Decizia nr. 220/A/2019 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra apelurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 44/PI/2017 din data de 3 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-au dispus următoarele:

În baza art. 5 C. pen. cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/06.05.2014 s-a constatat că pentru inculpaţii A., B., C., D., D. legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969.

I. În baza art. 257 C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen. a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 2731 din 25 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2014, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., 2 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor, în baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 2731 din 25 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2014, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare şi s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de:

- 2 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea 71 alin. (2), art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969.

În baza art. 861 C. pen. din 1969, art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 862 C. pen. din 1969, termen care, potrivit art. 865 alin. (2) C. pen. 1969, se va calcula de la data de 18 martie 2015, data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 2731 din 25 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2014.

În baza art. 863 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 a fost obligat inculpatul A. ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Satu Mare, căruia îi încredinţează supravegherea;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lui de existenţă.

I s-a atras atenţia inculpatului A. asupra prevederilor art. 864 C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare ori în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii de 24 ore, din data de 11.12.2013, ora 13:00 până la data de 12.12.2013, ora 13:00 şi arestarea preventivă din 12.12.2013 până în data de 09.01.2014.

II. În baza art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 257 C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 2 închisoare, cu aplicarea art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.

În baza de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele mai sus aplicate în pedeapsa cea mai grea şi s-a dispus ca inculpatul B. să execute pedeapsa rezultantă de:

- 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969.

În baza art. 81 şi art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. din 1969.

I s-a atras atenţia inculpatului B. asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni sau a neexecutării obligaţiilor civile.

III. În baza art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969, pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În baza art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 din Legea 78/2000 şi art. 5 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită.

În baza de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969, pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. 1969 au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului C. în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul C. să execute pedeapsa rezultantă de:

- 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969.

În baza art. 861 C. pen. din 1969, art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. din 1969.

În baza art. 863 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 a fost obligat inculpatul C. ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Satu Mare, căruia îi încredinţează supravegherea;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lui de existenţă.

I s-a atras atenţia inculpatului C. asupra prevederilor art. 864 C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare ori în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii preventive din data de 20.03.2014, precum şi durata arestului preventiv şi durata arestului la domiciliu, începând cu data de 21.03.2014 şi până la data de 01.07.2015.

IV. În baza art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul D. la o pedeapsă de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. din 1969, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. din 1969, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului D. în pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul D. să execute pedeapsa rezultantă de:

- 6 ani şi 6 luni închisoare, cu executare prin privare de libertate, cu aplicarea art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. din 1969.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii preventive din data de 20.03.2014, precum şi durata arestului preventiv şi arestului la domiciliu, începând cu data de 21.03.2014 şi până la data de 01.07.2015.

V. În baza art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită.

În baza art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la spălarea banilor.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului D. în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi s-a dispus ca inculpatul D. să execute pedeapsa rezultantă de:

- 3 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, cu aplicarea art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1969.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii preventive din data de 20.03.2014, precum şi durata arestului preventiv şi durata arestului la domiciliu, începând cu data de 21.03.2014 şi până la data de 01.07.2015.

VI. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a menţinut sechestrul asigurător asupra următoarelor bunuri:

- autoturism marca x, serie saşiu x, număr de înmatriculare x aparţinând inculpatului C.;

- autoturism marca x, serie saşiu x, număr de înmatriculare x al proprietarului de fapt inculpatul A. [în proprietatea terţului interpus E.];

- autoturism marca x, serie saşiu x nr. de înmatriculare x, al proprietarului de fapt inculpatul B. [în proprietatea terţului interpus F.];

- autoturism x, serie saşiu x, nr. de înmatriculare x al proprietarului de fapt inculpatul B. [în proprietatea terţului interpus F.] bunuri evaluate la suma de 185.000 Euro, măsură dispusă prin ordonanţa din 7.08.2013 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a menţinut sechestrul asigurător asupra următoarelor bunuri mobile şi imobile aparţinând direct inculpatului C. sau prin terţi interpuşi G. şi S.C. H. S.R.L, prin administrator I.:

- autoturism marca x, serie saşiu x, cu nr. de înmatriculare x;

- imobil situat în mun. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare;

- imobil situat în Satu Mare, Piaţa Libertăţii, nr. 5, jud. Satu Mare, compus din construcţie horel S+P+E+M şi terenul aferent [J.], bunuri evaluate la suma de 600.000 Euro, măsură dispusă prin ordonanţa din 9.08.2013 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. s-a menţinut sechestrul asigurător asupra următoarelor bunuri:

- apartament situat în Bucureşti, B-dul x, nr. 55 - 7, având nr. cadastral x [nr. cadastral vechi 311/44] întabulat în C.F. nr. x-C1-U33 a localităţii Bucureşti sector 3 [provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x] cu încheierea nr. 29069/04.07.2013 deţinut în proprietate de inculpatul D.;

- autoturism x, nr. de înmatriculare x, serie saşiu x, deţinut în proprietate de inculpatul D.;

- autoturism x, nr. de înmatriculare x, serie saşiu x, deţinut în proprietate de inculpatul D.;

- autoturism x, nr. de înmatriculare x, serie saşiu x, deţinut în proprietate de inculpatul D.;

- autoturism x, nr. de înmatriculare x, serie saşiu x, deţinut în proprietate de terţul interpus K.;

- autoturism x, cu nr. de înmatriculare x, serie saşiu x, deţinut în proprietate de terţul interpus numitul L., bunuri evaluate la suma de 268.000 Euro, măsură dispusă prin ordonanţa din 26.02.2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea.

VII. În baza art. 118 C. pen. din 1969, art. 1182 C. pen. din 1969 şi art. 33 din Legea nr. 656/2002, s-a dispus confiscarea extinsă în favoarea statului a bunului dobândit de inculpatul A. ca urmare a comiterii infracţiunii de spălare de bani, aflate în proprietatea terţului interpus prin simulaţie, încheiată cu fraudarea legii, respectiv:

- autoturism marca x, serie saşiu x, număr de înmatriculare x, proprietarul terţului interpus E..

În baza art. 118 C. pen. din 1969, art. 1182 C. pen. din 1969 şi art. 33 din Legea nr. 656/2002, s-a dispus confiscarea extinsă în favoarea statului a bunurilor dobândite de inculpatul B. ca urmare a comiterii infracţiunii de spălarea banilor, aflate în proprietatea terţului interpus prin simulaţie încheiată cu fraudarea legii, respectiv:

- autoturism marca x, serie saşiu x nr. de înmatriculare x, aparţinând terţului interpus F.;

- autoturism x, serie saşiu x, nr. de înmatriculare x, aparţinând terţului interpus F..

În baza art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei de bani obţinute ca urmare a traficului de influenţă de 775.000 RON şi a sumei de 100.000 euro în echivalent RON de la inculpatul A., suma obţinută ca urmare a comiterii infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă de 730.000 RON de la inculpatul B..

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei obţinută cu titlu de mită de 1.000.000 euro, în echivalent RON, de la inculpatul D..

În baza art. 118 C. pen. din 1969, art. 1182 C. pen. din 1969 şi art. 33 din Legea nr. 656/2002, s-a dispus confiscarea extinsă în favoarea statului a bunurilor dobândite de inculpatul C. ca urmare a comiterii infracţiunii de spălare de bani, care este proprietarul de fapt a bunurilor, aflate în proprietatea terţilor interpuşi prin simulaţie încheiată cu fraudarea legii G. şi S.C H. S.R.L, respectiv:

- autoturism marca x, serie saşiu x, număr de înmatriculare x aparţinând terţului interpus G.;

- imobil situat în Satu Mare, Piaţa Libertăţii, nr. 5, jud. Satu Mare, compus din construcţie hotel S+P+E+M şi terenul aferent înscrise în CFnr. x mun. Satu Mare nr. topografic x şi CF nr. x mun. Satu Mare, nr. topografic x aparţinând terţului interpus S.C. H. S.R.L.;

În baza art. 118 C. pen. din 1969, art. 1182 C. pen. din 1969 şi art. 33 din Legea nr. 656/2002, s-a dispus confiscarea extinsă în favoarea statului a bunurilor dobândite de inculpatul D. şi inculpatul D. ca urmare a comiterii infracţiunilor de spălare de bani şi complicitate la spălare de bani, aflate în proprietatea acestora sau a terţilor interpuşi prin simulaţie încheiată cu fraudarea legii, respectiv:

- apartament situat în Bucureşti, B-dul x, nr. 55 - 7 sector 3, având nr. cadastral x [nr. cadastral vechi 311/44] întabulat în C.F. nr. x-C1-U33 a localităţii Bucureşti sector 3 [provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x] cu încheierea nr. 29069/04.07.2013 deţinut în proprietate de inculpatul D.;

- autoturism x, nr. de înmatriculare x, serie saşiu x, deţinut în proprietate de inculpatul D.;

- autoturism x, nr. de înmatriculare x, serie saşiu x, deţinut în proprietate de terţul interpus K.;

- autoturism x, cu nr. de înmatriculare x, serie saşiu x, deţinut în proprietate de terţul interpus numitul L.;

VIII. În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. a desfiinţat ca fiind false: înscrisul denumit "împrumut pe un an de zile" încheiat la data de 14 mai 2013 de inculpatul C. şi numitul M., înscrisul denumit "contract de împrumut" încheiat la data de 14 mai 2013 de inculpatul C. şi inculpatul B. şi înscrisul denumit "împrumut" încheiat la data de 14 mai 2013 între inculpatul C. şi numita N..

IX. În baza art. 273 alin. (5) C. proc. pen. a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 839,9 RON cuvenite martorei P. şi a sumei de 200,53 RON cuvenite martorului Q..

X. În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi art. 1237 Noul C. civ. a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de S.C H. S.R.L, persoană juridică terţ interpus de inculpatul C. prin simulaţie încheiată cu fraudarea legii - împotriva măsurii sechestrului asigurator asupra imobilului situat în loc. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare [J.], acesta fiind legal instituit prin ordonanţa de luare a măsurilor asiguratorii din 09 august 2013 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în dosar nr. x/2013 şi menţinut prin sentinţă.

XI. În baza art. 274 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. la plata sumei de câte 5.100 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare şi inculpaţii C., D. şi D. la plata sumei de 15.000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 272 alin. (1) din C. proc. pen., suma de 400 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul B., avocat R., a stabilit să se plătească din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Bihor [conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1925 din 15.04.2014 emisă de Baroul Bihor].

XII. În baza art. 37 din Legea nr. 656/2002 a dispus ca hotărârea definitivă să fie comunicată Oficiului Naţional de Prevenire şi Combaterea Spălării Banilor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul din 11 aprilie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, emis în dosarul nr. x/2013, au fost trimişi în judecată inculpaţii A. pentru săvârşirea infracţiunilor de: trafic de influenţă, prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen.. spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicare art. 5 C. pen. - totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.; B., pentru săvârşirea infracţiunii de: complicitate la trafic de influenţă, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea 78/2000 şi art. 5 C. pen.. spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. C., pentru săvârşirea infracţiunilor de: cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea 78/2000 şi art. 5 C. pen. dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea 78/2000 şi art. 5 C. pen. fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. - totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. D., pentru săvârşirea infracţiunilor de: luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6,7 lit. a) din Legea 78/2000 şi art. 5 C. pen. spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. - totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi D., pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6,7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen.. complicitate la spălare de bani, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. - cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut în esenţă, în sarcina inculpatului A., că, în toamna anului 2012 a pretins de la inculpatul C. o sumă de bani, primind de la acesta, în data de 14.05.2013, suma de 775.000 RON (echivalentul a 176.000 Euro) prin transfer bancar şi suma de 100.000 Euro în mână, pentru că şi-a exercitat o influenţă reală asupra inculpatului D. - vicepreşedinte ANRP şi membru în C.C.S.D., promiţând că-l va determina pe acesta din urmă să-şi încalce atribuţiile de serviciu pe care le avea în legătură cu dosarul de despăgubire nr. 50785/C.C., aflat pe rolul C.C.S.D.

S-a mai reţinut că acelaşi inculpat, în cursul anului 2013, din suma de 276.000 euro, cunoscând că aceasta provine din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi în scopul ascunderii originii ilicite a banilor, şi-a cumpărat pe numele soţiei sale, numita E., un autoturism de lux marca x, în valoare de 45.000 euro.

În sarcina inculpatului B. s-a reţinut că după ce, cu intenţie, l-a ajutat pe A. la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi l-a favorizat pe acesta, în data de 14.05.2013 a primit de la C. suma de 730.000 RON (165.000 Euro), prin transfer bancar.

Totodată, inculpatul B., în cursul lunii iunie 2013, din suma de 165.000 euro, cunoscând că aceasta provine din săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, în scopul ascunderii originii ilicite a banilor, a cumpărat pe numele soacrei sale, numita F., două autoturisme de lux, marca x şi x cu suma de 65.400 euro.

În sarcina inculpatului C. s-a reţinut că în data de 14.05.2013 a dat sumele de 276.000 euro şi 165.000 euro inculpaţilor A. şi B., ca urmare a exercitării unei influenţe reale a celui dintâi asupra inculpatului D., pentru a-l determina pe acesta să-şi încalce atribuţiile de serviciu pe care le avea în legătură cu dosarul de despăgubire nr. 50785/CC şi ca urmare a ajutorului dat de inculpatul B. în scopul arătat şi a favorizării promise.

S-a mai reţinut că inculpatul C., în data de 13.05.2013, i-a dat inculpatului D., prin intermediul fiului acestuia, inculpatul D., echivalentul în RON al sumei de 1.000.000 euro, în scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu legate de procedurile administrative pe care inculpatul C. le avea în derulare cu ANRP.

Totodată, s-a reţinut că inculpatul C., în luna mai 2013, pentru a ascunde adevărata destinaţie a sumelor de bani care au făcut obiectul cumpărării de influenţă şi dare de mită, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întocmit în fals trei înscrisuri sub semnătură privată, în care a consemnat în fals că i-a împrumutat pe numitul M. cu suma de 2.200.000 RON şi pe inculpatul B. şi soţia acestuia cu suma de 1.500.000 RON.

Inculpatul C., având convingerea că a obţinut de la ANRP suma de 5.213.222 euro prin actul de cumpărare de influenţă, în scopul ascunderii originii ilicite a banilor, a cumpărat prin intermediul S.C. H. S.R.L Satu Mare (al cărei asociat este tatăl său), în data de 26.07.2013, o proprietate imobiliară situată în Satu Mare, P-ţa Libertăţii, nr. 5, jud. Satu Mare compusă din construcţie Hotel S+P+E+M (J.) cu suma de 1.777.105 RON (400.000 euro), precum şi un autoturism de lux marca x, în valoare de 80.000 euro.

În sarcina inculpatului D., s-a reţinut că, în toamna anului 2013, în calitate de vicepreşedinte ANRP şi membru în C.C.S.D., a pretins de la C. suma de 1.000.000 euro din totalul de 5.213.222 euro pe care acesta urma să o încaseze de la ANRP ca urmare a executării silite, cu scopul declarat de a-şi încălca atribuţiile de serviciu legate de procedurile administrative pe care inculpatul C. le avea în derulare cu ANRP, primind în data de 13.05.2013, prin intermediul fiului său, inculpatul D., echivalentul în RON a sumei de 1.000.000 euro, în scopul arătat mai sus.

De asemenea, s-a reţinut că inculpatul D., în perioada iunie - august 2013, cunoscând că suma de 1.000.000 euro provine din săvârşirea infracţiunii de luare de mită, a cumpărat pe numele celor trei fii ai săi, trei autoturisme de lux în valoare de aproximativ 50.000 Euro, un apartament în Bucureşti, P-ţa Unirii, pe numele inculpatului D. cu suma de 170.000 Euro şi a încheiat două promisiuni bilaterale de vânzare cumpărare pe numele inculpatului D. şi a martorului K., având ca obiect achiziţionarea a două apartamente în Bucureşti, B-dul x în valoare de 124.000 Euro fiecare.

În sarcina inculpatului D., s-a reţinut că la data de 13.05.2013 a primit de la inculpatul C. echivalentul sumei de 1.000.000 euro, pentru tatăl său, inculpatul D., cunoscând că acesta a pretins banii în scopul declarat de a-şi încălca atribuţiile de serviciu legate de procedurile administrative pe care inculpatul C. le avea în derulare cu ANRP.

