Fraud via false financial documents and worthless security assignments during credit contract addenda satisfies objective elements of continued fraud under Art. 244(2) Criminal Code

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 116 din 7 septembrie 2017, Tribunalul Satu Mare a dispus achitarea inculpatului A., administrator al S.C. B. S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (2) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. şi a art. 28 C. proc. pen. cu aplicarea art. 27 C. proc. pen., a constatat că pretenţiile părţii civile C. - Sucursala Satu Mare fac obiectul procedurii falimentului declarat în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Satu Mare.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. a menţinut sechestrul asigurător dispus în cauză prin ordonanţa procurorului din 10.12.2012, până la rămânerea definitivă a sentinţei.

Prin decizia penală nr. 367/A din 3 august 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea şi de partea civilă C. împotriva sentinţei penale nr. 116 din 07.09.2017 a Tribunalului Satu Mare, secţia penală, pe care a desfiinţat-o, în parte, iar în rejudecare a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în formă continuată, prev. de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 91 şi 92 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1 an 6 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data pronunţării deciziei, pe durata căruia a obligat inculpatul să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. (1) C. pen., lit. a)-e) şi alin. (2) lit. b) din C. pen. şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Satu Mare - Serviciul Public sau Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare, pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

A dispus disjungerea laturii civile a cauzei şi trimiterea, spre rejudecare, la prima instanţă, a acţiunilor civile formulate de C. şi D. - Sucursala Satu Mare împotriva inculpatului A. şi a părţii responsabile civilmente S.C. B. S.R.L.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 13.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate cu desfăşurarea urmăririi penale şi a judecării cauzei în primă instanţă.

A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate care nu contravin deciziei.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a notat, în esenţă, sub aspectul împrejurărilor faptice de interes pentru soluţionarea prezentei căi extraordinare de atac, următoarele:

I. Contractele de credit încheiate cu D. - Sucursala Satu Mare:

A. La data de 25 aprilie 2007 a fost încheiat între D. - Sucursala Satu Mare şi S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul A., în calitate de asociat unic, contractul de credit nr. 98, obiectul contractului fiind acordarea unui credit descoperit de cont în valoare de 750.000 euro, pe o durată de 12 luni de la data semnării contractului.

În cuprinsul acestui contract, s-au prevăzut, printre altele, următoarele obligaţii în sarcina S.C. B. S.R.L.:

- obligaţia de a depune la bancă balanţa de verificare şi situaţiile financiare semestriale, bilanţul contabil anual, contul de profit şi pierderi, precum şi anexele la acestea, împreună cu raportul comisiei de cenzori sau certificarea unui expert contabil autorizat independent sau contabil autorizat, la termenele prevăzute de depunere a acestora la Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Judeţean, cu viza acestora;

- să permită băncii verificarea situaţiei economico-financiară, respectarea destinaţiei creditului, existenţa permanentă şi integrală a garanţiilor şi asigurarea acestora pe toată perioada derulării creditului până la rambursarea integrală a acestuia;

La contractul de credit nr. 98/25 aprilie 2007 au fost încheiate succesiv mai multe acte adiţionale:

- actul adiţional nr. x iulie 2007 prin care s-a aprobat un credit suplimentar de cont în valoare de 435.000 euro, pe o perioadă de 9 luni de la data semnării actului adiţional;

- actul adiţional nr. x august 2007 prin care s-a aprobat un credit suplimentar de cont în valoare de 380.000 euro, pe o perioadă de 8 luni de la data semnării actului adiţional;

- actul adiţional nr. x octombrie 2007 prin care s-a aprobat un credit suplimentar de cont în valoare de 700.000 euro, pe o perioadă de 6 luni de la data semnării actului adiţional, în acest fel, descoperirea de cont fiind suplimentată la 2.265.000 euro;

- la data de 2 aprilie 2008, S.C. B. S.R.L. a formulat o cerere, nr. 96, în urma căreia D. - Sucursala Satu Mare a aprobat rescadenţarea creditului în valoare de 2.921.250 euro pe o durată de 7 ani;

- actul adiţional nr. x aprilie 2008 prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont acordat în valoare de 2.265.000 euro, pe o perioadă de 6 luni de la data semnării actului adiţional;

În cuprinsul acestui act adiţional s-a prevăzut, printre altele, obligaţia în sarcina S.C. B. S.R.L. de menţinere la capitalurile proprii a profitului nerepartizat existent la 31 decembrie 2007 şi a profitului realizat în anul 2007, iar în propunerea de acordare a prelungirii descoperitului de cont, s-a solicitat cesiunea poliţelor de asigurare pentru bunurile aduse drept garanţie, monitorizarea achitării datoriilor restante la buget şi transmiterea datoriilor de stat trimestrial către bancă.

- actul adiţional nr. x octombrie 2008 prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont acordat în valoare de 2.265.000 euro, pe o perioadă de 6 luni de la data semnării actului adiţional.

- actul adiţional nr. x aprilie 2009 prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont acordat în valoare de 2.265.000 euro, pe o perioadă de 30 de zile de la data semnării actului adiţional.

