Ineligibility of structural fund expenses and failure to motivate judicial decision by transcribing party submissions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 08.02.2016, reclamantul Secretariatul General al Guvernului, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Fondurilor Europene, la executarea obligaţiei ce decurge din contractul de finanţare din instrumente structurale nr. CTRF 1.1.129/8.05.2013 încheiat de părţi, constând în rambursarea sumei de 47.149,53 RON, declarată ca fiind cheltuială neeligibilă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2.324 din 1 iulie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Secretariatul General al Guvernului, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, a obligat pârâtul să ramburseze reclamantului suma de 47.149,53 RON conform contractului de finanţare nr. x/08.05.2013.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva Sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, prin Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă a arătat că sentinţa instanţei de fond nu respectă cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul însuşindu-şi în exclusivitate criticile formulate de reclamantă, în condiţiile în care motivarea hotărârii trebuie să fie în strictă concordanţă cu măsurile luate de instanţă prin dispozitiv şi trebuie să fundamenteze şi să explice măsurile adoptate.

Mai mult decât atât, motivarea nu poate fi implicită, ci trebuie să poarte asupra tuturor criticilor formulate şi asupra tuturor argumentelor de fapt şi de drept invocate, nefiind suficient ca instanţa să preia exclusiv argumentele uneia dintre părţi, ci trebuind să arate şi motivele pentru care au fost respinse apărările părţii adverse.

În motivarea cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa a pronunţat hotărârea cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 3 din O.U.G. nr. 66/2011, dispoziţii care impun utilizarea eficientă a fondurilor publice (economicitate, eficienţă şi eficacitate), a dispoziţiilor art. 111, 112 alin. (2) şi 113 din Codul muncii, care definesc timpul de muncă, durata efectivă a perioadei de muncă şi repartizarea timpului de muncă, dar şi a celor ale art. 33 din Legea nr. 188/1999.

În acest context legal, recurentul a apreciat că zilele de repaus nu intră în calculul timpului de lucru decât în cazuri temeinic justificate, astfel că, în mod corect, a exclus de la rambursare suma aferentă rămânerii la destinaţie a participanţilor la vizita de studiu pentru cele 2 zile de week-end.

Intimatul-reclamant Secretariatul General al Guvernului, nu a depus întâmpinare şi nu a formulat apărări.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, reţine următoarele:

Obiectul prezentei acţiuni judiciare îl constituie solicitarea reclamantului Secretariatul General al Guvernului de obligare a pârâtului Ministerul Fondurilor Europene la executarea obligaţiei ce decurge din contractul de finanţare din instrumente structurale nr. CTRF 1.1.129/8.05.2013 încheiat de părţi, constând în rambursarea sumei de 47.149,53 RON, declarată ca fiind cheltuială neeligibilă.

Prima instanţă a admis acţiunea astfel cum a fost formulată, soluţia pronunţată fiind criticată de către autoritatea pârâtă prin prisma cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, apreciază că acesta este incident în prezenta cauză, prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Hotărârea Albina împotriva României, Hotărârea Gheorghe împotriva României).

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte, constată că la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor părţilor, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere, paragraf cu paragraf, a cererii de chemare în judecată.

În aceste condiţii, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze părţilor dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare formulate prin cererea dedusă judecăţii şi prin întâmpinare au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei.

Deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, considerentele sentinţei recurate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanţa a ajuns la această soluţie şi nu dovedesc analizarea efectivă a argumentelor părţilor.

Hotărârea instanţei de fond nu permite nici exercitarea controlului judiciar, instanţa de recurs fiind în imposibilitatea de a analiza temeinicia sau netemeinicia soluţiei pronunţate, obligând la o casare cu trimitere spre rejudecare, deşi, strict formal, instanţa de primă jurisdicţie s-a pronunţat pe fondul cauzei.

Prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României garantează dreptul la un proces echitabil, garanţie ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a "transcrie" în considerente argumentele părţilor, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului.

Este evident că soluţia judecătorului, în orice cauză, indiferent de obiectul său, va fi pronunţată în favoarea uneia dintre părţi, prin raportare la motivele de fapt şi de drept expuse de aceasta, motive care au convins instanţa de judecată de justeţea pretenţiilor părţii, dar instanţa de judecată nu se poate eschiva de la obligaţia de motivare a hotărârii, preluând integral argumentele părţii căreia i-a dat câştig de cauză.

În acest context, reţinând incidenţa motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, nu va mai analiza susţinerile recurentului subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, va admite calea de atac promovată, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă va proceda la un examen efectiv al argumentelor ambelor părţi, prin raportare la mijloacele de probă administrate în cauză, cererea de chemare în judecată urmând a fi analizată inclusiv din perspectiva legalităţii actelor administrative din care a rezultat suma pretinsă de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva Sentinţei nr. 2.324 din 1 iulie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2019.

GGC - OB