Territorial competence for forced execution against a foreign-seat debtor: procedural domicile does not confer jurisdiction, placing competence at the creditor's domicile

Şedinţa publică din data de 15 mai 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. x/2019, la data de 05.04.2019, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviinţarea executării silite pornite în dosarul execuţional nr. x/2019, ca urmare a cererii formulate de creditorul B., împotriva debitoarei C.., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2643 din 15.03.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia civilă nr. 1227/A din 30.10.2018 a Tribunalului Timiş.

Prin încheierea nr. 4938/09.04.2019, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, reţinând, în raport de dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., că Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti este instanţa în circumscripţia căreia se afla sediul debitoarei la data sesizării organului de executare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 15.04.2019.

La termenul de judecată de la 17.04.2019, instanţa a rămas în pronunţare pe excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, invocată din oficiu şi a reţinut următoarele:

Competenţa instanţei de executare este prevăzută de art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care arată că "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Examinând înscrisurile de la dosar, instanţa a constatat că, în data de 02.04.2019, creditorul B. a solicitat petentului punerea în executare silită a sentinţei civile nr. 2643 din 15.03.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia civilă nr. 1227/A din 30.10.2018 a Tribunalului Timiş, împotriva debitoarei C.., în vederea realizării obligaţiei stabilite prin titlu, la care se adaugă cheltuielile de executare silită, prin toate modalităţile de executare silita directă, mobiliară, imobiliară şi poprire si că prin încheierea din data de 02.04.2019 executorul judecătoresc a înregistrat cererea de executare si a deschis dosarul de executare.

În cererea de executare silită sediul debitoarei C. este cel indicat în faţa instanţei de fond în dosarul nr. x/2017, în care a fost emis titlul executoriu, respectiv sediul procesual ales de la sediul mandatarului D. S.R.L. din Bucureşti, Intrarea Nestorei nr. 1.

Aşa cum se poate observa şi din decizia civilă nr. 1227/A din 30.10.2018 a Tribunalului Timiş, sediul D. S.R.L. a fost modificat, figurând în Bucureşti, Splaiul Unirii, nr. 165.

Însă, instanţa a apreciat că nu acesta este motivul necompetenţei teritoriale absolute a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, ci faptul că sediul C. este în Luxemburg. Debitoarea neavând sediul în România, devin aplicabile dispoziţiile tezei a doua a alin. (1) al art. 651 C. proc. civ., instanţa de executare fiind cea de la domiciliul creditorului.

Art. 651 C. proc. civ. nu conţine nicio dispoziţie referitoare la posibilitatea de a stabili competenţa instanţei de executare în funcţie de sediul mandatarului debitorului, nici din faza de judecată şi nici din cea de executare.

Astfel, cum domiciliul creditorului B. este în Timişoara, str. x, jud. Timiş, instanţa de executare este potrivit art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Judecătoriei Timişoara.

Aşa fiind, având în vedere dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza a II-a şi 3 C. proc. civ. şi sediul debitoarei, în baza art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

În baza art. 133 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a constatat conflict negativ de competenţă, iar în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ. a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra conflictului de competenţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Dosarul are ca obiect cerere de încuviinţare a executării silite.

Potrivit art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

În conformitate cu dispoziţiile art. 666 alin. (1) - (2) C. proc. civ., cererea de încuviinţare a executării silite este o acţiune în justiţie care trebuie introdusă la instanţa de executare.

Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului.

Aceasta este şi situaţia în speţă unde, din dosarul Judecătoriei Timişoara rezultă că debitoarea are sediul în străinătate în astfel că, instanţa competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, sediul creditorului, respectiv pe raza Judecătoriei Timişoara.

Înalta Curte, reţine că alegerea domiciliului procesual la sediul mandatarului nu influenţează competenţa instanţei ci doar locul în care vor fi comunicate actele de procedură.

Pentru aceste motive, art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi,15 mai 2019.