- actul adiţional nr. x mai 2009, prin care s-au modificat dispoziţiile din contract cu privire la garanţii;

- actul adiţional nr. x mai 2009 prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont acordat în valoare totală de 2.015.000 euro, pe o perioadă de 30 de zile de la data semnării actului adiţional;

- actul adiţional nr. x iunie 2009 prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont acordat în valoare totală de 2.015.000 euro, pe o perioadă de 15 de zile de la data semnării actului adiţional;

- actul adiţional nr. x iulie 2009 prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont acordat în valoare totală de 2.015.000 euro, pe o perioadă de 15 de zile de la data semnării actului adiţional;

- actul adiţional nr. x iulie 2009 prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont acordat în valoare totală de 2.015.000 euro, până la data de 27 iulie 2009;

- actul adiţional nr. x iulie 2009 prin care s-a aprobat restructurarea descoperitului de cont acordat în valoare de 2.015.000 euro, cu scadenţă la data de 27 iulie 2012;

Prin acest act adiţional au fost constituite şi garanţii suplimentare constând în garanţia reală mobiliară asupra parcului auto proprietatea S.C. B. S.R.L., cu o valoare de circulaţie de 1.136.000 euro, garanţia reală mobiliară asupra sumelor de bani viitoare ce vor fi încasate în conturile de disponibil deschise la bancă, în valoare de 2.452.500 euro, cesionarea de către inculpat în favoarea băncii a 14 contracte de vânzare-cumpărare încheiate de către S.C. B. S.R.L. pentru mijloace de transport.

Astfel, au fost încheiate contractele de cesiune nr. 251- debitor S.C. E. S.R.L., nr. 252-debitor S.C. F. Poiana Codrului S.R.L., nr. 253- debitor S.C. G. S.R.L., nr. 254 - debitor S.C. H. S.R.L., nr. 255-debitor S.C. I. S.R.L., nr. 256 - debitor S.C. J. S.R.L., nr. 257-debitor S.C. K. S.R.L., nr. 258 - debitor S.C. L. S.R.L., nr. 259 - debitor S.C. M. S.R.L., nr. 260 - debitor S.C. N. S.R.L., nr. 261- debitor S.C. O. S.R.L., nr. 262 - debitor S.C. P. S.R.L., nr. 263 - debitor S.C. Q. S.R.L., nr. 264 - debitor S.C. R. S.R.L., toate încheiate la data de 27 iulie 2009 .

- actul adiţional nr. x decembrie 2009 prin care s-a aprobat restructurarea descoperitului de cont acordat în valoare de 2.015.000 euro;

Prin acest act adiţional au fost constituite şi garanţii suplimentare constând în cesionarea de către inculpat în favoarea băncii a încă 15 contracte de vânzare-cumpărare încheiate de S.C. B. S.R.L. pentru mijloace de transport.

Astfel, au fost încheiate contractele de cesiune nr. x - debitor S.C. S. S.R.L., nr. 537- debitor T., nr. 535 - debitor U., nr. 536 - debitor V., nr. 534 - debitor S.C. W. S.R.L., nr. 533-debitor S.C. X. S.R.L., nr. 532 - debitor Y., nr. 531- debitor Z., nr. 530 - debitor S.C. AA. S.R.L., nr. 529 - debitor BB., nr. 528 - debitor CC., nr. 527 - debitor S.C. DD. S.R.L., nr. 526 - debitor S.C. EE. S.R.L., nr. 525 - debitor S.C. FF. S.R.L., nr. 524 - debitor S.C. GG. S.R.L., toate încheiate la data de 18 decembrie 2009 .

- actul adiţional nr. x aprilie 2010 prin care s-a aprobat reeşalonarea restanţelor acumulate până la data de 24 martie 2010, cu scadenţă la data de 27 iulie 2012.

B. La data de 25 octombrie 2007 a fost încheiat între D. - Sucursala Satu Mare şi S.C. B. S.R.L., reprezentată prin inculpatul A., în calitate de asociat unic, contractul de credit nr. 282, obiectul contractului fiind acordarea unui credit pe termen mediu pentru preluarea parţială a unui credit de la HH. în valoare totală de 700.000 euro, pe o perioadă de 48 luni de la data semnării contractului.

În cuprinsul acestui contract, s-au prevăzut, printre altele, următoarele obligaţii în sarcina S.C. B. S.R.L.:

- să achite până la data de 30 noiembrie 2007 datoriile restante la buget;

- să păstreze în bune condiţii şi să nu înstrăineze garanţiile care au stat la baza acordării creditului;

- să depună la bancă balanţa de verificare şi situaţiile financiare semestriale, bilanţul contabil anual, contul de profit şi pierderi, precum şi anexele la acestea, împreună cu raportul comisiei de cenzori sau certificarea unui expert contabil autorizat independent sau contabil autorizat, la termenele prevăzute de depunere a acestora la Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Judeţean, cu viza acestora;

- să permită băncii verificarea situaţiei economico-financiară, respectarea destinaţiei creditului, existenţa permanentă şi integrală a garanţiilor şi asigurarea acestora pe toată perioada derulării creditului până la rambursarea integrală a acestuia;

La contractul de credit nr. 282/25 octombrie 2007 au fost încheiate succesiv mai multe acte adiţionale:

- actul adiţional nr. x decembrie 2009 prin care s-a aprobat reeşalonarea restanţelor înregistrate;

- actul adiţional nr. x aprilie 2010 prin care s-a aprobat reeşalonarea restanţelor înregistrate până la data de 24 martie 2010.

