Appeal against revision in land restitution dismissed; no contradictory reasoning found between final judgments on in-kind versus compensatory restitution.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 din C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 7 august 2018, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul declarat de recurenţii-revizuenţi A. şi B., împotriva Deciziei nr. 1.132/Ap din data de 19 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Motivele de recurs invocate de recurenţii-revizuenţi au fost întemeiate, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii-revizuenţi au arătat că, pe calea revizuirii, au sesizat un conflict între considerentele Deciziei civile nr. 519/18 mai 2015, pronunţată de Tribunalul Braşov, şi considerentele Deciziei civile nr. 1.503/17 octombrie2017, pronunţată de aceeaşi instanţă, ambele fiind definitive.

Au susţinut că din Decizia nr. 519/18 mai 2015, pronunţată de Tribunalul Braşov, rezultă cu autoritate de lucru judecat că: revizuenţii au dobândit de la cedentul lor drepturi individual determinate prin Sentinţa civilă nr. 6.109/2006, pronunţată de Judecătoria Braşov, respectiv dreptul de a le fi reconstituită, în natură, proprietatea asupra terenurilor identificate prin raportul de expertiză întocmit de expertul C. (care face parte din Sentinţa civilă nr. 6.109/2006); revizuenţilor nu le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 165/2013, care reglementează situaţia dobânditorilor unor drepturi neconsolidate prin hotărâri judecătoreşti şi care sunt îndreptăţiţi doar la despăgubiri prin puncte; s-a constatat, prin dispozitiv, că revizuenţii sunt îndreptăţiţi la reconstituirea în natură a dreptului de proprietate, iar nu la despăgubiri prin puncte compensatorii; au fost obligate comisiile de fond funciar să emită procese-verbale de punere în posesie şi să emită titlul de proprietate, fixându-se, deci, natura juridică a drepturilor la care sunt îndreptăţiţi revizuenţii.

Au învederat că, în ciuda unor asemenea judecăţi definitive, care confirmă dreptul revizuenţilor la reconstituirea drepturilor de proprietate potrivit Sentinţei civile nr. 6.109/2006 a Judecătoriei Braşov, la punerea lor în posesie cu terenurile identificate prin aceeaşi sentinţă şi la emiterea titlului de proprietate asupra acestor terenuri, judecată făcută prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 165/2013 (ale cărei efecte, în ceea ce îi priveşte, au fost înlăturate), prin Decizia civilă nr. 1.503/17 octombrie 2017 a Tribunalului Braşov, se stabileşte că, dimpotrivă, revizuenţilor-reclamanţi le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 165/2013, precum şi că ei nu pot obţine reconstituirea în natură a drepturilor de proprietate funciară, ci doar compensarea prin puncte.

În esenţă, recurenţii-revizuenţi au criticat raţionamentul Curţii de Apel Braşov, prin care s-a reţinut că în dispozitivul Deciziei civile nr. 519/2015, pronunţată de Tribunalul Braşov, se menţionează că pârâţii au fost obligaţi să îndeplinească faţă de revizuenţi "procedurile prevăzute de legile fondului funciar", între legile fondului funciar numărându-se şi Legea nr. 165/2013, astfel că, soluţia celei de-a doua instanţe (prin care s-a conchis în sensul aplicării dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 şi revizuenţilor), nu este în conflict cu Decizia nr. 519/2015, pronunţată de Tribunalul Braşov.

Au susţinut că acest raţionament este defectuos, întrucât instanţa nu a luat în considerare întregul dispozitiv al Deciziei civile nr. 519/2015 a Tribunalului Braşov, şi considerentele care îl susţin; hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, instanţa reţinând, pe de o parte, că "s-a statuat că revizuenţii sunt îndreptăţiţi să le fie reconstituit dreptul de proprietate", iar, pe de altă parte, arătând că ei sunt îndreptăţiţi la măsuri compensatorii prin puncte.

Au mai susţinut că, deşi se reţine că, prin Decizia civilă nr. 519/2015 a Tribunalului Braşov, s-a stabilit că revizuenţilor nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, instanţa sesizată cu revizuirea, a arătat, în conflict cu cele deja reţinute, că în sintagma "legile fondului funciar" este inclusă şi Legea nr. 165/2013.

Au subliniat că instanţa de fond a opinat în sensul că sunt consideraţi titulari ai dreptului de reconstituire în natură, cu excluderea procedurii de compensare prin puncte, prevăzută la art. 24 din Legea nr. 165/2013, pentru ca ulterior să considere că motivarea Deciziei civile nr. 519/2015 a Tribunalului Braşov, este în favoarea aplicării Legii nr. 165/2013, respectiv a nerecunoaşterii îndreptăţirii la reconstituirea proprietăţii în natură.

În raport de motivele de recurs formulate, recurenţii-revizuenţi au solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, Curţii de Apel Braşov.

