Illegality of ANL housing allocation to non-eligible beneficiaries and sufficiency of objective elements for abuse in office and instigation

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 134/S din 11.07.2016 a Tribunalului Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2015, printre altele, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., primarul municipiului Săcele la data săvârşirii faptelor, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu (prima în formă continuată - 3 acte materiale -beneficiar B.; a doua faptă -1 act material - beneficiar C.), prevăzute de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă D..

Prin aceeaşi sentinţă, în baza aceluiaşi temei legal, s-au pronunţat soluţii de achitare faţă de inculpaţii E. (consilier local în cadrul Consiliului Local Săcele la data săvârşirii faptelor), F. (director al Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Săcele, la data săvârşirii faptelor), G. (consilier juridic în cadrul Primăriei Săcele la data săvârşirii faptelor), H. (şef al Serviciului impozite şi taxe din cadrul Primăriei Săcele, la data săvârşirii faptei), I. (şef al Biroului administrativ din cadrul Primăriei Săcele, la data săvârşirii faptelor), C. (administrator public al Consiliului Judeţean Braşov, la data săvârşirii faptei), J. (primar al municipiului Săcele după inculpatul A.) şi B., sub aspectul săvârşirii, în diverse forme de participaţie penală, a infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

II. Împotriva acestei hotărâri, printre alţii, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, criticând, printre altele, soluţia de achitare dispusă în cauză faţă de inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 32/Ap din data de 30.01.2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov împotriva sentinţei penale nr. 134/S din 11.07.2016 a Tribunalului Braşov, s-a desfiinţat hotărârea atacată, iar în rejudecare, printre altele:

1. În baza art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. din 1969, art. 76 lit. c) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, în formă continuată (3 acte materiale).

În baza art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen. din 1969, art. 76 lit. c) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele anterior menţionate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante pe o durată de 2 ani şi 8 luni, ce constituie termen de încercare potrivit prevederilor art. 82 C. pen. din 1969.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. din 1969, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a dispus, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, suspendarea executării pedepsei accesorii.

2. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus achitarea:

- inculpatului B., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, în formă continuată (5 acte materiale), prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

- inculpatului C., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

3. În baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2013, art. 5 C. pen. şi art. 181 C. pen. din 1969, s-a dispus achitarea:

- inculpatului E., pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu în formă continuată (prima faptă, beneficiar B. - 5 acte materiale; a doua faptă, beneficiar C. - 2 acte materiale), prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

- inculpatului F., pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, în formă continuată (prima faptă, beneficiar B. - 4 acte materiale; a doua faptă, beneficiar C. - 2 acte materiale), prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

- inculpatului G., pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, în formă continuată (prima faptă, beneficiar B. - 4 acte materiale; a doua faptă, beneficiar C. - 1 act material), prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

- inculpatului H., pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu în formă continuată (prima faptă, beneficiar B. -3 acte materiale; a doua faptă, beneficiar C. - 2 acte materiale), prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. şi a

- inculpatului I., pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu în formă continuată (prima faptă, beneficiar B. - 5 acte materiale; a doua faptă, beneficiar C. - 2 acte materiale), prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 181 raportat la art. 91 lit. c) C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpaţilor E., F., G., H. şi I. o amendă administrativă de câte 1000 RON fiecare.

4. S-a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de către partea civilă D..

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a notat, referitor la infractiunea de instigare la abuz în serviciu, în formă continuată (3 acte materiale), imputată inculpatului A., că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, aceasta constând în aceea că:

La data de 27.11.2006 (când primar al municipiului Săcele era inculpatul A.), inculpatul B. - adjunct al şefului Poliţiei municipiului Săcele, a depus la Primăria municipiului Săcele o cerere prin care a solicitat atribuirea unei locuinţe de serviciu pe o perioadă determinată, invocând necesitatea prezenţei sale în municipiul Săcele pentru realizarea sarcinilor de serviciu.