II. Contractele de credit încheiate cu C. - Sucursala Satu Mare:

A. La data de 5 iunie 2008 a fost încheiat între C. - Sucursala Satu Mare şi S.C. B. S.R.L., reprezentată prin inculpatul A., în calitate de asociat unic, contractul de credit nr. 1, obiectul contractului fiind acordarea unui credit în valoare de 1.320.000 euro, pe o perioadă de 10 ani, pentru refinanţarea unui credit acordat de către II. în sumă de 472.838 euro şi pentru achiziţionarea unor utilaje în valoare de 847.162 euro.

În cuprinsul acestui contract, s-a prevăzut, printre altele, că debitorul răspunde de autenticitatea documentelor prezentate la bancă şi că, în termen de 60 de zile de la data semnării contractului, acesta trebuie să prezinte certificatul de atestare fiscală cu datoriile plătite.

B. La data de 19 august 2008 a fost încheiat între C.- Sucursala Satu Mare şi S.C. B. S.R.L., reprezentată prin inculpatul A., în calitate de asociat unic, contractul de credit nr. 2, obiectul contractului fiind un credit în valoare de 1.598.000 euro, pe o perioadă de 10 ani, pentru achiziţionarea a două imobile.

În cuprinsul acestui contract s-a prevăzut, printre altele, că debitorul răspunde de autenticitatea documentelor prezentate la bancă.

A mai reţinut următoarele:

În relaţia cu D. - Sucursala Satu Mare:

Cu ocazia formulării cererii nr. x/2 aprilie 2008 (în urma căreia s-a aprobat rescadenţarea creditului în valoare de 2.921.250 euro pe o durată de 7 ani) inculpatul A. a depus la D. - Sucursala Satu Mare, ca reprezentant legal al S.C. B. S.R.L., planul de afaceri şi analiza indicatorilor care au avut la bază elementele din bilanţul întocmit la data de 31 decembrie 2007, care conţine ştampila şi numărul de înregistrare nr. x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanţelor, în conţinutul căruia sunt menţionate date nereale.

De asemenea, în vederea încheierii actelor adiţionale nr. x aprilie 2008 şi nr. 5/24 octombrie 2008 la contractul de credit nr. 98/25 aprilie 2007 încheiat cu D. - Sucursala Satu Mare (prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont în valoare de 2.265.000 euro, pe o perioadă de câte 6 luni), inculpatul A. a depus, ca reprezentant legal al S.C. B. S.R.L., analiza financiară şi calcularea indicatorilor de rentabilitate, a gradului de îndatorare şi lichiditate ale firmei, care au avut la bază elementele din acelaşi bilanţ întocmit la data de 31 decembrie 2007.

Acelaşi inculpat, la solicitarea D. - Sucursala Satu Mare, a depus, în vederea încheierii actului adiţional nr. x octombrie 2008, certificatul de atestare fiscală nr. x din 15 octombrie 2008, potrivit căruia S.C. B. S.R.L. nu avea, la momentul de referinţă, obligaţii de plată către bugetul general consolidat, aspect ce nu corespunde realităţii.

Apoi, cu ocazia încheierii actelor adiţionale nr. x iulie 2009 şi 13/18 decembrie 2009 la contractul de credit nr. 98/25 aprilie 2007 încheiat cu D. - Sucursala Satu Mare (prin care s-au aprobat restructurarea descoperitului de cont acordat în valoare de 2.015.000 euro), inculpatul A. a indus în eroare banca, cesionând în favoarea acesteia 14, respectiv 15 contracte, dintre care o parte fuseseră reziliate anterior cesionării, iar altă parte, au fost întocmite în fals.

În relaţia cu C.- Sucursala Satu Mare:

În vederea încheierii contractului de credit nr. 1/5 iunie 2008, inculpatul a depus pentru S.C. B. S.R.L. analiza financiară şi calcularea indicatorilor care au avut la bază elementele din bilanţul întocmit la data de 31 decembrie 2007, care conţine ştampila şi numărul de înregistrare nr. x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanţelor, dar şi certificatul de atestare fiscală nr. 15244/17 iulie 2008 potrivit căruia S.C. B. S.R.L. nu avea, la momentul de referinţă, obligaţii de plată către bugetul general consolidat, ambele acte cuprinzând date nereale.

De asemenea, în vederea încheierii contractului de credit nr. 2/19 august 2008 inculpatul a depus pentru S.C. B. S.R.L. analiza financiară şi calcularea indicatorilor care au avut la bază elementele din bilanţul întocmit la data de 31 decembrie 2007, care conţine ştampila şi numărul de înregistrare nr. x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanţelor.

În contextul acestor reţineri factuale, instanţa de apel a constatat că, în pofida celor reţinute de instanţa de fond, faptele descrise se circumscriu infracţiunii de înşelăciune prin folosirea de mijloace frauduloase, urmarea imediată constând în crearea unei situaţii de fapt contrare celei care ar fi trebuit să existe dacă nu s-ar fi săvârşit acţiunea de inducere în eroare.

În acest sens a reţinut că, în situaţia în care inculpatul ar fi depus la bănci bilanţul înregistrat în mod legal la direcţia financiară şi certificatul fiscal nr. 15244/13 februarie 2008, din care rezulta că societatea avea obligaţii de plată către bugetul general consolidat al statului în sumă de 956.931 RON,sau ar fi făcut cunoscut faptul că o parte din contractele de vânzare-cumpărare cesionate erau neperformante, nu i s-ar fi acordat reeşalonarea creditelor contractate sau noi credite, pentru că nu ar fi îndeplinit condiţiile cerute de bănci (de exemplu lipsa datoriilor la bugetul de stat), aspect cunoscut de către acesta.

