Ex officio tax offset of corporate tax liability in judicial reorganization and its classification as a non-current claim

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 martie 2016, reclamanta A. SA, societate în reorganizare judiciară, prin Consorţiul de administratori judiciari B. şi C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, anularea Deciziei privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. x/28.10.2015, şi a Deciziei nr. 232.076/07.12.2015, privind soluţionarea contestaţiei formulată de societatea A., înregistrată la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea sub nr. x/11.11.2015, precum şi obligarea pârâtei la operarea compensării obligaţiilor fiscale conform adresei A., nr. x/18.09.2015.

2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 119 din 30 mai 2016, a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A., prin Consorţiul de administratori judiciari B. şi C., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanta A. SA, prin Consorţiul de Administratori judiciari B. şi C., a promovat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 119 din 30 mai 2016, a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, invocând ca temei de drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Solicită repunerea în termenul de declarare a căii de atac, având în vedere că sentinţa nu a fost comunicată administratorilor săi judiciari.

În motivarea recursului, arată că hotărârea recurată este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de fond raportându-se în mod eronat la hotărârea în constatare, respectiv la Sentinţa nr. 2.329/16.12.2015, a Tribunalului Vâlcea, prin care s-a constatat că suma menţionată în Planul de reorganizare judiciară confirmat prin Sentinţa nr. 892/2015, cu titlul de "impozit pe profit rezultat în baza aplicării prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006", nu reprezintă o creanţă curentă. Astfel, instanţa de fond nu a ţinut cont de efectele retroactive ale acestei hotărâri şi nici de efectele hotărârii de confirmare a Planului de reorganizare, şi anume Sentinţa nr. 892/22.04.2015, care a produs efecte de la data pronunţării. Deci, de la această dată, intimata-pârâtă avea obligaţia de a nu compensa impozitul pe profit întrucât acesta nu era o creanţă curentă.

Înlăturând efectele celor două hotărâri, instanţa de fond nu respectă puterea executorie a hotărârii judecătoreşti de confirmare a planului de reorganizare şi nici efectul declarativ al hotărârii în constatare. Este nelegal ca, pentru perioada cuprinsă între pronunţarea hotărârii de confirmare a planului de reorganizare şi pronunţarea hotărârii în constatare (22.04.2015 - 16.12.2015), să se considere că impozitul pe profit este creanţă curentă, iar după această dată să nu mai fie creanţă curentă. Menţionează că în Planul de reorganizare, cu privire la "impozitul pe profit rezultat în baza aplicării prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006", nu a intervenit nicio modificare, de la data aprobării lui prin Sentinţa nr. 892/22.04.2015.

Instanţa de fond se raportează în mod greşit la data pronunţării Sentinţei nr. 2.329/16.12.2015, arătând că aceasta a fost pronunţată după data de 27.07.2015, când a fost scadentă obligaţia privind impozitul pe profit, ignorând conţinutul Planului de reorganizare aprobat şi obligativitatea şi opozabilitatea hotărâri judecătoreşti care confirmă acest plan. Au fost încălcate dispoziţiile art. 435 şi art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., care stabilesc obligativitatea şi opozabilitatea hotărârii ce se bucură de autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

În privinţa termenului de declarare a căii de atac, recurenta-reclamantă arată că sentinţa recurată nu a fost comunicată cu respectarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) pct. 5 şi art. 427 alin. (1) din C. proc. civ., către administratorii judiciari, motiv pentru care solicită repunerea sa în termenul legal pentru declararea recursului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, nu a înţeles să formuleze întâmpinare în cauză.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecarea pe fond a recursului la data de 27 martie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor, secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând recursul prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte, îl constată fondat pentru argumentele care vor fi arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu preliminar, Înalta Curte, constată că recursul este declarat în termenul prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că Sentinţa recurată nr. 119/30.05.2013, a fost comunicată reclamantei A. SA, societate aflată în reorganizare judiciară, reprezentată legal de Consorţiul de administratori judiciari B. şi C., la sediul social din oraşul Râmnicu Vâlcea, str. x, iar nu la sediul reprezentanţilor săi legali. În raport de dispoziţiile Legii nr. 85/2006, comunicarea actelor de procedură către reclamanta A. SA, societate aflată în procedură de reorganizare judiciară - trebuia să aibă loc către reprezentanţii săi legali, iar judecătorul fondului ar fi trebuit să aibă în vedere acest imperativ, chiar şi în situaţia în care societatea reclamantă a indicat numai sediul său social.

Întrucât comunicarea sentinţei către reprezentanţii legali ai societăţii reclamante nu a avut loc, recursul este considerat declarat în termen în raport de dispoziţiile art. 494 şi art. 468 alin. (3) din C. proc. civ. Pe cale de consecinţă, nu se mai impune analizarea cererii de repunere în termenul de declarare a căii de atac, formulată de recurenta-reclamantă.