Totodată, s-a reţinut că inculpatul D., în perioada iunie- august 2013, cunoscând că suma de 1.000.000 euro provine din săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în scopul ascunderii originii ilicite a banilor, a fost de acord ca tatăl său, inculpatul D., să cumpere pe numele său un autoturism de lux, un apartament în Bucureşti, Piaţa Unirii cu suma de 170.000 euro şi să încheie o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare pe numele său, având ca obiect achiziţionarea unui apartament în Bucureşti, B-dul x, în valoare de 124.000 euro.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Oradea în data de 14 aprilie 2014, iar prin încheierea de cameră preliminară nr. 19/CP, pronunţată în camera de consiliu din 03 iunie 2014 de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin încheierea nr. 2285 din 16 iulie 2014, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2014, s-au respins cererile şi excepţiile privind legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală, invocate de către inculpaţii C., D., D. şi A., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei şi s-a dispus începerea judecăţii.

Anterior începerii cercetării judecătoreşti, inculpaţii A. şi B. au solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii prevăzute de art. 377 C. proc. pen., recunoscând integral acuzaţiile formulate de procuror şi însuşindu-şi probele administrate în cursul urmăririi penale.

Inculpaţii C. şi D. nu au recunoscut comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, iar inculpatul D., în declaraţia dată în calitate de învinuit, a negat comiterea infracţiunilor pentru care era cercetat, pentru ca în faţa instanţei să nu dea nicio declaraţie şi, ulterior revocării măsurii controlului judiciar, prin decizia nr. 1056 din data de 30 august 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu s-a mai prezentat la termenele de judecată fixate în cauză.

Curtea a constatat că starea de fapt conturată din probele administrate de DNA - Serviciul Teritorial Oradea se confirmă, reţinând că, la baza sesizării din oficiu din 22.05.2013, au stat informaţii şi zvonuri potrivit cărora, în cursul lunii aprilie - mai 2013, inculpatul A. ar fi pretins şi primit de la inculpatul C. suma de 300.000 euro, lăsându-l să creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor (A.N.R.P.) pe care-i poate determina să facă plata cu precădere a unor drepturi litigioase în sumă de aproximativ 5.200.000 euro, câştigate în baza sentinţei civile nr. 2329/D/10.06.2011 a Tribunalului Satu Mare. Corelativ, inculpatul C. i-ar fi dat inculpatului A. suma de 300.000 euro din totalul de aproximativ 5.200.000 euro încasaţi de la A.N.R.P., în scopul arătat mai sus.

Potrivit aceloraşi informaţii, influenţa de care s-ar fi prevalat inculpatul A. ar fi fost una reală, întrucât, în schimbul unei sume de bani, inculpatul D. - vicepreşedinte A.N.R.P. - şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu avute în legătură cu dreptul litigios în sumă de aproximativ 5.200.000 RON.

Instanţa de fond a reţinut că, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, s-a creat cadrul legal pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru bunurile preluate abuziv de stat, în perioada 6.03.1945-22.12.1989. Prin Hotărârea Guvernului nr. 361/28.04.2005 s-a reglementat înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, prin reorganizarea Autorităţii pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001.

Având în vedere modificările legislative aduse prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente cadrului normativ care reglementează restituirea proprietăţilor preluate în mod abuziv de către regimul comunist, s-a impus modificarea şi completarea H.G. nr. 361/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.R.P.

Printre atribuţiile stabilite în sarcina A.N.R.P prin H.G. nr. 361/2005, modificată şi completată prin H.G. nr. 1068/2005, se numără şi asigurarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, soluţionând dosarele care fac obiectul Titlului VII din Legea 247/2005, regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi coordonarea Direcţiei pentru acordarea despăgubirilor în numerar, ce are ca principală atribuţie plata despăgubirilor cuvenite foştilor proprietari.

Prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, au fost reglementate atât sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituire în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, cât şi constituirea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (C. civ..S.D), cu atribuţii în privinţa emiterii deciziilor reprezentând titlurile de despăgubire.

Procedura administrativă mai sus amintită presupunea analizarea, sub aspectul legalităţii, a respingerii cererii de restituire în natură şi sub aspectul cuantumului pretenţiilor de restituire în echivalent, a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 şi soluţionate. În cadrul acestei proceduri administrative erau parcurse mai multe etape: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor, această etapă fiind prevăzută de dispoziţiile articolului 16 alin. (1) şi (2) capitolul V, Titlul VII din actul normativ amintit, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale, sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării şi etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constata că, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi trimis evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Din probele administrate în cauză, a rezultat că, în baza contractului de cesiune autentificat sub nr. x/01.02.2011, inculpatul C., în calitate de cesionar, a "cumpărat" de la numiţii S. şi T., în calitate de cedenţi, drepturile litigioase pentru o suprafaţă de teren de 53.544 mp, cu suma de 100.000 euro.

În baza procurii autentificată de notar U. sub nr. x/2.08.2010, inculpatul C. a iniţiat în numele cedenţilor S. şi T. o acţiune având ca obiect stabilirea dreptului reclamanţilor la despăgubiri în echivalent ca urmare a preluării fără titlu, în perioada comunistă, a terenului sus-menţionat.

Urmare acţiunii iniţiate de inculpatul C. în numele titularilor de drept, s-a constituit, la Tribunalul Satu Mare, dosarul civil nr. x/2010. Prin sentinţa civilă nr. 2329/D/10.06.2011 a Tribunalului Satu Mare, acţiunea a fost admisă în parte, instanţa constatând că imobilele ce fac obiectul notificării înscrise în CF nr. x Satu Mare, nr. top x şi CF nr. x Satu Mare, nr. top x au fost preluate de pârâtul Statul Român fără titlu valabil, reclamanţii S. şi T. sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 5.213.222 euro şi, totodată, a fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Satu Mare să emită dispoziţie pe seama reclamanţilor pentru măsurile reparatorii prin echivalent şi să înainteze Comisiei Centrale Bucureşti întreaga documentaţie, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005 şi a O.U.G. nr. 81/2007 pentru finalizarea procedurii de despăgubire prin echivalent.

Cu privire la plata acestor despăgubiri, instanţa a apreciat că reclamanţii trebuie să urmeze procedura instituită prin dispoziţiile legii speciale la care face referire Legea nr. 247/2005. Sentinţa nr. 2329/D/10.06.2011 a rămas definitivă şi irevocabilă prin nerecurare.

Urmare a acestei hotărâri judecătoreşti, inculpatul C. a demarat, în numele adevăraţilor titulari, procedura administrativă de recuperare a despăgubirilor, astfel că dosarul a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CSCD) de către Instituţia Prefectului judeţului Satu Mare, prin procesul-verbal nr. x/26.08.2011, fiind constituit dosarul de despăgubire cu nr. x

Cu toate că în evidenţele Secretariatului Comisiei Centrale, asigurat de A.N.R.P, era înregistrat dosarul nr. x C. civ. privind acordarea despăgubirilor în favoarea numiţilor T. şi S., dosar în care etapa transmiterii şi a înregistrării a fost parcursă, în data de 31.10.2012, la solicitarea inculpatului C. (intervenită la o zi după ce inculpatul A. i-l prezentase pe C. coinculpatului D. "pentru a da direcţia bună"), biroul executorilor judecătoreşti asociaţi "Dumitrache şi Dumitrache" a deschis dosarul de executare nr. 2062/2012 împotriva A.N.R.P, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2329/D/10.06.2011 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în dosarul x/2010

La această procedură s-a recurs întrucât durata de soluţionare a dosarului nr. x C. civ. de către C.C.S.D. se întindea deja pe o perioadă de peste 2 ani, iar inculpatul C. întâmpinase, conform propriei declaraţii, "o serie de probleme cu cererea adresată Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în sensul că această autoritate a căutat tot felul de motive pentru a nu încasa banii". În dovedirea afirmaţiilor sale, C. a depus mai multe adrese formulate de ANRP - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în dosarul de despăgubire nr. 50785/CC, în procedura administrativă, pe care inculpatul le-a perceput ca fiind făcute "pentru a obstrucţiona în mod evident acţiunea" sa.

Prin Decizia nr. 459/27.08.2012 pentru modificarea Deciziei Prim-ministrului nr. 382/2009 privind competenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, inculpatul D. - vicepreşedinte al A.N.RP - a fost numit membru în această comisie. Mai mult, potrivit Ordinelor nr. 229/23.07.2012 şi nr. 134/29.04.2013 emise de preşedintele A.N.R.P, inculpatul D., în calitatea sa de vicepreşedinte al ANRP, a coordonat activitatea Direcţiei pentru acordarea despăgubirilor în numerar, având aşadar, chiar şi în lipsa unei fişe a postului, atribuţii de serviciu în legătură cu soluţionarea dosarelor de despăgubire, inclusiv cele ale inculpatului C..

În toamna anului 2012, inculpatul A., amic al inculpatului C., cunoscând că acesta din urmă are pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor un dosar de despăgubire care stagnează, s-a prevalat de o influenţă reală asupra inculpatului D., promiţând că poate să intervină la acesta şi să-l determine să-şi încalce atribuţiile de serviciu legate de procedurile administrative pe care C. le avea în derulare cu A.N.R.P.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare, la inculpatul C. s-a găsit un înscris intitulat "Tabel cu dosarele înaintate către ANRP", reprezentând o listă cu mai multe nume ale unor titulari de drepturi litigioase care au solicitat despăgubiri la ANRP. Prin urmare, din poziţia sa recunoscută, de cedent al unor drepturi litigioase, inculpatul C. avea şi alte dosare pentru despăgubire pe rolul CCSD, astfel că o apropiere între acesta şi D., vicepreşedinte al ANRP şi coordonator al Direcţiei pentru acordarea despăgubirilor în numerar şi membru în CCSD, era binevenită.

Instanţa de fond a reţinut că, influenţa de care s-a prevalat inculpatul A. în faţa inculpatului C. a fost una reală, inculpaţii A. şi D. fiind colegi de partid, relaţie necontestată de către aceştia cu ocazia audierii. Mai mult chiar, inculpatul A. a făcut parte, în cursul anului 2012, din staff-ul de consilieri personali ai preşedintelui V., poziţie cu care se lăuda în cercurile de apropiaţi.

În data de 26.10.2012, în baza acestor relaţii, inculpatul A. i-a cerut inculpatului D. să-l primească împreună cu inculpatul C., fiind fixată o întâlnire pentru data de 29.10.2012, împrejurare care rezultă din procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 26.10.2012 ora 18:34:

"A.: Luni dimineaţa, la ora 7 ajunge persona respectivă aici să mergem acolo.

D.: Da, foarte bine.

A.: Ne putem vedea noi dimineaţă la o cafea?

D.: Da, normal.

A.: Să daţi direcţia bună?

D.: Da, da, da, da".

Cunoscând existenţa acestor relaţii şi fiind în relaţii de prietenie cu A., inculpatul B. i-a însoţit pe acesta şi pe C. la aproape toate întâlnirile şi discuţiile avute de cei doi cu D., la unele dintre acestea pe post de şofer, la altele ca participant activ.

Aceste relaţii de amiciţie şi influenţele de care s-a prevalat au constituit, pentru inculpatul A., baza unei legături între C. (interesat, conform propriilor declaraţii, "să nu i se pună piedici" în încasarea sumei de 5.213.222 euro) şi inculpatul D. care, conform atribuţiilor de serviciu, putea să pună aceste piedici. Cu privire la aceste "piedici", inculpatul C. a declarat că "în această perioadă ANRP a trimis o serie de adrese şi solicitări la Primăria Satu Mare, Instituţia Prefectului Satu Mare şi Tribunalul Satu Mare, pentru a obstrucţiona în mod evident acţiunea mea".

Odată realizată această apropiere între inculpaţii C. şi D., întrucât natura "parteneriatului" avea ca obiect dobândirea de către primul a sumei de 5.213.222 RON, în mod evident, s-a născut şi un interes patrimonial din partea inculpatului D., care putea să ridice bariera birocratică existentă în calea soluţionării dosarului de despăgubire. Astfel, cunoscând că C. este interesat să nu i se mai pună "piedici" de către ANRP şi CCSD şi ştiind că, urmare a executării silite pornite, acesta din urmă are posibilitatea să încaseze în procedura executării silite suma de 5.213.222 euro, inculpatul D. i-a pretins suma de 1.000.000 euro pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu legate de dosarele de despăgubire aflate pe rolul A.N.R.P, respectiv, să nu mai pună "piedici" în procedura administrativă parcursă de dosarul de despăgubire.

Despre pretinderea, de către inculpatul D., a sumei de 1.000.000 euro pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu legate de dosarul/dosarele de despăgubire, aveau cunoştinţă atât A. şi B., cei care au intermediat legătura, cât şi inculpatul D., fiul lui D.. Inculpaţii A. şi B. au relatat, în depoziţiile lor, împrejurările în care au ajuns să afle, fie direct, fie indirect, de pretenţiile inculpatului D..

Instanţa de fond a reţinut că inculpatul A., împreună cu D. şi B., l-a însoţit pe inculpatul C. inclusiv la avocaţii Q. şi P., care reprezentau interesele celui din urmă în dosarele având ca obiect executarea silită a A.N.R.

În cursul lunii martie 2013, inculpatul D. (care, aşa cum rezultă şi din procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 7.11.2012 ora 10:17, cunoştea dosarul de despăgubire şi demersurile făcute în legătură cu acesta), s-a întâlnit cu C. la localul "W." din Bucureşti. La această întâlnire, intermediată de inculpatul A., au participat şi D. şi B., inculpatul D. dându-i garanţii lui C. că îşi va încasa banii până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 (21.05.2013), care a transferat competenţa în materie de restituire de la A.N.R.P la Ministerul Finanţelor.

Instanţa de fond a reţinut că şi inculpatul A. a pretins o sumă de bani de la C. pentru influenţa pe care a exercitat-o asupra funcţionarului public cu atribuţii de serviciu în legătură cu dosarul de despăgubire. De asemenea, de pe urma traficării influenţei a profitat şi B., care, complice fiind la fapta inculpatului A. şi pentru păstrarea tăcerii, a primit şi el de la C. o sumă importantă de bani.

Independent de procedura administrativă care se derula la C.C.S.D. şi care avea legătură directă cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului D., inculpatul C., prin executorul judecătoresc, a formulat patru cereri de executare silită, având acelaşi obiect, două la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi alte două la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins, prin încheierile din 14.11.2012 (dosar nr. x/2012) şi 12.12.2012 (dosar nr. x/2012) cererile de încuviinţare a executării silite, pe când Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, deşi cererile erau identice, prin încheierile din 27.11.2012 (dosar nr. x/2012) şi 28.11.2012 (dosar nr. x/2012) a încuviinţat cererile de executare silită a A.N.R.P, privind pe creditorul C..

În baza acestor încheieri, executorii judecătoreşti au emis, la data de 4.12.2012, adresă de înfiinţare a popririi, iar în data de 17.12.2012, ANAF - Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 - Trezoreria Statului Sector 1, a adus la cunoştinţa executorilor judecătoreşti că a procedat la blocarea conturilor debitoarei ANRP în favoarea creditorilor C. şi G. (soţia inculpatului), până la concurenţa sumei de 23.819.691 RON (5.213.222 euro).

A.N.R.P a formulat contestaţie la executare, înregistrată sub nr. x/2012, la Judecătoria Sector 2 Bucureşti la data de 6.12.2012. Cu toate acestea, la data de 24.04.2013, conform recipisei nr. x a X. S.A., s-a primit suma de 23.819.691 RON (5.213.222 euro), consemnată de Trezoreria Statului Sector 1 pe seama şi la dispoziţia executorului judecătoresc BEJA x, sumă reprezentând contravaloarea debitului din dosarul de executare nr. 2062/2012; în luna mai 2013, A.N.R.P a fost executată silit pentru suma de 5.213.222 euro.

Aşa cum rezultă din sesizarea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, banii ajunşi în contul biroului executorilor judecătoreşti, au fost transferaţi, la data de 13.05.2013, în conturile numitei G., în condiţiile în care contestaţia la executare formulată de A.N.R.P nu fusese soluţionată (aceasta fiind soluţionată ulterior în sensul admiterii, dispunându-se restituirea sumei).

