Restoration of pre-disciplinary salary grade and class after administrative expungement, and limitation of judicial review to discretionary management allowances

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 24 august 2016, înregistrată sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea Adresei nr. x din 22 iunie 2016 ca fiind nelegală; anularea în parte a Ordinului nr. 605 din 30 martie 2016 al prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la salarizarea funcţiei de manager economic, numai în ceea ce priveşte gradul I şi clasa de salarizare 88, precum şi a cuantumului indemnizaţiei de conducere de 10 %; emiterea unui nou ordin de salarizare, care să cuprindă, pe lângă drepturile de salarizare acordate şi: - gradul II de salarizare în loc de gradul I şi clasa de salarizare 92 în loc de 88; - indemnizaţia de conducere în procent de 50% în loc de 10%; plata drepturilor salariale cuvenite, aferente drepturilor solicitate, respectiv: diferenţa de salariu dintre gradaţia I şi II şi diferenţa de salariu de la clasa 88 la clasa 92 şi diferenţa salarială privind indemnizaţia de conducere de la 10% la 50%, începând cu data radierii sancţiunilor prevăzute de art. 82 din Legea nr. 188/1999, respectiv retrogradarea şi reducerea indemnizaţiei de conducere.

2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 284 din 14 noiembrie 2016 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a luat act de cererea reclamantei de renunţare la judecarea capătului de cerere privind acordarea în beneficiul său a gradului 2 şi a clasei 92, începând cu 1 august 2016, a admis în parte acţiunea reclamantei A. în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un ordin de salarizare în ceea ce o priveşte pe reclamanta A., în vederea salarizării corespunzătoare gradului II şi clasei 92, începând cu data de 1 iunie 2011, a obligat pe pârâtele Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin la plata către reclamantă a diferenţelor salariale corespunzătoare, pentru perioada 1 iunie 2011 - 1 august 2016, a respins în rest acţiunea.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei nr. 284 din 14 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs A. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

3.1. Recursul formulat de reclamanta A., pentru motive ce pot fi încadrate la cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că, în mod greşit a fost respinsă cererea sa de acordare a procentului de 50% pe care îl primesc toţi managerii economici din cadrul Ministerului Public.

Instanţa de fond nu a ţinut seama de rapoartele de audit public intern, deşi a depus la dosar înscrisuri din care rezultă că în toată perioada desfăşurată, reclamanta a condus întreaga activitate economico-financiară, fără a avea personal financiar-contabil la departamentul economico-financiar.

Recurenta-reclamantă arată că a suplinit încă trei posturi de economişti în cadrul DEFA Caraş-Severin, în calitate de manager economic la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, datorită lipsei de personal.

Instanţa de fond nu a luat în considerare motivele invocate de reclamantă pentru care a fost sancţionată cu reducerea indemnizaţiei de conducere, iar pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a avut niciun punct de vedere cu privire la capătul de cerere privind acordarea procentului de 50%, apreciind probabil că există discriminare între acesta şi ceilalţi manageri economici din cadrul Ministerului Public.

3.2. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât consideră că diferenţele salariale existente între managerii economici din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte şi parchetele subordonate nu au apărut de la gradul deţinut de managerii economici (I sau II), ci de la indemnizaţia de conducere care poate fi de până la 50% şi de la sporul de vechime în muncă, iar reclamanta nu a contestat ordinele de salarizare.

Se arată că în urma verificării rapoartelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale managerilor economici, pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009, a fost emis Ordinul nr. 555 din 18 martie 2010, prin care s-a redus cuantumul indemnizaţiei de conducere a reclamantei de la 50% la 10%.

Ordinele prin care reclamantei i s-a stabilit salarizarea, gradul I, clasa 88 şi indemnizaţia de conducere de 10%, nu au fost contestate în termenele prevăzute de lege.

Prin Ordinul nr. 605 din 30 martie 2016, începând cu data de 28 noiembrie 2015, data intrării în vigoare a art. III din Legea nr. 293/2015, drepturile salariale ale reclamantei au fost stabilite cu luarea în considerare a salariului de bază compus din fostul salariu de bază prevăzut de actele normative anterioare anului 2010 pentru funcţia de consilier, gradului profesional superior majorat cu 50%, indemnizaţiei de conducere de 10%, sporului de confidenţialitate de 15%, sporului de vechime în muncă şi sporului pentru condiţii deosebite de muncă.

Potrivit art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2014, completat prin art. III din Lega nr. 293/2015, salarizarea personalului se stabileşte la nivelul maxim aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului.

În baza art. 63 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, funcţionarii publici din cadrul CSM au fost salarizaţi la nivelul maxim aflat în plată pentru aceleaşi categorii de personal din aparatul Parlamentului, iar potrivit art. 902 din Legea nr. 567/2004, funcţionarii publici din cadrul instanţelor şi parchetelor sunt salarizaţi potrivit dispoziţiilor legale aplicabile aceloraşi categorii de personal din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii.

Salariul acordat funcţionarilor publici din cadrul CSM nu include şi sporul de stabilitate, deoarece nici personalul din aparatul de lucru al Guvernului nu beneficiază de un astfel de spor.

