Partial revision time-bar; panel-composition challenge transferred to Court of Appeal

Şedinţa publică din data de 16 mai 2019

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1136/2014 din 7 octombrie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a admis recursul declarat de pârâta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 1094 din 14.04.2014 a Tribunalului Iaşi, sentinţă pe care a modificat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi.

Prin sentinţa civilă nr. 252 din 9.04.2004, pronunţată în dosarul nr. x/2003, Tribunalul Iaşi a admis contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 812 din 15.10.2003, emisă de intimata S.C. B. S.A. Iaşi, a dispus anularea acestei decizii, a respins capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata daunelor morale şi a obligat intimata să plătească contestatorului 4.000.000 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 219 din 14.09.2004, pronunţată în dosarul nr. x/2004, Curtea de Apel Iaşi a admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 252/9.04.2004, pe care a modificat-o în parte, în sensul că: a respins cererea salariatului A. privind plata drepturilor salariale pentru perioada 15. X.2003-09.01.2004, a respins cererea salariatului de a se da eficienţă contractului de muncă nr. x/2002, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Prin cererea de revizuire transmisă prin poştă la 29.03.2019 (plic dosar), revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 1136/2014 din 7 octombrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2012.

În cuprinsul cererii de revizuire revizuentul a arătat că, în temeiul prevederilor Legii 169/2017, a art. 488 alin. (1), (2), (5), (8) şi următoarele, art. 509 pct. (1),(3),(4),(5),(6),(8),(10 şi (11) C. proc. civ. solicită revizuirea cauzelor civile nr. 4033/99/2012, decizia civilă nr. 1136 din 7 octombrie 2014 şi dosar nr. x/2003, sentinţa civilă nr. 252 din 09 aprilie 2004.

Astfel, a arătat că solicită casarea sentinţelor nr. 1136/2014 şi 252/2004, dată în cauzele civile nr. 4033/99/2012 şi nr. 14809/2003, potrivit prevederilor, Deciziilor Curţii Constituţionale, privind constituirea completelor de judecată, acestea nefiind legal constituite, în urma unor protocoale nelegale cât şi pentru emiterea acestora în urma unor înscrisuri false, care nu poartă semnătură sa.

S-a arătat că instanţa emitentă a acestor hotărâri, "îl condamnă" în mod nelegal, abătânduse de la principiul prevederilor art. 22 C. proc. civ., luându-i dreptul fundamental la muncă.

A mai susţinut că din 2012 şi până în prezent, nu realizează nici un fel de venit, nebeneficiind de vreo protecţie socială, din partea statului român, nici măcar de acel venit minim garantat.

Revizuentul a mai arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 426 şi 427 C. proc. civ., tehnoredactarea deciziei a fost făcută personal de Preşedinta completului de judecată, judecător C., care nu respectă dispoziţiile punctului 5 al art. 426 C. proc. civ., nesemnând Decizia nr. 1136/2014, în termenul prevăzut de lege (30 de zile de la pronunţare), aceasta nefiind semnată nici de ceilalţi membri ai completului, inclusiv de grefier.

A mai susţinut că pronunţarea a avut loc la 7 octombrie 2014 şi redactarea deciziei s-a efectuat la 9 ianuarie 2015, fără a i se comunica această decizie (1136/2014), deşi legea impunea această obligaţie - art. 427, (1) C. proc. civ.- . Aratărevizuentul că astfel a fost împiedicat a urma toate căile de atac, revizuire, contestaţie în anulare, menţionând, totodată, că la cererea sa i s-a eliberat o copie a acestei decizii la data de 15 aprilie 2015, nefiind asumată de nici un judecător.

Revizuentul a mai susţinut că imediat după aceasta, preşedinta completului de judecată - judecător C. se pensionase, punându-se întrebarea când şi la ce dată au semnat toţi membrii acestui complet de judecată decizia nr. 1136/2014, înainte de pensionarea d-nei judecător sau după; în asemenea situaţii legea având prevederi foarte clare, potrivit art. 426 alin. (5) C. proc. civ.