Prin raportul întocmit conform art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., s-a reţinut că recursul formulat de recurenţii-revizuenţi A. şi B., împotriva Deciziei nr. 1.132/Ap/19 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, este motivat conform prevederilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., iar motivele invocate pot fi încadrate în ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Prin rezoluţia din data de 6 noiembrie 2018, s-a dispus comunicarea raportului părţilor, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., cu menţiunea că pot formula puncte de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare; părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea de şedinţă dată în camera de consiliu la data de 27 februarie 2019, Înalta Curte, a admis în principiu recursul şi a stabilit termen, în şedinţă publică, la data de 22 mai 2019.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, şi văzând dispoziţiile art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte., constată că recursul nu este fondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, la data de 17 ianuarie 2018, sub nr. x/2018 (declinată, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Braşov, prin Decizia nr. 311/Ap din 8 martie 2018), revizuenţii A. şi B., au solicitat anularea Deciziei nr. 1.503 din data de 17 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, în Dosarul nr. x/2016, susţinând că această hotărâre cuprinde considerente care contravin celor statuate prin Decizia civilă nr. 519 din data de 18 mai 2015, pronunţată de acelaşi tribunal, intrate în puterea lucrului judecat.

Prin Decizia nr. 1.132/Ap/19 iulie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., formulată de revizuenţii A. şi B., împotriva Deciziei civile nr. 1.503/17 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Din perspectiva motivului de recurs invocat, Înalta Curte, reţine că hotărârea supusă controlului judiciar nu conţine motive contradictorii, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire făcând o analiză corectă a dezlegărilor cuprinse în hotărârile judecătoreşti supuse analizei.

Astfel, la pronunţarea deciziei atacate cu recurs, curtea de apel a reţinut în mod corect că, prin Decizia civilă nr. 519/18 mai 2015, pronunţată de Tribunalul Braşov, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală Predeal şi Comisia Judeţeană Braşov pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, statuându-se că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să le fie reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor dobândite în baza contractului de cesiune de creanţă din data de 19 noiembrie 2010; pârâtele au fost obligate "să îndeplinească faţă de reclamanţi procedurile prevăzute de legile fondului funciar".

Motivele decizorii care au stat la baza pronunţării acestei hotărâri sunt cele care au legătură cu soluţia din dispozitiv şi care se referă la chestiunea litigioasă dezlegată, privitoare la faptul că reclamanţilor li s-au transmis, prin contractul de cesiune de creanţă din data de 19 noiembrie 2010, drepturile prevăzute de legile fondului funciar avute de cedentul D.

Astfel, argumentele expuse în Decizia nr. 519/A/18 mai 2015, pronunţată de Tribunalul Braşov, privitoare la Legea nr. 165/2013, au fost enunţate de această instanţă cu prilejul examinării validităţii convenţiei prin care au fost cesionate drepturile rezultând din Sentinţa civilă nr. 6.109/11 iulie 2006, pronunţată de Judecătoria Braşov, respectiv a îndreptăţirii reclamanţilor-cesionari de a continua procedurile de reconstituire a dreptului de proprietate în locul cedentului D.

Pentru a concluziona în sens afirmativ, Tribunalul Braşov, a avut în vedere prevederile art. 13 din Legea nr. 18/1991, republicată, şi pe cele ale 1391 şi următoarele din C. civ. de la 1864.

Este real că această instanţă s-a referit şi la prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care fac referire la posibilitatea acordării de măsuri reparatorii şi altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari.

În acest sens Tribunalul Braşov, a reţinut:

"chiar dacă aceste prevederi legale nu sunt incidente (...) ele vin să confirme validitatea unei astfel de cesiuni de creanţă".

Dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, dispun în sensul că:

"În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6)".

Regula cu valoare de principiu în materia acordării de măsuri reparatorii, instituită şi de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, este aceea a restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de regimul comunist; acordarea de măsuri reparatorii în echivalent are ca premisă situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă.

Or, din cuprinsul hotărârilor judecătoreşti pretins contrare rezultă că, la pronunţarea Deciziei civile nr. 519/A/18 mai 2015, Tribunalul Braşov, nu a statuat cu privire la imposibilitatea restituirii în natură a imobilelor aflate în litigiu, ci, aşa cum s-a arătat deja, cu referire la îndreptăţirea reclamanţilor-cesionari de a continua procedurile de reconstituire a dreptului de proprietate în locul cedentului D.

Problema imposibilităţii restituirii în natură a terenurilor în suprafaţă de 23 ha a fost supusă analizei instanţei de judecată în Dosarul nr. x/2016, finalizat cu Decizia nr. 1.503/Ap/17 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, invocându-se suprapunerea terenurilor peste alte amplasamente.

Prin urmare, având în vedere limitele învestirii instanţelor care au pronunţat hotărârile judecătoreşti pretins contrare şi caracterul exemplificativ al argumentului privitor la dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Înalta Curte, reţine că în mod corect curtea de apel a constatat că referirea tribunalului la împrejurarea că "nu sunt incidente prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013", din cuprinsul sentinţei analizate nu poate fi extinsă la întreaga lege şi nici la alt aspect decât chestiunea litigioasă dezlegată, care are legătură numai cu valabilitatea cesiunii de creanţă invocate în respectiva cauză.

De asemenea, nu există nicio contradicţie în raţionamentul logico-judiciar al Curţii de Apel Braşov, care a reţinut că, în ceea ce priveşte modalitatea de finalizare a procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor care fac obiectul litigiului, prin Decizia nr. 519/A/18 mai 2015, Tribunalul Braşov, nu a adus nicio dezlegare concretă; dimpotrivă, prin dispozitiv pârâtele au fost obligate "să îndeplinească faţă de reclamanţi procedurile prevăzute de legile fondului funciar" or, Legea nr. 165/2013, este unul dintre aceste acte normative.

Pentru considerente expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-revizuenţi A. şi B., împotriva Deciziei nr. 1.132/Ap din data de 19 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2019.

GGC - OB