La aceeaşi dată, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov a solicitat Primăriei municipiului Săcele, prin adresa nr. x/27.11.2006, să analizeze posibilitatea atribuirii unei locuinţe de serviciu, pe o perioadă nedeterminată, comisarului B.. Această adresă a fost înregistrată la Primăria municipiului Săcele sub nr. x/27.11.2006.

Pe adresa anterior menţionată a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov, primarul A. a menţionat " se asigură o garsonieră pe termen de 6 luni pentru Poliţia Săcele".

Urmare acestor cereri, prin nota internă nr. 29921/30.11.2006 emisă de Primăria municipiului Săcele - Serviciul investiţii, aprobată de primarul A., semnată de directorul tehnic K. şi întocmită de consilierul juridic L., s-a comunicat Serviciului Impozite şi Taxe din cadrul aceleiaşi instituţii că, în urma analizei cererii formulate de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov "s-a hotărât repartizarea garsonierei din cartier Ştefan cel Mare bl. 19 domnului comisar B. pentru o perioadă de 6 luni începând cu data contractului de închiriere", solicitându-se întocmirea contractului şi a procesului-verbal de predare - primire pe perioada menţionată (6 luni).

În acest context, prin adresa din 30.11.2006, Serviciul impozite şi taxe din cadrul Primăriei municipiului Săcele a adus la cunoştinţa Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov faptul că, potrivit art. 51 alin. (2) din Legea nr. 114/1996, condiţiile şi durata de închiriere vor fi stipulate în contractul de închiriere încheiat între părţile contractante, accesoriu la contractul de muncă, astfel încât este necesar să se transmită o copie a contractului de muncă a inculpatului B., precum şi o copie a actului de identitate al acestuia.

La data de 21.12.2006, Primăria municipiului Săcele a înaintat Comisiei tehnice pentru repartizarea efectivă a locuinţelor pentru tineri o adresă, semnată de inculpatul H. - în calitate de şef Serviciu impozite şi taxe, şi de inculpatul G. - în calitate de consilier juridic, în care, făcându-se trimitere la cererea formulată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov Braşov pentru analizarea posibilităţii atribuirii către inculpatul B. a unei locuinţe de serviciu, s-a menţionat conţinutul notei interne nr. 29921/30.11.2006, anterior redate, şi s-a adresat rugămintea de a se lua măsurile care se impun, conform legislaţiei în vigoare.

Potrivit procesului-verbal din 29.01.2007 al şedinţei Comisiei tehnice de repartizare a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii (având ca membri pe coinculpaţii E. - preşedinte şi H., F., G. şi I.), evaluând cererile formulate de B. şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov, comisia a constatat că acestea sunt întemeiate, motiv pentru care a dispus atribuirea garsonierei situată în cartierul Ştefan cel Mare, bloc. 19 (imobil A.N.L.) inculpatului B., pe o perioadă de 6 luni.

În baza acestei hotărâri a Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, s-a încheiat contractul de închiriere nr. x/31.01.2007 prin care inculpatul M. a primit în folosinţă garsoniera din cartierul Ştefan cel Mare bl. 19, imobil A.N.L., pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 01.01.2007 până la 30.06.2007. În cuprinsul contractului s-a făcut menţiunea că el se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 215/2001, ale C. civ. şi ale Legii nr. 114/1996.

La data de 27.06.2007, inculpatul B. a depus o cerere la Primăria Municipiului Săcele, înregistrată sub nr. x/02.07.2007, prin care a solicitat prelungirea contractului de închiriere, menţionând că este salariat al Poliţiei municipiului Săcele şi că nu deţine altă locuinţă.

Pe această cerere, inculpatul A. a pus viza:"Da, 6 luni prelungire"

La data de 17.10.2007, Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, a aprobat prelungirea contractului de închiriere a locuinţei A.N.L. repartizate inculpatului B., pe o perioadă de 7 luni.

În baza acestei hotărâri s-a încheiat actul adiţional nr. x la contractul de închirie nr. x/31.01.2007, prin care durata contractului a fost prelungită pe o perioadă determinată de 7 luni, începând cu data de 01.07.2007 şi până la data de 31.01.2008.

