Appeal for €789,585.09 damages annulled as inadmissible; stamp-duty exemption challenge barred by mandatory reexamination procedure

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 5 aprilie 2018, sub dosarul nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei totale de 789.585,09 Euro, reprezentând daune materiale pentru lipsa de folosinţă a imobilelor proprietatea sa, în prezent demolate, situate în Adjud, str. x, respectiv suprafaţa de construcţie de 34,87 mp şi 895 mp teren intravilan şi str. x, respectiv suprafaţa de construcţie de 58 mp şi 800 mp teren intravilan.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 555, art. 1357 şi art. 1381 C. civ. raportat la art. 10 alin. (10) teza a II-a din Legea nr. 10/2001.

La data de 27 aprilie 2018, pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării cererii, a inadmisibilităţii cererii şi a lipsei calităţii procesuale pasive şi, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

Ca urmare a precizărilor referitoare la temeiul juridic al cererii introductive depuse la reclamantă la dosar la data de 11 iunie 2018, prin rezoluţia instanţei de fond s-a dispus emiterea unei adrese către reclamantă pentru ca, în 10 zile de la comunicare, aceasta să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39.925,61 RON (calculată la valoare, la suma de 3.632.091,414 RON reprezentând c/v în RON a sumei solicitate), cu menţiunea că are drept de cerere de reexaminare în termen de 3 zile de la comunicare şi drept de a formula cerere de ajutor public judiciar în termen de 5 zile de la comunicare.

Reclamanta a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru ce a făcut obiectul dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Vrancea.

Prin încheierea din data de 25 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de petenta reclamantă.

Prin sentinţa civilă nr. 430 din 28 iunie 2018, Tribunalul Vrancea a anulat ca netimbrată cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea.

Prin Decizia civilă nr. 186/A din 24 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 430 din 28 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Vrancea.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a apreciat că acţiunea formulată de reclamantă are un caracter independent de acţiunea prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi nu atrage competenţa specială a secţiei civile a tribunalului şi nici aplicabilitatea dispoziţiilor legii speciale privind timbrajul, ci competenţa instanţei de drept comun, conform dispoziţiilor art. 94 şi 95 C. proc. civ., în funcţie de valoarea obiectului litigiului. În cauză, tribunalul s-a considerat competent potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ., obiectul litigiului având o valoare de 789585,09 EURO.

Instanţa de apel a mai arătat că prezenta acţiune nu are ca obiect contestarea unuia dintre actele emise de autorităţi în procesul de restituire în natură sau prin echivalent şi nici de contestare a valorii sumelor acordate cu titlu de măsuri reparatorii echivalente, pentru a fi incidente dispoziţiile Legii speciale nr. 10/2001, ci reprezintă o acţiune în pretenţii, temeiul acestor pretenţii invocat de reclamantă fiind lipsa de folosinţă a terenului, ceea ce determină natura civilă a litigiului.

În considerentele deciziei recurate s-a mai reţinut că dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 29 alin. (1) lit. j) şi l) din acelaşi act normativ statuează că cererile sau acţiunile în justiţie, legate de aplicarea Legii nr. 10/2001 sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, însă acţiunea de faţă nu se încadrează în aceste dispoziţii legale.

Mai mult, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a uzat deja de procedura reexaminării taxei de timbru stabilite, cerere ce i-a fost respinsă în mod definitiv. Or, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7 din 8 decembrie 2014 (privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la problema de drept referitoare la posibilitatea părţii în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru de a supune controlului, în căile de atac de reformare, critici care să vizeze existenţa obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, decurgând din aprecierea caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată) s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

Conchizând, instanţa de apel a apreciat că, din decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă, indiferent de actul normativ privind taxele judiciare de timbru care este în vigoare, că măsura privitoare la taxa judiciară de timbru devine irevocabilă prin soluţionarea reexaminării sau prin expirarea termenului de exercitare a acestei căi de atac, după caz.

Împotriva Deciziei nr. 186/A din 24 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta A., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi a sentinţei civile nr. 430 din 28 iunie 2018 a Tribunalului Vrancea, respingerea excepţiei netimbrării invocată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru continuarea judecăţii.

Recurenta-reclamantă a făcut o amplă descriere a situaţiei de fapt, după care a arătat că decizia atacată este nelegală pentru încălcarea normelor de drept material, motive care se circumscriu dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

A învederat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă despăgubiri materiale constând în folosul nerealizat prin nefolosinţa bunurilor imobile preluate în mod abuziv de statul comunist român, iar temeiul juridic al cererii de faţă se înscrie în dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la Convenţie, art. 10 alin. (10) - teza a II-a din Legea nr. 10/2001, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 cu referire la art. 555, art. 1357 şi art. 1381 din C. civ.

În opinia recurentei, acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (3) coroborat cu art. 29 alin. (1) lit. j) şi l) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Potrivit acestor dispoziţii legale, recurenta a considerat că sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la acţiunile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Recurenta a arătat că întrucât imobilul, pentru a cărui lipsire de folosinţă solicită despăgubiri, se încadrează în categoria celor preluate în mod abuziv de stat şi cum tinde la valorificarea unuia dintre prerogativele dreptului de proprietate asupra acestui imobil, cererea sa are un caracter incidental în raport cu acţiunea de restituire, ce a fost irevocabil soluţionată.

