Scope of parental rights deprivation for non-victim minor children in criminal sentencing

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 413 din 01.03.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, printre altele, s-au hotărât următoarele:

În latură penală:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, din infracţiunea prevăzută de art. 218 alin. (1), (3) lit. a), b), c), d) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 221 alin. (1) şi (2) lit. a), b) şi c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., formulată de inculpata A..

a. În baza art. 211 alin. (1), (2) lit. a), d) şi e) C. pen. cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; drepturile părinteşti în privinţa minorilor B. şi C.; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu minorii B. şi C., cu excepţia cazului legat de plata despăgubirilor morale, sub supravegherea strictă a reprezentantului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, ori de a se apropia de aceste persoane, în alte situaţii decât cea enunţată; dreptul de a se apropia de locuinţa legală a părţii civile B. şi a minorului C., cu excepţia cazului anterior amintit, grădiniţa/şcoala sau alte locuri unde partea civilă B. şi minorul C. îşi desfăşoară activităţile sociale) pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n) şi o) C. pen., având conţinutul anterior menţionat, pe durata executării pedepsei principale.

b. În baza art. 218 alin. (1), (3) lit. a), b), c), d) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. pen. şi cu referire la art. 36 alin. (1) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată.

În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; drepturile părinteşti în privinţa minorilor B. şi C.; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu minorii B. şi C., cu excepţia cazului legat de plata despăgubirilor morale, sub supravegherea strictă a reprezentantului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, ori de a se apropia de aceste persoane, în alte situaţii decât cea enunţată; dreptul de a se apropia de locuinţa legală a părţii civile B. şi a minorului C., cu excepţia cazului anterior amintit, grădiniţa/şcoala sau alte locuri unde partea civilă B. şi minorul C. îşi desfăşoară activităţile sociale) pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n) şi o) C. pen., având conţinutul anterior menţionat, pe durata executării pedepsei principale.

c. În baza art. 197 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.

În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; drepturile părinteşti în privinţa minorilor B. şi C.; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu minorii B. şi C., cu excepţia cazului legat de plata despăgubirilor morale, sub supravegherea strictă a reprezentantului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, ori de a se apropia de aceste persoane, în alte situaţii decât cea enunţată; dreptul de a se apropia de locuinţa legală a părţii civile B. şi a minorului C., cu excepţia cazului anterior amintit, grădiniţa/şcoala sau alte locuri unde partea civilă B. şi minorul C. îşi desfăşoară activităţile sociale) pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n) şi o) C. pen., având conţinutul anterior menţionat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 11 ani închisoare, care a fost sporită cu 4 ani, 2 luni şi 20 zile închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite), în final inculpata urmând să execute pedeapsa de 15 ani, 2 luni şi 20 zile închisoare.

În baza 45 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; drepturile părinteşti în privinţa minorilor B. şi C.; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu minorii B. şi C., cu excepţia cazului legat de plata despăgubirilor morale sub supravegherea strictă a reprezentantului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, ori de a se apropia de aceste persoane, în alte situaţii decât cea enunţată; dreptul de a se apropia de locuinţa legală a părţii civile B. şi a minorului C., cu excepţia cazului anterior amintit, grădiniţa/şcoala sau alte locuri unde partea civilă B. şi minorul C. îşi desfăşoară activităţile sociale) pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n) şi o) C. pen., având conţinutul anterior menţionat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura controlului judiciar, dispusă faţă de inculpată prin încheierea nr. 274/CP din 18.09.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 72 C. pen. s-a dispus deducerea din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei a duratei reţinerii şi arestării preventive de la 27.04.2017 la 18.09.2017.

Prin aceeaşi hotărâre au fost condamnaţi şi inculpaţii D. şi E..

În latură civilă:

În baza art. 397 C. proc. pen. cu referire la art. 19 alin. (2) C. proc. pen. s-a admis acţiunea civilă exercitată în numele părţii civile minore B. de către procuror, şi s-a dispus obligarea, în solidar, a inculpaţilor D., A. şi E., la plata sumei de 100 000 euro către partea civilă, în echivalent RON la data plăţii efective, cu titlu de daune morale.

