Competence for professional service contract disputes under New Civil Code and 2016 Declaration of Law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by awarding competence to the Fifth Civil Section of the Bucharest Court of Appeal, ruling that it holds exclusive specialized jurisdiction over the pending appeal, thereby overturning the conflicting declinations from the Third and Fifth Civil Sections. The dispute involved a public agency seeking recovery of unpaid invoices and late payment penalties for stormwater drainage services under a service contract, a case that had traversed multiple instances including the Ilfov County Court of Appeal, where it was initially assigned to the administrative section before being remitted to civil sections based on jurisdictional doubts. The decisive legal basis for the court's ruling was the determination that the litigant qualified as a "professional" under Article 3 of the New Civil Code, as it systematically exercised a business activity for profit, and that pursuant to the 2016 Declaration of Law (Decision No. 18/2016) and the procedural competence rules under Article 226 of Law No. 71/2011, the substantive nature of the claim regarding a professional's commercial activity falls under the specialized material competence of civil sections designated for disputes involving professionals, rather than standard civil or administrative jurisdictions.
Legislator headnote
AI generatedart. 200 alin. (2) C. proc. civ, art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, art. 230 lit. c) din Legea nr. 71/2011, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 8 din Legea nr. 71/2011, art. 3 din C. civ; Competence for professional service contract disputes under New Civil Code and 2016 Declaration of Law: The dispute involved a public agency seeking recovery of unpaid invoices and late payment penalties for stormwater drainage services under a service contract, a case that had traversed multiple instances including the Ilfov County Court of Appeal, where it was initially assigned to the administrative section before being remitted to civil sections based on jurisdictional doubts. The decisive legal basis for the court's ruling was the determination that the litigant qualified as a "professional" under Article 3 of the New Civil Code, as it systematically exercised a business activity for profit, and that pursuant to the 2016 Declaration of Law (Decision No. 18/2016) and the procedural competence rules under Article 226 of Law No. 71/2011, the substantive nature of the claim regarding a professional's commercial activity falls under the specialized material competence of civil sections designated for disputes involving professionals, rather than standard civil or administrative jurisdictions.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain procedural basis for the High Court to resolve the negative conflict of jurisdiction and assign competence.
Procedural rules governing the execution and finality of the competence regulation decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 14 mai 2019
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, reclamanta Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare a solicitat instanţei obligarea pârâtei A. S.A. la decontarea facturilor fiscale emise de reclamantă în perioada 31.05.2012-13.04.2013.
Prin sentinţa civilă nr. 3024 din 6 octombrie 2014 completul specializat - contencios administrativ a admis excepţia de necompetenţă funcţională şi a dispus trimiterea dosarului la registratură "în vederea înregistrării la un complet având ca obiect litigii cu profesioniştii".
Prin sentinţa civilă nr. 271 din 28 ianuarie 2015, completul specializat în litigii cu profesioniştii a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, pe motiv că valoarea pretenţiilor, necumulate cu penalităţile, este de 154.291,18 RON, adică sub valoarea prag, de 200.000 RON.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub număr de dosar x/2015 şi a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 668 din 10 februarie 2016, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte o parte din debit şi respingerii pretenţiilor, ca neîntemeiate, în rest.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare a declarat apel, calea de atac fiind soluţionată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, prin decizia nr. 4729 din 19 decembrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015, în sensul respingerii căii de atac, ca nefondată.
Recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare împotriva deciziei din apel a fost înregistrat pe rolul secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sub număr de dosar x/2015
Prin încheierea din 25 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi-a constatat necompetenţa funcţională şi, în baza art. 200 alin. (2) C. proc. civ., a trimis dosarul la Registratură "în vederea repartizării către una dintre secţiile civile ale Curţii de Apel Bucureşti".
Recursul a fost înregistrat pe rolul secţiei a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a Curţii de Apel Bucureşti, sub număr de dosar x/2018
Prin încheierea din 9 octombrie 2018, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a Curţii de Apel Bucureşti şi-a constatat necompetenţa funcţională şi a declinat competenţa "în favoarea secţiei a V-a Civilă sau secţiei a VI-a a Curţii de Apel Bucureşti".
În motivare, s-a reţinut, în esenţă, că natura şi obiectul litigiului sunt specifice profesioniştilor, fiind incident caracterul de litigiu cu profesionişti al prezentei cauze deduse judecăţii, date fiind şi dispoziţiile obligatorii ale Deciziei în interesul legii nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6 aprilie 2017.
Astfel, s-a arătat că secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a Curţii de Apel Bucureşti nu are competenţă funcţională de soluţionare a litigiilor cu profesionişti, neavând nici un complet cu o astfel de specializare, această competenţă funcţională aparţinând secţiilor civile a V- a şi a VI - a ale Curţii de apel, în temeiul dispoziţiilor Hotărârilor nr. 654/2011 şi nr. 750/2011 ale secţiei pentru judecători a CSM, Hotărârii nr. 42/2011 a Colegiului Curţii de Apel Bucureşti şi Deciziei nr. 464/2011 a Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti, date în aplicarea inclusiv a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în forma modificată, hotărâri prin care s-a stabilit competenţa funcţională a celor două secţii menţionate, de soluţionare a litigiilor cu profesionişti, acestea fiind singurele secţii în cadrul cărora s-au constituit completurile pentru rezolvarea acestui gen de cauze.