Ulterior, la data de 30.01.2008, inculpatul B. a depus o nouă cerere la Primăria Municipiului Săcele, înregistrată sub nr. x/30.01.2008, prin care a solicitat prelungirea contractului de închiriere.

Şi pe această cerere, inculpatul A. a pus rezoluţia:"Da"

La data de 11.03.2008, şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov a solicitat Consiliului Local al municipiului Săcele analizarea posibilităţii prelungirii contractului de locaţiune pentru spaţiul de locuit asigurat, în interesul serviciului, inculpatului B., cu încă un an, adresă înregistrată la Primăria municipiului Săcele sub numărul x/12.03.2008. Pe această adresă, primarul A. a pus rezoluţia "Da".

La data de 17.03.2007, Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, a aprobat prelungirea contractului de închiriere a locuinţei A.N.L. repartizate inculpatului B., pe o perioadă de 1 an.

În baza acestei hotărâri a Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, s-a încheiat actul adiţional nr. x la contractul de închiriere nr. x/31.01.2007, prin care durata contractului s-a prelungit pe o perioadă de 1 an, începând cu data de 1.02.2008 până la data de 1.02.2009.

În considerarea aspectelor factuale anterior redate, instanţa de apel a reţinut ca fiind dovedit faptul că analiza şi aprobarea cererii de repartizare a garsonierei din cartierul Ştefan cel Mare (imobil A.N.L.), către inculpatul B., a fost făcută exclusiv de către inculpatul A., acesta fiind cel care a menţionat pe cererea I.P.J. Braşov şi pe cererile de prelungire a contractului de închiriere că se încuviinţează respectivele solicitări.

Totodată, a constatat că, în mod evident, atribuirea locuinţei anterior menţionate, care era un imobil A.N.L., către inculpatul B., în regim de locuinţă de serviciu, deşi Primăria Municipiului Săcele nu avea în administrare locuinţe de serviciu, a fost determinată de acţiunile inculpatului A., primarul în funcţie la momentul formulării cererii de repartizare, respectiv, de prelungire a contractului de închiriere.

Pentru aceste argumente, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, instanţa de apel a constatat ca fiind dovedită împrejurarea că inculpatul A. a fost cel care i-a determinat pe membrii Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, să ia hotărârea privind aprobarea închirierii imobilului A.N.L.- garsoniera din cartierul Ştefan cel Mare, către inculpatul B., acţionând cu intenţie directă, deşi prin aceasta erau încălcate dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

În consecinţă, instanţa de apel a reţinut că faptele inculpatului A., constând în aceea că, în calitate de primar al municipiului Săcele, în baza cererii formulate de B. la data de 27.11.2007, de atribuire a unei locuinţe de serviciu de către Primăria Municipiului Săcele, şi a unei rezoluţii infracţionale unice, a determinat Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, constituită din inculpaţii E., H., F., G. şi I. - prin avizarea favorabilă a cererilor de atribuire a locuinţei A.N.L. şi de prelungire a contractului de închiriere, respectiv, a notelor/referatelor prin care cererile erau înaintate comisiei tehnice, să-i repartizeze inculpatului B. o locuinţă construită din fonduri A.N.L., destinată închirierii tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani, în cadrul şedinţei din 29.01.2007, respectiv să prelungească, în cadrul şedinţelor din 17.10.2007 şi 17.03.2008, contractul de închiriere nr. x/31.01.2007, în detrimentul tinerilor care se regăseau pe lista de repartizare a locuinţelor A.N.L., cu eludarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 152/1998, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, în formă continuată (3 acte materiale), prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

Referitor la cea de a doua infracţiune de instigare la abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului A., apreciind, deopotrivă, asupra justeţei reţinerilor factuale ale instanţei de fond şi în privinţa acestei acuzaţii, instanţa de apel a notat următoarele:

La data de 09.10.2007, s-a înregistrat la Primăria Săcele, sub nr. x, adresa Consiliului Judeţean Braşov prin care se solicita repartizarea unei locuinţe din spaţiul A.N.L. pentru a fi folosită de către administratorul public al Judeţului Braşov, inculpatul C., întrucât acesta avea domiciliul în Făgăraş, iar pentru îndeplinirea cu promptitudine a sarcinilor de serviciu era necesar să locuiască într-o locaţie cât mai apropiată de Consiliul Judeţean Braşov.