Totodată, a reţinut că forma de vinovăţie cu care a fost comisă fapta este intenţia directă, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale şi a urmărit producerea acestora.

Instanţa a respins apărările inculpatului în sensul că nu el a fost cel care a depus actele la bănci, reţinând că afirmaţiile acestuia sunt contrazise de probatoriul testimonial administrat în cauză (declaraţiile concordante ale martorilor JJ., KK., LL., MM., NN., OO. şi PP.).

Deopotrivă, a respins apărările invocate de inculpat cu privire la neconcordanţa dintre cele două certificate de atestare fiscală, reţinând că acesta nu a făcut dovada existenţei unui control din partea organelor fiscale care să fi stabilit noi obligaţii fiscale şi care, la rândul lor, să fi generat o datorie la bugetul de stat de 956.931 RON. În plus, a reţinut ca fiind neverosimil ca la întocmirea contabilităţii societăţii pentru anul 2007 să se fi omis introducerea unor tranzacţii financiare care să fi generat o datorie la bugetul de stat de aproape 1.000.000 RON.

Cu privire la raportul de audit invocat de către inculpat în apărarea sa, Curtea a reţinut că acesta a fost întocmit doar pentru ca acesta să poată raporta asociaţilor S.C. B. S.R.L. aspectele financiare ale societăţii, autoarea raportului neasumându-şi nicio răspundere cu privire la exactitatea datelor cuprinse în acesta privind datorii, creanţe, stocuri, etc.

A mai reţinut ca, deşi inculpatul cunoştea situaţia reală a contractelor de vânzare-cumpărare pe care le-a cesionat în favoarea către D. - Sucursala Satu Mare, le-a folosit în scopul menţionat de acuzare.

Cu privire la susţinerea inculpatului că cele două bilanţuri (cel depus la bănci şi cel care ar fi fost întocmit după încheierea auditului) nu conţineau mari diferenţe, Curtea a constatat că, în realitate, între cele două documente erau diferenţe foarte mari, de natură să inducă în eroare băncile care au acordat creditele.

Deopotrivă, a constatat lipsa de temeinicie a susţinerii inculpatului în sensul că a fost întocmit un prim bilanţ (cel depus şi la părţile civile) provizoriu, care a fost depus la administraţia financiară, iar un al doilea bilanţ a fost întocmit şi depus la administraţia financiară ulterior realizării auditului, reţinând în acest sens că legislaţia în vigoare la momentul săvârşirii faptelor interzicea modificarea unui bilanţ contabil deja încheiat şi depus la organele fiscale. Aceleaşi prevederi legale stabileau că nu pot fi întocmite şi depuse la organele fiscale două bilanţuri diferite, pentru acelaşi exerciţiu financiar şi că eventuale erori sau diferenţe cuprinse în bilanţ se corectau pe baza rezultatului reportat, existând conturi contabile speciale destinate acestor operaţiuni de corecţie, ele urmând a fi evidenţiate în bilanţul aferent exerciţiul financiar următor.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat ca neîntemeiate reţinerile instanţei de fond în sensul că bilanţul întocmit la data de 31 decembrie 2007, depus la Ministerul Finanţelor la data de 4 aprilie 2008, nu a putut fi avut în vedere de către persoana vătămată D. - Sucursala Satu Mare la analiza situaţiei financiare a societăţii, în vederea acordării celor două credite invocate de acuzare, notând în acest sens că acuzaţia adusă inculpatului vizează faptul că acesta a depus documentul de referinţă, la unitatea bancară anterior menţionată, nu în vederea încheierii contractelor de credit nr. x/25.04.2007 şi nr. y/25.10.2007, ci în cursul derulării acestora, în vederea obţinerii de noi facilităţi. Or, dacă inculpatul A. nu ar fi depus bilanţul care conţinea acte neconforme cu realitatea, în vederea încheierii actelor adiţionale la contractele anterior menţionate, ci ar fi depus bilanţul real, banca ar fi solicitat rambursarea creditului.

Totodată, a notat că, în pofida celor reţinute de instanţa de fond, depunerea unui certificat fiscal în care nu apăreau datoriile reale ale S.C. B. S.R.L. către bugetul de stat a avut importanţă în momentul încheierii actelor adiţionale la contractele de credit nr. x/25.04.2007 şi nr. y/25.10.2007, întrucât această condiţie era esenţială în aprobarea încheierii acestora.

A mai reţinut că, în pofida celor constatate la fond, contractele de vânzare-cumpărare depuse garanţie de către inculpat au influenţat decizia băncii de prelungire a duratei de rambursare a creditului, constituind o condiţie în acest sens. Altfel spus, pentru a obţine prelungirea duratei de rambursare a creditului, inculpatul a cesionat în favoarea băncii drepturi inexistente, aspect cunoscut de către acesta.

Deopotrivă, a notat că nu avea relevanţă, sub aspectul comiterii de către inculpat a infracţiunii de înşelăciune (astfel cum a fost reţinută fapta în actul de sesizare a instanţei), cui a aparţinut intenţia şi interesul acordării creditului, având în vedere că infracţiunea s-a consumat în momentul depunerii la bancă a înscrisurilor care nu corespundeau realităţii. Altfel spus, chiar dacă iniţiativa acordării creditelor au avut-o reprezentanţii unităţilor bancare, acest lucru nu însemna că acestea ar fi încheiat contractele de credit dacă S.C. B. S.R.L. nu ar fi îndeplinit condiţiile legale în acest sens.

