Securitate officer's surveillance duties upheld as fundamental rights suppression; appeal dismissed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 mai 2016 sub nr. x/2015, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, la această dată, să se aprecieze asupra calităţii pârâtului de lucrător al Securităţii.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 2942 din 7 octombrie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs pârâtul A., solicitând ca în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. să se dispună casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza să fie respinsă acţiunea reclamantei.

În motivarea opţiunii sale procesuale pârâtul a susţinut următoarele:

Hotărârea nu este motivată întrucât în considerentele ei, sumare, nu se regăseşte nici un argument de fapt sau de drept care să sprijine soluţia pronunţată.

Prin Nota de Constatare şi acţiunea în constatare, formulată de CNSAS s-au reţinut în sarcina pârâtului participarea la unele acţiuni specifice, compatibile cu calitatea şi definiţia de lucrător al Securităţii, aşa cum aceasta este definită de prevederile art. 2, lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii pe care instanţa de fond le-a preluat efectiv integral, fără a exista vreo dovadă clară şi concludentă că pârâtul ar fi suprimat sau ştirbit ilegal şi nejustificat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului sau ar fi încălcat dreptul la o viaţa privată, familială sau intimă. De asemenea nu s-a luat în considerare conduita persoanei urmărite la locul de muncă, care prin atitudinea sa a justificat exercitarea competenţelor cu care era învestit pârâtul prin legislaţia incidentă la acel moment în domeniul securităţii statului român şi care prin natura atribuţiilor de serviciu din cadrul uzinei I constituiau elemente obiective suficiente pentru luarea măsurilor necesare clarificării unei eventuale acte ostile, infracţiuni de instigare la nesupunere sau sabotaj, de sustrageri de materiale, valori ale patrimoniului economiei naţionale sau de organizarea şi comiterea din duşmănie de infracţiuni şi diversiuni foarte periculoase.

I se impută pârâtului faptul că a propus măsuri, în scris, dar nu se aduc probe sau susţineri pertinente din care să rezulte şi că îndeplinirea, executarea, transpunerea în realitate a acelor măsuri erau necesare, erau ordonate şi erau de prevenire justificată faţă de potenţialul pericol ce îl reprezenta activitatea subiectului cercetat.

Se mai susţine că ingerinţa organelor de stat avea un scop legitim şi era proporţională, aşa cum se poate observa din conţinutul legislaţiei în materie, fiind o datorie în contextul istoric dat de a informa/a sesiza/a raporta/a aduce la cunoştinţa.

Exerciţiul drepturilor fundamentale menţionate de instanţa de fond, putea fi suspus, în virtutea legislaţiei internaţionale menţionate în hotărârea atacată, unor limitări expres prevăzute de lege, în măsura necesităţii lor, respectiv pentru respectarea drepturilor sau reputaţiei altora şi pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii publice, a sănătăţii sau a moralităţii publice.

Instanţa de fond la stabilirea eronată a calităţii sale de "lucrător al Securităţii" nu s-a avut în vedere faptul că şi C. pen. Român, aflat în vigoare în perioada sa de activitate incrimina mai multe fapte grave ca infracţiuni care atentau la Securitatea Statului între care trădarea, complotul, acţiunile duşmănoase sau diversioniste, apologia războiului şi a măsurilor ostil-anarhice, trădarea prin transmitere de secrete şi spionajul şi că întreaga sa activitate a avut un pronunţat caracter de prevenire a săvârşirii unor fapte îndreptate împotriva securităţii şi disciplinei economice, indiferent de sistemul social sau de regimul politic al acestuia şi s-a concretizat prin luarea unor măsuri specifice de cunoaştere şi verificare în scop de prevenire şi nicidecum de oprimare, suprimare, persecutare, umilire, înjosire ori îngrădire a drepturilor şi libertăţilor persoanei.

Mapa de urmărire informativă a fost deschisă la ordin, măsurile propuse de pârât au fost avizate pe cale ierarhică, şi au avut scopul strategic de a cunoaşte subiectul urmărit în profunzimea personalităţii sale, de a-l evalua şi atrage la o colaborare sinceră şi organizată, benefică muncii specifice, iar informaţiile pe care le-a obţinut au fost prezentate pe cale ierarhică într-un mod profesional corect şi echilibrat, fapt care este total trecut sub tăcere de către Colegiul CNSAS.

