Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1838/2019 AI generated

Jurisdictional conflict over recognition of foreign divorce: territorial competence governed by refusal of civil registry authority under art. 1099 CCP

Case Number Decizia nr. 1838/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Iasi Court of Appeals, holding that the claimant’s application for recognition of a foreign divorce decree must be filed where the authority refusing recognition is domiciled. The dispute arose from a procedural clash after the Alba Court of Appeals declined jurisdiction to the Iasi Court based on the location of the civil registry that originally recorded the marriage, whereas the Iasi Court countered that the local Directorate for Personal Identification in Iasi refused to recognize the Spanish decree for issuing the minor child’s identity card, thereby constituting the "refusing" authority under domestic law. Although the case involves a non-EU state (Spain, pre-2009 context or specific procedural nuance noted in text) and the court initially noted the silence of EU Regulation 2201/2003 due to Romania’s non-filing of the Article 68 list, it applied the principles of internal law, specifically Article 1099(1) of the Code of Civil Procedure, which grants competence to the court in the district of the party or authority that refused recognition, ultimately affirming the Iasi Court’s jurisdiction.

Legislator headnote

AI generated

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 119/1996, art. 1099 alin. (1) C. proc. civ, art. 43 lit. c) din Legea nr. 119/1996, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 1099 C. proc. civ, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Jurisdictional conflict over recognition of foreign divorce: territorial competence governed by refusal of civil registry authority under art. 1099 CCP: Prin urmare, această entitate refuză recunoaşterea sentinţei de divorţ pronunţată în Spania, context în care, s-a decis că, potrivit dispoziţiilor art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii revine Tribunalului Iaşi.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction territorial jurisdiction foreign law civil registry district divorce decree recognition of a state

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul B. solicitând instanţei recunoaşterea hotărârii de divorţ pronunţată la data de 05.02.2009 de Judecătoria de Primă Instanţă nr. 5 din Alcala de Hanares, Spania, prin care s-a declarat desfăcută căsătoria dintre A. şi B., s-a stabilit autoritatea părintească a ambilor părinţi asupra minorei C. şi s-a atribuit mamei spre creştere şi educare minora.

Pentru termenul din 28.01.2019 instanţa a dispus citarea părţilor cu menţiunea de a-şi preciza poziţia relativ la excepţia necompetenţei sale teritoriale de soluţionare a prezentului litigiu.

Prin Sentinţa civilă nr. 115/28.01.2019, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, reţinând în motivarea acestei soluţii următoarele considerente:

Prin hotărârea a cărei recunoaştere se solicită în prezenta cauză, Judecătoria de Primă Instanţă nr. 5 din Alcala de Hanares, Spania a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între A. şi B., exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minora C., programul de vizitare a minorei şi contribuţia la cheltuielile familiale.

Căsătoria dintre B. şi A. a fost încheiată la data de 18.01.2003 în localitatea Sebeş, jud. Alba.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, căsătoria se încheie de către ofiţerul de stare civilă la sediul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor, al primăriei în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul ori reşedinţa unul dintre viitorii soţi sau, după caz, la un sediu destinat acestui scop, stabilit de primarul unităţii administrativ-teritoriale respective. Art. 43 lit. c) din acelaşi act normativ dispune că în actele de naştere şi, atunci când este cazul, în cele de căsătorie sau de deces se înscriu menţiuni cu privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei, în următoarele cazuri: căsătorie, desfacerea, încetarea sau anularea căsătoriei.

Conform art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine.

În condiţiile în care din actele depuse la dosar a rezultat că Serviciul de Stare Civilă al localităţii Sebeş este cel care a refuzat sau poate refuza recunoaşterea hotărârii de divorţ pronunţată în Spania, în considerarea dispoziţiilor cuprinse în art. 43 lit. c) din Legea nr. 119/1996 raportate la locul încheierii căsătoriei, reţine că, competenţa de soluţionare a prezentului litigiu aparţine, în aplicarea art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalului Alba.

A mai reţinut instanţa că la data de 22.04.2013 A. s-a căsătorit, numele acesteia fiind în prezent A.

Învestit prin declinare, Tribunalul Alba, secţia I civilă a pronunţat Sentinţa nr. 1115/11.07.2019, prin care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut următoarele considerente:

În faţa Tribunalului Alba s-a depus cererea adresată de petentă Primăriei Municipiului Sebeş şi răspunsul acesteia.