Recursul a fost înregistrat pe rolul secţiei a V-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti, sub număr de dosar x/2019
Prin încheierea civilă nr. 9 din 18 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a V-a a Curţii de Apel Bucureşti şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.A., în favoarea secţiei a III-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
În motivare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a arătat că prin Decizia nr. 18/2016 (MO 237/06.04.2017) pronunţată în interesul legii s-a stabilit că, "Competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011". S-a reţinut astfel competenţa specializată exclusiv cât priveşte cauzele în materie de insolvenţă, concordat preventiv şi mandat ad hoc, în materia societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990 şi a altor societăţi, cu sau fără personalitate juridică, în materia registrului comerţului, precum şi pentru litigiile care pun în discuţie restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei şi cele privind titlurile de valoare şi alte instrumente financiare.
S-a mai reţinut că raportul juridic de fond este cel care stabileşte natura pricinii (chiar şi în cazul în care litigiul s-ar afla în etapa executării silite), iar în prezent dreptul pozitiv nu mai permite, dată fiind concepţia monistă adoptată de Noul C. civ., calificarea unui raport juridic ca fiind "comercial" şi de competenţa exclusivă a instanţei specializate nici în aplicarea concepţiei obiective de comercialitate (art. 3 din fostul Codul comercial, abrogat prin art. 230 lit. c) din Legea nr. 71/2011) şi nici în aplicarea prezumţiei de comercialitate a faptelor profesionistului (art. 4 din fostul Codul comercial, abrogat prin art. 230 lit. c) din Legea nr. 71/2011).
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Se constată că, în cauză, conflictul negativ de competenţă priveşte competenţa materială procesuală (specializată), fiind determinat de calificarea diferită dată de către instanţe naturii litigiului dedus judecăţii.
Înalta Curte reţine că acţiunea pendinte are ca obiect cererea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare de obligare a pârâtei A. S.A. la plata sumei totale de 224.269,96 RON compusă din debitul de 154.291,18 RON reprezentând contravaloarea prestaţiilor de eliminare a apelor pluviale, conform contractelor de prestări servicii nr. x/01.04.2008 şi y/23.04.2012 încheiate între părţi, precum şi penalităţi de întârziere aferente debitului principal în sumă de 69.978,78 RON.
În concepţia Noului C. civ., profesioniştii sunt toţi cei care exploatează o întreprindere, astfel cum prevede art. 3 alin. (2).
Exploatarea unei întreprinderi reprezintă, potrivit art. 3 alin. (3) Noul C. civ., exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane a unei activităţi organizate care constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu ca scop obţinerea de profit.
Conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare: "(1) Noţiunea "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.. (2) În toate actele normative în vigoare, expresiile "acte de comerţ", respectiv "fapte de comerţ" se înlocuiesc cu expresia "activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii"."
Competenţa litigiilor cu profesioniştii, nefiind expres reglementată de norme de ordin procedural, se determină, pe cale de interpretare, prin raportare la calitatea uneia dintre părţi de a fi profesionist şi prin prisma obiectului acţiunii, care trebuie să aibă legătură cu activitatea profesionistului, condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ.
Prin decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că:
"competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".
Prin raportare la dispoziţiile legale anterior evocate şi la cele statuate prin decizia pronunţată în interesul legii, se constată că raportul juridic dedus judecăţii este reprezentat de contractele de prestări servicii (eliminare a apelor pluviale) nr. x/01.04.2008 şi y/23.04.2012, încheiate de reclamanta Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare în exerciţiul activităţii sale profesionale.
Litigiul de faţă îşi are sorgintea într-o astfel de întreprindere cu scop lucrativ, de prestări servicii, pentru desfăşurarea cărora reclamanta a fost autorizată, de aceea este atrasă competenţa material procesuală a unei secţii civile specializate în litigii cu profesionişti a curţii de apel, chemată să se pronunţe nu doar în litigiile care ţin de autorizarea, înfiinţarea, dizolvarea, publicitatea societăţilor, ci şi în litigiile care privesc activitatea curentă a acestora şi interacţiunea lor cu celelalte subiecte de drept.
În condiţiile în care, pe de o parte, competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor, iar pe de altă parte contractele de prestări servicii - eliminare a apelor pluviale - au fost încheiate de un profesionist în prestarea unor servicii cu titlu profesional în sensul art. 3 alin. (3) din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, se constată că îi revine competenţa de soluţionare a cauzei Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Este de menţionat că Tribunalul Ilfov, secţia Civilă nu are configurată funcţional, secţie specială separată care să judece litigiile cu profesionişti, ea judecând astfel de cauze în cadrul secţiei civile care înglobează şi rezolvarea acestor dosare. Curtea de Apel Bucureşti are, însă, configurate astfel de secţii separate (una dintre ele fiind secţia a V-a Civilă, aflată în conflict negativ de competenţă), competente să judece litigiile cu profesionişti, respectiv recursul pendinte.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4), cu aplicarea art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2019.