Astfel, recurenta a învederat că instanţa de fond trebuia să analizeze compatibilitatea prevederilor cuprinse în legea taxelor de timbru în baza cărora acţiunea în pretenţii a fost anulată ca netimbrată, cu dispoziţiile convenţionale care consacră dreptul de acces la instanţă.

Conchizând, recurenta a arătat că la art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru, a fost prevăzut expres că cererile formulate de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cererile accesorii şi incidentale sunt scutite de plata taxei de timbru, iar în actuala reglementare, art. 29 lit. j) şi l) din O.U.G. nr. 80/2013 au cuprins o sferă mai largă a noţiunii de încălcare a drepturilor prevăzute la art. 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind prevăzut că toate aceste acţiuni sunt scutite de plata taxei de timbru.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 25 ianuarie 2019 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru CF x.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, hotărârea atacată este susceptibilă de recurs, recursul este declarat în termen, este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, iar în temeiul art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va dispune asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi va aprecia cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurenta-reclamantă în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

La data de 3 octombrie 2019, recurenta a depus punct de vedere la raport, prin care a prezentat pe larg situaţia de fapt a litigiului şi a solicitat admiterea căii de atac.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) din acelaşi cod, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că aceeaşi sancţiune, a nulităţii recursului, se aplică şi în situaţia în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă condiţia încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., acestea trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Sub un alt aspect, se reţine că pentru a putea fi considerat motivat, în sensul art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., recursul trebuie să conţină critici susceptibile de a fi analizate în această cale de atac.

În speţă, recurenta a criticat decizia atacată, în principal, din perspectiva caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată şi a obligării sale, de către instanţa de fond, la plata taxei judiciare de timbru calculate la valoarea pretenţiilor solicitate.

Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, s-a statuat cu caracter obligatoriu în sensul că, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că reexaminarea priveşte, potrivit textului legal menţionat, "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", ca operaţiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acţiunii sau a cererii deduse judecăţii în categoriile prevăzute de Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidenţe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situaţia în care se stabileşte că acţiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acţiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.

În lipsa unei dispoziţii legale exprese, care să limiteze obiectul controlului în calea de atac a reexaminării doar la etapa de determinare prin calcul matematic a cuantumului taxei judiciare de timbru şi având în vedere ipoteza cuprinzătoare a normei, ce vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", nu se poate identifica niciun temei legal care să justifice excluderea problemei caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată din sfera obiectului reexaminării.

Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de reexaminare, care vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru" în întregul său, se soluţionează prin încheiere irevocabilă, ceea ce semnifică, în înţelesul art. 377 alin. (2) din C. proc. civ., că, împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată şi nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea irevocabilă pronunţată în temeiul articolului anterior menţionat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuţie de aceeaşi parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunţate cu privire la fondul litigiului.

O astfel de interpretare nu este de natură să nesocotească principiul constituţional al legalităţii căilor de atac, ci dimpotrivă, dă expresie acestui principiu, valorificând intenţia clară a legiuitorului de a reglementa o procedură rapidă şi eficientă de soluţionare a incidentelor privind modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, prealabil soluţionării fondului litigiului.

Cu referire la compatibilitatea acestui raţionament cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că este adevărat că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a cristalizat principiul potrivit căruia, în situaţia în care dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească pe calea apelului sau a recursului este prevăzut în legislaţia unui stat parte la Convenţie, instanţa învestită cu aceste căi de atac este chemată să soluţioneze cauza respectând toate condiţiile instituite de art. 6 paragraful 1 (Cauza Delcourt contra Belgiei, 17 ianuarie 1970). Această ipoteză nu este aplicabilă însă în materia contestării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, domeniu în care legislaţia naţională prevede exclusiv calea de atac a reexaminării.

Deşi Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, a fost dată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte constată că statuările menţionate îşi păstrează caracterul actual şi prin raportare la O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, care au preluat la art. 39 dispoziţiile referitoare la reexaminarea împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

În speţă, Înalta Curte constată că suma de bani la care a fost obligată reclamanta reprezintă taxa judiciară de timbru datorată de aceasta pentru judecata în primă instanţă.

Înalta Curte reţine că, la fond, reclamanta a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, respinsă prin încheierea din data de 25 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2018.

Astfel, prin încheierea din data de 25 iunie 2018, instanţa de fond a stabilit, cu caracter definitiv, că faţă de precizarea reclamanţilor din data de 11 iunie 2018, conform căreia acţiunea este întemeiată pe art. 555, art. 1375 şi art. 1381 C. civ., acţiunea este supusă timbrajului potrivit art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, iar referirea la art. 10 alin. (10) teza a II-a din Legea nr. 10/2001 nu este de natură să înlăture calificarea pe care instanţa a dat-o acţiunii formulate.

Prin urmare, recurenta a avut posibilitatea de a formula cerere de reexaminare, inclusiv împotriva sumelor datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru în primă instanţă, şi a uzat de această cale.

În acest sens, Înalta Curte reţine că argumentele prezentate de recurentă în cuprinsul cererii de recurs, privind caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată, puteau fi folosite doar în calea de atac a reexaminării şi nu pot fi circumscrise motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 186/A din 24 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 186/A din 24 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.

GGC - MM