Se mai solicită a se avea în vedere ca la evaluarea activităţii sale să se aibă în vedere că pârâtul a acţionat permanent sub imperiul jurământului militar, iar încălcarea acestuia sau a ordinelor primite erau sancţionate grav de legislaţia penală incidentă la acel moment.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului exercitat de pârât ca nefondat, apreciind că hotărârea instanţei de fond prin care s-a constatat calitatea pârâtului de lucrător al securităţii este legală.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât şi a apărărilor formulate de intimata - reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Referitor la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor, fiind afectată de viciu nelegalităţii hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Sub acest aspect se constată că hotărârea instanţei de fond răspunde cerinţei argumentării soluţiei adoptate, considerentele acesteia conţin analiza complexă şi detaliată a stării de fapt cu care a fost sesizată, realizând o corectă evaluare legală a acesteia, cu luarea în considerare şi diseminarea apărărilor părţilor împrocesuate.

Împrejurarea că instanţa de fond nu şi-a însuşit argumentele pârâtului, nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

O soluţie sau alta a instanţei de fond presupune preluarea filtrată, totală sau parţială a argumentelor unei părţi în conflictul judiciar dedus judecăţii, astfel că admiterea acţiunii reclamantei s-a întemeiat pe validarea argumentelor din actul de sesizare al instanţei, susţinerile pârâtului fiind apreciate, în consecinţă, drept nefondate.

Prin urmare, este nefondată această critică de nelegalitate.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că potrivit acestei norme, casarea unor hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Procedând la propria analiză, în limitele legale menţionate, instanţa de control judiciar constată că, nu este incident în cauză motivul de nelegalitate invocat, soluţia primei instanţe fiind rezultatul interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, este lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Esenţial pentru stabilirea acestei calităţi este ca persoana evaluată din acest punct de vedere, să aibă calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii, indiferent de atribuţiile concrete în cadrul acestei instituţii, iar în privinţa pârâtului este necontestat că în perioada de referinţă analizată (anul 1989) avea gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Olt.

În îndeplinirea acestor atribuţii specifice, a reţinut corect instanţa de fond că, pârâtul, în calitatea reţinută, a participat direct în urmărirea informativă a unui electrician la IPTAPA Slatina, "luat în supraveghere informativă la data de 22 februarie 1989, ca urmare a semnalării de către reţeaua informativă cu unele comentarii şi nemulţumiri privind măsurile întreprinse de partidul şi statul nostru", pârâtul propunând un plan de măsuri pentru cercetarea acestuia.

Împrejurarea că numai o parte din măsurile întreprinse au fost îndeplinite sau că planul de măsuri în discuţie a fost ordonat şi apoi a fost aprobat de superiorii pârâtului la acel moment, este lipsit de relevanţă sub aspectul incidenţei art. 2 lit. a) din actul normativ indicat, esenţial fiind ca pârâtul să-şi fi exercitat competenţele prevăzute de lege ca ofiţer de securitate sau delegate prin ordin al superiorilor.

Pe de altă parte, sunt nefondate şi criticile pârâtului recurent referitoare la încălcarea drepturilor fundamentale ori la suprimarea libertăţilor individuale ale persoanelor vizate, instanţa de fond indicând în concret drepturile şi libertăţile suprimate prin activitatea la care în mod activ a participat pârâtul, aşa cum s-a reţinut în precedent.

Propunerea de cercetare şi atenţionare a persoanei urmărite, pentru a nu se exprima liber, au fost dispuse în scopul de a reprima poziţia ostilă a celui urmărit faţă de politica partidului şi statului, aşa cum în mod just a reţinut instanţa de fond, conduită care demonstrează caracterul profund abuziv al acţiunilor desfăşurate de organele de securitate, cu participarea directă a pârâtului, apte prin efectul lor de a limita şi afecta nejustificat dreptul la viaţă privată şi dreptul la libertate de exprimare.

În acest sens, instanţa de fond a făcut referire la reglementarea convenţională şi constituţională a dreptului la viaţă privată şi a dreptului la exprimare, în vigoare la momentul evenimentelor, norme pe care pârâtul în calitatea pe care o avea şi de care se prevalează în apărare, trebuia să le dea eficienţă, în sensul garantării şi respectării în concret a celor două drepturi fundamentale ale omului.

Din această perspectivă, este irelevant în cauză că, reglementările internaţionale menţionate, consacrau caracterul relativ al acestor drepturi fundamentale, recunoscând posibilitatea instituirii unor limitări expres prevăzute de lege, în măsura necesităţii lor, de vreme ce pârâtul nu a indicat normele legale care îi confereau expres intruziunea în viaţa privată şi limitarea dreptului la exprimare al persoanei cercetate pentru că acesta îşi manifesta nemulţumirile faţă de conducerea de partid şi regimul de stat la acel moment, comentând "nedemocratic".

Prin urmare, în mod legal a apreciat instanţa de fond că activităţile desfăşurate de reclamant în calitate de ofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Dâmboviţa se încadrează în dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi în consecinţă a constatat calitatea pârâtului de lucrător al securităţii.

2.2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinţei nr. 2942 din 7 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 2942 din 7 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 aprilie 2019.

GGC - CP