Din Adresa de răspuns nr. x/8.07.2019 rezultă că sentinţa de divorţ a fost operată pe marginea Actului de Căsătorie nr. x/18.01.2003 cu aprobarea DEPABD Bucureşti nr. x/15.07.2011.

În acest context, s-a constatat că Serviciul de Stare Civilă al localităţii Sebeş a recunoscut hotărârea de divorţ, astfel încât nu poate fi considerată drept o entitate care refuză recunoaşterea şi în raport de care competenţa de soluţionare ar reveni Tribunalului Alba.

Prin notele de şedinţă depuse pentru termenul din 11 iulie 2019 petenta a învederat faptul că sentinţa de divorţ nu este recunoscută de către Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor din Municipiul Iaşi pentru a elibera cartea de identitate a minorei C.

Prin urmare, această entitate refuză recunoaşterea sentinţei de divorţ pronunţată în Spania, context în care, s-a decis că, potrivit dispoziţiilor art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii revine Tribunalului Iaşi.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului care a generat ivirea prezentului conflict de competenţă îl constituie acţiunea prin care reclamanta A. a solicitat recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate la data de 05.02.2009 de Judecătoria de Primă Instanţă nr. 5 din Alcala de Hanares, Spania, prin care s-a declarat desfăcută căsătoria dintre A. şi B., s-a stabilit autoritatea părintească a ambilor părinţi asupra minorei C. şi s-a atribuit mamei spre creştere şi educare minora.

Ambele instanţe aflate în conflict au reţinut în motivarea soluţiei de declinare dispoziţiile art. 1099 C. proc. civ., care prevede:

"(1) Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul celui care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. (2) În cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti".

Aceste dispoziţii sunt cuprinse în Titlul III din C. proc. civ., intitulat "Eficacitatea hotărârilor străine", în care, la art. 1094 se prevede:

"În sensul prezentului titlu, termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicţie contencioasă sau necontencioasă ale instanţelor judecătoreşti, cele notariale sau ale oricăror autorităţi competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene."

Rezultă astfel, că aceste dispoziţii se referă la statele nemembre ale Uniunii Europene.

Pentru statele membre ale Uniunii Europene, cum este cazul în speţa dedusă judecăţii, sunt incidente dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, care, la art. 21 prevede: "(1) Hotărârile judecătoreşti pronunţate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură. (2) În special şi fără a aduce atingere alin. (3), nu este necesară nici o procedură pentru actualizarea actelor de stare civilă ale unui stat membru pe baza unei hotărâri pronunţate în alt stat membru în materie de divorţ, separare de drept sau anulare a căsătoriei care nu mai poate fi supusă niciunei căi de atac în conformitate cu dreptul respectivului stat membru. (3) Fără a aduce atingere secţiunii 4 din prezentul capitol, orice parte interesată poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute de secţiunea 2 din prezentul capitol, pronunţarea unei hotărâri de recunoaştere sau de refuz al recunoaşterii hotărârii. Competenţa teritorială a instanţei judecătoreşti indicată în lista comunicată Comisiei de fiecare stat membru în conformitate cu art. 68 este stabilită prin dreptul intern al statului membru în care se depune cererea de recunoaştere sau de refuz al recunoaşterii."

Potrivit acestor dispoziţii legale, competenţa teritorială a instanţei care soluţionează cererea de recunoaştere a hotărârii străine se determină potrivit listei comunicate Comisiei de fiecare stat membru, în temeiul art. 68 din Regulament.

Având în vedere că România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, nu a furnizat aceste informaţii, în lipsa unei reglementări exprese relativ la determinarea competenţei teritoriale a instanţei care soluţionează cererea de recunoaştere a unei hotărâri străine de către un stat membru al Uniunii Europene şi în faţa unei lacune legislative, se impune a se stabili pe cale de interpretare norma procedurală incidentă.

Ţinând seama de dispoziţiile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora: " În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii", Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor din dreptul intern.

Cu referire la dreptul intern, aşa cum s-a arătat, cererea de recunoaştere a hotărârii străine se rezolvă, potrivit art. 1099 C. proc. civ., pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine, iar în cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.

În cauza dedusă judecăţii, potrivit susţinerilor reclamantei exprimate în notele de şedinţă depuse pe rolul Tribunalului Alba pentru termenul din 11 iulie 2019, sentinţa de divorţ nu este recunoscută de către Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor din Municipiul Iaşi, pentru a elibera cartea de identitate a minorei C., astfel că, în raport de prevederile art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., aceasta este instituţia care "refuză" recunoaşterea.

Aşa fiind, pentru considerentele prezentate, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2019.

GGC - NN