Inculpatul C. a acceptat pretenţiile inculpaţilor D., A. şi B., de a le da acestora sumele de bani pretinse pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu, respectiv, pentru că şi-au exercitat influenţa, astfel că, la data de 11.05.2013, cunoscând că în data de 13.05.2013 îi va fi transferată în contul soţiei suma de 5.213.222 euro, a avut loc o întâlnire pe terasa Y. din Bucureşti, unde inculpatul C. se cazase sub un alt nume.

La această întâlnire, au participat inculpaţii C., A. şi D., ocazie cu care cei trei s-au înţeles cu privire la modalitatea în care se vor da, respectiv, primi sumele de bani pretinse şi acceptate în scopul arătat mai sus. Întâlnirea a fost confirmată atât de declaraţia martorului M. (tatăl inculpatului A.), care a fost prezent o perioadă de timp la masă), precum şi de procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 11.05.2013.

În baza acestor înţelegeri, la data de 13.05.2013, conform concluziilor raportului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, declaraţiilor inculpaţilor, declaraţiilor martorilor), inculpatul C. a retras din contul deschis la Z. S.A. (x) de către soţia sa G., suma de 5.292.228 RON (1.219.000 euro). Imediat după retragerea acestei sume de bani, inculpatul C. s-a deplasat, însoţit de A., în parcarea AA., unde era aşteptat de către inculpatul D.. Având pregătit într-o geantă, pe care i-a arătat-o şi lui A., echivalentul în RON al sumei de 1.000.000 euro, inculpatul C. s-a deplasat la maşina coinculpatului D., unde a plasat pe bancheta din spate geanta cu bani.

Tot în baza înţelegerilor anterioare, la data de 14.05.2013, conform concluziilor raportului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, precum şi a declaraţiilor de recunoaştere ale inculpaţilor, din contul deschis la BB. S.A. (x) pe numele de G., din suma de 5.292.228 RON existentă în cont, inculpatul C. a transferat suma de 775.000 RON cu titlu de împrumut în favoarea numitului M.. În aceeaşi zi, 14.05.2013, conform aceloraşi probe, din contul deschis la CC. S.A. (x) pe numele de G., din suma de 5.292.228 RON existentă în cont, inculpatul C. a transferat suma de 730.000 RON sub formă de împrumut în favoarea martorei N. - soţia inculpatului B..

Cu privire la aceste transferuri, pentru ascunderea adevăratului lor scop, adică pentru cumpărarea influenţei, inculpatul C. a încheiat, la data de 14.05.2013, un act intitulat "Împrumut pe un an de zile", în care a consemnat în fals că l-a împrumutat pe tatăl inculpatului A. cu suma de 2.200.000 RON (500.000 euro), din care suma de 775.000 RON virată în contul deschis la BB., iar diferenţa direct în mâna împrumutatului.

Şi în cazul inculpatului B., pentru ascunderea cumpărării de influenţă, C. a întocmit în fals două înscrisuri olografe, la data de 14.05.2013, intitulate "Contract de împrumut", în care a consemnat în fals că l-a împrumutat pe B. cu suma de 1.500.000 RON (340.000 Euro), din care suma de 730.000 RON virată în contul martorei N., iar diferenţa de 770.000 RON, direct în mâna împrumutatului.

Aşa cum au recunoscut şi inculpaţii C. şi B., scripturile au fost întocmite în fals, fiind fictive, în cuprinsul lor fiind consemnat în mod nereal că i-a împrumutat pe cei doi, în realitate sumele fiind solicitate de inculpaţii A. şi B. pentru traficarea influenţei pe lângă inculpatul D..

Cu toate că sumele menţionate în cele trei contracte false sunt mult mai mari decât cele date în realitate inculpaţilor A. şi B., explicaţia acestui gest, astfel cum rezultă din probele administrate, este aceea că inculpatul C. a vrut să acopere prin aceste înscrisuri false şi valoarea sumei de 1.000.000 euro, dată cu titlu de mită lui D., prin intermediul fiului acestuia, în data de 13.05.2013.

Prima instanţă a reţinut că sumele de bani date de inculpatul C. coinculpaţilor A. şi B. sunt de 775.000 RON prin transfer bancar şi 100.000 euro în mână (A.) şi 730.000 RON prin transfer bancar (B.), aceste sume fiind date urmare a influenţei promise şi exercitate de către A., cu complicitatea lui B., asupra inculpatului D., în vederea determinării acestuia să-şi încalce atribuţiile de serviciu în legătură cu dosarele de despăgubire în care era implicat C..

Imediat după încasarea sumei de 5.213.222 euro, deşi contestaţia la executare nu fusese soluţionată, după ce a dat sumele de 1.000.000 Euro lui D. şi aproximativ 450.000 euro inculpaţilor A. şi B., până la data de 20.05.2013, inculpatul C. a retras întreaga sumă de bani rămasă, adică aproximativ 3.500.000 euro. Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul C. a refuzat în mod sistematic să prezinte o dovadă a existenţei sumei de 5.213.222 RON şi nici nu a făcut dovada modului în care a cheltuit suma respectivă, în decurs de 2 luni.

În cursul urmăririi penale, a rezultat că inculpatul C. a ascuns originea ilicită a unei părţi din totalul de aproximativ 3.500.000 euro rămas, cumpărând, în data de 26.07.2013, prin intermediul S.C. H. S.R.L Satu Mare - administrată în drept de tatăl său, numitul I. (persoană semianalfabetă) şi, în fapt, de inculpatul C. - o proprietate imobiliară situată în Satu Mare, P-ţa Libertăţii, nr. 5, jud. Satu Mare, compusă din construcţie Hotel S+P+E+M (J.) cu suma de 1.777.105 RON (echivalentul a 400.00 euro), precum şi direct un autoturism de lux marca x în valoare de 80.000 euro.

În mod similar a procedat şi inculpatul D., care cu complicitatea fiului său, D., pentru ascunderea originii ilicite a sumei de 1.000.000 euro, despre care ştia, la fel ca şi fiul său, că provine din săvârşirea infracţiunii de luare de mită, a cumpărat un apartament în Bucureşti, P-ţa Unirii cu suma de 170.000 Euro si a încheiat prin doi fii ai săi - inculpatul D. şi K., două promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare pentru două apartamente situate în Bucureşti, B-dul x, în valoare de 124.000 euro.

Mai mult, toţi cei trei fii ai inculpatului şi-au achiziţionat, fără ca vreunul să aibă un venit, trei autoturisme de lux în valoare totală de aproximativ 50.000 euro, conform proceselor-verbale de aplicare a sechestrului asigurator. Astfel, inculpatul D. a dobândit în luna august 2013 un autoturism marca x evaluat la 7.000 euro, martorul K. a dobândit în luna august 2013 un autoturism marca x evaluat la 20.000 euro, iar numitul L. în luna iunie 2013 un autoturism marca x evaluat la 20.000 euro.

La rândul lor, inculpaţii A. şi B., cunoscând că sumele de bani primite de la C. provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, pentru ascunderea originii ilicite a acestora, au cumpărat pe numele unor aparţinători autoturisme de lux. Astfel, inculpatul A. a cumpărat pe numele soţiei sale, numita E., un autoturism marca x evaluat la suma de 45.000 euro, iar inculpatul B. a cumpărat pe numele soacrei sale, numita F., un autoturism marca x şi un autoturism marca DD., evaluate la suma de 60.000 euro.

Potrivit concluziilor raportului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor "analiza efectuată a pus în evidenţă faptul că, prin fluxurile financiare derulate prin intermediul conturilor personale ale G., s-a urmărit disimularea adevăratei naturi a circulaţiei unor fonduri de valori însemnate, cunoscând că banii provin din săvârşirea de activităţi ilicite, cunoaştere ce poate fi dedusă din circumstanţele faptice obiective".

Instanţa de fond a reţinut că mijloacele de probă astfel administrate se coroborează, fiind relevante declaraţiile unor inculpaţi, ale martorilor, înscrisurile şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi ambientale, probe care îi indică pe aceştia ca fiind autorii infracţiunilor reţinute în sarcina lor.

Instanţa de fond a apreciat că apărările inculpaţilor D., C., A. sau B. nu se bazează decât pe negarea realităţii, prin prezentarea unor neadevăruri, în flagrantă contradicţie cu probele administrate în cauză.

Astfel, sub aspectul vinovăţiei inculpaţilor C., A., D. şi D., a apreciat ca fiind importantă o declaraţie de recunoaştere a inculpatului B., acesta fiind singurul inculpat care a fost de acord să fie supus testului poligraf, concluzia fiind că nu a avut un comportament simulat. În cuprinsul declaraţiilor sale din datele de 19.08.2013 şi 23.12.2013, inculpatul a relatat în detaliu împrejurările în care inculpatul A. a ajuns să pretindă şi să primească de la C. suma de aproximativ 300.000 euro pentru că şi-a traficat influenţa pe lângă inculpatul D., sau cum s-a întâlnit la localul "W." din Bucureşti cu inculpaţii D., D. şi C. şi cum a ajuns cel din urmă să le dea primilor doi suma de 1.000.000 euro.

Declaraţia inculpatului B. se coroborează cu cea a inculpatului A., cel care nu doar că a intermediat legătura dintre C. şi D., dar chiar a participat la momentul în care s-a predat echivalentul sumei de 1.000.000 euro inculpatului D. în data de 13.05.2013, în parcarea de AA.. Relevantă în acest sens este declaraţia inculpatului A. din data de 6.01.2014, dar şi reconstituirea efectuată, cu indicarea locului unde s-au predat banii, din data de 2.10.2013.

Aceste declaraţii sunt susţinute şi se coroborează nu doar cu declaraţia martorului EE., dar şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din data de 11.05.2013, purtate de către inculpatul A. cu inculpatul D. sau cu martorul FF..

De asemenea, motivul pentru care C. a consemnat în fals, în contractele de împrumut încheiate, o altă sumă, a fost acela de a găsi o justificare pentru suma de 1.000.000 euro dată cu titlu de mită lui D. prin intermediul fiului său, D.. Aceeaşi variantă a susţinut-o şi inculpatul B., care după ce a recunoscut că l-a ajutat pe A. în demersul său de a-şi trafica influenţa asupra lui D., a arătat că a primit de la inculpatul C. suma de 730.000 RON într-un cont deschis la CC. de către soţia sa, martora O., fiind întocmit în fals, în acest sens, un înscris în care s-a consemnat că cel dintâi i-a împrumutat suma de 1.500.000 RON astfel: 730.000 RON prin transfer bancar (fapt real) şi 770.000 RON primită în numerar, fapt necorespunzător adevărului.

Instanţa de fond a constatat că susţinerile inculpatului B. se coroborează cu concluziile testului poligraf, dar şi cu procesul-verbal de redare a unei convorbiri ambientale purtate de acesta cu inculpatul C. în data de 13.01.2014, în care inculpatul recunoaştea râzând că a indus în eroare anchetatorii, dar că va remedia acest lucru, că în afara sumei de 775.000 RON dată inculpatului A., i-a mai dat acestuia în mână 100.000 euro, dar şi că s-a întâlnit la localul "W." cu inculpaţii D. şi D..

Dragoş: Auzi, eu am recunoscut că am fost cu tine şi cu ă…. D. în restaurant la ă….

C.: Da să-l …. (cuvânt obscen) în gură, că nu ştiu cum îl cheamă . . . . . . . . . . .şi dacă m-aş fi întâlnit care-i problemă? Am omorât pe cineva?….

B.: Ascultă-mă, m-am uitat pe dosar, îţi jur pe copilul meu că arată şi parcarea AA. cu degetul, Dani (n.n. inculpatul Bran) pozat, tot-tot-tot, unde o fost. Îţi jur!

C.: Bun. Şi dacă o fost ce se întâmplă? …. Ce mai vrea…. Ce dracu’ să fac!".

Cu aceeaşi ocazie, inculpatul C. i-a adresat ameninţări inculpatului A. pentru informaţiile oferite de acesta în legătură cu infracţiunea de dare de mită, la fel cum a recunoscut că, în cazul unei eventuale propuneri de arestare, medicii care i-au eliberat actele medicale au rolul de a-l "scoate în secunda unu".

Cu excepţia unei declaraţii, în care C. a recunoscut cumpărarea de influenţă, dar pentru sume mult mai mari pentru a acoperi darea de mită, precum şi falsul în înscrisuri sub semnătură privată, pe tot parcursul urmăririi penale acesta a invocat că suferă de boli psihice, motiv pentru care s-a prevalat de dreptul la tăcere.

În cursul urmăririi penale, s-a apreciat că gravitatea eventualelor boli este îndoelnică, în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă, inculpatul a condus o afacere hotelieră, a purtat armă sau a călătorit de unul singur în Libia. Instanţa de fond a reţinut că, din adresa Spitalului de Urgenţă Satu Mare nr. 71 din 05 august 2015, rezultă că inculpatul C. nu este luat în evidenţă cu afecţiuni psihice în centrul de Sănătate Mintală Satu Mare - fila x, actele medicale fiind depuse pro causa.

Mai mult, faptul că premergător zilei de 13.05.2013, inculpatul C. s-a cazat sub o identitate falsă la Y. din Bucureşti (unde s-a întâlnit la data de 11.05.2013 cu D. şi A.) şi modul în care a conceput ascunderea urmelor infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi dare de mită, denotă un comportament infracţional avansat, neviciat de vreo boală.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul D. s-a prevalat de dreptul la tăcere, cu excepţia momentului judecării propunerii de arestare, când, în esenţă, a negat săvârşirea infracţiunilor şi a susţinut că în mod cu totul întâmplător a ajuns să-l însoţească pe C. la avocat în Bucureşti sau că banii pentru achiziţionarea apartamentului şi a maşinilor îi are urmare a derulării unor afaceri în cadrul a două societăţi, fără a putea preciza cu exactitate denumirea acestora.

S-a mai reţinut că aceeaşi atitudine nesinceră a avut-o şi inculpatul D., care a negat în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, formulând fie apărări contradictorii, fie fără suport probator.

Astfel, inculpatul D. a susţinut că niciodată A. nu a venit la el cât timp a deţinut funcţia de vicepreşedinte al A.N.R.P să-l roage să-i facă favoruri sau să-şi încalce atribuţii de serviciu. În aceeaşi perioadă, inculpatul D. a depus la Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei un denunţ, inclusiv împotriva procurorului de caz, în care a arătat că inculpatul A. "în toamna anului 2012 s-a deplasat la biroul său situat în Bucureşti, ocazie cu care i-ar fi relatat că are nevoie de sprijin într-un dosar de restituire a unui imobil obţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti".

S-a apreciat că aceste declaraţii făcute în faţa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei se coroborează cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul D. cu inculpatul A. în data de 26.10.2012, ora 18:34, 29.10.2012, ora 20:08 şi 7.11.2012, ora 10:17, din care rezultă fără echivoc nu doar că inculpatul A. a fost cu inculpatul C. la inculpatul D., dar şi că cel din urmă cunoştea situaţia dosarului de despăgubire şi stadiul lui.

"D.: Vezi că ţi-a dat termen în ăla pe 27. În dosarul ăla. Luna asta.

A.: Am înţeles. Deci pe 27. Bine, vă mulţumesc frumos. Vă pup".

Or, la data de 27.11.2012, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis cererea de încuviinţare a executării silite formulate de inculpatul C..

Nici apărarea inculpatului D., potrivit căreia, în legătură cu dosarul litigios pentru care esteînvinuit, în toată perioada în care a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al A.N.R.P nu s-ar fi lucrat, nu are suport probator, în condiţiile în care, din dosarul nr. x C. civ. aflat pe rolul S. C.C.S.D., pus la dispoziţie de A.N.R.P, rezultă că instituţia în cauză a purtat corespondenţă cu alte instituţii, fapt care l-a determinat pe inculpatul C. să tragă concluzia că i se pun "piedici" în soluţionarea dosarului de despăgubire.

Un act privitor la îndatoririle de serviciu este de competenţa funcţionarului dacă se circumscrie sferei serviciului pe care acesta îl desfăşoară şi care priveşte tot ceea ce cade în sarcina funcţionarului respectiv. Este irelevant că funcţionarul nu avea posibilitatea îndeplinirii actului promis, chiar dacă intra în atribuţiile sale de serviciu sau că nu a avut intenţia de a-l îndeplini (T.S. secţia penală, Decizia nr. 1906/1987, T.S. secţia penală, Decizia nr. 1505/1979).

