Temporal application of legislative amendments to judicial competence in property compensation disputes: preservation of territorial jurisdiction based on law in force at filing

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 3 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, au solicitat soluţionarea dosarului nr. x C. civ. prin pronunţarea unei hotărâri de acordare de măsuri compensatorii prin puncte pentru imobilele terenuri situate în Şuncuiuş, jud. Bihor.

Prin Sentinţa civilă nr. 1552 pronunţată la 26 iunie 2019, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bihor.

În motivarea soluţiei pronunţate s-a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 111/2019 stabilesc competenţa de soluţionare a cererii formulate în baza art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 în favoarea secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul.

S-a apreciat că această competenţă absolută este de ordine publică, imperativă ce nu poate fi înlăturată şi de natură a satisface un interes general pentru asigurarea accesului la justiţie în mod egal pentru toţi cetăţenii, persoane îndreptăţite, care au formulat notificări ori cereri de restituire, precum şi dreptul la un proces echitabil pentru toate categoriile de justiţiabili, indiferent de domiciliu.

S-a mai reţinut că norma procesuală prevăzută de Legea nr. 111/2019 are un caracter de normă specială, este de aplicare imediată şi cu prioritate faţă de norma generală prevăzută de C. proc. civ., iar imobilul în litigiu este situat în judeţul Bihor, aspecte în raport de care competenţa teritorială de soluţionare a cererii de chemare în judecată revine Tribunalului Bihor.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bihor, secţia I civilă, a pronunţat Sentinţa civilă nr. 155/C/2019 din 21 octombrie 2019, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că reclamanţii se plâng de faptul că autoritatea pârâtă nu a soluţionat dosarul administrativ nr. x/ C. civ., solicitând obligarea pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la soluţionarea cu prioritate şi la emiterea unei decizii de acordare de măsuri compensatorii prin puncte pentru imobilele notificate, fie la valoarea stabilită prin expertiză judiciară şi actualizată cu indicele preţurilor de consum, fie cu aplicarea grilei notariale, prevăzută de dispoziţiile art. 21 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 165/2013, modificată.

S-a mai reţinut că modificarea art. 35 din Legea nr. 165/2013, prin Legea nr. 111/2019, a intervenit după introducerea cererii de chemare în judecată, aspect în raport de care instanţa competenţă este Tribunalul Bucureşti, ca instanţă în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă şi Tribunalul Bihor, secţia I civilă şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prima instanţă făcând aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 111/2019, în timp ce, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a pricinii prin raportare la acelaşi text de lege, însă în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În cauză, prin demersul judiciar iniţiat la 3 decembrie 2018, reclamanţii A., B. şi C., au solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la soluţionarea cu prioritate şi la emiterea unei decizii de acordare de măsuri compensatorii prin puncte pentru imobilele notificate, fie la valoarea stabilită prin expertiză judiciară şi actualizată cu indicele preţurilor de consum, fie cu aplicarea grilei notariale, prevăzută de dispoziţiile art. 21 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 165/2013, modificată.

Prin urmare, raportat la obiectul litigiului, astfel cum a fost anterior arătat, pentru stabilirea instanţei competente a soluţiona pricina au relevanţă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Potrivit acestor prevederi legale, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Noţiunea de "entitate învestită de lege" este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, iar printre structurile cărora aceste dispoziţii le conferă o astfel de semnificaţie se regăsesc şi "f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică" şi "g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii".

Astfel, raportat la prevederile legale anterior enunţate şi având în vedere că pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor are sediul în Bucureşti, învestirea de către reclamanţi a Tribunalului Bucureşti s-a realizat cu respectarea normelor de competenţă în vigoare la data începerii procesului, respectiv 3 decembrie 2018, astfel cum prevede art. 24 C. proc. civ.

Ulterior, prin Legea nr. 111/2019, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 418 din 28 mai 2019, art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 a fost modificat în sensul că tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul îi revine competenţa de a soluţiona contestaţiile, formulate de persoanele îndreptăţite, împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din acelaşi act normativ.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 25 alin. (2) teza I C. proc. civ., "Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început".

Cum în speţă, normele care reglementează competenţa de soluţionare a litigiilor născute în procedura specială a Legii nr. 165/2013 au fost modificate după legala învestire a Tribunalului Bucureşti, noile dispoziţii nu produc efecte în prezenta cauză, instanţa iniţial învestită rămânând competentă a soluţiona pricina.

Prin urmare, în raport de cele anterior reţinute, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii care a emis decizia de compensare a cărei anulare se solicită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 noiembrie 2019.

GGC - MM