Jurisdiction for actions compelling payment of property restitution compensation: Civil versus Administrative Contentious Sections

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 28.02.2018, reclamanţii A. şi B., au solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în principal, la emiterea titlului de plată corespunzător sumei de 145.232 RON, actualizată, la care urmează să se calculeze dobânda legala până la data plaţii, plătibilă într-o singură tranşă, iar în subsidiar la emiterea titlului de plată corespunzător sumei de 145.232 RON, plătibilă în cele 5 tranşe anuale egale prevăzute de lege, începând cu data de 01.01.2015, urmând ca instanţa să stabilească termenele exigibilităţii creanţei (1.01.2015, 1.01.2016, 1.01.2017, 1.01.2018, 1.01.2019). S-a solicitat, de asemenea, plata cuantumului actualizării calculate şi a dobânzii legale calculate de la data emiterii Hotărârii nr. 184/12.12.2013 până la data plăţii efective.

Prin Sentinţa nr. 3.918 din data de 11 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale invocate de pârâtă în cauza privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că pentru litigiile care izvorăsc din neîndeplinirea de către pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a obligaţiilor de plată a despăgubirilor conform art. 10 din Legea nr. 164/2014, actul normativ nu a prevăzut o competenţă derogatorie de la prevederile Legii nr. 554/2004, astfel cum a prevăzut la art. 8 şi art. 15 pentru litigiile privind deciziile şi obligaţiile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, şi cele privind nerespectarea termenelor de soluţionare a cererii.

Prin urmare, competenţa de judecată revine instanţei de drept comun, determinate potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, respectiv în raport de criteriul poziţionării autorităţii publice emitente a actului contestat în sistemul administraţiei publice, prevederile art. 8 şi art. 15 din Legea nr. 164/2014, neputând fi aplicate prin analogie la situaţia de faţă, fiind situaţii juridice diferite.

Cum pârâta este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale fără personalitate juridică, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, s-a apreciat că revine Curţii de Apel Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei şi s-a dispus declinarea către această instanţă.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin Sentinţa nr. 120 din data de 15 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat cauza spre competenţa soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat judecata în temeiul art. 134 din C. proc. civ., şi a înaintat cauza secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a analizat dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 3, 4, 8, 14 şi 15 din Legea nr. 164/2014 şi a apreciat că, deşi nu există o reglementare expresă privitoare la instanţa competentă a cenzura refuzul autorităţii publice centrale - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - de a emite titlul de plată corespunzător despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 290/2003, de vreme ce dispoziţiile Legii nr. 164/2014 stabilesc în competenţa tribunalului de la domiciliul reclamantului soluţionarea acţiunilor împotriva deciziilor de validare/invalidare a hotărârilor emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, precum şi a acţiunilor persoanelor îndreptăţite în cazul nerespectării termenelor reglementate la art. 14 pentru emiterea deciziei de validare/invalidare, nu există nicio justificare rezonabilă ca litigiile izvorâte în faza de executare a acestora să atragă competenţa curţii de apel, doar în considerarea calităţii de autoritate centrală a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Această concluzie se impune în scopul stabilirii unui regim unitar al tuturor acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 164/2004, fie că privesc recunoaşterea drepturilor acordate prin actul normativ anterior menţionat (stabilirea despăgubirilor), fie plata efectivă a acestora.

Curtea de apel a subliniat faptul că şi până la apariţia Legii nr. 164/2014, pentru argumente similare, soluţia de unificare a practicii judiciare adoptată în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din 23 noiembrie 2009, a fost în sensul că acţiunea având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata în numerar a sumei stabilită cu titlu de despăgubiri prin hotărâre a Comisiei Judeţene pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003, este de competenţa secţiei de contencios administrativ, a tribunalului.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanţii au solicitat, în principal, obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, la emiterea titlului de plată corespunzător sumei de 145.232 RON, stabilite prin Hotărârea nr. 184/12.12.2013 emisă de Comisia Judeţeană Buzău, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

La data introducerii acţiunii, dispoziţiile Legii nr. 290/2003, privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, erau modificate şi completate prin Legea nr. 164/2014, care a reglementat unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul unor legi speciale, printre care şi Legea nr. 290/2003.

Printre modificările şi precizările aduse de Legea nr. 164/2014, o deosebită importanţă o prezintă cea instituită prin art. 8, conform căruia "Deciziile de validare/invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii."

De asemenea, dispoziţiile art. 9 lit. a) şi d) din aceeaşi lege statuează că "actul administrativ prin care se stabileşte dreptul la despăgubiri şi cuantumul acestora este, după caz: a) hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, emisă înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi; …. d)

decizia de validare, emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu privire la hotărârile emise în temeiul … Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, după intrarea în vigoare a prezentei legi."

Cum art. 10 din Legea nr. 164/2014, instituie în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor obligaţia de a emite titlu de plată pentru fiecare tranşă anuală de plată a despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9, iar instanţa la care face trimitere art. 8 sus menţionat este secţia civilă a tribunalului, dat fiind şi regimul unitar al tuturor acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile acestei legi, Înalta Curte, constată că acţiunea reclamanţilor, decurgând din neîndeplinirea obligaţiei de emitere a titlului de plată este de competenţa instanţei civile şi nu a celei de contencios administrativ.

Pentru considerentele expuse, având în vedere şi dispoziţiile art. 107 din C. proc. civ., în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din acelaşi cod, Înalta Curte, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2019.

GGC - OB