În baza art. 249 alin. (1) şi (7) C. proc. pen. s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor D., A. şi E., precum şi asupra imobilului situat în municipiul Bucureşti, strada x nr. 34, intabulat în C.F. nr. x (număr vechi 23830), compus din teren în suprafaţă de 151 mp. - cu număr cadastral x şi construcţiile existente pe acesta, respectiv: C1 - magazie cu o suprafaţă construită la sol de 14 mp. - cu număr cadastral x; C1 şi C2 - casă de locuit cu o suprafaţă construită la sol de 39 mp., cu număr cadastral x, aparţinând inculpatei A. potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/16.01.2018 de B.N.P. F., până la concurenţa sumei de 100 000 euro, în vederea despăgubirii părţii civile B..

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpaţilor D., A. şi E. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 3 000 RON.

Totodată, s-a dispus plata onorariilor apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpatul E., în sumă de 690 RON (330 RON - în cameră preliminară şi 360 - în cursul judecăţii) şi pentru partea civilă minoră B., în sumă de 195 RON, din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii A., D. şi E., cea dintâi solicitând diminuarea cuantumului pedepselor ce i-au fost aplicate, eventual cu posibilitatea schimbării modalităţii de executare a pedepsei rezultante.

Prin decizia penală nr. 1213/A din 27.09.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2017, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii D., A. şi E. împotriva sentinţei penale nr. 413 din 01.03.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, dispunându-se obligarea apelanţilor la plata de cheltuieli judiciare către stat şi suportarea onorariilor apărătorilor desemnaţi din oficiu din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a notat, în esenţă, sub aspectul împrejurărilor faptice de interes pentru soluţionarea prezentei căi extraordinare de atac, că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, mijloacele de probă administrate în cauză confirmând următoarele:

În perioada 2015 - aprilie 2017, inculpata A. împreună cu soţul ei, coinculpatul E., şi-au exploatat fiica minoră, B., în schimbul unor foloase patrimoniale, încredinţând-o pe aceasta inculpatului D. în scopul întreţinerii unor acte sexuale sau de natură sexuală, faptă care întruneşte elementele constittutive ale infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. a), d), e) C. pen.

În aceeaşi perioadă, prin încredinţarea fiicei sale minore inculpatului D., inculpata A. a înlesnit întreţinerea de către acesta de acte sexuale sau de natură sexuală cu persoana vătămată şi a săvârşit acte de constrângere morală a fiicei sale, persoana vătămată B., în perioada de referinţă în vârstă de 2 ani şi 6 luni - 4 ani, în sensul determinării acesteia de a avea relaţii sexuale orale cu inculpatul D., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol în formă continuată, prev. de art. 218 alin. (1), (3) lit. a), b), c), d), f) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

În concret, s-a reţinut că inculpata A. a întreţinut, în repetate rânduri, acte sexuale orale active cu soţul ei, în prezenţa şi la solicitarea inculpatului D. şi în prezenţa persoanei vătămate, pentru a o învăţa şi determina pe aceasta din urmă să efectueze un act sexual oral. Având în vedere vârsta fragedă a persoanei vătămate, aceasta se afla în imposibilitatea de a-şi exprima un consimţământ neviciat, de a discerne între bine şi rău, iar mama sa folosea exemplul personal pentru a o determina să efectueze actul sexual oral dorit de inculpatul D.. Persoana vătămată nu a fost constrânsă prin acte de violenţă, de către cei trei inculpaţi, să participe la activităţi sexuale, ci a fost convinsă, determinată, aceasta fiind dorinţa inculpatului D.. În acest fel, inculpata A. a săvârşit acte de constrângere morală a fiicei sale, în sensul determinării acesteia de a avea relaţii sexuale orale cu inculpatul D..