Pe cererea Consiliului Judeţean Braşov, primarul A. a pus rezoluţiea: "Da/Pt. 1 an".

La data de 10.10.2007, administratorul blocurilor A.N.L., martorul N., a întocmit, la solicitarea inculpatului A., un referat prin care propunea spre aprobare repartizarea locuinţei din cartierul Ştefan cel Mare, imobil A.N.L., inculpatului C.. Acest referat a fost aprobat prin viză de inculpatul A., în calitate de primar.

Inculpatul A. a mai aprobat, la data de 15.10.2007, referatul întocmit de şeful Serviciului impozite şi taxe din cadrul Primăriei municipiului Săcele - inculpatul H., care a fost adresat Comisiei tehnice pentru repartizarea efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, şi prin care se solicita să se ia măsuri în vederea repartizării către inculpatul C. a unei locuinţe pentru o perioadă determinată de un an.

În cadrul şedinţei din 17.10.2007, Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, a hotărât repartizarea garsonierei din cartierul Ştefan cel Mare, imobil A.N.L., inculpatului C..

În baza acestei hotărâri a Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, s-a încheiat contractul de închiriere nr. x/18.10.2007, prin care inculpatul C. a primit în folosinţă imobilul anterior menţionat, pe o perioadă de 1 an. În cuprinsul contractului s-a făcut menţiunea că el se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 215/2001, ale C. civ. şi ale Legii nr. 114/1996.

În considerarea aspectelor factuale anterior redate, instanţa de apel a reţinut ca fiind dovedit faptul că analiza şi aprobarea cererii de repartizare a garsonierei din cartierul Ştefan cel Mare, imobil A.N.L., către inculpatul C., a fost făcută exclusiv de către inculpatul A., acesta fiind cel care a aplicat pe cererea Consiliului Judeţean Braşov rezoluţia: "Da/Pt. 1 an" şi care a avizat favorabil referatele prin care cererea a fost înaintată comisiei tehnice.

Totodată, a constatat că, în mod evident, atribuirea locuinţei anterior menţionate, care era un imobil A.N.L., către inculpatul C., în regim de locuinţă de serviciu, deşi Primăria Municipiului Săcele nu avea în administrare locuinţe de serviciu în perioada de referinţă, a fost determinată de acţiunile inculpatului A., primarul în funcţie la momentul formulării cererii de repartizare.

Pentru aceste argumente, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, instanţa de apel a constatat ca fiind dovedită împrejurarea că inculpatul A. a fost cel care i-a determinat pe membrii Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, să ia hotărârea privind aprobarea închirierii imobilului A.N.L. - garsoniera din cartierul Ştefan cel Mare, către inculpatul C., acţionând cu intenţie directă, deşi prin aceasta erau încălcate dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 152/1998.

În consecinţă, instanţa de apel a reţinut că fapta inculpatului A., constând în aceea că, în calitate de primar al municipiului Săcele, ca urmare a unei solicitări de atribuire a unei locuinţe construită din fonduri A.N.L. pentru inculpatul C., adresată Primăriei Municipiului Săcele la data de 09.10.2007, de către Consiliul Judeţean Braşov, a determinat Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, constituită din inculpaţii E., H., F., G. şi I. - prin avizarea favorabilă a cererii de atribuire a locuinţei A.N.L., respectiv, a referatelor prin care cererea a fost înaintată comisiei tehnice, să-i repartizeze inculpatului C. o locuinţă construită din fonduri A.N.L., destinată închirierii tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani, în cadrul şedinţei din 17.10.2007, în detrimentul tinerilor care se regăseau pe lista de repartizare a locuinţelor A.N.L., cu eludarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 152/1998, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

*

Împotriva deciziei penale nr. 32/Ap din data de 30 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 8 februarie 2019.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 14 martie 2019, sub nr. x/2015, fixându-se termen pentru verificarea admisibilităţii în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 12 aprilie 2019.