Referitor la relaţia inculpatului cu C.- Sucursala Satu Mare, Curtea a reţinut că, deşi certificatul de atestare fiscală nr. 15244 a fost eliberat la data de 17 iulie 2008, deci ulterior încheierii primului contract de credit, lipsa datoriilor societăţii către stat a constituit o condiţie de acordare a creditelor, părţile convenind însă ca certificatul de atestare fiscală să fie depus în termen de 60 de zile de la data semnării contractului.

În raport cu toate argumentele prezentate, Curtea a constatat că, în drept, fapta inculpatului A., care, în perioada 2007-2008, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin mijloace frauduloase (prezentarea bilanţului întocmit la data de 31 decembrie 2007, care conţinea ştampila şi numărul de înregistrare x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanţelor şi a certificatului de atestare fiscală nr. 18244/15 octombrie 2008, ambele atestând date nereale privind situaţia S.C. B. S.R.L., respectiv, prezentarea, ca şi garanţie, a 14 contracte de vânzare-cumpărare, dintre care o parte au fost reziliate anterior cesionării, iar altă parte au fost întocmite în fals), a indus în eroare reprezentanţii D. - Sucursala Satu Mare, în scopul obţinerii, cu ocazia derulării contractelor de credit nr. x/25.04.2007 şi nr. y/25.10.2007, a unor noi credite, iar pe reprezentanţii C. - Sucursala Satu Mare, cu ocazia încheierii contractelor de credit nr. x/05.06.2008 şi nr. y/19.08.2008, cauzând astfel celor două unităţi bancare, prin patru acte materiale, un prejudiciu de 2.301.069,26 euro, respectiv 3.017.173,19 euro (potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit la data de 23 mai 2016), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

*

Împotriva deciziei penale nr. 367/A din 3 august 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs în casaţie condamnatul A., prin avocat ales QQ..

În argumentarea cererii de recurs în casaţie, întemeiată pe cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul a arătat că, sub aspectul elementului material al laturii obiective, infracţiunea de înşelăciune, în modalitatea menţinerii în eroare cu ocazia executării contractului, se putea reţine numai în situaţia în care menţinerea în eroare era ulterioară inducerii în eroare cu ocazia încheierii contractului, în lipsa existenţei unei acţiuni de inducere în eroare cu ocazia încheierii contractului fiind imposibil să existe o acţiune de menţinere în eroare cu ocazia executării respectivului contract.

În acest sens, referitor la neîndeplinirea cerinţelor necesare existenţei laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune în cazul contractelor de credit contractate de S.C. B. S.R.L. de la D., recurentul a arătat că, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, la data încheierii contractului de credit nr. x/25.04.2007 şi a actelor adiţionale nr. x, 2 şi 3 la acest contract, precum şi a perfectării contractului de credit nr. x/25.10.2007, în baza cărora societăţii administrate de inculpatul A., S.C B. S.R.L., i-au fost acordate credite ce au fost puse la dispoziţia societăţii chiar la data semnării actelor, bilanţul din 31.12.2007 şi certificatul de atestare fiscală nr. x/15.10.2008 (acte ce se susţine prin actul de sesizare al instanţei că ar fi false) nu existau şi nu aveau cum să fie utilizate pentru a induce în eroare banca.

În plus, prin respectivele contracte, S.C. B. S.R.L se obliga să achite într-un anumit termen datoriile către bugetul de stat, împrejurare care contrazice, în mod cert, teza conform căreia ar fi încercat să ascundă existenţa datoriilor către bugetul de stat.

A mai arătat că, în momentul prelungirii contractului de credit nr. x/25.04.2008 prin actul adiţional nr. x/25.04.2008, Comitetul de Credit al D. a solicitat în mod expres monitorizarea achitării datoriilor firmei sale către bugetul de stat şi transmiterea datoriilor de stat trimestrial către bancă, aspect care confirmă, prin urmare, faptul că banca cunoştea existenţa datoriilor S.C. B. S.R.L. către bugetul de stat.

Or, câtă vreme este evident că nu a existat vreo acţiune de inducere în eroare a D., la nivelul anului 2007, an în care au fost încheiate cele două contracte de credite, evident că în cauză nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de înşelăciune în ceea ce priveşte relaţia cu această unitate bancară.

Referitor la neîndeplinirea cerinţelor necesare existenţei laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune în cazul contractelor de credit contractate de S.C. B. S.R.L. de la C., recurentul a arătat că bilanţul pe anul 2007 (modificat prin raportul de audit financiar întocmit în anul 2008) nici nu a fost solicitat de reprezentanţii C., în vederea analizării condiţiilor de acordare a creditelor. În realitate, banca a solicitat bilanţurile aferente anilor 2005 şi 2006, astfel că în cauză, prin urmare, nu avea cum să existe o eventuală acţiune de inducere în eroare şi nici prejudiciul reclamat.

De asemenea, nici certificatele de atestare fiscală nu existau şi nu aveau cum să fie utilizate pentru a induce în eroare banca.

Recurentul a mai susţinut că la momentul încheierii contractelor de credit cu C. şi D. au existat suficiente garanţii imobiliare care să acopere întreaga valoare a creditelor, astfel cum reiese şi din expertizele efectuate în cauză, garanţii care există şi în prezent, fiind apreciate ca îndestulătoare de către C. la momentul contractării creditelor.

În fine, a arătat că sumele obţinute cu titlu de credit au fost utilizate conform destinaţiei stabilite prin contractele de credit, aspect dovedit prin concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.