Concluzionează recurentul-pârât, că prevederile art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2014 nu reprezintă o majorare a salariilor managerilor economici şi funcţionarilor publici din Ministerul Public, ci doar stabilirea acestor drepturi la nivelul maxim aflat în plată în cadrul CSM.

Potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) de la lit. 53 din Cap. I al Anexei I al Legii nr. 284/2010, funcţionarii publici beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, iar mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea reprezentanţilor funcţionarilor publici.

De asemenea, potrivit Art. X din O.U.G. nr. 35/2009, indemnizaţiile de conducere ale funcţionarilor publici nu sunt fixe, intervenind aprecierea ordonatorului de credite.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analiza motivelor de casare.

1. Cu privire la criticile formulat de recurenta-reclamantă A.

Recurenta-reclamantă, prin acţiunea introductivă, a considerat că reducerea indemnizaţiei de conducere de la 50% la 10%, începând cu data de 1 martie 2010 reprezintă o a doua sancţiune escamotată sub pretextul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 1/2010 şi O.U.G. nr. 35/2009.

Instanţa de fond a respins acest capăt de cerere, reţinând că stabilirea indemnizaţiei de conducere în procent de 10% a fost întemeiată pe contextul economic de reducere a cheltuielilor bugetare (O.U.G. nr. 1/2010, O.U.G. nr. 35/2009), dar şi pe raportul de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale reclamantei.

A mai reţinut prima instanţă că legiuitorul a stabilit că indemnizaţia de conducere poate fi stabilită într-un cuantum între 10% şi 50%, lăsat la aprecierea ordonatorului de credit, astfel că în cauză se pune în discuţie o chestiune de oportunitate, iar nu de legalitate.

Recurenta-reclamantă, criticând soluţia pronunţată de prima instanţă arată că aceasta nu a ţinut seama de rapoartele de audit intern, care au constatat lipsa de personal în cadrul departamentului economico-financiar şi administrativ, dar şi de discriminarea în raport cu ceilalţi manageri economici din Ministerul Public.

Înalta Curte, văzând actele dosarului, constată că stabilirea indemnizaţiei de conducere la nivelul de 10% s-a realizat prin emiterea Ordinului nr. 555 din 18 martie 2010 de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ordinul conţine motivele de fapt şi de drept, precum şi justificarea în conformitate cu raportul de evaluare a performanţelor profesionale individuale pe anul 2009 întocmit pe numele reclamantei, din care rezultă calificativul "Bine".

Ordinul nr. 555 din 18 martie 2010 nu a avut în vedere rapoartele de audit indicate de reclamantă, astfel încât instanţa de fond a soluţionat cauza în raport de motivarea actului administrativ atacat.

Întrucât procentul acordat la indemnizaţia de conducere este lăsat la aprecierea motivată a ordonatorului de credit, iar emitentul actului s-a conformat exigenţelor cerute pentru legalitatea actului administrativ, în conţinutul căruia intră şi oportunitatea acestuia, Înalta Curte va reţine că motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă sunt nefondate.

2. Cu privire la recursul formulat de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Criticile pârâtului vizează soluţionarea favorabilă a cererii reclamantei prin obligarea acestuia la emiterea unui ordin de salarizare corespunzător gradului II şi clasei 92, începând cu data de 1 iunie 2011.

De remarcat este că, în timpul procesului, la instanţa de fond, pârâtul a emis Ordinul nr. 1703 din 12 septembrie 2016 prin care s-a stabilit că reclamanta beneficiază de clasa de salarizare 92, începând cu data de 1 august 2016.

Recurentul-pârât susţine faptul că reclamanta nu a contestat ordinul prin care i s-a stabilit salarizarea la gradul I, clasa 88.

Înalta Curte apreciază că o asemenea împrejurare nu are relevanţă în cauză, deoarece aplicarea gradului I, clasa 88 s-a făcut în urma rămânerii definitive a sancţiunii disciplinare a retrogradării în treapta inferioară de salarizare pe o perioadă de 8 luni, începând cu data de 1 octombrie 2009.

Din actele dosarului reiese că reclamanta, în realitate, a contestat Decizia nr. 2318 din 30 septembrie 2009 prin care s-a aplicat sancţiunea, însă recurentul-pârât este în eroare asupra obiectului acţiunii.

În cauza de faţă, reclamanta a arătat că sancţiunea a fost radiată de drept din cazierul administrativ, motiv pentru care, începând cu data de 1 iunie 2011, ordinul de salubrizare urma să fie emis prin luarea în considerare a gradului II şi a clasei 92, cum în mod corect a dispus şi prima instanţă.

În legătură cu celelalte aprecieri formulate în cererea de recurs, prin care s-a realizat evidenţierea succesiunii actelor normative ce au condus la salarizarea funcţionarilor publici din parchete, se constată că nu conduc în niciun mod la reformarea hotărârii primei instanţe.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de A. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Sentinţei nr. 284 din 14 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 aprilie 2019.

GGC - CP