Or, nu este contestat faptul că inculpatul D., în calitate de vicepreşedinte la A.N.R.P, membru în C.C.S.D. şi coordonator al Direcţiei pentru acordarea despăgubirilor în numerar, avea atribuţii de serviciu în legătură cu soluţionarea dosarelor de despăgubire, inclusiv cele ale inculpatului C., neavând relevanţă, pentru existenţa infracţiunii de luare de mită, dacă intenţiona sau nu să le îndeplinească.

Cu privire la infracţiunile de spălarea banilor reţinute în sarcina celor cinci inculpaţi, s-a arătat că fiecare din aceştia au negat săvârşirea infracţiunii, apărându-se cu argumentul că, dacă nu au pretins şi primit sume de bani ca urmare a unor infracţiuni de corupţie, pe cale de consecinţă nici nu puteau să achiziţioneze din aceste sume, provenite din infracţiuni, bunurile la care s-a făcut referire în speţă: un hotel, un apartament şi 7 maşini de lux în valoare totală de aproximativ 800.000 euro.

Instanţa de fond a reţinut că probele administrate în cauză conduc la concluzia logică că, deşi inculpaţii au afişat o potenţă financiară anterioară săvârşirii infracţiunilor de corupţie, realitatea este alta. Concludent în acest sens a apreciat ca fiind raportul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, atât în privinţa inculpaţilor A. şi B., cât mai ales în cazul inculpatului D..

Astfel, conform verificărilor făcute de O.N.P.C.S.B., în intervalul 2005 - 2009, valoarea veniturilor impozabile realizate de inculpatul D. a fost de 192.482 RON (DGFP Teleorman), echivalentul a 48.000 euro. Inculpatul a depus două solicitări de acordare credite în anul 2008 la GG. S.A., dar entitatea bancară a considerat că acesta nu întruneşte condiţiile de eligibilitate, în vederea acordării creditelor, fapt pentru care cererile sale au fost respinse.

Nu în ultimul rând, din consultarea bazei de date a ONRC s-a stabilit că D. are calitatea de asociat şi administrator la S.C. Cătălin şi Fii S.R.L. (societate înfiinţată în anul 2007) şi numai de asociat la S.C. HH. S.R.L. (societate înfiinţată în anul 2010). S.C. II. S.R.L. nu a fost identificată cu bilanţuri contabile depuse pentru anii 2007, 2008 şi 2009 (site MFP), iar conform aceluiaşi site al MFP, S.C. HH. S.R.L. a avut un profit de 0 RON şi 241.085 RON pierderi.

Curtea de Apel Oradea, cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă a inculpatului D., a concluzionat că susţinerile acestuia făcute în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, în şedinţa din 21.03.2014, referitoare la sumele de bani obţinute din activităţile pe care le-a desfăşurat, nu au corespondent în declaraţiile sale de avere. În plus, niciunul din cei trei fii ai inculpatului D. nu are un loc de muncă şi nu realizează venituri, fiind imposibil de crezut că cei patru au reuşit să agonisească venituri care să le permită achiziţionarea de apartamente sau autoturisme de lux la preţuri exorbitante.

Faptul că inculpaţii D. şi D. au evitat să facă plata contravalorii unor imobile prin intermediul băncilor sau autentificări notariale rezultă şi din declaraţiile martorilor JJ. şi KK., care au arătat că cel dintâi a insistat pentru folosirea unui formular propriu de promisune bilaterală, a evitat autentificarea promisiunii la un notar, iar la data de 13.08.2013, a înmânat suma de 5.000 euro pentru fiecare apartament (în total 10.000 euro), reprezentând o garanţie că va cumpăra cele două apartamente.

Instanţa de fond a arătat că apărările inculpaţilor C., A. şi B. sunt fără suport probator în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani. Deşi aceştia au susţinut că achiziţiile bunurilor reţinute ca făcând obiectul infracţiunii de spălare de bani s-au făcut din surse proprii, pe tot parcursul urmăririi penale li s-a solicitat să indice probele care demonstrează acest lucru, fără însă ca aceştia să depună vreo probă în acest sens.

În concluzie, a reţinut că, în urma unui mecanism infracţional premeditat de inculpaţii A. şi D., un număr de 5 inculpaţi au beneficiat de foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 1.450.000 euro, adică de 15 ori mai mari decât suma pe care au primit-o, de la inculpatul C., adevăraţii proprietari ai terenurilor care au făcut obiectul Legii nr. 10/2001. Această anomalie a fost posibilă urmare a lăcomiei unui funcţionar care, deşi avea rang de demnitar, s-a dedat la un act de corupţie în complicitate cu persoane care, fără a avea vreo legătură cu Legea nr. 10/2001, au beneficiat de pe urma ei, sfidându-i astfel pe cei care aşteaptau ani de zile încasarea despăgubirilor.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul B., audiat în şedinţa publică din 27 noiembrie 2014 a arătat că solicită ca judecarea cauzei să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor existente, cu menţiunea că recunoaşte în totalitate faptele de complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani, aşa cum au fost descrise în rechizitoriu şi reţinute în sarcina sa.

Inculpatul A. a arătat că recunoaşte în totalitate faptele de trafic de influenţă şi spălare de bani, aşa cum sunt descrise în rechizitoriu.

În şedinţa publică din 14 ianuarie 2015 a fost admisă cererea inculpaţilor A. şi B. de aplicare a procedurii recunoaşterii învinuirii, prevăzută de art. 375 alin. (1) din C. proc. pen. şi s-a respins cererea de disjungere a cauzei.

Inculpaţii C. şi D., în şedinţa din 14 ianuarie 2015, au contestat toate probele din cursul urmăririi penale, solicitând a fi readministrate.

Din denunţul lui A. rezultă că, spre sfârşitul anului 2012, în cadrul unei discuţii pe care a avut-o cu D., acesta l-a întrebat dacă îl cunoaşte pe un anume C. din Satu Mare, deoarece căuta să vândă drepturile la despăgubiri pe care urma să le plătească A.N.R.P., context în care, comunicându-i că îl cunoaşte pe acesta, inculpatul l-a rugat să-l pună în legătură cu C., spunându-i, totodată, că are client pentru cumpărarea drepturilor la despăgubiri menţionate. C. a venit în Bucureşti, iar inculpatul A. s-a întâlnit cu D. la sediul A.N.R.P., cu această ocazie cel din urmă propunându-i lui Mureşan să vândă creanţa cu o anumită sumă de bani, dar acesta refuzând.

În cursul lunii martie 2013, la solicitarea lui D., C. a venit în Bucureşti şi s-a întâlnit cu cel dintâi şi fiul acestuia, Alexandru, la Restaurantul W., la acea întâlnire participând şu inculpatul B., fără ca A. să fie prezent.

Ulterior, D. i-a comunicat că i-a transmis lui C. că, prin poziţia pe care o deţine în A.N.R.P., l-ar putea încurca în demersul său de a obţine suma executată şi că, pentru a nu-i face probleme, i-a pretins 1.000.000 euro din totalul sumei, aspecte confirmate ulterior în cadrul discuţiilor avute cu B., C. şi LL..

Cu câteva zile înainte să încaseze banii, inculpatul C. şi soţia sa s-au cazat la Y. din Bucureşti, în data de 11.05.2013 au luat masa de prânz cu soţii Mureşan şi tatăl lui A., la acea masă, fiind invitat şi LL., care, cu acea ocazie, a convenit cu C. detaliile unde avea să primească banii, suma de 1.000.000 euro, inclusiv locul unde se vor da banii şi intervalul orar.

La data de 13 mai 2013, având în vedere că era vorba de o sumă foarte mare de bani, C. l-a întrebat pe A. dacă cunoaşte pe cineva la o bancă care să-i explice procedura prin care poate să retragă întreaga sumă în numerar, în aceste condiţii, cel din urmă luând legătura cu EE., avocatul său şi ulterior, prin intermediului acestuia cu cineva de la Z. Sucursala Dorobanţi în vederea stabilirii modalităţii de scoatere a sumei de aproximativ 5.000.000 RON.

În denunţ s-a mai arătat că, de la biroul avocatului au plecat toţi, Mureşan cu soţia, A. şi avocatul EE., spre sediul băncii, unde au intrat C. cu soţia şi avocatul EE.. Aceştia au ieşit din bancă cu banii împărţiţi în două genţi, într-una aflându-se echivalentul a 1.000.000 euro în RON, iar în cealaltă, suma rămasă. C. a intrat cu geanta care conţinea suma de 1.000.000 euro în maşina lui A., comunicându-i că trebuie să meargă la AA. în parcare, pentru a da banii lui LL.. EE. urma să o aducă pe G. cu maşina sa până la AA..

În parcarea exterioară a mall-lui, unde aşteptau inculpatul LL. şi prietena sa într-o maşină, C. a luat geanta în care se afla suma de bani şi a pus-o pe bancheta din spate a maşinii lui LL., după care au plecat împreună în cealaltă parcare exterioară AA., de unde au luat-o pe soţia lui Mureşan.

Inculpatul C. a declarat că, în urma obţinerii unei sentinţe judecătoreşti în care A.N.R.P. trebuia să-i plătească suma de 5.213.222 euro, a început demersurile legale de punere în executare a sentinţei civile şi, în timpul acestei proceduri, a fost contactat de mai multe ori de B. şi A., care i-au spus că pot să-l ajute sau să-l încurce în obţinerea banilor. Iniţial a refuzat, urmare a acestui refuz aflând de la Dragoş că dosarul va fi trimis la Satu Mare, afirmaţii confirmate de faptul că a primit zece solicitări din partea mai multor instituţii pentru diferite lămuriri care, în opinia sa, erau nejustificate.

După acest moment, l-au chemat la Bucureşti de multe ori pentru discuţii legate de cesiunea dreptului litigios, arătând că o să obţină despăgubirile decât dacă plăteşte suma de 1.000.000 euro, i-au prezentat mai multe persoane care îşi arogau funcţii înalte, cu ocazia uneia din întâlnirile cu avocaţii din Bucureşti, numitul B. venind însoţit de o persoană care afirma că este jurist şi doreşte să participe la discuţii. A mai arătat că inculpaţii Dragoş şi Bran i-au cerut suma de 1.000.000 euro, câte 500.000 de fiecare, afirmând că, în caz contrar, îi vor bloca banii sau familia sa avea de suferit. A precizat explicit că persoana care l-a însoţit pe Dragoş la întâlnirea cu avocaţii şi cu Q. a recunoscut-o din fotografie ca fiind una şi aceeaşi cu D..

Modalitatea în care a dat banii a fost următoarea: B. a primit 2.200.000 RON - suma de 770.000 RON RON prin bancă, iar diferenţa la localul MM.; a făcut un act de împrumut de 1.500.000 RON RON, spunându-i că are de făcut plăţi la Bucureşti, fără a-i spune la cine anume şi, în aceeaşi zi, a virat banii tatălui inculpatului Bran, aceiaşi sumă de bani ca şi în cazul numitului B..

În declaraţia dată în primă instanţă, la ultimul termen de judecată, inculpatul C. a arătat că nu-şi mai menţine declaraţia din 11 decembrie 2013 dată la DNA, întrucât avocatul NN. i-a sugerat să spună ce i se cere de procuror.

Inculpatul D. a negat că a participat la o întâlnire unde, însoţit de fiul său, să fie prezent şi C., nu şi-a amintit ca inculpatul Bran să-i fi cerut să-l primească în audienţă pe C. şi nici ca acesta să-i fi cerut sfaturi în legătură cu dosarul de despăgubire.

Audiat în instanţă la data de 2 martie 2017, inculpatul D. a arătat că nu a încălcat atribuţiile sale de serviciu, nu a primit sume de bani, demersul inculpatului Mureşan era legal; inculpatul a mai precizat că activitatea A.N.R.P era suspendată şi nu a avut vreo discuţie referitoare la vreun dosar de la A.N.R.P.

Inculpatul D., în declaraţia de învinuit, a arătat că a avut o relaţie de prietenie cu A., că pe C. nu-l cunoaşte şi nu a fost împreună cu acesta la niciun cabinet de avocatură sau în parcarea vreunui mall. A afirmat că nu cunoaşte avocaţi cu numele P. şi Q., nu a fost în cabinetul acestora singur sau cu alte persoane, nu îl cunoaşte pe B..

Instanţa de fond a reţinut că declaraţiile inculpaţilor C., D., D. sunt contrazise de probele administrate, subliniind, în acest sens, că în declaraţia în faţa instanţei, martorul OO. şi-a menţinut declaraţia dată la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiindu-i prezentat transcrirea unei discuţii telefonice pe care a avut-o cu numitul PP., ocazie cu care i-a relatat ce a auzit în club, şi anume că inculpatul C. a încasat o sumă de aproximativ 5 milioane euro şi că ar fi împărţit din aceşti bani şi inculpaţilor Bran şi Dragoş.

Martorul FF. nu şi-a mai menţinut declaraţia dată la Direcţia Naţională Anticorupţie, deoarece "a declarat ce i s-a spus de către inculpaţii A., B. şi procurorul QQ.", afirmând că are calitatea de inculpat într-un dosar în care rechizitoriul a fost întocmit de D.N.A. pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

Martora P., audiată în şedinţa publică din 12 noiembrie 2015, a arătat că a încheiat un contract de asistenţă juridică cu inculpatul C. şi soţia acestuia, care i-au solicitat să pună în executare o sumă mare de bani, observând că hotărârea era definitivă şi irevocabilă şi trebuia învestită cu formula executorie, acest lucru urmând a se efectua de executorul judecătoresc. A menţionat că inculpatul Mureşan a venit la birou însoţit de două persoane - spunând că sunt un prieten, respectiv şofer - recunoscând din planşă foto o persoană slabă, bărbat, cu părul blond, şaten pe care l-a identificat ca fiind prietenul inculpatului C. şi despre care i s-a spus că este fiul sau nepotul preşedintelui/vicepreşedintelui A.N.R.P.

Martora i-a identificat pe A. şi B. în planşa foto ca fiind cei care au venit la birou, dar nu au urcat la etajul I, fiul lui D. nesemănând cu persoana din planşa foto.

Martorul Q. a declarat, în şedinţa din 12 noiembrie 2015, că, în primăvara acelui an, a mai avut o întâlnire cu inculpatul C., cu privire la apariţia Legii nr. 165, care prevedea o altă modalitate de plată a sumelor primite de la ANRP, preucm şi cu privire la problema impozitării acestei sume. Au fost 4 sau 5 întâlniri cu inculpatul C. şi soţia acestuia, la prima venind însoţit de doi prieteni şi având loc o discuţie scurtă, urmare a cererii de a nu participa alte persoane.

În faza de urmărire penală, martorul a recunoscut din planşe foto o singură persoană, ulterior aflând că se numeşte D., ca fiind persoana pe care a scos-o din birou. Nu a putut preciza dacă persoana din sala de şedinţă, D., este cel care l-a însoţit pe inculpat la biroul său.

Curtea a considerat relevante procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul D. cu A., autorizate în baza mandatului nr. x din 04.10.2012 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor lui D., de prelungire a mandatului nr. x din 04 iulie 2012 eliberat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi procesele-verbale de redare convorbiri interceptate, în baza autorizaţiilor şi încheierilor emise de Tribunalul Satu Mare, procesele-verbale de redare convorbiri interceptate, procesele-verbale din 02.10.2013 întocmite de secţia de combatere a corupţiei din cadrul DNA, adresă şi proces-verbal de redare înregistrare ambientală.

Curtea a considerat important în dovedirea vinovăţiei inculpaţilor C., D. şi D. procesul-verbal încheiat încheiat într-un singur exemplar de ofiţerul de poliţie judiciară din cadrul Ministerul Afacerilor Interne-Serviciului Judeţean Anticorupţie Satu Mare nr. x din 24.10.2013, din 23 octombrie 2013, în în care s-a procedat la redarea în formă scrisă a conţinutului dialogului ambiental înregistrat în baza Autorizaţiei nr. 23, emisă data de 19.09.2013, de către Curtea de Apel Oradea, dialog ce a avut loc în ziua de 02.10.2013, între orele 12:40 - 13:24, între A. şi mai multe persoane: P. 1., P. 2. şi P. 3. în municipiul Bucureşti, aflat pe suportul optic tip CD-R arca Verbatim, cu seria constructivă x, inscripţionat "ORIGINAL Th1.cf. art. 913 C. proc. pen. (probă digitală), rezultatul fiind următorul:

A. . - Vin şi eu cu maşina mea? Ne vedem direct acolo?

P. 1. - Nu! Mergem cu toţii! Mergem cu ... (neinteligibil).

In continuare, interlocutorii se deplasează fără a purta discuţii de interes operativ, după care, de la orele 12:43:37 dialogul continuă după cum urmează:

P 2. - Şi acolo cum au venit? Două maşini?

