Prescription dispute over insurer insolvency compensation quashed and remanded for inadequate reasoning

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 iulie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor (F.G.A.), a contestat Decizia nr. 6884 din 26 iulie 2017 emisă de către pârât în Dosarul de daună nr. x, ca urmare a avizării Societăţii B. SA, prin care a fost respinsă integral cererea de plată formulată de reclamant.

A solicitat anularea acestei decizii cu consecinţa obligării pârâtei F.G.A. de a reanaliza cererea de plată şi de a emite o nouă decizie de soluţionare a acesteia, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 654 din 16 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor; s-a dispus anularea Deciziei nr. 6884 din 27 iunie 2017 emise de pârâtă şi obligarea pârâtului să emită o nouă decizie de soluţionare a acesteia, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 RON.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 654 din 16 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea litigiului pe fond.

În motivarea recursului arată în esenţă că, în urma avizării Societăţii B. SA, a fost constituit Dosarul de daună nr. x, în care, după analizarea documentaţiei aferente, s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripţie, conform Condiţiilor de asigurare şi art. 2517 C. civ., în condiţiile în care nu a intervenit nici una dintre situaţiile prevăzute la art. 2532 - 2539 C. civ., privind cazurile de suspendare sau de întrerupere a termenului prescripţiei extinctive, astfel că a fost respinsă integral cererea de plată formulată de reclamant ca fiind tardiv formulată.

Mai arată că prima instanţă a admis contestaţia reclamantului cu motivarea că la data de 1 iulie 2014, acesta a introdus o cerere de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a, formându-se în acest sens Dosarul nr. x/2014, care a condus la întreruperea curgerii termenului de prescripţie. Dosarul nr. x/2014 a fost suspendat prin Încheierea din data de 12 ianuarie 2016 în baza art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, iar ulterior suspendării, reclamantul a formulat o cerere de despăgubiri către F.G.A., în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 213/2015 coroborat cu dispoziţiile Legii nr. 503/2004.

Recurentul-pârât consideră că prima instanţă în mod eronat a apreciat că în cauză se aplică termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 13 din Legea nr. 213/2015 şi nu termenul de prescripţie general de 3 ani prevăzut de C. civ.. Invocă faptul că în cauză reclamantul-intimat este titularul unui drept subiectiv exercitat în termenul legal de 3 ani prevăzut de lege, însă împotriva asigurătorului, la data formulării cererii introductive de instanţa B. nefiind declarată în faliment. Or, pentru asigurat, termenul de prescripţie este de 2 ani de la producerea riscului asigurat, iar prescripţia dreptului la acţiune împotriva asigurătorului nu este suspendată.

Astfel, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul prescripţiei fiind de 3 ani. În cazul dedus judecăţii, deşi prescripţia este de 2 ani în materia asigurărilor (art. 2.519 C. civ.), când este vorba despre o asigurare de răspundere civilă, beneficiar al asigurării fiind un terţ şi nu asiguratul, termenul de prescripţie este cel general de 3 ani şi nu cel de 2 ani.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate ca fiind legală.

În esenţă, arată că a introdus cererea de chemare în judecată înăuntrul termenului de prescripţie.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie împotriva Deciziei nr. 6884 din 26 iulie 2017 emise de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Cererea de recurs formulată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, deşi prin Sentinţa civilă nr. 654 din 16 februarie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. şi a dispus anularea Deciziei nr. 6884 din 27 iunie 2017 emise de pârâtă şi obligarea pârâtului să emită o nouă decizie de soluţionare a acesteia, în considerentele respectivei hotărâri nu a motivat soluţia astfel pronunţată, respectiv nu a fost arătat raţionamentul logico-juridic care a condus instanţa la această concluzie.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în considerentele hotărârii recurate aspecte de fapt ale cauzei şi susţineri ale părţilor, precum şi anumite texte de lege, fără a arăta elementele logico-juridice pe care şi-a întemeiat soluţia pronunţată.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligaţia motivării hotărârilor judecătoreşti într-un mod care să corespundă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi exigenţelor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanţa de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurent, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva Sentinţei civile nr. 654 din 16 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva Sentinţei civile nr. 654 din 16 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2019.

GGC - CP