Cassation appeal for failure to substantiate statutory grounds and attempt to re-litigate factual evidence

Şedinţa publică din data de 15 mai 2019

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 04.02.2016 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei să oblige pârâta la plata sumei de 364.538,56 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate conform dispoziţiilor contractuale, de la data de 29.10.2014 şi până la data de 29.01.2016. A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei la plata sumei de 124.134,91 RON, reprezentând prejudiciu stabilit prin activarea clauzei penale inserate în pactul cambial încheiat între părţi şi la plata dobânzii legale aferente sumei de 124.134,91 RON, de la data de 16.07.2015 şi până la data de 05.02.2016, respectiv 6.761,24 RON, precum şi în continuare, până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 6548 din 19 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 124.134,91 RON, reprezentând despăgubiri conform clauzei penale inserate în pactul cambial şi au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenţii; a fost obligând pârâta la plata sumei de 3.587,69 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 4485 din 06 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi s-a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 6548 din 19 octombrie 2016, în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 124.134,91 RON, calculată începând cu data de 16 iulie 2015 şi până la achitarea integrală a debitului.

Prin decizia civilă nr. 1055A din 21 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 6548 din 19 octombrie 2016 şi a sentinţei civile nr. 4485 din 06 decembrie 2017. A fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 6548 din 19 octombrie 2016. A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere în cuantum de 9.672, 96 euro, în echivalent în RON la data plăţii. A fost menţinută sentinţa apelată în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, în cuantum de 124.134,91 RON şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.587,69 RON. A fost obligată apelanta-pârâtă să plătească apelantei-reclamante cheltuieli de judecată în cuantum de 2.880 RON.

Pârâta a declarat recurs împotriva acestei decizii, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

Conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor.

Instanţa de apel a interpretat în mod eronat prevederile contractuale, înscrisurile depuse la dosar şi prevederile art. 1530 C. civ. în ceea ce priveşte primul capăt de cerere de chemare în judecată, respectiv obligarea recurentei la plata sumei de 364.538,56 RON penalităţi de întârziere, calculate conform art. 5 1 lit. a) din contractul nr. x

Curtea de apel a reţinut, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, că recurenta datorează penalităţi de întârziere în cuantum total de 9.672 euro inclusiv T.V.A., deşi penalităţile de întârziere nu cad sub incidenţa plăţii acestei taxe conform Codului de procedură fiscală.

Daca instanţa ar fi analizat raportul de lucru depus la dosar, s-ar fi observat că întârzierea nu s-a produs din vina exclusivă a recurentei, aşa cum a reţinut în mod greşit curtea de apel, intimata neasigurând frontul de lucru.

Probarea prejudiciului sau a neexecutării culpabile nu îi incumbă recurentei, care are calitatea de pârâtă, aşa cum a concluzionat instanţa de apel.

De asemenea, în mod eronat instanţa de apel a înlăturat valoarea probatorie a înscrisurilor depuse în apărare de recurentă şi reţinute de prima instanţă, care probează lipsa frontului de lucru.

Cât priveşte capătul doi al cererii de chemare în judecată, instanţa de apel a constatat în mod eronat că prezintă relevanţă poziţia intimatei-reclamante, în sensul invocării excepţiei de neexecutare, făcând referire strict la notificarea nr. x din 27.11.2014, fără să coroboreze această probă cu celelalte probe încuviinţate şi administrate.

De asemenea, instanţa de apel s-a pronunţat fără să i se solicite, încălcând dispoziţiile aplicabile în materie, precum şi probele/înscrisurile care atestă că s-au înregistrat atât în contabilitatea recurentei, cât şi în contabilitatea pârâtei facturile nr. x, 123 şi 124, că facturile enunţate au fost contestate de intimată, deşi nu exista nici o probă în acest sens.

În ceea ce priveşte capătul trei de cerere, instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile O.G. nr. 13/2011, fără să precizeze şi articolul incident în cauză, biletul la ordin nu este purtător de dobândă, nu există un prejudiciu cert, lichid şi exigibil care să dea naştere la penalităţi de întârziere, nu există un debit principal care să dea naştere la accesorii.

Curtea de apel nu a cercetat dacă sunt sau nu îndeplinite cerinţele cumulative prevăzute de art. 1530 C. civ., fiind interpretate de către instanţa de apel doar o parte din condiţiile contractuale şi prima pagina a notificării nr. 161, fiind omisă pagina doi a acestei notificări, de unde rezultă expres că termenul de finalizare a lucrărilor a fost decalat la data de 08.12.2014.

Instanţa de apel nu a cercetat dacă sunt întrunite condiţiile acordării de despăgubiri, intimata-reclamantă nearătând care este prejudiciul concret suferit şi nedovedind existenţa acestuia.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Părţile nu au depus asemenea puncte de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentă.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) statuând sancţiunea nulităţii pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul legii de procedură anterioare sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Recurenta, în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu a indicat agumente concrete, ci exclusiv teoretice, aşa încât încadrarea criticilor prezentate în ipoteza normativă rămâne doar aparentă.

Casarea unei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se mai poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta, în susţinerea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocă interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1350 şi art. 1530 C. civ., precum şi a prevederilor O.G. nr. 13/2011, în expunerea argumentelor face trimitere la situaţia de fapt, la probele administrate în cauză, precum şi la modul în care acestea au fost interpretate de către instanţa de apel.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced şi având în vedere că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1055A din 21 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2019.