A. - Nu, una ... (neinteligibil)... maşină.

2. - Ei aşteptau acolo, sau au venit după tine?

A. - Fiul său!

P2. - Păi el n-a venit atunci?

A. - Nu! Fiu-său numai.

P2. - ... (neinteligibil)... GG. ăla.

A. - Ori GG., ori... Da' GG. din câte ţin minte.

P2. - Ce numere?

A. - Ori de Vâlcea, ori de Teleorman. Da' de Teleorman... (neinteligibil).

P2- Cine a dat banii până la urmă?

A. - Cineva, nu eu, o să declar ... (neinteligibil)... o să fiu lăsat să-mi dau declaraţia.

P2. - Da, da' noi o să trebuiască să scriem ceva în procesul ăla verbal. CE ne indicaţi? Trebuie să scriem ceva! Ne indicaţi locul unde.. .ce ?

A. - Vă indic acolo!

P. 1. - Nu este o declaraţie. Acuma este o simplă discuţie.

A. - Cineva îi pune o geantă neagră în spatele maşinii!

In continuare, interlocutorii se deplasează fără a purta discuţii de interes operativ după care, de la orele 12:46:50 dialogul continuă după cum urmează:

P. 1. - V-a explicat domnul. Mergem, vedem, ne explicaţi.

A. - Vă arăt atâta, locul! Aici a fost.

P. 2. - O să trebuiască să-mi notez.

A. - Să mai şi scriu?

P2. - Nu, nu, nu, scriem noi tura asta. O să trebuiască să facem un proces-verbal, să consemnăm!

P. 1. - Fiind o simplă discuţie, chiar nu contează dacă spuneţi ceva sau.

A. - Vă arăt locul unde o fost maşinile, apoi de acolo încolo, dacă...sunt camere.

P1. - Şi ăsta n-a venit atunci? Sau era prin zonă?

A. - Fiu' său!

P1. - D. n-a fost? -

A.-Fiu' său!

P1- - E suficient dacă-i fiu' său, nu? Da' el a confirmat primirea banilor? Să nu zică apoi:

"Bă stai că..." Că până la urmă unul ahtiat după.

A. - "I-o luat fiu meu şi s-o dus la gagici cu ei!"

P2. - Să-i spui domnului procuror cu ce maşină aţi venit, ca să ştim ce căutăm pe cameră.

A.- Da, vă zic, cu a mea, un Mercedes negru cu numere de Satu Mare...58 BRN

P2 -Şi el era cu... GG. sau.

A.- Jetta, RR . . . . . . . . . .fila x. P2- Da' GG..

A.- Da, GG. dacă-1 ţin bine minte, GG. îi... Sau puneţi în ranteză SS.. Da' nu, GG. îi! Se vede acolo.

P2. - Teleorman sau Vâlcea, nu?

A. - Da!

P 2. - Culoare?

A.- Gri închis, gri şobolan.. .gri cenuşiu... Gri!

P1. - Şi întâlnirea asta cam cât a durat, aşa?

A. - Două minute.

P2. - O! Deci trebuie căutată cu atenţie!

A. - Am dat intervalul, între treişpe treizeci - şaişpe, că nu mai ţin bine minte [ra. Am dat aşa, ca să fie!

P 2. - Da' avem ce să vedem pe camere?

A.- Se văd două...se văd două maşini. Cum se dă cineva jos dintr-o maşină, închide maşina respectivă şi pune o geantă mare neagră.

P2. - Aha! Discuţii prea multe nu s-au făcut, înţeleg!

A. - Discuţii nu.. .(neinteligibil)... acolo. O să fie declaraţia de săptămâna viitoare...(neinteligibil)... cine a fost acolo.

În continuare, interlocutorii se deplasează fără a purta discuţii de interes operativ, după care la orele 12:53:41 dialogul continuă după cum urmează:

P1- V-aţi auzit pe telefon înainte? Vă aşteptau acolo cu mult timp? Că două minute într-o înregistrare de 24 de ore.

A. - Da' nu... V-am dat intervalul de ore! V-am dat între treişpe, treişpe treizeci şi şaişpe! V-am dat intervalul de ore! N-are rost să căutaţi o zi întreagă.

P1.- Vă aşteptau cu mult timp acolo?

P1. - Spate în spate?

A. - Spate în spate cum ar fi. Da' nu chiar spate în spate aşa. Vreau să zic, el era şa, io eram cam aşa.

A. - Da! . P2. - Bun!

A.-Deci, el probabil o fi ieşit aşa cumva, deci tot o trecut pe lângă camera.

P2. - Că era cu faţa încolo.

A. - Da! Deci aşa o fi ieşit. Io la fel am ieşit, tot pe acolo.

P2. - Ai ieşit după el?

A. - Io am plecat înainte şi am luat-o în dreapta şi el a luat-o în stânga. Da, eu am luat-o în dreapta şi el în stânga!

P.2. - Da' ăsta... C., se cunoştea cu fiu' său?

A. - Nu se cunoştea.

P2. - A... legătura a fost prin tine!

A. - Da! Ala ştia că C. urma să ieie banii, şi îi lua perfect legal... lua perfect legal şi m-o pus să-l chem la Bucureşti! Şi l-o ameninţat ăla că dacă nu-i dă milionul îl face şi.

P2.-Aha!

A. - ... (neinteligibil)... din Bucureşti, şi afară în Satu Mare o să aibă probleme.

P2 - Cine l-a ameninţat?

A. - DUMITRU! Şi ăsta, de frică io dat banii!

P3 - Deci, cât i-a cerut, un milion?

A. - Da! Şi ăsta de frică i-o dat banii. Şi ăla s-o lăudat că-i cu procurorii, cu DIICOT-ul, cu TT., cu amanta lui TT., amantul lui TT., cu toată lumea... Şi ăsta de frică, că n-o ştiut ce să facă...(neinteligibil)...procurori de-ai lui şi i-o dat banii! Simplu ca bună ziua!

P2- Da' ăsta, C., ţi-a zis cât e în prima tranşă, cât erau atunci?

A.-Da' nu, da' toţi banii odată io primit, nu în tranşe!

P2. - A, toţi odată! .

A. - Toţi odată i-o primit. I-o primit perfect legal, ca alţii sute. .

P 2. - Şi câţi au fost?

A. - Cinci milioane şi ceva! Da' ca alţii sute de oameni care au primit banii în aceeaşi zi.

P2 - Păi nu, venim după aia cu adresă.

P3. - O camera ar fi acolo pe colţ.

A. - Păi el când o trecut cu maşina... n-are cum să nu-1 prindă. Şi şi pe mine.

P2. - ... (neinteligibil)... supravegheată toată asta. Ar trebui să fie până la intrare... cea acoperită. Vedem, o să le facem cerere oficială, să ne dea ziua aia, intervalul pe care l-aţi menţionat acolo.

A. - Treişpe mai, da. Zi cu ghinion!

P1. - Aţi menţionat-o atunci? Ok!

A. - Deci el o mers aşa, eu am mers aşa şi cam de odată am ieşit. Eu am luat-o în eapta, el în stânga. Trebuie să fie aici undeva!

P 2. - Vedem, or avea şi-n astea, cine ştie.

A. - Dacă nu se găsesc îs degeaba toate, vă zic io! Is degeaba toate!

In continuare, interlocutorii nu poartă discuţii de interes operativ, după care, de la orele13:07:35 dialogul continuă în parcarea Complexului AA. după cum urmează:

A. - Şi ăsta de frică i-o dat, că nu o avut ce face! Că i-o fost frică. I-o fost frică să facă şi plângere că o primit tot felul de ameninţări... Şi până la urmă, pus în faţa faptului împlinit, a recunoaşte! Şi io recunosc!

În continuare, interlocutorii nu poartă discuţii de interes operativ, după care, de la orele 13:08:4O dialogul continuă în parcarea Complexului AA. după cum urmează:

A. - Ăştia aşa o făcut, o ameninţat, l-o chemat la...C . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .pe C. la Bucureşti pentru că o văzut pe listele alea cine urmează să ieie banii. M-o întrebat dacă-l cunosc şi ... Cum mă cunoaşte tot oraşul, am zis " Da domnule, îl cunosc, chiar mi-e prieten!" "Cheamă-l!" L-am chemat la Bucureşti, n-am ştiut despre ce-i vorba... Acolo, o zis că dacă nu-i dă un milion de euro când ia banii, o să aibă aşa mari probleme, îi pune tot felul de piedici.

P2. - Da' el luase deja banii atunci?

A. - Urma să-i ieie. Că el vede în listă.

P2. - Aia cinci milioane!

A. - Că el vede în listă ce oameni urmează să ieie bani, din toată ţara.

P2. - Aha!

A. - Şi tot îl trimitea pe fiul său la Ploieşti, la una de opt miliarde şi ceva... opt sute şi ceva de mii de RON... să meargă să cumpere... Dosarul îl bloca cumva şi după aia îl trimitea pe...(neinteligibil)... şi după aia debloca anii. Tot felul de tertipuri din astea. Şi i-o zis că:" Nu cumva să faci vreo măgărie că urmează să-ţi iei banii, că io-s amantul lui TT., toţi procurorii îs ai mei, îs cu UU. în bloc şi dacă încerci să-mi faci ceva să şi nu-mi dai banii...îţi fac io înaintea ta!" Şi ăsta de frică i-o dat banii! I-o dat bani ce s-o luat perfect legal, cum o luat alţi sute de oameni în ziua respectivă bani. Şi cum o luat şi acum o lună bani, acum două luni bani, alţi oameni şi acum cinci luni.

P1. - Şi atunci, dacă ştia că totul e legal, de ce a trebuit să dea suma asta?

A. - Că i-o fost frică, că l-o ameninţat ăsta. Că cu familia, că cu copiii... Ăla-i căsătorit...cu familie, cu doi copii şi i-o fost frică. Şi o zis:

"Asta este! Din cinci dau unu' de frică, da' ce să fac? Decât să mă omoare sau nu ştiu ce să mi se întâmple..."

P1. - Totuşi e pe pierdere. Dai un milion.

A. - Poate îi recuperează după aceea.

In continuare, interlocutorii se deplasează fără a purta discuţii de interes operativ, după care de la orele 13:13:10 dialogul continuă după cum urmează:

P1- După ce s-au dat banii ăştia, s-a... v-a liniştit cu ameninţările?

A. - Păi s-o liniştit, adică... După ce o pornit aia la Satu Mare, tam-tam colo...(neinteligibil)... să vorbească.

P1. - S-au mai întâlnit... (neinteligibil).

A. - ... (neinteligibil).. .C . . . . . . . . . .(neinteligibil).. .e terminat pe viaţă.

P 1. - Şi a confirmat într-un fel că a intrat în posesia lor?

A. - Confirmarea îi...îs io, că îo ştiu cum a intrat în posesia lor. Dacă i-am dat la fiul său în mână!

În continuare, interlocutorii se deplasează fără a purta discuţii de interes operativ, după care de la orele 13:18:45 dialogul continuă după cum urmează:

P2 - Şi acolo unde v-ati mai întâlnit, sânt şanse să obţinem ceva?

A. - Mă ocup io să văd asta! Dacă există filmare acolo... la o locaţie!

P1 - Tot pe aici a fost?

A. - în Bucureşti! Dacă au filmările, că-1 ştiu pe patron, mi le dă.

In continuare, interlocutorii se deplasează fără a purta discuţii de interes operativ, după care în scurt timp dialogul se încheie.

Potrivit procesului-verbal din 02 octombrie 2013, încheiat de Direcţia Naţională Anticorupţie, în prezenţa martorilor asistenţi VV. şi WW., pentru verificarea susţinerilor numitului A., s-au deplasat împreună cu acesta la Complexul AA., situat în Bucureşti str. x sector 6, unde inculpatul A. a indicat organelor de poliţie porţiunea situată lângă un scuar ca fiind locul unde, la data de 13.05.2013, în intervalul orar 13:30-16:00, a găsit autoturismul în care se aflau LL., ce ocupa scaunul dreapta faţă, şi o persoană de sex feminin aflată la volan. De asemenea, inculpatul A. a declarat că a parcat autoturismul XX. cu nr. de înmatriculare x, în spatele autoturismului susmenţionat, ambele autovehicule rămânând în poziţie 2 minute.

Din declaraţia martorului YY. a rezultat că, în cursul verii anului 2013, a fost contactat telefonic de către C., care l-a rugat să îl sprijine în sensul de a-i indica modalitatea în care ar putea face cesiunea unei societăţi comerciale în favoarea sa, pentru a cumpăra ulterior în numele acestei societăţi un hotel. Inculpatul i-a explicat că voia să cumpere o societate cu care să participe la licitaţia unui hotel din mun. Satu Mare. Martorul a mai avut o discuţie şi a făcut preluarea actelor în momentul în care noua firmă S.C. H. S.R.L Satu Mare a solicitat deschiderea unui punct de lucru în mun. Satu Mare, P-ţa Libertăţii, nr. 5, în acel moment, constatând că asociat şi administrator al firmei este I., tatăl inculpatului C.. Martorul cunoaşte că J. este în administrarea inculpatului C., şi nu a tatălui său.

În cursul urmăririi penale s-a solicitat Oficiului Registrului Comerţului să comunice dacă, în cursul anului 2013, au fost efectuate menţiuni, rezultând menţiunea nr. 19480 din 29 iulie 2013 - înscriere asociat nou ZZ., cumnata inculpatului C., cu aport capital de 10 RON. Aşa cum rezultă din documentaţia firmei S.C. H. S.R.L, asociaţi sunt I. şi ZZ., cu un capital social de 220 RON, din care I. are 21 parţi sociale de 210 RON, iar ZZ. are o parte socială de 10 RON, valoarea unei părţi sociale fiind de 10 RON.

Instanţa a reţinut că S.C. H. S.R.L nu este altceva decât o societate interpusă de inculpatul C., pe numele cumnatei şi a tatălui său (persoană semianalfabetă), în vederea ascunderii adevaratei origini a banilor obţinuţi de la A.N.R.P pentru a fi introduşi în circuitul civil pe numele altor persoane şi pentru a se sustrage investigaţiei penale şi confiscării în folosul statului, rămânând în proprietatea de fapt a bunurilor obţinute prin infracţiuni.

Starea de fapt descrisă mai sus a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare; declaraţiile inculpaţilor C., A., B., D.; declaraţiile martorilor FF., OO., AAA., N.; YY., K., EE., BBB., KK., JJ.; procese-verbale de confruntare, raportul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării banilor; procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice, înscrisuri obţinute de la A.N.R.P, Tribunalul Satu Mare, Judecătoria Sectorului 1 şi 2 Bucureşti, BEJA "Dumitrache şi Dumitrache", raport de constatare tehnico - ştiinţifică.

Curtea de Apel a reţinut că, de la data comiterii infracţiunilor şi până la data pronunţării sentinţei, a intervenit o lege penală nouă, condiţii în care se impune a se analiza legea penală mai favorabilă.

Astfel, referitor la modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile, a avut în vedere decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în M. Of. nr. 372 din 20.05.2014), potrivit căreia dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din lege succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, în considerentele deciziei reţinându-se că, în caz de tranziţie, judecătorul este ţinut de aplicarea legii penale mai favorabile în ansamblu.

Prin compararea legilor penale succesive, Curtea a constatat că nu există diferenţe între cele două legi în ceea ce priveşte condiţiile de incriminare şi cele de tragere la răspundere penală, ci doar în ceea ce priveşte condiţiile de sancţionare. Chiar dacă, în cazul unora dintre infracţiunile deduse judecăţii, sub aspect sancţionator legea penală mai favorabilă este legea nouă (infracţiunile de trafic de influenţă şi cea de luare de mită având un maxim special mai mic), legea penală veche este mai favorabilă în raport cu regimul sancţionator al concursului de infracţiuni, dar şi sub aspectul posibilităţilor de individualizare a modalităţii de executare a pedepselor.