Trecând la analiza motivelor de recurs, Înalta Curte, constată că societatea recurentă-reclamantă A. SA, se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006, cu consecinţele care decurg din starea de insolvenţă asupra ordinii stingerii datoriilor.

Prin Sentinţa nr. 892/22.04.2015, a Tribunalului Vâlcea, a fost confirmat planul de reorganizare a societăţii, în care se menţionează că plata impozitului pe profit rezultat din înregistrarea în contabilitate a reducerii creanţelor urmează a se face după încasarea de către A., a preţului părţilor sociale deţinute la A.

De asemenea, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, prin Sentinţa nr. 2.329/16.12.2015, a Tribunalului Vâlcea, s-a constatat că suma menţionată în Planul de reorganizare judiciară, confirmat prin Sentinţa nr. 892/22.04.2015, cu titlu de "impozit pe profit rezultat în baza aplicării prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006", nu reprezintă o creanţă curentă.

Prin această din urmă hotărâre în constatare, rămasă definitivă prin Decizia nr. 370/25.02.2016, a Curţii de Apel Piteşti, s-a statuat că impozitul pe profit calculat conform Planului de reorganizare nu poate fi calificat drept o creanţă curentă, născută în procedura reorganizării judiciare, în sensul art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, prin Decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. x/28.10.2015, confirmată prin Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 232.076/07.12.2015, a operat numai parţial compensarea obligaţiilor fiscale indicate în adresa A., nr. x/18.09.2015, cu suma de 5.005.437 RON, reprezentând TVA rambursată, compensând din oficiu cea mai mare parte a creanţei deţinută de creditoare cu impozit pe profit în sumă de 4.162.629 RON. Or, această din urmă creanţă nu face parte dintre cele curente, în sensul art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, nefiind născută în procedura reorganizării judiciare, ci reprezintă impozitul "pe profitul rezultat în baza aplicării prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006", conform Planului de reorganizare confirmat prin Sentinţa nr. 892/22.04.2015, a Tribunalului Vâlcea.

Este necontestat în cauză că Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, în raport de prevederile Legii nr. 85/2006, putea opera compensarea din oficiu numai în situaţia în care creanţa cu titlu de impozit pe profit era considerată una curentă.

Instanţa de fond a motivat respingerea cererii reclamantei reţinând că Sentinţa nr. 2.329/16.12.2015, a Tribunalului Vâlcea, s-a pronunţat după data de 27.07.2015, când a fost scadentă suma declarată ca impozit pe profit de A. SA, şi după emiterea celor două acte administrativ-fiscale contestate în cauză.

Acest argument este greşit întrucât Sentinţa nr. 2.329/16.12.2015, este pronunţată într-o acţiune în constatare, în care Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, a fost parte şi produce efect declarativ, adică retroactiv, opunându-se cu putere de lucru judecat în prezentul litigiu, care poartă asupra deciziei de compensare.

A nu ţine seama de efectul declarativ al hotărârii în constatare, precum şi a nu ţine seama de efectul constitutiv al Sentinţei nr. 892/22.04.2015, care confirmă planul de reorganizare, din care rezultă calificarea creanţei cu titlu de impozit pe profit, hotărâre care a fost pronunţată anterior datei invocate de către instanţa de fond a fi cea a scadenţei sumei declarate de A. SA, cu titlu de impozit pe profit, înseamnă a nesocoti puterea de lucru judecat a celor două hotărâri judecătoreşti, pronunţate în contradictoriu cu creditoarea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, în efectul lor pozitiv, statuat de prevederile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia chestiunea litigioasă a caracterului creanţei a fost tranşată în favoarea reclamantei din cauza de faţă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul declarat de reclamantă, va casa atacată şi, rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamanta A. SA, prin Consorţiul de Administratori judiciari B. şi C., şi va anula Decizia nr. 232.076/7.12.2015, de soluţionare a contestaţiei administrative şi, în parte, Decizia de compensare a obligaţiilor fiscale nr. x/28.10. 2015, în ceea ce priveşte măsura de compensare a sumei de 4.162.629 RON, pe care Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, a compensat-o din oficiu, cu nesocotirea caracterului creanţei reprezentând impozit pe profit stabilit potrivit Planului de reorganizare, creanţă greşit calificată ca fiind una curentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. SA, prin Consorţiul de Administratori judiciari B. şi C., împotriva Sentinţei civile nr. 119 din 30 mai 2016, a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Admite acţiunea formulată de reclamanta A. SA, prin Consorţiul de Administratori judiciari B. şi C.

Anulează Decizia nr. 232.076/7.12.2015, de soluţionare a contestaţiei administrative şi, în parte, Decizia de compensare a obligaţiilor fiscale nr. x/28.10. 2015, în ceea ce priveşte măsura de compensare a sumei de 4.162.629 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2019.

GGC - OB