data introducerii acţiunii şi până la data achitării integrale a acestei sume de pârâtă; a respins cererea reclamanţilor privind constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate în convenţia de credit bancar nr. x/11.05.2007 la art. 7 alin. (1) lit. a) teza a II-a ca nefondată; a respins cererea reclamanţilor privind constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate în convenţia de credit bancar nr. x/11.05.2007 la art. 10.1.7, art. 10.1.9 şi art. 14 alin. (3) ca rămasă fără obiect; a obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin decizia civilă nr. 2149/2017 din 06 decembrie 2017 a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3837 din 22.06.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Împotriva deciziei civile nr. 2149/2017 din 06 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă pârâta C. S.A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac şi casarea deciziei recurate cu consecinţa respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată.
În esenţă, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel în mod nelegal, cu aplicarea greşită a legii a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor normative cu privire la clauzele abuzive conţinute de Legea nr. 193/2000, a constatat în mod neîntemeiat caracterul abuziv şi a dispus eliminarea din convenţia de credit a clauzei contractuale prevăzute la art. 6 pct. 1 lit. b).
Consideră că această clauză contractuală referitoare la comisionul de administrare nu se încadrează în categoria clauzelor abuzive, nu poate face obiectul evaluării caracterului abuziv întrucât comisionul alături de dobândă formează costul/preţul total al creditului.
Prin urmare, recurenta apreciază că instanţa s-a pronunţat în mod nelegal asupra caracterului adecvat al preţului contractului de credit, pronunţând o hotărâre care încalcă principiul stabilităţii relaţiilor juridice, al forţei obligatorii a contractului, al libertăţii contractuale.
Totodată, susţine că sunt nelegale şi neîntemeiate considerentele pe care instanţa de apel le-a avut în vedere în constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 6 pct. 1 lit. b) din Contractul de credit bancar nr. x din 11.05.2007.
Astfel, arată că nici prevederile Directivei 93/13/CEE, nici prevederile Legii nr. 193/2000 şi nicio altă prevedere legală privitoare la protecţia drepturilor consumatorilor în contractele încheiate cu comercianţi nu prevăd şi nici nu impun comercianţilor/operatorilor economici ca preţul produselor sau serviciilor pe care le oferă/prestează să facă obiectul unei negocieri cu consumatorul, întrucât ne aflăm într-o economie de piaţă liberă şi concurenţială.
Contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurenta susţine că există o justificare a perceperii acestui tip de comision, care ulterior şi-a găsit corespondent în prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010. Nu se poate afirma despre acest tip de comision că reprezintă o clauză abuzivă, din moment ce este permis de lege, fiind exprimat într-o valoare procentuală fixă, într-un limbaj inteligibil, reclamanta cunoscând încă de la momentul creditării acest fapt, acceptând şi efectuând plata acestuia.
Ca urmare, nu se poate reţine că banca ar fi acţionat contrar cerinţelor bunei-credinţe şi că reclamanta nu ar fi cunoscut atât anterior semnării contractului de credit, cât şi la data semnării acestuia costurile creditului, inclusiv existenţa şi cuantumul comisionului de administrare.
În concluzie, constatând caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare pe considerentul cuantumului acestuia, instanţa de apel s-a pronunţat, cu încălcarea art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 asupra caracterului adecvat al preţului contractului, nicio prevedere legală în vigoare la data încheierii contractului de credit nespecificând un anumit cuantum obligatoriu al comisioanelor cuprinse în convenţia de credit.
Recurenta-pârâtă mai solicită şi cenzurarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., considerând că suma solicitată este excesivă în raport cu activitatea prestată de avocat şi complexitatea dosarului.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părţilor, iar acestea nu au depus puncte de vedere.
Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., chestiunea prealabilă a timbrajului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Excepţia netimbrării reprezintă modalitatea procesuală prin care instanţa ori partea interesată poate invoca, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularitatea cu privire la timbrarea cererii. Aceasta are natura unei excepţii de procedură, absolute ce duce la anularea cererii în cazul neînlăturării lipsurilor constatate de instanţă.
Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancţiunea nulităţii.
Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
Înalta Curte, constată că recursul nu a fost timbrat anticipat şi că recurenta nu s-a conformat obligaţiei ce-i revenea, deşi i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 144,35 RON, aşa cum rezultă din dovezile aflate la dosarul de recurs.
Reţinând că în speţă, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.
Or, în cauză, aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care va anula recursul declarat de pârâta C. S.A. - MEMBRĂ A GRUPULUI D., ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta C. S.A. - MEMBRĂ A GRUPULUI D. împotriva deciziei nr. 2149/2017 din 6 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2019.