În raport de starea de fapt mai sus expusă, Curtea a constatat că, în drept, fapta inculpatului A. de a pretinde în toamna anului 2012 de la inculpatul C. şi a primi de la acesta suma de 100.000 euro şi suma de 775.000 RON (echivalentul a 176.000 euro) în data de 14.05.2013, prin transfer bancar, pentru a-şi exercita influenţa asupra inculpatului D., vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi membru în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru a-l determina pe acesta să-şi încalce atribuţiile de serviciu pe care le avea în legătură cu dosarul de despăgubire nr. 50785/CC, pe care inculpatul C. în avea pe rolul CCSD, este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (art. 291 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.).

Elementul material al laturii obiective constă în pretinderea şi primirea de către inculpatul A. a sumei de 276.000 euro de la inculpatul C. pentru a-şi exercita influenţa reală asupra inculpatului D., pentru a-l determina pe acesta să-şi încalce atribuţiile de serviciu pe care le avea în legătură cu dosarul de despăgubire nr. 50785/CC Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei (ex re).

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a comis fapta cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. (intenţie directă), calificată prin scopul special de a interveni pe lângă un funcţionar public pentru a-l determina să facă un act de intră în atribuţiile sale de serviciu.

Fapta inculpatului A. de a cumpăra din suma de 276.000 euro primită de la inculpatul C., pe numele soţiei sale, numita E., un autoturism de lux marca x, în valoare de 45.000, cunoscând că această sumă provine din comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, este tipică şi întruneşte atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Pentru existenţa infracţiunii de spălare a banilor, din punctul de vedere al laturii obiective, se cer a fi îndeplinite două condiţii, şi anume să existe o activitate de schimbare sau transfer de valori, cunoscând că acestea provin din săvâşirea unei infracţiuni şi provenienţa banilor să fie rezultatul comiterii unei infracţiuni (decizia penală nr. 1386 din 11 martie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală); totodată, potrivit deciziei nr. 16/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestuni de drept în materie penală (publicată în M. Of. nr. 654 din 25 august 2016), subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate şi subiectul activ al infracţiunii de care provin bunurile.

S-a arătat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă în cumpărarea de către inculpatul A. pe numele soţiei sale, E., a autoturismul marca CCC., cu suma de 45.000 euro, provenită din comiterea de către inculpat a infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv înlocuirea produsului infracţiunii cu un lucru deţinut legal de o altă persoană, în scopul disimulării originii ilicite a acestei sume. Urmarea imediată constă în starea de pericol atât pentru relaţiile sociale prin care statul apără circuitul legal (financiar, bancar, economic, comercial şi civil), cât şi pentru înfăptuirea justiţiei, spălarea banilor determinând trecerea bunului ce provine dintr-o infracţiune de corupţie în altă sferă patrimonială, pentru a se crea o aparenţă de legalitate.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen. (intenţie directă) calificată prin scop, inculpatul urmărind să ascundă originea ilicită a banilor.

Curtea a reţinut că faptele deduse judecăţii în prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2731 din 25 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2014 la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În raport de cele mai sus arătate, ţinând seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. 1969, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile comise, reduse cu o treime ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de gradul de pericol social al faptelor comise, de persoana inculpatului, care a colaborat cu autorităţile formulând un denunţ şi participând la reconstituire, indicând locul şi modul cum au fost daţi ca mită suma de 1.000.000 euro inculpatului D., prin intermediul fiului său D., Curtea a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă şi 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen. a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului A. prin sentinţa penală nr. 2731 din 25 noiembrie 2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală şi, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. 1969, a dispus contopirea pedepselor în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 închisoare.

În raport de persoana inculpatului, precum şi de atitudinea procesuală a acestuia, de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 861 C. pen. din 1969, şi a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni, termen care, potrivit art. 865 alin. (2) C. pen. 1969 se va calcula de la data de 18 martie 2015, data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 2731 din 25 noiembrie 2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., Curtea a constatat că, în drept, fapta acestuia de a primi de la inculpatul C. suma de 730.000 RON (165.000 euro) prin transfer bancar, după ce, cu intenţie, l-a ajutat pe inculpatul A. la comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, este tipică, întrunind atât sub aspectul obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. 1969 cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. (art. 48 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen.).

Elementul material al laturii obiective constă în primirea sumei de 730.000 RON (165.000 euro) prin transfer bancar de la inculpatul C. ca urmare a activităţii de înlesnire şi ajutor dată inculpatului A., pentru ca acesta să-şi exercite influenţa reală asupra inculpatului D., pentru a-l determina să-şi încalce atribuţiile de serviciu pe care le avea în legătură cu dosarul de despăgubire nr. 50785/CC, inculpatul B. însoţindu-i pe A. şi C. aproape la toate întâlnirile şi discuţiile avute cu inculpatul D., la unele dintre acestea pe post de şofer, la actele ca participant activ. Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei (ex re).

Sub aspectul laturii subiective, a apreciat că inculpatul a comis fapta cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. (intenţie directă), calificată prin scopul special de a înlesni şi a-l ajuta pe inculpatul A. să intervină pe lângă un funcţionar public pentru a-l determina să facă un act de intră în atribuţiile sale de serviciu.

Cu privire la fapta inculpatului B. care, din suma de 165.000 euro primită de la inculpatul C. a cumpărat în cursul lunii iunie 2013 pe numele numele soacrei sale, numita F., două autoturisme de lux marca x şi x cu suma de 65.400 euro, cunoscând că această sumă provine din comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, în scopul ascunderii originii ilicite a banilor este tipică, a apreciat că aceasta întruneşte atât sub aspect obiectiv cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 565/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

A apreciat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă în cumpărarea de către inculpatul B. pe numele soacrei sale, F., a două autoturisme de lux, marca DD. şi DD., cu suma de 65.400 euro, provenită din comiterea de către inculpat a infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, respectiv înlocuirea produsului infracţiunii cu un lucruri deţinute legal de o altă persoană, în scopul disimulării originii ilicite a acestei sume. Urmarea imediată constă în starea de pericol atât pentru relaţiile sociale prin care statul apără circuitul legal (financiar, bancar, economic, comercial şi civil) cât şi pentru înfăptuirea justiţiei, spălarea banilor determinând trecerea bunului ce provine dintr-o infracţiune de corpuţie în altă sferă patrimonială, pentru a se crea o aparenţă de legalitate.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen. (intenţie directă), calificată prin scop, inculpatul urmărind să ascundă originea ilicită a banilor.

Ţinând seama de cele mai sus arătate, precum şi de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. 1969, de limitele de pedeapsă astfel cum au fost reduse ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de gradul concret de pericol social al faptelor comise, de persoana inculpatului, care nu are antecedente penale şi a colaborat cu autorităţile judiciare încă din cursul urmăririi penale, Curtea a dispus condamnarea inculpatului B. la pedepse de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă şi 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. 1969 a dispus contopirea celor două pedepse în pedeapsa cea mai grea, inculpatul B. trebuind să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

În raport de persoana inculpatului B., care nu are antecedente penale şi a colaborat cu organele de urmărire penală şi ţinând seama de posibilităţile sale de îndreptare, constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 81 C. pen. 1969, Curtea a apreciat că nu este absolut necesară executarea pedepsei de către inculpat, aplicarea pedepsei fiind suficientă şi, chiar şi fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni. În baza art. 81 şi art. 71 alin. (5) C. pen. 1969 a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. 1969.

Referitor la inculpatul C., Curtea a constatat că fapta acestuia de a le da inculpatului A. suma de 276.000 euro şi inculpatului B. suma de 165.000 euro, ca urmare a exercitării influenţei reale a inculpatului A. asupra inculpatului D., pentru a-l determina pe acesta să-şi încalce atribuţiile de serviciu pe care le avea în legătură cu dosarul despăgubire nr. x/CC şi ca urmare a ajutorului dat de inculpatul B. în scopul arătat şi a favorizării promise este tipică, întruneşte atât sub aspect obiectiv cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzute de art. 61 din Legea nr. 78/000 cu aplicarea art. 5 C. pen. (art. 292 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.).

Elementul material al laturii obiective constă în remiterea efectivă de către inculpatul C. a sumei de 276.000 euro inculpatului A. şi a sumei de 165.000 euro inculpatului B., pentru a-l determina pe D. să-şi încalce atribuţiile de serviciu pe care le avea în legătură cu dosarul despăgubire nr. x/CC Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei (ex re).

Sub aspectul laturii subiective, instanţa a apreciat că inculpatul a comis fapta cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. (intenţie directă).

Cu privire la fapta inculpatului C. care, în data de 13 mai 2013, i-a dat inculpatului D., prin intermediul fiului acestuia, inculpatul D., echivalentul în RON a sumei de 1.000.000 euro, în scopul de a-şi încălca atribuţiile de serviciu legate de procedurile administrative pe care le avea în derulare cu A.N.R.P a apreciat că este tipică, aceasta întrunind atât sub aspect obiectiv cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. 1969 cu referire la art. 6 din Legea 78/2000 şi art. 5 C. pen. (art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.).

Elementul material al laturii obiective constă în remiterea efectivă de către inculpatul C. a echivalentului în RON a sumei de 1.000.000 euro, inculpatului D. prin intermediul inculpatului D., şi primirea acestei sume de către primul inculpat, pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu legate de procedurile administrative pe care inculpatul C. le avea în derulare cu ANRP. Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei (ex re).

Sub aspectul laturii subiective, a apreciat că inculpatul a comis fapta cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. (intenţie directă).

Cu privire la fapta inculpatului C. care, în luna mai 2013, pentru a ascunde adevărata destinaţie a sumei de bani care au făcut obiectul cumpărării de influenţă şi dare de mită, în baza aceleeaşi rezoluţii infracţionale, a întocmit în fals trei înscrisuri sub semnătură privată în care a consemnat în fals că i-a împrumutat pe numitul M. cu suma de 2.200.000 RON şi pe inculpatul B. şi pe soţia acestuia cu suma de 1.500.000 RON, a apreciat că este tipică, întrunind sub aspect obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. (art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.).

Elementul material al laturii obiective constă în atestarea la momentul întocmirii celor trei înscrisuri a unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, urmarea imediată constă în starea de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la încrederea de care se bucură înscrisurile sub semnătură privată, iar legătura de cauzalitate rezultă ex re.

Cu privire la fapta inculpatului C. care, având convingerea că a obţinut suma de 5.213.222 euro de la A.N.R.P prin cumpărare şi trafic de influenţă şi dare de mită, a cumpărat în data de 26 iulie 2013, prin intermediul S.C. H. S.R.L Satu Mare, al cărei asociat este tatăl său, o proprietate imobiliară situată în Satu Mare, Piaţa Libertăţii, nr. 5, jud. Satu Mare, compusă din construcţie Hotel S+P+E+M (J.), cu suma de 1.777.105 RON (400.000 euro), precum şi un autoturism de lux marca DDD., în valoare de 80.000 euro, a apreciat că aceasta întruneşte elementele constutitive ale infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă în cumpărarea de către inculpatul C., prin intermediul S.C. H. S.R.L. Satu Mare, al cărei asociat este tatăl său, a proprietăţii imobiliare situate în Satu Mare, Piaţa Libertăţii, nr. 5, jud. Satu Mare, cu suma de 1.777.105 RON (400.000 euro) şi a autoturismului de lux marca DDD., în valoare de 80.000 euro, din suma de 5.213.222 euro obţinută de la ANRP prin cumpărare şi trafic de influenţă şi dare de mită, respectiv înlocuirea produsului infracţiunii cu un lucruri deţinute legal, în scopul disimulării originii ilicite a acestei sume. Urmarea imediată constă în starea de pericol atât pentru relaţiile sociale prin care statul apără circuitul legal (financiar, bancar, economic, comercial şi civil) cât şi pentru înfăptuirea justiţiei, spălarea banilor determinând trecerea bunului ce provine dintr-o infracţiune de corpuţie în altă sferă patrimonială, pentru a se crea o aparenţă de legalitate.

Sub aspectul laturii subiective, a apreciat că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen. (intenţie directă), calificată prin scop, inculpatul urmărind să ascundă originea ilicită a banilor.

Inculpatul a solicitat judecarea cauzei potrivit dreptului comun şi, având în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. 1969, pericolul social concret al faptelor comise de inculpat, conduita procesuală a acestuia, respectiv atitudinea oscilantă şi invocarea de afecţiuni psihice, Curtea a dispus condamnarea inculpatului C. la pedepse de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. 1969 a dispus contopirea pedepsele aplicate inculpatului C. în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul rezultantă de 3 ani închisoare.

Ţinând seama de persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, de durata de timp în care inculpatul s-a aflat în arest preventiv şi în arest la domiciliu, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, constatând că în cauză sunt întrunite condiţiile cerute de lege şi că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate, în baza art. 861 C. pen. 1969, art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, Curtea a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. 1969.

Curtea a reţinut că fapta inculpatului D. care, în toamna anului 2013, în calitate de vicepreşedinte ANRP şi membru în CCSD, a pretins de la inculpatul C. suma de 1.000.000 euro, din totalul de 5.214.222 euro pe care acesta a încasat-o la de A.N.R.P ca urmare a executării silite, pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu legate de procedurile administrative pe care inculpatul C. le avea în derulare cu ANRP, primind în data de 13.05.2013 prin intermediul fiului său, inculpatul D. această sumă este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen. (art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen.).

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă în pretinderea de către inculpat a sumei de 1.000.000 euro şi primirea echivalentului în RON al acestei sume pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu legate de procedurile administrative pe care C. le avea în derulare cu ANRP, urmarea imediată constă în starea de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei (ex re).

Sub aspectul laturii subiective, a apreciat că inculpatul a comis fapta cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. (intenţie directă).

Cu privire la fapta inculpatului D. care, în perioada iunie- august 2013, a cumpărat pe numele celor trei fii ai săi trei autoturisme de lux, în valoare de 50.000 euro, un apartament în Bucureşti, Piaţa Unirii, pe numele inculpatului D., cu suma de 170.000 euro şi a încheiat două promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare pe numele inculpatului D. şi a martorului K., având ca obiect achiziţionarea a două apartamente în Bucureşti, Bulevardul x, în valoare de 124.000 euro fiecare, din echivalentul în RON al sumei de 1.000.000 RON primită de la C., cunoscând că acestă sumă provine din comiterea infracţiunii de luare de mită, a apreciat că este tipică, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 565/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă în cumpărarea de către inculpatul D. din echivalentul în RON a sumei de 1.000.000 euro primită de la C. ca urmare a comiterii infracţiunii de luare de mită, a trei autoturisme de lux, în valoare de 50.000 euro, pentru cei trei fii ai săi, a unui apartament în valoare de 170.000 euro pe numele fiului său, inculpatul D., precum şi încheierea a două promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare având ca obiect achiziţionarea a două apartamente în Bucureşti, Bulevardul x, în valoare de 124.000 euro fiecare, respectiv înlocuirea produsului infracţiunii cu un lucruri deţinute legal, în scopul disimulării originii ilicite a acestei sume. Urmarea imediată constă în starea de pericol atât pentru relaţiile sociale prin care statul apără circuitul legal (financiar, bancar, economic, comercial şi civil) cât şi pentru înfăptuirea justiţiei, spălarea banilor determinând trecerea bunului ce provine dintr-o infracţiune de corpuţie în altă sferă patrimonială, pentru a se crea o aparenţă de legalitate.

Sub aspectul laturii subiective, a apreciat că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen. (intenţie directă), calificată prin scop, inculpatul urmărind să ascundă originea ilicită a banilor.

Curtea a reţinut că inculpatul a solicitat judecarea cauzei potrivit dreptului comun şi, în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. 1969, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de gradul concret de pericol social al faptelor comise de inculpatul D., de atitudinea procesuală a acestuia, care a încercat să inducă în eroare organele judiciare, de calitatea avută de inculpat la data comiterii faptelor, precum şi valoarea mare a sumei pretinse cu titlu de mită, precum şi de faptul că acesta, profitând de funcţia deţinută, s-a dedat la un act josnic de corupţie, anterior ameninţându-l pe inculpatul C., Curtea a dispus condamnarea inculpatului la pedepse de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor.

Ţinând seama de faptul că inculpatul D. s-a folosit de funcţia deţinută, aceea de vicepreşedinte la A.N.R.P şi membru în C. civ..S.D pentru comiterea infracţiunii, Curtea a apreciat că, pe lângă interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. 1969, se impune şi interzicerea exercitării dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. 1969, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru comiterea infracţiunii.

