Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1069/2019 AI generated

Exclusive jurisdiction of the debtor's domicile court for challenges to enforcement against a guarantee obligation

Case Number Decizia nr. 1069/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) resolved a negative conflict of jurisdiction by definitively assigning competence to the Baia Mare Court to hear the case, overturning the lower courts' conflicting determinations. The dispute arose from a challenge to enforcement proceedings initiated by a creditor bank and others against a guarantor debtor, with the guarantor seeking to terminate the guarantee obligation and annul enforcement acts; while the initial court declined territorial and material competence in favor of the Bucharest Tribunal based on the location of the defendants and the sum in dispute, the Tribunal subsequently declined material competence, arguing that the exclusive jurisdiction for challenges to enforcement lies with the court of the debtor's domicile. Relying on Articles 651, 712, 713, and 714 of the Civil Procedure Code, the ICCJ held that jurisdiction for a challenge to enforcement is an exclusive matter of public order determined solely by the debtor's domicile at the time the enforcement authority was seised, thereby bypassing the general rules for material and territorial jurisdiction applicable to ordinary civil claims.

Legislator headnote

AI generated

art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 131 alin. (1) C. proc. civ, art. 713 alin. (2) C. proc. civ, art. 712 C. proc. civ; Exclusive jurisdiction of the debtor's domicile court for challenges to enforcement against a guarantee obligation: The dispute arose from a challenge to enforcement proceedings initiated by a creditor bank and others against a guarantor debtor, with the guarantor seeking to terminate the guarantee obligation and annul enforcement acts; while the initial court declined territorial and material competence in favor of the Bucharest Tribunal based on the location of the defendants and the sum in dispute, the Tribunal subsequently declined material competence, arguing that the exclusive jurisdiction for challenges to enforcement lies with the court of the debtor's domicile. Relying on Articles 651, 712, 713, and 714 of the Civil Procedure Code, the ICCJ held that jurisdiction for a challenge to enforcement is an exclusive matter of public order determined solely by the debtor's domicile at the time the enforcement authority was seised, thereby bypassing the general rules for material and territorial jurisdiction applicable to ordinary civil claims.

Keywords

AI generated
exclusive jurisdiction law of obligations enforcement proceedings domicile civil dispute Roman law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

Legal basis cited in the dispositive for the power of the High Court to resolve the negative conflict of jurisdiction and assign competence to the competent court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 mai 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 23.08.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., S.C. C. S.R.L. şi D. a formulat contestaţie la executare şi a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate în principal încetarea obligaţiei de fideiusiune, constituită de contestatorul A. în favoarea pârâtei B. S.A. în baza contractelor încheiate între părţi, în subsidiar constatarea existenţei unei obligaţii de fideiusiune în sarcina pârâtului D. în calitate de asociat şi administrator al pârâtei S.C. C. S.R.L., anularea tuturor actelor de executare silită, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 10743 pronunţată la data de 03.12.2018, instanţa a declinat competenţa teritorială şi materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În fundamentarea acestei sentinţe s-a reţinut, în esenţă, că Tribunalul Bucureşti este competent din punct de vedere material şi teritorial să judece cauza raportat la dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., art. 95 pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 107 alin. (1) C. proc. civ., şi pentru faptul că ambii pârâţi-intimaţi au sediul în Bucureşti, iar sumele din contractele de credit sau sumele din cererea de executare silită din ambele contracte sunt mai mari de 200.000 RON.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 17.01.2019 sub nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 502/2019 din 27 februarie 2019 instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut, în esenţă, în temeiul art. 94, cu referire la art. 651, art. 712, art. 714, art. 129 alin. (1) pct. 2, art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) C. proc. civ. următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a înţeles să învestească instanţa de judecată cu un dosar având ca obiect contestaţie la executare, fiind formulate şi apărări în ceea ce priveşte titlurile executorii.

Din analiza motivelor invocate de contestator în cuprinsul contestaţiei la executare, instanţa a constatat că acesta nu face altceva decât să invoce motive de fapt şi de drept privitor la titlul executoriu, respectiv, dacă acesta mai poate fi urmărit sau nu în temeiul acestuia de creditorul obligaţiei de executare.

Prin urmare, instanţa a reţinut în aplicarea art. 713 alin. (2) C. proc. civ., art. 712 C. proc. civ. cu referire la art. 651 alin. (1) C. proc. civ. că legiuitorul a înţeles să instituie o competenţă exclusivă în favoarea judecătoriei de la domiciliul debitorului urmărit.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Baia Mare competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială, iar, în principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte reţine că instanţa competentă se determină în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, care, în speţă, circumstanţiază situaţia specifică unei contestaţii la executare, fiind formulate şi apărări în ceea ce priveşte titlurile executorii.

Fiind vorba de o pricină referitoare la o contestaţie la executare, normele de competenţă teritoriale sunt norme juridice de ordine publică, de la care nu se poate deroga.

Dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar alin. (3) al acestui articol prevede că instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Potrivit art. 712 C. proc. civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) C. proc. civ., competentă să soluţioneze contestaţia la executare este instanţa de executare.

Totodată, dispoziţiile art. 713 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care executarea silită se face în temeiul altui titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui.

Din interpretarea dispoziţiilor legale enunţate, rezultă că, în materia contestaţiei la executare determinant este domiciliul debitorului, astfel încât contestaţia trebuie introdusă la judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.

Prin urmare este instituită o competenţă exclusivă în favoarea judecătoriei de la domiciliul debitorului urmărit. În cauză această calitate o are contestatorul A., cu domiciliul în Baia Sprie, str. x, jud. Maramureş.

Cum în speţă domiciliul debitorului urmărit se află în circumscripţia Judecătoriei Baia Mare rezultă că acestei instanţe aparţine competenţa de soluţionare a cauzei.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2019.