RCA liability: partial quashment for failure to motivate partial apportionment of attorney fees under CPC Article 453(2).

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.01.2017, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta B.A.A.R. România, ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata următoarele sume: suma de 1.383,36 RON reprezentând daune materiale, justificate cu înscrisurile anexate; suma de 150.000 lire sterline, în echivalent RON la cursul BNR din data plăţii reprezentând daune morale; dobânda legală de la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată, până la data plăţii efective, asupra daunelor materiale, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bihor

Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 137 LP din 29 iunie 2017 a admis, în parte, acţiunea şi, în consecinţă, a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 36.383,36 RON reprezentând despăgubiri civile, constând în 1.383,36 RON daune materiale şi 35.000 RON daune morale, ca urmare a accidentului din data de 26.12.2014, provocat de către numitul B., la care se va adăuga dobânda legală calculată pentru suma de 1383,36 RON începând cu data de 16.01.2017 până la data plăţii efective a acestui debit, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta.

În cursul judecăţii apelului, respectiv la 09.12.2017, reclamanta A. a decedat, fiind introdus în cauză moştenitorul acesteia, numitul C.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea

Prin Decizia nr. 13C din 25 ianuarie 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de apelantă, continuat prin succesorul său C., şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul majorării cuantumului daunelor morale la suma de 50.000 RON. A obligat pârâta să-i plătească succesorului reclamantei cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă, în cuantum de 250 RON. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate. A obligat intimata să-i plătească apelantului, în calitate de succesor al reclamantei, cheltuieli de judecată parţiale în apel, în cuantum de 250 RON, cu titlu de onorariu avocaţial parţial.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs succesorul apelantei, C.

Invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut nelegalitatea deciziei atacate exclusiv prin prisma capătului de cerere accesoriu vizând acordarea cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat solicitat în primă instanţă, recurentul face o succintă prezentare a parcursului procesual în care aceste cheltuieli au fost pretinse, arătând că tribunalul a respins cererea de acordare a acestora, chestiune ce a fost invocată ca motiv de apel, alături de majorarea cuantumului daunelor morale. A susţinut, în dezvoltarea motivului de apel pe aspectul cheltuielilor de judecată, că pârâta nu s-a opus acordării cheltuielilor de judecată, justificate prin chitanţele depuse la dosar. Mai mult, prin întâmpinarea depusă, în cadrul pct. 2.2., s-a solicitat expres obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, fiind exclusă, aşadar, reducerea cheltuielilor sau respingerea acestora. Or, în aceste condiţii şi ţinând cont de faptul că asigurătorul străin a fost pus în întârziere pentru plata despăgubirilor, în mod neîntemeiat, instanţa a acordat suma de 250 RON pentru etapa fondului.

Recurentul mai arată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 26 din Ordinul CSA nr. 14/2011, în vigoare la data accidentului rutier, potrivit cărora asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată, inclusiv pentru cheltuielile de judecată efectuate.

O altă critică priveşte reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată de către instanţa de apel, de la suma de 4000 RON, la suma de 500 RON, pentru fond şi apel, în condiţiile în care procesul a durat peste 4 ani, au fost prestate servicii de reprezentare juridică în relaţia cu asigurătorul, au fost purtate cu pârâta negocieri în vederea obţinerii despăgubirilor pe cale amiabilă timp îndelungat, fiind depusă la dosar dovada corespondenţei purtate.

Totodată, recurentul arată că decizia din apel conţine o argumentaţie sumară în ceea ce priveşte stabilirea cheltuielilor de judecată în fond şi în apel, motiv de recurs care se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar la termenul de judecată din 17 octombrie 2019 s-a dispus admiterea în principiu a acestuia.

6. Apărările formulate în cauză

Intimatul nu a depus întâmpinare în cauză şi nici nu a formulat punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul invocă, în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dispoziţiile art. 26 din Ordinul CSA nr. 14/2011, incident în cauză în raport data producerii evenimentului rutier, dispoziţii care conferă vocaţie părţii prejudiciate să obţină, alături de despăgubirile pentru prejudiciul suferit în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, cheltuielile de judecată realizate pentru recuperarea acestora. Norma invocată are un conţinut identic cu dispoziţiile de principiu cuprinse în art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât asigurătorul nu poate fi obligat la cheltuielile de judecată decât în situaţia în care pierde procesul, fiind aplicabile, şi în aceste categorii de litigii, regulile de drept comun în materia cuantificării cheltuielilor de judecată, stabilite în C. proc. civ.