Curtea a reţinut că fapta inculpatului D. care, în data de 13 mai 2013, a primit de la inculpatul C. echivalentul în RON al sumei de 1.000.000 euro pentru tatăl său, inculpatul D., cunoscând că acesta a pretins banii pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu legate de procedurile administrate pe care C. le avea în derulare cu ANRP este tipică, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen. (art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6, art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen.).

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă în contribuţia materială a inculpatului, acesta primind echivalentul în RON al sumei de 1.000.000 euro pentru tatăl său, cunoscând că acesta din urmă a pretins banii pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu legate de procedurile administrate pe care C. le avea în derulare cu A.N.R.P, urmarea imediată constă în starea de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei (ex re).

Sub aspectul laturii subiective, a apreciat că inculpatul a comis fapta cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. (intenţie directă).

Cu privire la fapta inculpatului D. care, în perioada iunie- august 2013, cunoscând că suma de 1.000.000 euro provind din comiterea infracţiunii de luare de mită, în scopul ascunderii originii ilicite a banilor, a fost de acord ca tatăl său, inculpatul D., să cumpere pe numele său un autoturism de lux, un apartament în Bucureşti, Piaţa Unirii, cu suma de 170.000 euro şi să încheie o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, având ca obiect achiziţionarea unui apartament în Bucureşti, Bulevardul x, în valoare de 124.000 euro, a apreciat că este tipică, aceasta întrunind elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 565/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă în ajutorul dat tatălui său la înlocuirea produsului infracţiunii cu lucruri deţinute legal, în scopul disimulării originii ilicite a acestei sume, inculpatul D., ştiind care este originea sumei, fiind de accord ca tatăl său să-i cumpere autoturism de lux, un apartament în Bucureşti, Piaţa Unirii, cu suma de 170.000 euro şi să încheie o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare având ca obiect achiziţionarea unui apartament în Bucureşti, Bulevardul x, în valoare de 124.000 euro. Urmarea imediată constă în starea de pericol atât pentru relaţiile sociale prin care statul apără circuitul legal (financiar, bancar, economic, comercial şi civil) cât şi pentru înfăptuirea justiţiei, spălarea banilor determinând trecerea bunului ce provine dintr-o infracţiune de corpuţie în altă sferă patrimonială, pentru a se crea o aparenţă de legalitate.

Sub aspectul laturii subiective, a apreciat că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen. (intenţie directă), calificată prin scop, inculpatul urmărind să-şi ajute tatăl să ascundă originea ilicită a banilor.

Având în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., gradul concret de pericol social al faptelor comise, inculpatul acceptând cu uşurinţă să primească pentru tatăl său echivalentul în RON al sumei de 1.000.000 euro, ştiind că aceasta a fost pretinsă cu titlu de mită, iar apoi acceptând să-l ajute să ascundă originea ilicită a acestei sume, persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, dar şi atitudinea procesuală a acestuia Curtea a dispus condamnarea inculpatului la pedepse de 2 ani închisoare, pentru comiterea complicităţii la infracţiunea de luare de mită şi 3 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de spălarea banilor.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. 1969, a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea şi a dispus ca inculpatul D. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, cu aplicarea art. 71 alin. (2), art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. 1969. Curtea a apreciat că în raport de circumstanţele concrete în care inculpatul a comis cele două infracţiuni, precum şi ţinând seama de atitudinea procesuală a inculpatului, este necesară executarea efectivă a pedepsei, în vederea realizării scopului şi funcţiilor acesteia.

Cu privire la solicitările inculpaţilor, Curtea a reţinut că inculpatul B. a solicitat condamnarea sa pentru ambele infracţiuni ce i se reţin în sarcină la pedepse orientate spre minimul special redus cu o treime, ca urmare a procedurii simplificate respectiv a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., precum şi reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c), respectiv conduita bună a acestuia după săvârşirea faptei.

Inculpatul A. a solicitat aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special, iar ca formă de executare suspendarea sub supraveghere a acesteia, în conformitate cu C. pen. 1968, luând în considerare următoarele cauze de reducere: art. 396 alin. (10), art. 19 din O.U.G. nr. 43/2000, art. 74 lit. a), b), şi) c C. pen.

Inculpatul C. a solicitat să se dispună achitarea sa în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1), lit. a) din C. proc. pen., pentru toate infracţiunile ce i se reţin în sarcină, respectiv faptele nu există.

Inculpaţii D. şi D. au solicitat să se dispună achitarea în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., cu referire la art. 17 alin. (2) şi art. 16 alin. (1), lit. a) din C. proc. pen.. În subsidiar, s-a solicitat pentru D., condamnarea sa la o pedeapsă sub minimul special al infracţiunilor, acela de 1 an 6 luni închisoare şi suspendarea executării sub supraveghere. Pentru inculpatul D. s-a solicitat să se reţină art. 74 C. pen. 1968 şi ca urmare a aplicării art. 76 C. pen. să se dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă sub minimul special al infracţiunilor cu suspendarea executării sub supraveghere.

Curtea a apreciat că aceste solicitări sunt în parte întemeiate, în ce priveşte pe inculpaţii A. şi B. care au solicitat condamnarea în procedura simplificată, însă din cauza gravităţii faptelor de luare de mită şi complicitate la luare de mită de 1.000.000 EURO, precum şi spălarea banilor - faţă de inculpaţii D. şi D. s-au dispus pedepse de 6 ani 6 luni închisoare şi 3 ani închisoare cu privare de libertate. Curtea a arătat că, dacă s-ar dispune altfel, ar însemna că organele judiciare nu acţionează cu fermitate faţă de autorii unor asemenea fapte, afectând încrederea opiniei publice în lege şi slujitorii ei.

În ceea ce priveşte măsura sechestrului asigurător şi solicitarea parchetului de a se dispune confiscarea şi confiscarea extinsă, Curtea a reţinut că, prin procesul de spălarea banilor se dă o aparenţă de legalitate unor profituri obţinute ilegal de către infractori care, fără a fi compromişi, beneficiază ulterior de bunurile obţinute. Acest proces dinamic al spălării banilor se desfăşoară în trei etape: mişcarea fondurilor obţinute în mod direct din infracţiuni; ascunderea urmelor banilor pentru a se evita orice tip de investigaţie; disponibilizarea banilor ascunzându-se din nou originea ocupaţională şi geografică a fondurilor.

Potrivit Directivei 2014/42/UE, Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a permite confiscarea, totală sau parţială, a bunurilor unei persoane condamnate urmare a săvârşirii unei infracţiuni care este susceptibilă să genereze, în mod diect sau indirect, beneficii economice, atunci când, în baza circumstanţelor cauzei, inclusiv a elementelor de fapt şi probelor disponibile, cum ar fi faptul că valoarea bunurilor este disproporţionată în raport cu venitul legal al persoanei condamnate, o instanţă consideră că bunurile în cauză au fost obţinute din acţivităţi infracţionale; noţiunea de infracţiune include, în sensul art. 5 alin. (1) din Directivă, şi corupţia activă şi pasivă.

Prin articolul 6 din Directivă, s-a statuat că, fără a aduce atingere drepturilor terţilor de bună-credinţă, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a permite confiscarea produselor sau a altor bunuri, a căror valoare corespunde produselor care, în mod direct, au fost transferate de o persoană suspectată sau învinuită către terţi sau au fost dobândite de terţi de la o persoană suspectată sau învinuită, cel puţin în cazurile în care terţii ştiau sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului sau al achiziţionării era evitarea confiscării, pe baza unor elemente de fapt şi circumstanţe concrete.

Prin Legea nr. 63/2012 (intrată în vigoare la 22 aprilie 2012) s-a introdus în C. pen. din 1969 art. 112 lit. h) şi art. 1182 privind confiscarea extinsă. Astfel, potrivit art. 1121 alin. (1) C. pen. 1969 sunt suspuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la art. 112, în cazul în care persoana este condamnată, printre altele, pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie, dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de alin. (2) al aceluiaşi articol.

Curtea a mai precizat că, potrivit deciziei nr. 78/2014 a Curţii Constituţionale, confiscarea extinsă nu este condiţionată de răspunderea penală şi presupune o legătură indisolubilă cu infracţiunea, fiind prin efectele sale o cauză de înlăturare a unei stări de pericol şi de preîntâmpinare a săvârşirii unor alte fapte penale. De asemenea, standardele CEDO permit confiscarea bunurilor de la terţi, neparticipanţi în proces (în acest sens hotărârile CEDO Salabiaku contra Franţei, Pham Hoang contra Franţei, Silikiene contra Lituaniei).

În aceste cazuri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că nu se încalcă nici articolul 6 ("Dreptul la un proces echitabil") al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi nici articolul 1 din Protocolul adiţional nr. 1/1952 la această Convenţie, subliniind următoarele principii: instanţele pot acorda valoare probatorie unei prezumţii de fapt care, în cazul îmbogăţirii ilicite, este faptul că diferenţa dintre patrimoniul real şi veniturile legale provine din comiterea altor infracţiuni generatoare de profit; inversarea sarcinii probei, care nu semnifică în aceste cazuri eludarea prezumţiei de nevinovăţie.

De asemenea, instanţa de fond a arătat că nu există vreun impediment legal pentru dispunerea confiscării din patrimoniul unor terţe persoane [sentinţa penală nr. 2330 din 09 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie].

Terţii interpuşi prin simulaţie sunt persoane din familiile acestora: Bran- soţie, F.- soacră, G.-soţie, S.C. H. S.R.L. [ asociaţi tatăl inculpatului I. şi cumnata ZZ.], K. -fiu, L. -fiu.

În speţă, din sumele de bani dobândite ca urmare a comiterii unor infracţiuni de corupţie, inculpaţii au achiziţionat bunuri pe numele unor membri de familie fără a se face dovada dobândirii licite a acestor bunuri. A nu confisca bunurile produse prin săvârşirea infracţiunilor înseamnă a nesocoti natura măsurii de siguranţă a confiscării speciale în sistemul nostru de drept, sancţiunea de drept penal având scop eminamente preventiv, putând fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei.

Referitor la cererea de confiscare extinsă formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie prin actul de sesizare, cu menţinerea sechestrului asigurător asupra bunurilor asupra cărora s-a instituit măsura, Curtea a constatat că aceasta este întemeiată. Pentru aplicarea dispoziţiilor alin. (2) al art. 1181 C. pen. 1969, se ţine seama şi de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată sau de un terţ unui membru de familie, persoanelor cu care persoana condamnată a stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi ori dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc cu acesta, persoanelor juridice asupra cărora persoana condamnată deţine controlul.

De asemenea, Curtea a reţinut că simulaţia este operaţiunea juridică neconformă cu realitatea prin încheierea a două acte juridice - unul public şi mincinos, ale cărui efecte sunt înlăturate sau modificate, total sau parţial de altul secret şi adevărat, care conţine în sine, implicit sau explicit, acordul părţilor de a simula. Dacă prin simulaţie se încalcă norme juridice imperative, care ocrotesc un interes general, sancţiunea va fi nulitatea absolută a întregii operaţiuni juridice, spre exemplu, când simulaţia este utilizată pentru fraudarea legii [Noul C. civ. Fl. Baias, Editura C.H.Beck Bucureşti 2012, pag. 1353].

Art. 1237 noul C. civ. prevede că cauza este ilicită şi atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative, iar art. 1237 noul C. civ. reglementează o particularitate a caracterului ilicit al cauzei, caracter ce se manifestă nu în legătură cu modul extrinsec de formare a contractului, întrucât respectivul contract este valabil încheiat, ci în legătură cu modul extrinsec de raportare a contractului faţă de incidenţa unei norme legale imperative.

S-a conchis că părţile folosesc contractul ca instrument de eludare a aplicării unor norme imperative, ei săvârşind infracţiuni de corupţie şi de spălare de bani, încheind contracte translative de proprietate a autoturismelor şi imobilelor obţinute ca urmare a comiterii de infracţiuni, pe numele unor terţi - rude, soţi sau persoane juridice asupra carora deţin controlul, considerent pentru care a admis cererea DNA- Serviciul Teritorial Oradea şi a dispus confiscarea bunurilor achiziţionate din sumele obţinute de inculpaţi în urma comiterii infracţiunilor.

Curtea a avut în vedere că, inculpatul A., în cursul anului 2013 din suma de 276.000 euro, cunoscând că aceasta provine din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în scopul ascunderii originii ilicite a banilor, a cumpărat pe numele soţiei sale E. un autoturism de lux marca x în valoare de 45.000 euro, considerent pentru care, în baza art. 118 C. pen. din 1969, art. 1182 C. pen. din 1969 şi art. 33 din Legea nr. 656/2002, a dispus confiscarea extinsă în favoarea statului a bunului dobândit de inculpatul A. ca urmare a comiterii infracţiunii de spălare de bani, aflate în proprietatea terţului interpus prin simulaţie, încheiată cu fraudarea legii, respectiv: autoturism marca x, serie saşiu x, număr de înmatriculare x, proprietarul terţului interpus E..

De asemenea, a reţinut că inculpatul B., în cursul lunii 2013, din suma de 165.000 euro, cunoscând că aceasta provine din săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, în scopul ascunderii origini ilicite a banilor, a cumpărat pe numele soacrei sale, numita F., două autoturisme de lux marca x şi y cu suma de 65.400 euro, astfel că în baza art. 118 C. pen. din 1969, art. 1182 C. pen. din 1969 şi art. 33 din Legea nr. 656/2002 a dispus confiscarea extinsă în favoarea statului a bunurilor dobândite de inculpatul B. ca urmare a comiterii infracţiunii de spălarea banilor, aflate în proprietatea terţului interpus prin simulaţie încheiată cu fraudarea legii, respectiv: autoturism marca x, serie saşiu x nr. de înmatriculare x, aparţinând terţului interpus F.; autoturism x, serie saşiu x, nr. de înmatriculare x, aparţinând terţului interpus F..

Curtea a reţinut că, inculpatul A. a primit de la C. în data de 14.05.2013 suma de 775.000 RON (echivalentul a 176.000 euro) prin transfer bancar şi suma de 100.000 euro în mână şi că inculpatul B. a primit de la C. suma de 730.000 RON (165.000 euro) prin transfer bancar, considerent pentru care, în baza art. 257 alin. (2) C. pen. 1969, a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei de bani obţinute urmare a traficului de influenţă, de 775.000 RON şi 100.000 euro în echivalent RON de la inculpatul A., suma obţinută ca urmare a comiterii infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă de 730.000 RON de la inculpatul B. (sume recunoscute de inculpaţi, care au solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate în cazul recunoaşterii învinuirii).

Inculpatul D. a primit la data de 13.05.2013, prin intermediul fiului său, de la inculpatul C., echivalentul în RON al sumei de 1.000.000 euro, considerent pentru care, în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei obţinută cu titlu de mită de 1.000.000 euro în echivalent RON .

De asemenea, a mai reţinut că inculpatul C., care, având convingerea că a obţinut de la A.N.R.P. suma de 5.213.222 euro prin actul de cumpărare de influenţă, în scopul ascunderii originii ilicite a banilor, a cumpărat prin intermediul S.C.H. S.R.L Satu Mare (al cărui asociat este tatăl său) în data de 26.07.2013, o proprietate imobiliară situată în Satu Mare, P-ţa Libertăţii, nr. 5, jud. Satu Mare compusă din construcţie Hotel S+P+E+M(J.) cu suma de 1.777.105 RON (400.000 euro), precum şi un autoturism de lux marca x în valoare de 80.000 euro, considerent pentru care, în baza art. 118 C. pen. din 1969, art. 1182 C. pen. din 1969 şi art. 33 din Legea nr. 656/2002 a dispus confiscarea extinsă în favoarea statului a bunurilor dobândite de inculpatul C. ca urmare a comiterii infracţiunii de spălare de bani, care este proprietarul de fapt a bunurilor, aflate în proprietatea terţilor interpuşi prin simulaţie încheiată cu fraudarea legii: G. şi S.C. H. S.R.L., respectiv: autoturism marca x, serie saşiu x, număr de înmatriculare x aparţinând terţului interpus G.; imobil situat în Satu Mare, Piaţa Libertăţii, nr. 5, jud. Satu Mare, compus din construcţie hotel S+P+E+M şi terenul aferent înscrise în CF nr. xmun. Satu Mare nr. topografic x şi CF nr. x mun. Satu Mare, nr. topografic x aparţinând terţului interpus S.C. H. S.R.L.

