Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1849/2019 AI generated

Revision petition for contradictory judgments rejected due to lack of triple identity in inventory dispute

Case Number Decizia nr. 1849/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's decision to reject the petition for revision and leaving the original final judgment in force. The dispute involved a civil request for revision based on the ground of contradictory judgments (Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure), where the petitioner argued that a subsequent appellate decision violated the res judicata authority established by a prior judgment regarding inventory discrepancies in a management agreement. The decisive legal basis was the requirement of triple identity (cause, object, and parties) for the existence of contradictory judgments; the court held that because the two judgments addressed distinct factual situations involving separate, successive inventory reports from different years, the objects were not identical, precluding the application of res judicata and rendering the revision inadmissible, while also rejecting the argument that the reasoning of the first judgment had binding force over the second.

Legislator headnote

AI generated

art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 430 alin. (2) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Revision petition for contradictory judgments rejected due to lack of triple identity in inventory dispute: The dispute involved a civil request for revision based on the ground of contradictory judgments (Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure), where the petitioner argued that a subsequent appellate decision violated the res judicata authority established by a prior judgment regarding inventory discrepancies in a management agreement. The decisive legal basis was the requirement of triple identity (cause, object, and parties) for the existence of contradictory judgments; the court held that because the two judgments addressed distinct factual situations involving separate, successive inventory reports from different years, the objects were not identical, precluding the application of res judicata and rendering the revision inadmissible, while also rejecting the argument that the reasoning of the first judgment had binding force over the second.

Keywords

AI generated
revision of a judgment Civil Procedure Code res judicata grounds for cassation inventory exception e-justice

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de revizuire înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia la data de 31 iulie 2018 sub Dosar nr. x/2018 revizuentul A. a solicitat în contradictoriu cu intimata B. S.A. - Sucursala Târgu Mureş revizuirea Deciziei nr. 737/03.07.2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, anularea în tot a acestei decizii şi, în rejudecare, respingerea apelului formulat de B. S.A. - Sucursala Târgu Mureş împotriva Sentinţei civile nr. 1316/23.11.2017 pronunţată de Tribunalul Sibiu, invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 509 punct 8 C. proc. civ., respectiv existenţa unor hotărâri potrivnice care încălca autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În motivarea cererii de revizuire revizuentul susţine că prin Decizia nr. 737/03.07.2018 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a încălcat autoritatea de lucru judecat astfel cum a fost consacrată de art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. raportat la cele statuate prin Decizia nr. 941/A/8.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosar nr. x/2015.

2. Decizia pronunţată de instanţa de revizuire:

Prin Decizia civilă nr. 935 din 10 octombrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, s-a respins cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 737/2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2015, formulată de revizuentul A.

3. Cererea de recurs:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 29.11.2018.

Criticând Decizia civilă nr. 935 din 10 octombrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, recurentul a susţinut că hotărârea pronunţată în revizuire este nelegală şi netemeinică.

A arătat că revizuirea a fost respinsă, ca inadmisibilă, curtea de apel reţinând că în al doilea proces nu s-a încălcat puterea de lucru judecat şi că nu există contrarietate de hotărâri, fiind vorba de obiecte diferite.

Totodată, revizuentul a susţinut că, în prezenta cauză, este incidentă autoritatea de lucru judecat, prin cea de-a doua hotărâre încălcându-se aceasta excepţie, iar instanţa care a soluţionat cererea de revizuire, a considerat-o ca fiind inadmisibilă, în mod eronat pe motiv că în cauză este vorba de pretenţii diferite, fundamentate pe procese-verbale de inventariere distincte, succesive în timp.

A apreciat că în litigiul anterior s-a statuat că reclamanta trebuia să efectueze compensarea integrală a materialelor de acelaşi tip şi s-a mai stabilit, cu putere de lucru judecat, faptul că nici la primul inventar nu s-a stabilit natura plusurilor şi minusurilor şi că nu s-a stabilit corect valoarea de înlocuire, aceleaşi neconformităţi regăsindu-se şi cu ocazia celei de-a doua inventarieri.

Consideră că analiza cererii de revizuire se impunea a se face inclusiv din perspectiva considerentelor Deciziei nr. 941/2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, chiar dacă s-ar accepta lipsa de identitate de obiect.