Prin încheierea din 12 aprilie 2019, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, iar pe cele prev. de art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., numai în limitele criticilor privind lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu pentru care a fost condamnat recurentul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o, în principiu, în limitele menţionate, pentru argumentele expuse în cuprinsul acesteia.

În acest context, redând în continuare acele critici formulate de recurentul-inculpat A., în raport de care s-a dispus soluţia parţială de admitere în principiu a cererii de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că, în concret, acestea vizează lipsa laturii obiective a infracţiunilor de abuz în serviciu şi, corelativ, a instigării la această infracţiune.

În acest sens, notează că, sub un prim aspect, recurentul inculpat invocă lipsa elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu, susţinând, în esenţă, că membrii Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, nu aveau atribuţia repartizării locuinţelor de serviciu, astfel încât, în condiţiile în care cele două garsoniere au fost atribuite incupaţilor B. şi C., în regim de locuinţă de serviciu, în cauză nu este îndeplinită condiţia ca fapta să fi fost săvârşită prin neîndeplinirea atribuţiilor prevăzute de lege pentru autorii abuzului în serviciu, impusă prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016.

Sub un al doilea aspect, invocă lipsa urmării imediate a infracţiunii de abuz în serviciu, susţinând că, raportat la atitudinea nediligenţă a persoanelor vătămate, modalitatea în care poate fi valorificat, în mod efectiv, dreptul la atribuirea unui spaţiu locativ A.N.L. şi considerentele pentru care instanţa de apel a respins acţiunea civilă exercitată în cauză, nu este îndeplinită această condiţie de existenţă a unei infracţiuni de rezultat ca cea analizată.

În fine, inculpatul invocă lipsa avantajului patrimonial sau nepatrimonial ce se impunea a fi dobândit, conform art. 132 din Legea nr. 78/2000, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, susţinând că, în condiţiile în care cele două garsoniere atribuite inculpaţilor B. şi C. erau într-o asemenea stare de degradare, încât nu au putut fi folosite decât după ce au fost renovate şi amenajate, cei doi inculpaţi, în mod evident, nu au obţinut un avantaj prin repartizarea imobilelor A.N.L.

La termenul fixat pentru dezbaterea recursului în casaţie pe fond, 7 iunie 2019, Înalta Curte a primit concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

*

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Prin urmare, starea de fapt reţinută în cauză cu titlu definitiv de către instanţa de apel şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

În cauza de faţă, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Jurisprudenţa subsecventă intrării în vigoare a actualului C. proc. pen. a statuat că acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fie fapta concretă, pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă ele vizează norma de incriminare, în ansamblul său, ori numai modificarea unora din elementele constitutive ale infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În consecinţă, acest caz de recurs în casaţie permite instanţei de casaţie să analizeze doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către curtea de apel, corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor în raport de care s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, anterior redate, Înalta Curte notează că starea de fapt reţinută prin decizia recurată, raportat la infracţiunea de instigare la abuz în serviciu, în formă continuată, imputată incupatului A., constă, în esenţă, în aceea că, în calitate de primar al municipiului Săcele, în baza cererii formulate de B. la data de 27.11.2007, de atribuire a unei locuinţe de serviciu de către Primăria Municipiului Săcele, şi a unei rezoluţii infracţionale unice, acesta a determinat Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, constituită din inculpaţii E., H., F., G. şi I. - prin avizarea favorabilă a cererilor de atribuire a locuinţei A.N.L. şi de prelungire a contractului de închiriere, respectiv, a notelor/referatelor prin care cererile erau înaintate comisiei tehnice, să-i repartizeze inculpatului B. o locuinţă construită din fonduri A.N.L., destinată închirierii tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani, în cadrul şedinţei din 29.01.2007, respectiv să prelungească, în cadrul şedinţelor din 17.10.2007 şi 17.03.2008, contractul de închiriere nr. x/31.01.2007, în detrimentul tinerilor care se regăseau pe lista de repartizare a locuinţelor A.N.L. şi cu eludarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 152/1998.

