Cassation annulment for failure to substantiate suspensive condition attached to payment undertaking

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 2 aprilie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, pârâta A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 138A din 06 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 23 aprilie 2019 şi repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru CF x.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecinţa respingerii acţiunii, ca neîntemeiate, întrucât angajamentul de plată atestat sub nr. x din 21 martie 2014, de avocat B., producea efecte juridice doar în condiţiile în care reclamantul făcea dovada că a efectuat cheltuieli în Irak, pentru finisarea unui număr de 60 de vile, în baza contractului de prestări servicii din data de 1 septembrie 2012, încheiat între S.C. C. S.R.L, firma reclamantului, şi D., firma irakiană.

În continuare, recurenta a învederat că potrivit art. 44 şi următoarele din contract, beneficiarul D. trebuia, ca în termen de 60 de zile de la semnarea contractului, să deschidă, în favoarea antreprenorului S.C. C. S.R.L., o scrisoare de garanţie bancară pentru acoperirea sumei de 4.0800.000 USD, în caz contrar, contractul era considerat nul. Astfel, angajamentul de plată atestat sub nr. x din 21 martie 2014, de avocat B., a fost un act juridic afectat de condiţia suspensivă a efectuării cheltuielilor în Irak, conform contractului de prestări servicii anterior menţionat.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a apreciat că angajamentul de plată nr. x din 21 martie 2014 nu este afectat de condiţia suspensivă de plată, doar pentru motivul că acest angajament a fost încheiat în anul 2014, iar contractul de prestări servicii în anul 2012, în timp ce cheltuielile au fost făcute în anul 2013, în Irak, astfel cum rezultă din cuprinsul angajamentului.

În opinia recurentei-pârâte, cheltuielile trebuiau făcute de societatea S.C. C. S.R.L. şi nu de intimatul-reclamant E., care la interogatoriul administrat în faţa instanţei de apel a recunoscut că nu are acte justificative din care să rezulte că a împrumutat societatea şi nici societatea nu are documente ale cheltuielilor efectuate în Irak, conform contractului de prestări servicii din 1 septembrie 2012.

Recurenta-pârâtă a arătat că din nicio probă administrată, în prima instanţă sau în apel, nu reiese că reclamantul a efectuat vreo plată în Irak, iar până la încheierea angajamentului de plată nu s-a efectuat nicio cheltuială în Irak, în temeiul contractului de prestări servicii, angajamentul de plată reprezentând o garanţie că aceste cheltuieli urmează să fie făcute ulterior, în baza împrumuturilor efectuate de reclamantul F. şi numitul G., de la numita H., a căror rambursare pârâta A. a garantat-o prin acest angajament de plată.

Astfel, recurenta a considerat că hotărârea instanţei de apel este contradictorie, întrucât, deşi intimatul-reclamant a recunoscut la interogatoriu că nu a încheiat acte prin care a împrumutat societatea S.C. C. S.R.L. şi a recunoscut că D. nu a deschis o scrisoare de garanţie bancară, totuşi instanţa de apel apreciat că acest contract a produs efecte juridice şi că intimatul-reclamant E. a efectuat cheltuieli în Irak, în baza acestui contract, fără să existe vreo dovadă în acest sens, vreun înscris din care să rezulte aceste cheltuieli, ci doar simplele afirmaţii ale intimatului-reclamant.

Cu privire la motivul de recurs încadrat în pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1397, art. 1399 şi art. 1400 C. civ.

Sub acest aspect a arătat că instanţa de apel, în mod greşit, a apreciat că angajamentul de plată sus-menţionat este pur şi simplu, în condiţiile în care obligaţia de plată a pârâtei era afectată de o condiţie suspensivă, reprezentată de efectuarea cheltuielilor, în baza contractului, şi de producerea efectelor juridice ale contractului, aspecte care au fost calificate greşit, întrucât din probele de la dosar nu reiese acest lucru.

Conchizând, recurenta a considerat că instanţa de apel a făcut şi o aplicare greşită a prevederilor art. 1268 şi 1269 C. civ., cu privire la interpretarea clauzelor contractului, întrucât din aceste clauze, nu reiese că obligaţia de plată era simplă şi necondiţionată.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-reclamant la data de 6 aprilie 2019, care nu a depus întâmpinare în termenul legal.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, părţile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., este declarat în termen legal, iar recurenta a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru prin încheierea din 5 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă; de asemenea, s-a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra încadrării criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de pârâta A. împotriva deciziei civile nr. 138A din 6 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin Decizia civilă nr. 138A din 6 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta A. împotriva Sentinţei civile nr. 1877 din 5 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, reţinând, în esenţă, că obligaţia pe care pârâta şi-a asumat-o prin actul juridic denumit "angajament de plată", încheiat la data de 21 martie 2014, de a plăti reclamantului suma de 112.000 USD nu a fost afectată de vreo condiţie suspensivă, critica pârâtei în acest sens fiind contrazisă chiar de definiţia condiţiei, ca modalitate ce afectează actul juridic civil, reglementată de dispoziţiile art. 1399 C. civ.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a indicat formal motivele de casare prevăzute la art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., întrucât, prin cererea de recurs, nu a arătat care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate.

Raportat la susţinerile din memoriul de recurs în sensul că, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat că angajamentul de plată încheiat la data de 21 martie 2014 nu este afectat de o condiţie suspensivă, pe motiv că a fost încheiat în anul 2014, iar cheltuielile au fost efectuate în Irak în anul 2013, Înalta Curte, în raport de considerentele deciziei atacate, constată că instanţa de apel a expus, pe larg, motivele pentru care a reţinut că împrejurarea la care face referire pârâta, şi anume efectuarea în mod real a acestor cheltuieli, nu putea să aibă natura juridică a unei condiţii suspensive, câtă vreme menţiunile din angajamentul de plată sunt în sensul că aceste cheltuieli s-au efectuat anterior încheierii actului, în anul 2013.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că aceste critici ale recurentei nu vizează argumentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei de respingere a apelului, ca nefondat, ci reprezintă o reluare a susţinerilor privind fondul cauzei, cu trimitere la materialul probatoriu din care susţine că nu reiese că reclamantul a efectuat vreo plată în Irak, în temeiul contractului de prestări servicii încheiat la data de 1 septembrie 2012, toate aceste susţineri fiind incompatibile cu structura recursului.

Referitor la critica recurentei că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1397, art. 1399, art. 1400, art. 1268 şi art. 1269 C. civ., Înalta Curte menţionează că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Înalta Curte reţine că recurenta a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici care să vizeze greşita aplicare a legii de către instanţa de apel şi a dedus judecăţii aspecte care privesc modalitatea de administrare a probatoriului şi de evaluare a acestuia de către instanţa de apel, respectiv modul în care instanţa de apel a interpretat clauzele contractului de prestări servicii şi cele ale angajamentului de plată, aspecte care constituie motive de netemeinicie ale hotărârii recurate, care nu pot fi supuse cenzurii în calea extraordinară de atac a recursului.

Astfel, recurenta a nesocotit reglementarea şi conţinutul motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., care permit controlul de legalitate al hotărârii atacate în limite precis determinate.

Pentru aceste considerente, cum aspectele invocate de pârâtă nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5), va anula recursul declarat de pârâta A. împotriva Deciziei civile nr. 138A din 6 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta A. împotriva Deciziei civile nr. 138A din 6 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.

GGC - MM