Conform art. 453 alin. (2) C. proc. civ., când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorul stabileşte măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. În speţă, acţiunea a fost admisă în parte, în ce priveşte capătul de cerere privind daunele morale, astfel încât nu poate fi reţinută susţinerea recurentului, în sensul că ar fi trebuit să i se acorde cheltuieli de judecată în întregime. Ca atare, motivul de recurs invocat pe acest aspect este nefondat.

Înalta Curte reţine, din actele dosarului, că prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor materiale în cuantum de 1.383,36 RON, a daunelor morale în cuantum de 150.000 lire sterline, în echivalent RON la cursul BNR din data plăţii, cu dobândă legală, precum şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu, pentru care au fost depuse la dosarul cauzei Chitanţele nr. x/09.01.2017 şi nr. 113/20.04.2015 ce atestă plata sumei de 2500 RON.

Prin Sentinţa civilă nr. 137/2017, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, a admis, în parte, acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata daunelor materiale solicitate, în totalitate, precum şi la plata unei sume reprezentând daunele morale, respectiv 35.000 RON. A respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, având în vedere poziţia pârâtei, care nu s-a opus acordării prejudiciului material solicitat şi ca urmare a lipsei culpei în ceea ce priveşte prejudiciul moral admis.

În cadrul motivelor de apel formulate de reclamantă şi însuşite de succesorul acesteia, C., au fost deduse judecăţii critici în legătură cu criteriile de determinare a cuantumului daunelor morale, precum şi critici privind greşita respingere a cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la Curtea de Apel, intimatul Biroul Naţional Carte Verde din Marea Britanie, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, a considerat că apelul în cauză este întemeiat numai din perspectiva motivului vizând cheltuielile de judecată, solicitând în acest sens obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere pretenţiile admise prin acţiune.

Curtea de apel, analizând motivul în discuţie, a interpretat poziţia procesuală a pârâtului, din întâmpinare, ca fiind un act de achiesare parţială la cererea reclamantei prin apel şi a stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată în primă instanţă la suma de 250 RON, în raport cu cuantumul pretenţiilor admise, fără a motiva, însă, modalitatea în care a ajuns la această sumă. În aceeaşi manieră, cu o motivare sumară, din care nu rezultă de ce s-a procedat la diminuarea onorariului avocaţial, deşi apelul a fost admis, instanţa de apel a stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată în apel la suma de 250 RON.

Or, procedând astfel, fără a detalia criteriile în baza cărora au fost reduse sumele respective, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. referitor la nemotivare.

Instanţa reţine că, în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Constatând că, în speţă, aceste cerinţe nu sunt îndeplinite, critica recurentului este întemeiată, urmând a fi admisă, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 488 pct. 6 din acelaşi cod, cu consecinţa casării, în parte, a deciziei atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel. Cu ocazia rejudecării, în conformitate cu art. 501 C. proc. civ., instanţa de trimitere urmează a aprecia motivat asupra cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate în primă instanţă şi în apel de reclamant în raport de poziţia procesuală exprimată de pârât prin întâmpinarea din apel şi de prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., invocate în cuprinsul acesteia.

Cea de-a doua critică ce vizează diminuarea onorariului de avocat, la suma de 500 RON, din totalul de 4.000 RON, cât se pretinde că s-a plătit în prezentul dosar, în raport de durata procesului şi serviciile prestate de avocat, nu poate face obiect al controlului în calea de atac, întrucât reprezintă o chestiune de apreciere, de competenţa instanţei în faţa căreia a avut loc prestaţia avocatului.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul exercitat în cauză, urmând să caseze, în parte, decizia atacată şi să trimită pricina spre rejudecare la instanţa de apel în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul C. împotriva Deciziei nr. 13/C din 25 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2019.

GGC - NN