Deopotrivă, constată că starea de fapt reţinută prin decizia recurată, raportat la cea de a doua infracţiune de instigare abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului A. constă în aceea că, în calitate de primar al municipiului Săcele, ca urmare a unei solicitări de atribuire a unei locuinţe construită din fonduri A.N.L. pentru inculpatul C., adresată Primăriei Municipiului Săcele la data de 09.10.2007, de către Consiliul Judeţean Braşov, acesta a determinat Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, constituită din inculpaţii E., H., F., G. şi I. - prin avizarea favorabilă a cererii de atribuire a locuinţei A.N.L., respectiv, a referatelor prin care cererea a fost înaintată comisiei tehnice, să-i repartizeze inculpatului C. o locuinţă construită din fonduri A.N.L., destinată închirierii tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani, în cadrul şedinţei din 17.10.2007, în detrimentul tinerilor care se regăseau pe lista de repartizare a locuinţelor A.N.L. şi cu eludarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 152/1998.

Contestând această situaţie de fapt, inculpatul A. susţine că în cauză nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu şi, corelativ, a instigării la această infracţiune, întrucât membrii Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, nu aveau atribuţia repartizării locuinţelor de serviciu.

Plecând de la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al susţinerilor recurentului inculpat, notând că ceea ce se impută, în concret, Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii (constituită din inculpaţii E., H., F., G. şi I.) este faptul că, acţionând cu intenţie, la instigarea primarului în funcţie (inculpatul A.), a hotărât repartizarea a două locuinţe construite din fonduri A.N.L., destinate închirierii tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani, către coinculpaţii B. şi C. (care nu îndeplineau aceste condiţii), iar ulterior, şi prelungirea contractului de închiriere încheiat cu B., în detrimentul tinerilor care se regăseau pe lista de repartizare a locuinţelor A.N.L. şi cu eludarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 152/1998.

Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, înfiinţată conform art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998, are, potrivit aceluiaşi text de lege, ca atribuţie, analizarea şi soluţionarea cererilor privind repartizarea de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.

Potrivit art. 62 (actualul art. 8) din Legea nr. 152/1998, tinerii, în sensul prevederilor legii, sunt persoane majore în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuinţe construite prin programele Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, destinate închirierii, şi care pot primi repartiţii în cel mult 12 luni de la împlinirea acestei vârste.

Procedura de soluţionare a cererilor privind repartizarea de locuinţe A.N.L. pentru tineri, destinate închirierii, este detaliată în cuprinsul art. 15 din H.G. nr. 962/2001, în care se stabileşte, în concret, că: în urma analizării cererilor, comisiile sociale vor prezenta lista solicitanţilor care au acces la locuinţele pentru tineri, destinate închirierii, precum şi propuneri privind ordinea şi modul de soluţionare a cererilor; analizarea cererilor şi stabilirea listei de priorităţi în soluţionarea acestora se fac anual, până la sfârşitul lunii februarie a anului respectiv, luându-se în considerare cererile depuse până la sfârşitul anului precedent; lista de priorităţi se întocmeşte sau se reface anual numai în cazul în care în anul respectiv urmează să se finalizeze şi să se repartizeze locuinţe noi pentru tineri, destinate închirierii, şi se aprobă, după caz, prin hotărâre a consiliului local sau al municipiului; listele privind solicitanţii care au acces la locuinţe şi cele cu privire la stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor, criteriile care au stat la baza stabilirii respectivelor liste, precum şi hotărârile consiliilor locale sau, după caz, hotărârile consiliilor judeţene prin care au fost aprobate, vor fi date publicităţii prin afişare într-un loc accesibil publicului; lista de repartizare se supune aprobării consiliului local sau, după caz, consiliului judeţean, şi va fi dată publicităţii prin afişare la un loc accesibil publicului; repartizarea efectivă a locuinţelor se face către persoanele înscrise în lista de repartizare rămasă definitivă, urmărindu-se, după caz, repartizarea prioritară către persoane cu handicap şi asigurarea spaţiului locativ la care au dreptul solicitanţii de locuinţe, în ordinea descrescătoare a numerelor de camere.