În consecinţă, recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei recurate şi dispunerea achitării sale, conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 26 septembrie 2019, sub nr. x/2013, fixându-se termen pentru verificarea admisibilităţii în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 8 noiembrie 2019.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de condamnatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din 8 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării ei pe fond.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, 6 decembrie 2019, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

*

Analizând recursul în casaţie formulat de condamnatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc -din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...)Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen..)" (decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Totodată s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (decizia nr. 442/RC/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Aşadar, instanţa supremă notează că aprecierea asupra laturii subiective este atributul exclusiv al instanţelor de fond şi nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casaţie, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

De altfel, în cadrul definiţiei legale a infracţiunii, exprimată de art. 15 alin. (1) din C. pen., trăsătura esenţială ca fapta să fie prevăzută de legea penală este enumerată distinct de aceea ca fapta să fie săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă unei persoane, ceea ce relevă opţiunea legiuitorului ca prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală" să se înţeleagă "orice faptă" -act de conduită, manifestare de voinţă exteriorizată care determină o schimbare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale şi, ca atare, incriminată de norma penală.

Aceeaşi viziune reiese şi din modalitatea în care sunt reglementate cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., textul legal menţionând distinct "fapta nu este prevăzută de legea penală" de "nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Ca atare, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situaţiei de fapt reţinute.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate în recurs în casaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte notează că starea de fapt reţinută prin decizia recurată constă, în esenţă, în aceea că, în perioada 2007-2008, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin mijloace frauduloase (prezentarea bilanţului întocmit la data de 31 decembrie 2007, care conţine ştampila şi numărul de înregistrare x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanţelor şi a certificatului de atestare fiscală nr. 18244/15 octombrie 2008, ambele atestând date nereale privind situaţia S.C. B. S.R.L., respectiv, prezentarea, ca şi garanţie, a 14 contracte de vânzare-cumpărare, dintre care o parte au fost reziliate anterior cesionării, iar altă parte au fost întocmite în fals), inculpatul A. a indus în eroare reprezentanţii D. - Sucursala Satu Mare, în scopul obţinerii, cu ocazia derulării contractelor de credit nr. x/25.04.2007 şi nr. y/25.10.2007, a unor noi credite, iar pe reprezentanţii C. - Sucursala Satu Mare, cu ocazia încheierii contractelor de credit nr. x/05.06.2008 şi nr. y/19.08.2008, cauzând astfel celor două unităţi bancare, prin patru acte materiale, un prejudiciu de 2.301.069,26 euro, respectiv 3.017.173,19 euro (potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit la data de 23 mai 2016).

În concret, s-a reţinut în sarcina recurentului că, la data formulării cererii nr. x/2 aprilie 2008 (în urma căreia s-a aprobat rescadenţarea creditului în valoare de 2.921.250 euro - acordat prin contractul nr. x/25.04.2007 şi suplimentat prin actele adiţionale nr. x, 2 şi 3, pe o durată de 7 ani) inculpatul A., reprezentant legal al S.C. B. S.R.L., a depus la D. - Sucursala Satu Mare planul de afaceri şi analiza indicatorilor care au avut la bază elementele din bilanţul întocmit la data de 31 decembrie 2007, care conţine ştampila şi numărul de înregistrare nr. x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanţelor, document care atestă date nereale.

De asemenea, în vederea încheierii actelor adiţionale nr. x aprilie 2008 şi nr. x/24 octombrie 2008 la contractul de credit nr. x/25 aprilie 2007 încheiat cu D. - Sucursala Satu Mare (prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont în valoare de 2.265.000 euro, pe o perioadă de câte 6 luni), respectiv, în derularea contractului nr. x/25.10.2007, inculpatul A. a depus la unitatea bancară menţionată analiza financiară şi calcularea indicatorilor de rentabilitate, a gradului de îndatorare şi lichiditate a societăţii, care au avut la bază elementele din acelaşi bilanţ întocmit la data de 31 decembrie 2007.

Acelaşi inculpat, la solicitarea D. - Sucursala Satu Mare, a depus, în vederea încheierii actului adiţional nr. x octombrie 2008, şi certificatul de atestare fiscală nr. 18244/15 octombrie 2008, potrivit căruia S.C. B. S.R.L. care atesta că societatea nu avea obligaţii de plată către bugetul general consolidat, aspect ce nu corespunde realităţii.

Apoi, cu ocazia încheierii actelor adiţionale nr. x iulie 2009 şi x/18 decembrie 2009 la contractul de credit nr. x/25 aprilie 2007 încheiat cu D. - Sucursala Satu Mare (prin care s-a aprobat restructurarea descoperitului de cont acordat în valoare de 2.015.000 euro), inculpatul A. a indus în eroare banca, cesionând în favoarea acesteia 14, respectiv, 15 contracte de vânzare-cumpărare, dintre care o parte fuseseră reziliate anterior cesionării, iar altă parte erau întocmite în fals.

În relaţia cu C. - Sucursala Satu Mare, s-a reţinut că, în vederea încheierii contractului de credit nr. 1/5 iunie 2008, inculpatul a depus analiza financiară şi calcularea indicatorilor care au avut la bază elementele din bilanţul întocmit la data de 31 decembrie 2007, care conţine ştampila şi numărul de înregistrare nr. x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanţelor, dar şi certificatul de atestare fiscală nr. 15244/17 iulie 2008 potrivit căruia, la data de referinţă, S.C. B. S.R.L. nu avea obligaţii de plată către bugetul general consolidat, ambele acte cuprinzând date nereale.