4. Încheierea de admitere în principiu:

Prin rezoluţia din data de 10 decembrie 2018, s-a dispus comunicarea cererii de recurs către intimată, cu menţiunea de a depune întâmpinare, precum şi efectuarea celorlalte formalităţi de comunicare menţionate în dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Intimata B. S.A. Mediaş a depus întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea recursului, în principal, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului promovat de către partea adversă şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin raportorul privind admisibilitatea în principiu a recursului, raportorul şi-a exprimat opinia în sensul că prezentul recurs este declarat în termen legal şi îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar părţile au deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, care nu au depus puncte de vedere.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin încheierea de şedinţă din data de 18 aprilie 2019, a admis, în principiu, prezenta cale de atac.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Aşadar, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat, în situaţia în care instanţele au dat soluţii contrare, a căror executare este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.

Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative.

Astfel, este necesar ca hotărârile potrivnice să întrunească cerinţa triplei identităţi de cauză, obiect şi părţi, cu menţiunea că hotărârile trebuie pronunţate în dosare diferite, şi nu pe parcursul ciclurilor procesuale ale aceleiaşi pricini.

Totodată, admisibilitatea unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri este supusă condiţiei ca în cel de-al doilea proces să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat sau, dacă aceasta a fost invocată, să nu se fi discutat.

În speţă, recurentul a susţinut că prin Decizia nr. 737/03.07.2018 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a încălcat autoritatea de lucru judecat astfel cum a fost consacrată de art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. raportat la cele statuate prin Decizia nr. 941/A/8.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în Dosar nr. x/2015, critica putând fi încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanţa învestită cu cererea de revizuire a analizat aceste susţineri ale părţii şi a reţinut că, "din analiza hotărârilor invocate ca fiind potrivnice, în raport de care se analizează motivul de revizuire invocat, se constată că acestea nu conţin elementele caracteristice pentru existenţa lucrului judecat, întrucât deciziile ce fac obiectul analizei, respectiv Decizia nr. 941/A/2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş şi Decizia nr. 737/03.07.2018 a Curţii de Apel Alba Iulia sunt hotărâri pronunţate în cadrul unor litigii cu un obiect diferit", iar, pe de altă parte, "în timp ce prima decizie pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş a vizat inventarul efectuat în anul 2014 la depozitul de utilaje aflat în gestiunea reclamantului, materializat prin Procesul-verbal de inventariere nr. x/31.12.2014, Decizia nr. 737/03.07.2018 a Curţii de Apel Alba Iulia a vizat inventarul efectuat cu privire la gestiunea reclamantului în anul 2015, concretizat în Procesul-verbal de inventariere nr. x/21.08.2015 şi anexa 1".

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de apel că obiectul dosarelor în care a fost pronunţată Decizia nr. 941/A/2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, şi respectiv Decizia nr. 737/03.07.2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, nu este acelaşi, întrucât pretenţiile reclamantei, fundamentate pe procese-verbale de inventariere distincte, succesive în timp, vizează perioade de timp diferite, neexistând autoritate de lucru judecat câtă vreme instanţele s-au pronunţat asupra unor situaţii de fapt diferite, motiv pentru care Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă şi legală aplicare a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Solicitarea recurentului, întemeiată pe dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., de a se conferi autoritate de lucru judecat considerentelor Deciziei nr. 737/03.07.2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, nu poate fi primită, deoarece aspectele reţinute în considerentele primei hotărâri vizează împrejurări de fapt, constatate de instanţă în raport cu primul inventar şi cu prejudiciul invocat în acel dosar.

În cel de-al doilea proces, instanţa a fost învestită cu analiza unui prejudiciu diferit, izvorând dintr-un al doilea inventar, cu o valoare diferită, iar hotărârea a fost pronunţată pe baza unui raport de expertiză prin care s-a stabilit prejudiciul, în funcţie de oferte şi compensarea plusurilor cu minusurile în privinţa materialelor care îndeplinesc condiţiile statuate la art. 40 alin. (3) din Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 2861/2009.

În realitate, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, recurentul formulează veritabile critici de nelegalitate şi netemeinicie, urmărind reformarea hotărârii judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat, ceea ce este inadmisibil pe calea revizuirii.

Cum niciuna din criticile invocate de recurent nu se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei nr. 935 din 10 octombrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva Deciziei nr. 935 din 10 octombrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2019.

GGC - NN