În contextul atribuţiilor astfel reglementate în sarcina Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, în cauză s-a stabilit, cu titlu definitiv că, sub imperiul autorităţii manifestate de inculpatul A., care a avizat favorabil cererile formulate de sau pentru coinculpaţii B. şi C., de atribuire a unor locuinţe, precum şi cererile de prelungire a contractului de închiriere încheiat cu coinculpatul B., membrii comisiei şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, dispunând repartizarea a două locuinţe construite prin programul A.N.L., către coinculpaţii B. şi C., iar în cazul celui dintâi, şi prelungirea contractului de închiriere astfel încheiat, fără a respecta procedura anterior prezentată şi cunoscând că aceştia nu îndeplinesc condiţia de limită de vârstă prev. de art. 8 din Legea nr. 152/1998.

În consecinţă, acuzaţia de abuz în serviciu adusă Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, în componenţa anterior menţionată, vizează repartizarea, respectiv, prelungirea unui contract de închiriere având ca obiect o locuinţă construită prin programele A.N.L., cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 152/1998, iar nu încălcarea procedurii de repartizare a unor imobile în regim de locuinţe de serviciu, astfel cum susţine recurentul.

De astfel, astfel cum a reţinut cu titlu definitiv instanţa de apel, în perioada de referinţă, în patrimoniul municipiului Săcele nu existau alte fonduri de locuinţe care să poată fi închiriate, în afara celor construite din fondurile A.N.L. În plus, potrivit răspunsului Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului la solicitările Primăriei municipiului Săcele de emitere a unui punct de vedere cu privire la posibilitatea schimbării destinaţiei unui număr de 20 de locuinţe A.N.L., din cele 120 deţinute, înregistrat la Primăria municipiului Săcele sub nr. x/02.06.2004, locuinţele construite din fondurile A.N.L. nu puteau fi repartizate şi exploatate în regim de locuinţe sociale, iar regimul juridic al acestora, stabilit de Legea nr. 152/1998, nu putea fi schimbat decât printr-o altă lege.

Ca urmare, indiferent de destinaţia atribuită imobilelor solicitate de inculpaţii M. şi C., de procedura scriptică urmată pentru repartizarea lor şi de forma şi conţinutul contractelor de închiriere a celor două garsoniere, regimul juridic al celor două imobile nu putea fi modificat, acesta fiind cel reglementat de Legea nr. 152/1998, care impunea ca repartizarea lor să se facă potrivit procedurii stabilite prin H.G. nr. 962/2001, numai persoanelor care îndeplineau condiţia prev. de art. 8 din Legea nr. 152/1998.

Pe de altă parte, inculpatul A. susţine că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu şi, corelativ a instigării la această infracţiune, lipsind vătămarea unui drept sau interes legitim - element constitutiv specific laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. din 1969, respectiv, avantajul pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Similar instanţei de apel, Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al susţinerilor recurentului inculpat, notând că urmarea imediată - ca element al laturii obiective a infracţiunii abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. din 1969 - constă în vătămarea intereselor legale ale persoanelor care se aflau pe lista solicitanţilor, fiind neîndoielnic că, în absenţa conduitei ilicite a Comisii tehnice de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, acestea nu ar fi fost împiedicate să-şi valorifice vocaţia de a obţine închirierea celor două imobile A.N.L. care au fost repartizate în mod nelegal.