S-a mai reţinut că inculpata A. a săvârşit şi infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197 C. pen., întrucât, prin tratamentele la care supus-o pe fiica sa, persoana vătămată B., a pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a acesteia.

În acest sens s-a notat că, pe lângă abuzurile sexuale a căror victimă a fost, persoana vătămată era deseori neglijată de părinţi, fiind încuiată, pentru mai multe ore, într-o cameră a apartamentului, în timp ce aceştia întreţineau relaţii sexuale cu alte cupluri. De asemenea, persoana vătămată nu a beneficiat de o asistenţă medicală corespunzătoare.

Împotriva deciziei penale nr. 1213/A din 27.09.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a formulat recurs în casaţie inculpata A., prin avocat G..

În motivarea căii de atac, inculpata A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 30 iulie 2019, sub nr. x/2017, fixându-se termen pentru verificarea admisibilităţii în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 13 septembrie 2019.

Prin încheierea din 13 septembrie 2019, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, iar pe cele prev. de art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., numai în limitele criticilor vizând pedepsele complementare şi accesorii aplicate acesteia, Înalta Curte, judecătorul de filtru, a admis-o, în principiu, în limitele menţionate, pentru argumentele expuse în cuprinsul acesteia.

În acest context, redând în continuare acele critici formulate de recurenta inculpată A., în raport de care s-a dispus soluţia parţială de admitere în principiu a cererii de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că acestea vizează greşita aplicare a pedepselor complementară şi accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. e), n) şi o) C. pen.

În argumentarea acestei critici, recurenta a susţinut că, în condiţiile în care minorul C. s-a născut în timpul procesului penal şi nu are calitatea de victimă în cauză, interzicerea, ca pedeapsă complementară şi accesorie, a drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. e), n) şi o) C. pen. şi prin raportare la fiul său minor, este în mod evident injustă.

La termenul fixat pentru dezbaterea recursului în casaţie pe fond, 25 octombrie 2019, Înalta Curte a primit concluziile părţilor şi ale procurorului asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

*

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpata A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de faţă, recurenta-inculpată A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casaţie, instanţa supremă a stabilit că el este incident numai în situaţia în care pedeapsa stabilită de instanţa de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanţial relevante pentru tratamentul sancţionator, este nelegală.

Altfel spus, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar şi a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancţiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator.

În aceste coordonate, evaluând criticile formulate de inculpata A., în raport de care s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauză, inculpata A. a fost condamnată definitiv, în procedura prev. de art. 375 C. proc. pen., la pedeapsele de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. art. 211 alin. (1), (2) lit. a), d) şi e) C. pen., 11 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată prev. de art. 218 alin. (1), (3) lit. a), b), c), d) şi f) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi 4 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197 C. pen., victima tuturor infracţiunilor reţinute în sarcina acesteia fiind fiica ei, B., în vârstă de 2 ani şi 6 luni - 4 ani, la data săvârşirii faptelor.

Fiecăreia dintre pedepsele principale anterior menţionate i-au fost adiţionate pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e), f), n) şi o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; drepturile părinteşti în privinţa minorilor B. şi C.; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a comunica cu minorii B. şi C., cu excepţia cazului legat de plata despăgubirilor morale, sub supravegherea strictă a reprezentantului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, ori de a se apropia de aceste persoane, în alte situaţii decât cea enunţată; dreptul de a se apropia de locuinţa legală a părţii civile B. şi a minorului C., cu excepţia cazului anterior amintit, grădiniţa/şcoala sau alte locuri unde partea civilă B. şi minorul C. îşi desfăşoară activităţile sociale) pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., precum şi pedeapsa accesorie având acelaşi conţinut.

Aceleaşi pedeapse complementare şi accesorii au fost aplicate, în condiţiile art. 45 C. pen., respectiv, art. 65 C. pen., şi pe lângă pedeapsa rezultantă de 15 ani, 2 luni şi 20 zile închisoare, stabilită în sarcina inculpatei.