De asemenea, în vederea încheierii contractului de credit nr. 2/19 august 2008, inculpatul a depus, la aceeaşi unitate bancară, analiza financiară şi calcularea indicatorilor care au avut la bază elementele din bilanţul întocmit la data de 31 decembrie 2007, care conţine ştampila şi numărul de înregistrare nr. x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanţelor.

Recurentul A. a susţinut, în principal, că în cauză nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de înşelăciune abuz în serviciu întrucât menţinerea în eroare cu ocazia executării contractului, ar presupune, în mod necesar, preexistenţa inducerii în eroare cu ocazia încheierii respectivelor convenţii, condiţie neîndeplinită în cauză.

Plecând de la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, Înalta Curte constată în prealabil că ceea ce se impută, în concret, acestuia, nu este menţinerea în eroare a reprezentanţilor celor două bănci, pe durata celor două contracte anterior menţionate, ci inducerea în eroare pe parcursul derulării contractelor de credit încheiate cu D. - Sucursala Satu Mare, cu ocazia formulării cererii nr. x/2 aprilie 2008, în urma căreia s-a aprobat rescadenţarea creditului în valoare de 2.921.250 euro, pe o durată de 7 ani; încheierii actelor adiţionale nr. x aprilie 2008 şi nr. x/24 octombrie 2008 la contractul de credit nr. x/25 aprilie 2007, prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont acordat în valoare de 2.265.000 euro, pe o perioadă de câte 6 luni; cu ocazia încheierii actelor adiţionale nr. x iulie 2009 şi x/18 decembrie 2009 la contractul de credit nr. x/25 aprilie 2007, prin care s-au aprobat restructurarea descoperitului de cont acordat în valoare de 2.015.000 euro; încheierii actului adiţional nr. x aprilie 2010 la contractul de credit nr. x/25.10.2007, prin care s-a aprobat reeşalonarea restanţelor înregistrate până la data de 24 martie 2010.

S-a reţinut că inducerea în eroare a vizat situaţia financiară a societăţii administrate de inculpat prin depunerea unor documente nereale, cât şi prin cesionarea unor creanţe născute din încheierea unor contracte care nu mai erau valabile.

Aşadar, faptele reţinute ca urmare a evaluării probatoriului administrat, relevă că subsecvent încheierii contractelor de credit-cadru, pe parcursul derulării acestora au survenit modificări ale obligaţiilor contractuale concretizate în actele adiţionale încheiate. În esenţă, fiecare act adiţional reprezintă un acord de voinţă nou prin care părţile stabilesc noi drepturi şi obligaţii prin modificarea clauzelor contractuale iniţiale. Or, folosirea unor documente false la încheierea actelor adiţionale realizează elementul material al infracţiunii de înşelăciune, atâta timp cât documentele respective au avut aptitudinea de a induce în eroare societatea bancară cu privire la bonitatea societăţii administrate de inculpat sau la îndeplinirea obligaţiilor sau condiţiilor contractuale.

În esenţă, recurentul neagă posibilitatea săvârşirii unei infracţiuni de înşelăciune pe parcursul derulării unui contract cu ocazia modificării acestuia, sugerând că inducerea în eroare la încheierea unui contract cadru ar constitui premisa infracţiunii prevăzute de art. 244 din C. pen.. Or, o astfel de interpretare adaugă în mod evident la norma de incriminare care defineşte infracţiunea de înşelăciune ca "Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă..".

O astfel de premisă nu era prevăzută nici de C. pen. anterior, în vigoare la data faptelor, care incrimina specific înşelăciune în contracte ca fiind "Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate"- art. 215 alin. (3) C. pen. din 1969.

Este adevărat că înscrisurile false au fost folosite de inculpatul A. în cadrul relaţiilor contractuale dintre S.C. B. S.R.L. şi D. - Sucursala Satu Mare, ulterior încheierii contractelor de credit nr. 98 şi nr. 282, din aprilie, respectiv octombrie 2007, însă această împrejurare nu afectează realizarea elementului material, respectiv inducerea în eroare a societăţii bancare cu ocazia formulării cererii în urma căreia s-a aprobat rescadenţarea creditului sau cu ocazia încheierii actelor adiţionale nr. x aprilie 2008 şi nr. 5/24 octombrie 2008, prin care s-a acordat prelungirea descoperitului de cont acordat şi a încheierii actelor adiţionale nr. x iulie 2009 şi 13/18 decembrie 2009, prin care s-au aprobat restructurarea descoperitului de cont acordat.

Este, de asemenea, adevărat că societatea bancară a avut cunoştinţă de datoriile pe care S.C. B. S.R.L. le avea la bugetul de stat, sumele de bani acordate prin contractul de credit nr. x/25.04.2007, având ca destinaţie exclusivă finanţarea nevoilor de trezorerie pe termen scurt. Această împrejurare însă nu legitimează depunerea certificatului de atestare fiscală nr. 18244/15 octombrie 2008 care atestă în mod nereal că S.C. B. S.R.L. nu are obligaţii de plată către bugetul general consolidat în vederea încheierii actului adiţional nr. x octombrie 2008 şi care a indus în eroare banca. Relevant este şi faptul că aceasta survine ulterior obligaţiei instituite prin actul adiţional nr. x aprilie 2008 privind monitorizarea achitării datoriilor restante la buget şi transmiterea datoriilor de stat trimestrial către bancă, aceeaşi obligaţie privind achitarea datoriilor restante la buget fiind prevăzută şi în contractul de credit x/25.10.2007, la cap. VII.