A mai arătat că ceva s-a întâmplat în perioada 15/04/2015 şi 26/01/2016 şi că a fost pus într-o situaţie similară cu cea a Preşedintelui Camerei Deputaţilor, astfel creându-se un precedent, pentru această persoană justiţia, având măsuri diferite.

În asemenea situaţie revizuentul se întreabă dacă se mai poate vorbi de respectarea prevederile art. 16,(1), (2) din Constituţie, art. 6,(l) C. proc. civ., art. 6 CEDO, art. 47, CDFUE, de unde denotă că dreptul la apărare nu este garantat, contând foarte mult cine eşti şi ce statut socio profesional ai, făcându-se discriminare între cetăţeni simpli şi înalţi demnitari ai Statului.

Revizuentul a mai susţinut că nu are încredere în actul de justiţie românesc şi că, în final, solicită rejudecarea, pentru că în cauzele respective, 4033/2012 şi 14809/2003, nu a avut parte de un proces echitabil.

Cu titlu prealabil, se impune subliniat că, deşi revizuentul a indicat în cuprinsul cererii de revizuire dispoziţiile art. 509 pct. (1), (3), (4), (5), (6), (8), (10) şi (11) din Noul C. proc. civ., faţă de prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, potrivit căruia dispoziţiile Noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, în speţă sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865, prin prisma cărora va fi examinată cererea de revizuire.

Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii cererii de revizuire cu privire la hotărârile contradictorii definitive şi excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe alte dispoziţii legale.

Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. (textul corespondent din Noul C. proc. civ. fiind art. 509 pct. 8) în raport de excepţia de tardivitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, faţă de caracterul său peremptoriu şi de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o respinge, ca tardivă, pentru următoarele considerente:

Cererea dedusă judecăţii de faţă are ca obiect revizuirea deciziei nr. 1136/2014 din 7 octombrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2012, prin care instanţa a admis recursul declarat de pârâta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 1094 din 14.04.2014 a Tribunalului Iaşi, sentinţă pe care a modificat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă de Transport Public Iaşi.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Înalta Curte a reţinut, în acest context, că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor statuate de lege reprezintă una dintre consecinţele principiului dreptului persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, stabilit de art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Instituirea unor termene procesuale serveşte atât unei mai bune administrări a justiţiei, cât şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

În raport de actul de învestire al instanţei, respectiv cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în ceea ce priveşte termenul în care se poate promova revizuirea sunt aplicabile dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care stipulează faptul că: termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti - în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunţarea ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii din dreptul de a mai exercita calea de atac. Legea sancţionează cu decăderea nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de atac, sens în care sunt de observat şi dispoziţiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.

Se constată că prezenta cerere de revizuire a fost formulată la data de 29 martie 2019 (după cum rezultă din data poştei aplicată pe plicul de corespondenţă aflat la dosar), astfel încât a fost depăşit termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte constată că revizuentul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de lege, astfel încât în raport de dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiilor art. art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. (textul corespondent din Noul C. proc. civ. fiind art. 509 pct. 8) urmează a fi respinsă ca tardivă.

În ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe celelalte dispoziţii legale edictate de C. proc. civ. de la 1865 cu privire la motivele revizuirii, Înalta Curte reţine că, în speţă, competenţa soluţionării acestei căi extraordinare de atac urmează a fi determinată prin raportare la dispoziţiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere".

Cum, în speţă, hotărârea nr. 1136/2014 din 7 octombrie 2014 a fost pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, faţă de dispoziţiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ., competenţa soluţionării cererii de revizuire, întemeiată pe alte dispoziţii legale, aparţine tot Curţii de Apel Iaşi, instanţă în favoarea căreia, în temeiul art. 158 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. competenţa urmează a fi declinată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1136/2014 din 7 octombrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2012.

Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe alte dispoziţii legale formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1136/2014 din 7 octombrie 2014, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2012, în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2019.