În cadrul prezentului demers judiciar, recurenta inculpată A. reclamă caracterul nelegal al pedepselor complementară şi accesorie a interzicerii exercitării drepturilor părinteşti, prev. de art. 66 alin. (1) lit. e) C. pen., ce i-au fost aplicate la fond, meţinute în apel, susţinând că această interdicţie îl vizează şi pe fiul său minor născut în timpul procesului, C., deşi acesta nu este victimă în cauză.

Deopotrivă, invocând conţinutul legal al pedepselor complementară şi accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) C. pen., susţine că, în condiţiile în care acestea se referă strict la "victimă", extinderea aplicării sancţiunii interzicerii exercitării lor şi cu privire la fiul său minor, C., care nu are această calitate în cauză, este injustă.

Raportându-se la susţinerile inculpatei, Înalta Curte reţine, prioritar, că fiind parte integrantă a procesului de individualizare judiciară a pedepsei, identificarea pedepselor complementare şi accesorii ce se impun a fi aplicate inculpatului, precum şi stabilirea conţinutului şi limitelor acestora, constituie o chestiune de apreciere asupra împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanţei de fond/apel şi care, prin urmare, nu poate fi cenzurată în cadrul prezentului demers judiciar, nepunând în discuţie un aspect de legalitate a pedepselor.

În consecinţă, constată că, în actualul stadiu procesual, nu-i este permis a cenzura conţinutul concret al pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatei A., ci doar a verifica faptul prevederii lor în lege şi a măsurii în care aceasta permite aplicarea lor.

În aceste limite, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care fiecare dintre cele trei infracţiuni pentru care a fost condamnată inculpata sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii şi interzicerea exercitării unor drepturi, aplicarea, în sarcina acesteia, printre altele, a pedepsei complementară şi, corelativ, a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor părinteşti, prev. de de art. 66 alin. (1) lit. e) C. pen., a dreptului de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea, prev. de de art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. şi a dreptului de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată, prev. de art. 66 alin. (1) lit. o) C. pen., s-a făcut conform dispoziţiilor art. 67 alin. (2) C. pen.

Mai constată că, dând curs dispoziţiilor art. 66 alin. (5) C. pen., instanţele de fond şi de apel au individualizat în concret conţinutul pedepsei complementare şi, implicit, a celei accesorii, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) C. pen., stabilind, raportat la împrejurările cauzei, că acestea vizează dreptul de a comunica cu minorii B. şi C., cu excepţia cazului legat de plata despăgubirilor morale, sub supravegherea strictă a reprezentantului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, ori de a se apropia de aceste persoane, în alte situaţii decât cea enunţată, respectiv, dreptul de a se apropia de locuinţa legală a părţii civile B. şi a minorului C., cu excepţia cazului anterior amintit, grădiniţa/şcoala sau alte locuri unde partea civilă B. şi minorul C. îşi desfăşoară activităţile sociale.

Deopotrivă, au individualizat, în concret, conţinutul pedepsei complementare/accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. e) C. pen., interzicând inculpatei exercitarea drepturilor părinteşti cu privire la ambii copii minori ai acesteia.

Contestând tocmai această individualizare a conţinutului concret al pedepselor de referinţă, recurenta susţine că aceasta se plasează în afara limitelor legale întrucât interdicţiile astfel stabilite îl vizează şi pe minorul C., deşi acesta nu are calitatea de victimă în cauză.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, individualizarea pedepselor şi a conţinutului concret al acestora intră în atributul exclusiv al instanţei de fond/apel, singurele în măsură a evalua în speţă dacă, raportat la tipul de infracţiuni comise de recurenta A. faţă de fiica sa minoră B. (trafic de minori, viol în formă continuată şi rele tratamente aplicate minorului) şi la conduita concretă a acesteia, reflectată în starea de fapt prezentată anterior, dar şi la interesul suprem al copilului, limitarea exercitării drepturilor inculpatei, anterior menţionate, cu privire atât la partea vătămată, cât şi la cel de al doilea copil al acesteia, este o măsură necesară pentru protejarea celor doi minori, fie că sunt sau nu victimă a infracţiunilor deduse judecăţii, şi, prin aceasta, o măsură justificată de un scop legitim.