De altfel şi bilanţul întocmit la data de 31 decembrie 2007, care conţine ştampila şi numărul de înregistrare nr. x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanţelor, despre care s-a stabilit că ar conţine date nereale, a fost depus la bancă tot în executarea obligaţiilor contractuale stabilite pentru a permite băncii să verifice situaţia economico-financiară.

Or, în acest context, depunerea respectivelor înscrisuri, dar şi cedarea unor creanţe au avut aptitudinea de a induce în eroare societatea bancară pe parcursul derulării relaţiilor contractuale cu societatea administrată de inculpat în contextul în care dacă ar fi cunoscut situaţia financiară reală, datoriile la buget şi faptul că o parte din contractele de vânzare-cumpărare cesionate sunt neperformante, nu s-ar fi acordat reeşalonarea, prelungirea descoperitului de cont sau acordarea de noi credite, pentru că nu ar fi îndeplinit condiţiile contractuale.

Deopotrivă, în relaţia cu C. - Sucursala Satu Mare, se impută inculpatului că a indus în eroare banca cu ocazia încheierii contractului de credit nr. 1/5 iunie 2008 şi, respectiv, a contractului de credit nr. 2/19 august 2008. În legătură cu susţinerea recurentului în sensul că şi acestea au fost încheiate anterior depunerii înscrisurilor care atestă o situaţie nereală, cu alte cuvinte nu ar avut nicio relevanţă în relaţia contractuală cu banca, lipsind elementul material, Înalta Curte constată că nici aceasta nu este fondată.

Astfel, pe de o parte, prin decizia recurată s-a reţinut că probele atestă că bilanţul întocmit la data de 31 decembrie 2007, având numărul de înregistrare nr. x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanţelor, a fost cunoscut încă de la momentul negocierii contractelor, chestiune de fapt ce nu poate fi reevaluată, iar certificatul de atestare fiscală nr. 15244/17 iulie 2008 potrivit căruia S.C. B. S.R.L. nu are obligaţii de plată către bugetul general consolidat, a fost depus în executarea obligaţiei contractuale de a prezenta în termen de 60 de zile de la data semnării contractului certificatul de atestare fiscală cu datoriile plătite.

Ca şi în cazul D. - Sucursala Satu Mare, cunoaşterea situaţiei financiare reale a S.C. B. S.R.L. ar fi determinat banca fie să nu acorde creditele respective, fie să le acorde în alte condiţii, ceea ce atestă realizarea elementului material al inducerii în eroare. Relevantă în acest sens sunt clauzele contractuale care prevăd că "În cazul furnizării de către client a unor date nereale sau incomplete C. este în drept să refuze punerea la dispoziţie a creditului, să reducă cuantumul acestuia sau să-1 declare exigibil anticipat".

Este lipsit de relevanţă că S.C. B. S.R.L. a respectat parţial obligaţiile contractuale în condiţiile în care aceasta a acţionat în maniera frauduloasă reţinută, ceea ce nu a permis societăţilor bancare să evalueze riscul contractelor şi a condus în final la imposibilitatea rambursării integrale a creditelor acordate.

Apărările vizând faptul că reprezentanţii celor două bănci ar fi avut cunoştinţă, la data încheierii actelor adiţionale anterior menţionate, respectiv, la data încheierii contractelor de creditare, de situaţia reală a S.C. B. S.R.L., astfel că bilanţul şi certificatul de atestare fiscală reţinute de instanţa de apel ca mijloace frauduloase, nu au avut un rol determinat în încheierea respectivelor acte, tind, în mod esenţial, la cenzurarea elementelor factuale valorificate, în acest sens, de către instanţa de apel, în scopul reevaluării, în recurs în casaţie, a însăşi conţinutului concret al infracţiunii pentru care a fost condamnat definitiv recurentul.

Or, aşa cum s-a subliniat în precedent, calea extraordinară de atac analizată nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, iar concordanţa stării de fapt cu probele administrate nu mai poate fi cenzurată de instanţa supremă în actuala procedură.

În consecinţă, în coordonatele situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel şi care nu mai poate fi cenzurată, Înalta Curte constată că fapta inculpatului de a induce în eroare reprezentanţii celor două bănci, în împrejurările menţionate, folosind mijloace frauduloase - bilanţul întocmit la data de 31 decembrie 2007, care conţine ştampila şi numărul de înregistrare nr. x/4 aprilie 2008 al Ministerului Finanţelor, certificatul de atestare fiscală nr. 18244/15 octombrie 2008, documente care atestau o situaţie nereală a societăţii administrate de condamnat şi 14 contracte de vânzare cumpărare-cumpărare încheiate de S.C. B. S.R.L. cu diverse persoane fizice şi juridice, dintre care o parte au fost reziliate anterior cesionării lor către D. - Sucursala Satu Mare, iar altă parte au fost întocmite în fals, pentru a-i determina să-i acorde noi credite şi facilităţile menţionate, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (2) C. pen.

Pentru aceste considerente, constatând neîntemeiate criticile invocate de recurentul condamnat A., Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de acesta împotriva deciziei penale nr. 367/A din data de 3 august 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul - condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în cuantum de 157 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 367/A din data de 3 august 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul-condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în cuantum de 157 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 decembrie 2019.