Împrejurarea că persoanele care se aflau pe lista de solicitanţi aveau o vocaţie pur teoritică la închirierea unei locuinţe în condiţiile Legii nr. 152/1998, aceasta devenind efectivă numai în momentul înscrierii lor pe lista definitivă de repartizare întocmită de comisia tehnică, nu constituie un argument pentru invocarea lipsei urmării imediate a infracţiunii de abuz în serviciu, întrucât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, vătămarea drepturilor ori a intereselor legale ale unei persoane poate consta în afectarea sau lezarea unei persoane în dorinţa/preocuparea acesteia de a-şi satisface un drept/interes ocrotit de lege sau în orice încălcare, orice atingere, fie ea fizică, morală sau materială, adusă intereselor protejate de Constituţie şi de legile în vigoare.

Or, urmare actelor de abuz în serviciu săvârşite de Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, în maniera anterior prezentată, cele două garsoniere au fost scoase, temporar, din lista imobilelor A.N.L. care puteau fi repartizate, în condiţiile Legii nr. 152/1998, persoanelor care îndeplineau condiţiile prevăzute de acest act normativ, astfel că vocaţia acestora la obţinerea unei repartiţii din fondul de locuinţe A.N.L. a fost limitată în mod corespunzător.

Pe de altă parte, atitudinea nediligentă a unei persoane vătămate, respectiv opţiunea acesteia de a se constitui sau nu parte civilă în procesul penal, reflectă exclusiv maniera în care aceasta a înţeles să îşi exercite un drept procesual, eventuala sa pasivitate neavând însă, în sine, semnificaţia inexistenţei urmării imediate a faptei, astfel cum susţine recurentul. Exerciţiul acţiunii civile în procesul penal constituie un beneficiu procesual acordat victimei infracţiunii, de a valorifica toate elementele strânse de procuror în acuzare, precum şi cadrul procesual penal specific, pentru a-şi satisface interesele de ordin civil afectate de comiterea infracţiunii, respectiv, pentru a recupera prejudiciul suferit, iar nu un mijloc probator menit să clarifice raportul penal dedus judecăţii, sub aspectul existenţei urmării imediate a infracţiunii.

Ca urmare, opţiunea constiturii ca parte civilă, exprimată în cauză doar de persoana vătămată D., precum şi argumentele instanţei de apel cu privire la soluţia dată laturii civile a cauzei, sunt irelevante în privinţa caracterul complet al conţinutului obiectiv al infracţiunii de abuz în serviciu.

În fine, referitor la critica privind lipsa avantajului pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte constată că faptele de abuz în serviciu comise de membrii Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, sub forma autoratului, iar de inculpatul A., sub forma instigării, au determinat obţinerea de către inculpaţii B. şi C. a folosului necuvenit constând în utilizarea, fără drept, a celor două imobile A.N.L., în perioada menţionată în contractele de închiriere şi actele adiţionale la acestea.

Împrejurarea că cele două imobile A.N.L. se aflau, la momentul atribuirii lor către inculpaţii B. şi C., într-o stare avansată de degradare, astfel încât utilizarea lor a fost posibilă numai după ce au fost renovate, pe cheltuiala locatarilor, constituie un aspect extrinsec raportului de drept penal dedus judecăţii în cauză, care, prin urmare, nu poate pune în discuţie caracterul complet al conţinutului obiectiv al infracţiunii de abuz în serviciu ce face obiectul prezentei analize, din perspectiva condiţiei impuse de art. 132 din Legea nr. 78/2000.

În final, Înalta Curte reţine că apărările recurentului vizând inexistenţa unor probe certe din care să rezulte că el este cel care a determinat Comisia tehnică de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, să săvârşească infracţiunile de abuz în serviciu deduse judecăţii, antamează împrejurări cu un pronunţat caracter factual, prin care se tinde la reevaluarea materialului probator administrat în cauză, motiv pentru care au fost cenzurate ca atare prin încheierea de admitere în principiu din 12 aprilie 2019.

Pentru aceste considerente, constatând neîntemeiate criticile invocate de recurentul inculpat A., Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de acesta împotriva deciziei penale nr. 32/Ap din 30 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 32/Ap din 30 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iunie 2019.