De altfel, dispoziţiile art. 66 alin. (1) C. pen. stabilesc doar conţinutul cadru al drepturilor al cărui exerciţiu poate fi interzis cu titlu de pedeapsă complementară/acesorie, conţinutul concret al acestor pedepse fiind decelat de instanţele de judecată învestite cu judecarea cauzei în fond, în funcţie de împrejurărilor concrete ale cauzei.

Ca urmare, lipsa de identitate dintre conţinutul concret al pedepsei complementare/accesorii astfel stabilită şi conţinutul cadru al drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) C. pen., ce fac obiectul acestora, nu poate aduce în discuţie un element de nelegalitate a pedepselor de referinţă, ci, eventual, de netemeinicie a acestora, care însă, nu poate fi tranşat în cadrul prezentei căi extraordinare de atac.

Legat însă strict de sfera de aplicare a pedepselor complementare/accesorii de referinţă, în limitele permise de prezentul cadru procesual, Înalta Curte notează că pedeapsa interzicerii exercitării drepturilor părinteşti, prev. de art. 66 alin. (1) lit. e) C. pen., se aplică atunci când săvârşirea faptei relevă nedemnitatea ascendentului în exercitarea drepturilor părinteşti şi îndeplineşte, pe lângă funcţiile preventive aferente oricărei sancţiuni penale, şi pe aceea a unei măsuri de siguranţă, pentru evitarea pericolului la care ar putea fi expuşi copiii părintelui nedemn condamnat, ca urmare a reluării de către acesta a exerciţiului deplin al drepturilor sale părinteşti.

În consecinţă, dată fiind natura drepturilor care fac obiectul acestei sancţiuni şi finalitatea urmărită prin instituirea ei, sfera de aplicare a acestei pedepse nu poate fi limitată strict la victima infracţiunii comise de părintele nedemn, interesul major al copilului impunând cu necesitate interzicerea acestor drepturi în raport cu toţii descendenţii inculpatului a căror dezvoltare fizică, psihică şi morală ar putea fi periclitată prin exerciţiul lor, indiferent dacă aceştia au sau nu calitatea de victimă în cauză.

Totodată, notează că, prin chiar conţinutul său legal, pedeapsa interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. este menită să protejeze atât victima infracţiunii, cât şi membrii familiei acesteia, astfel că instituirea, în sarcina recurentei inculpate A. a interdicţiei de a comunica şi de a se apropia, atât de partea vătămată minoră B., cât şi de fratele acesteia, minorul C., cu excepţia cazului legat de plata despăgubirilor morale, este o sancţiune care, în mod evident, nu depăşeşte limitele legii.

În fine, notând că pedeapsa prev. de art. 66 alin. (1) lit. o) C. pen. este menită să completeze şi să dea eficienţă interdicţiei prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen., Înalta Curte constată că nici interzicerea dreptului recurentei inculpate A. de a se apropia de locuinţa legală a părţii civile B. şi a minorului C., cu excepţia cazului anterior amintit, şi de grădiniţa/şcoala sau alte locuri unde partea civilă B. şi minorul C. îşi desfăşoară activităţile sociale, nu se plasează în afara limitelor legii, caracterul corelativ şi interdependent al celor două sancţiuni fiind evidenţiat de conţinutul art. 67 alin. (5) C. pen.

Pentru considerentele prezentate, constatând neîntemeiate criticile formulate de recurenta inculpată A., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de aceasta împotriva deciziei penale nr. 1213/A din 27 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentei inculpate la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., va dispune ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă B., în cuantum de 470 RON, şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A., în cuantum de 157 RON, să fie plătite din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1213/A din 27 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă B., în cuantum de 470 RON, şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată A., în cuantum de 157 RON, se plătesc din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2019.