Curtea a reţinut că inculpatul D., în perioada iunie- august 2013, cunoscând că suma de 1.000.000 euro provine din săvârşirea infracţiunii de luare de mită, a cumpărat pe numele celor trei fii ai săi trei autoturisme de lux în valoare de aproximativ 50.000 euro, un apartament în Bucureşti, P-ţa Uniri pe numele inculpatului D. cu suma de 170.000 euro, considerent pentru care a dispus confiscarea extinsă în favoarea statului a bunurilor dobândite de D. şi D. ca urmare a comiterii infracţiunilor de spălare de bani şi complicitate la spălare de bani, aflate în proprietatea acestora sau a terţilor interpuşi prin simulaţie încheiată cu fraudarea legii, respectiv: apartament situat în Bucureşti, B-dul x, nr. 55 - 7 sector 3, deţinut în proprietate de inculpatul D.; autoturism x, nr. de înmatriculare x, serie saşiu x, deţinut în proprietate de inculpatul D.; autoturism x, nr. de înmatriculare x, serie saşiu x, deţinut în proprietate de terţul interpus K.; autoturism x, cu nr. de înmatriculare x, serie saşiu x, deţinut în proprietate de terţul interpus numitul L..

În ceea ce priveşte apărările formulate de inculpaţii D. şi D., Curtea a reţinut că, ulterior datei de 13.05.2013, prin contractul nr. x din 19 iulie 2013, Dumitru Rădulescu a cumpărat un apartament situat în Bucureşti, B-dul x, nr. 55 - 7 sector 3, având nr. cadastral x. Acest fapt rezultă din adresa Direcţiei de Impozite şi Taxe a mun. Bucureşti şi a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului dintre EEE. şi FFF. pentru suma de 176.000 euro. Curtea a considerat că greu de crezut că, astfel cum susţine D., achiziţionarea s-ar fi făcut cu bani proveniţi din tranzacţionarea altui imobil, acest fapt nefiind probat, precum şi având în vedere valoarea mare a tranzacţiei imediat ulterior faptei din 13 mai 2013.

De asemenea, potrivit procesului-verbal din 17 martie 2014 emis de Direcţia Naţională Anticorupţie, autoturismul marca Mercedes Benz cu nr. de înmatriculare x este un autoturism omologat de R.AR. în categoria Ac Break, are culoare albastră fiind fabricat în anul 2006.

Inculpatul D. în declaraţia dată în calitate de suspect a precizat că proprietatea asupra autoturismului a fost dobândită în baza unui contract de vânzare-cumpărare în luna ianuarie 2013 în schimbul sumei de 6.000 euro. Or, Curtea a aprreciat că această susţinere nu este dovedită prin niciun mijloc de probă credibil, având în vedere data emiterii cerificatului de înmatriculare şi atribuirii numărului (ulterior datei faptei din 13 mai 2013), respectiv în 27 august 2013, iar nu anterior, în ianuarie 2013, cum se susţine. De asemenea, instanţa a mai precizat că, astfel cum rezultă din consultarea site-urilor de specialitate, un autoturism cu aceleaşi caracteristici se tranzacţionează cu 8.000 euro.

Conform procesului-verbal din 17 martie 2014 emis de Direcţia Naţională Anticorupţie, autoturismul DD., Coupe nr. de înmatriculare x, serie saşiu x este un autoturism omologat de R.A.R. în categoria Ad Cupeu are culoare neagră, fiind fabricat în 2010. Pentru punerea în circulaţie a autoturismului a fost eliberată cartea de identitate cu seria x şi certificatul de înmatriculare nr. x. K. (fiul inculpatului D.) a declarat că proprietatea asupra autoturismului a fost dobândită în luna iunie 2013 în baza unui contract de vânzare-cumpărare.

Autoturismul a fost înmatriculat şi s-a eliberat certificatul la data de 22 august 2013, deci imediat comiterii faptei 13 mai 2013, concluzia logică fiind că a fost achiziţionat din suma de 1.000.000 euro mită. Chiar şi data declarată de dobândire iunie 2013, este ulterior faptei 13 mai 2013.

Conform procesului-verbal din 17 martie 2014 încheiat de Direcţia Naţională Anticorupţie -autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x, serie saşiu x este un autoturism omologat de R.A.R. în categoria Aa Berlină, culoare neagră, fabricat în anul 2008. În urma consultării site-urilor de specialitate, rezultă că un autoturism cu aceleaşi caracteristici se tranzacţionează cu 20.000 euro. Pentru punerea în circulaţie a autoturismului a fost eliberată cartea de identitate cu seria x şi certificatul de înmatriculare nr. x.

Terţul interpus L. (fiul inculpatului D.) a precizat că proprietatea asupra autoturismului a fost dobândită în baza unui contract de vânzare-cumpărare în luna iunie 2013, în schimbul sumei de aproximativ 22.000 euro, din consultarea site-urilor de specialitate rezultând că un autoturism cu aceleaşi caracteristici se tranzacţionează cu 20.000-30.000 euro. Potrivit certificatului de înmatriculare şi fişei autoturismului rezultă data eliberării certificatului 11 iunie 2013, deci imediat comiterii faptei, prezumţia logică fiind că a fost achiziţionat din mita de 1.000.000 euro de la data faptei 13 mai 2013.

În ce priveşte referirea din rechizitoriu cu privire la încheierea unei promisiuni de vânzare - cumpărare a unui apartament din Bucureşti str. x în valoare de 124.000 euro, Curtea a reţinut ca probat acest element de fapt, însă nu se impune confiscarea având în vedere încheierea doar a unei promisiuni şi nu perfectarea cumpărării apartamentelor.

Întrucât s-a dovedit în mod cert că inculpatul D. a obţinut cu titlu de mită suma de 1.000.000 EURO, instanţa, în temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 a dispus confiscarea acestei sume.

În ceea ce priveşte bunurile obţinute de inculpatul C. ca urmare a comiterii infracţiunii de spălarea banilor, respectiv autoturism marca x, serie saşiu x, număr de înmatriculare x aparţinând terţului interpus G. şi imobilul situat în Satu Mare, Piaţa Libertăţii, nr. 5, jud. Satu Mare, compus din construcţie hotel S+P+E+M şi terenul aferent înscrise în CFnr. x mun. Satu Mare nr. topografic x şi CF nr. x mun. Satu Mare, nr. topografic x aparţinând terţului interpus S.C. H. S.R.L, Curtea a reţinut că poprietarul de fapt a acestor bunuri este C. care le-a trecut în proprietatea terţilor de rea-credinţă, respectiv soţia (G.) şi S.C. H. S.R.L. (asociat I. tată - persoană semianalfabetă şi cumnata cetăţean francez), cunoscând că bunurile provin din infracţiuni.

Curtea a mai precizat că inculpatul şi soţia acestuia, G. au lichidat conturile în care s-a virat suma de 5.213.222 euro, o parte făcând obiectul infracţiunilor de corupţie, o parte fiind disimulată în alte conturi sau achiziţionarea de imobile, probele administrate fiind pertinente, respectiv, probaţiunea testimonială (martor YY.) interceptarea unor comunicaţii telefonice care atestă în mod cert că imobilul aparţine inculpatului C..

Achiziţionarea acestuia s-a făcut printr-o simulaţie prin interpunere de persoane din sume de bani obţinute din comiterea unor fapte de corupţie şi comiterea unei infracţiuni subsecvente de spălare de bani. Inculpatul C. a interpus S.C. H. S.R.L, care a dobândit la licitaţie în 26 iulie 2013 imobilul situat în Satu Mare, Piaţa Libertăţii, nr. 5, jud. Satu Mare, compus din construcţie hotel S+P+E+M şi terenul aferent deci în momentul, aşadar imediat ulterior actelor de cumpărare de influenţă şi dare de mită din data de 13 mai 2017.

De asemenea, inculpatul C., prin comiterea infracţiunii de spălare de bani, a achiziţionat după darea de mită în data de 13 mai 2013 şi obţinerea sumelor de la A.NR. P., autoturismul DDD. serie saşiu x cu număr de înmatriculare x înscris în circulaţie pe numele soţiei G..

Prin cererea formulată de S.C. H. S.R.L, depusă prin Registratură la ultimul termen purtând data de înregistrare 02 martie 2017, deşi a susţinut că nu are vreo calitate în proces, a intervenit în proces invocând încălcarea dreptului de proprietate al acestui terţ interpus, pentru a contesta măsura sechestrului asigurator asupra imobilului situat în loc. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare [J.].

Curtea a apreciat că sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa de luare a măsurilor asiguratorii din 09 august 2013 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie în dosar nr. x/2013 este legal şi temeinic, fiind menţinut în vederea confiscării extinse de către instanţa de judecată.

În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi art. 1237 noul C. civ., Curtea a dispus respingerea ca nefondată a cererii formulată de S.C. H. S.R.L, persoană juridică terţ interpus de inculpatul C. prin simulaţie încheiată cu fraudarea legii, împotriva măsurii sechestrului asigurator asupra imobilului situat în loc. Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare [J.], acesta fiind legal instituit.

Aşa cum rezultă din furnizarea de informaţii a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Satu Mare în legătură cu documentele operate în cursul anului 2103, S.C.H. S.R.L. are un capital social de 210 RON cu 21 părţi sociale de 10 RON, dintre care I. are aport la capitalul social de 21 părţi sociale cu un aport vărsat de 210 RON iar ZZ. are un aport de 10 RON. După comiterea faptei din 13 mai 2013, respectiv în data de 29 iulie 2013, la solicitarea lui I. prin împuternicitul C., s-a făcut menţiunea nr. 19480 din 29 iulie 2013 privind asociatul nou de cetăţenie franceză ZZ., cumnata inculpatului I., cu un aport de 10 RON.

În cursul urmăririi penale s-a comunicat existenţa menţiunii nr. 19480 din 29 iulie 2013, înscriere asociat nou ZZ., cumnata inculpatului C., cu aport capital de 10 RON. Aşa cum rezultă din documentaţia firmei S.C. H. S.R.L. are ca asociaţi pe I. şi ZZ., societatea nefiind altceva decât o societate interpusă de inculpatul C., pe numele cumnatei şi tatălui său, în vederea ascunderii adevaratei origini a banilor obţinuţi de la A.N.R.P prin spălarea banilor murdari prin achiziţionarea de J..

Cu privire la J., Curtea a reţinut că a fost achiziţionată prin cumpărare la licitaţie în urma actului nr. 34 din 26 iulie 2013 emis de BEJ GGG., ulterior datei faptei din 13 mai 2013 şi încasării sumei de la A.N.R.P. Acest fapt indică fără putinţă de tăgadă că a avut loc o spălare de bani, fiind exclus ca o persoană de cetăţenie franceză, cumnată de cu inculpatul, să achiziţioneze cu bani proprii un asemenea hotel cu o valoare ridicată (ulterior retragerii din conturi a banilor încasaţi de la A.NRP. de 5.223.222 EURO şi negăsiţi în conturile acestora) după ce a avut un capital social de 10 RON aport la S.C. H. S.R.L, cesiunea fiind făcută tot la iniţiativa inculpatului C.. S-a conchis că sumele necesare au provenit de la inculpat, nefiind un "împrumut acordat societăţii de 365.300 euro", cum susţine acesta în plângerea adresată procurorului.

Scopul încheierii contractelor, cum este şi în cazul achiziţionării J., a fost eludarea aplicării unor norme imperative, ca urmare a comiterii de infracţiunilor de corupţie. Suma de 5.223.222 euro a fost obţinută ca urmare a mituirii cu 1.000.000 euro a funcţionarului D., vicepreşedinte A.N.R.P., fără acest act suma nefiind virată.

Prin ordonanţele din 7.08.2013 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, din 9.08.2013 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Oradea şi din 26.02.2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea s-a dispus instituirea de măsuri asiguratorii asupra bunurilor aparţinând direct sau prin interpuşi inculpaţilor. Curtea a considerat că sechestrul asigurător se impune a fi menţinut pe toate bunurile, întrucât sunt indisponibilizate pentru garantarea executării de către stat a confiscării extinse a bunurilor şi sumelor stabilite prin hotărâre a fi confiscate.

Cu privire la transferurile făcute inculpaţilor A. şi B. pentru ascunderea adevăratului scop, adică pentru cumpărarea influenţei, inculpatul C. a încheiat, în data de 14 mai 2013, un act intitulat 2 "împrumut pe un an de zile", în care a consemnat în fals că l-a împrumutat pe tatăl inculpatului A. cu suma de 2.200.000 RON (500.000 Euro), din care suma de 775.000 RON virată în contul deschis la BB., iar diferenţa direct în mâna împrumutatultui.

Şi în cazul inculpatului B., pentru ascunderea cumpărării de influenţă, C. a întocmit în fals două înscrisuri olografe în data de 14.05.2013, intitulate "contract de împrumut" în care a consemnat în fals că l-a împrumutat pe B. cu suma de 1.500.000 RON (340.000 Euro), din care 730.000 RON virată în contul martorei N., iar diferenţa de 770.000 RON, direct în mâna împrumutatului.

Aşa cum recunosc şi inculpaţii C. şi B., scripturile au fost întocmite în fals, fiind fictive, în realitate sumele fiind solicitate de A. şi B. pentru traficarea influenţei pe lângă inculpatul D..

Sumele menţionate în cele trei contracte false sunt mai mari decât cele date în realitate inculpaţilor Bran şi Dragoş, întrucât inculpatul a vrut să acopere cu aceste înscrisuri false valoarea sumei de 1.000.000 Euro dată cu titlu de mită inculpatului D., prin intermediul fiului D., în data de 13.05.2013.

Curtea a avut în vedere prevederile art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. privind desfiinţarea ca false a următoarelor: înscrisul denumit " împrumut pe un an de zile "încheiat la data de 14 mai 2013 de inculpatul C. şi numitul M., înscrisul denumit "contract de împrumut" încheiat la data de 14 mai 2013 de inculpatul C. şi inculpatul B. şi înscrisul denumit "împrumut" încheiat la data de 14 mai 2013 între inculpatul C. şi numita N..

* * * * *

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, inculpaţii C., D., D. şi A., precum şi terţii interpuşi S.C. H. S.R.L. şi E., care au criticat soluţia dispusă pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Prezentarea sintetică a motivelor de apel

I. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea a criticat hotărârea primei instanţe pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, expuse sintetic în cele ce urmează şi detaliate în motivele scrise de apel:

- greşita individualizare a duratei şi a modalităţii de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor, solicitându-se stabilirea unor pedepse just individualizate şi cu executare în regim de detenţie (în cazul inculpaţilor A. şi C.), a unei pedepse majorate şi cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei (în cazul inculpatului B.), respectiv, a unor pedepse cu o durată majorată (în cazul inculpaţilor D. şi D.).

S-a apreciat, în esenţă, că pedepsele principale aplicate inculpaţilor nu corespund gravităţii infracţiunilor comise şi circumstanţelor obiective în care au acţionat aceştia, în procesul de individualizare judecătorul fondului stabilind pedepse fie orientate spre minimul prevăzut de lege şi în regim suspensiv de executare, fie într-un cuantum prea blând, în considerarea prioritară a circumstanţelor personale ale inculpaţilor.

În acest sens, s-a solicitat a se reevalua, în cazul inculpatului A., gravitatea infracţiunilor comise, modalitatea în care inculpatul a pretins şi primit de la C. o sumă de bani într-un cuantum foarte ridicat, pentru a-şi trafica o influenţă reală asupra coinculpatului D., care avea calitatea de vicepreşedinte A.N.R.P. şi membru în C.C.S.D., faptul că inculpatul nu a avut de la începutul demarării cercetărilor în prezenta cauză o atitudine corespunzătoare, în sensul recunoaşterii faptelor, dar şi datele ce caracterizează persoana acestuia, respectiv antecedentele penale concretizate în condamnarea sa la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 91 C. pen., prin sentinţa penală nr. 2731/2014 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 425/18.03.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, tot pentru comiterea unei infracţiuni de trafic de influenţă.

În cazul inculpatului B., Ministerul Public a solicitat, iniţial, reindividualizarea modalităţii de executare a pedepsei, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen. din 1969, având în vedere rolul esenţial al inculpatului în comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, cuantumul ridicat al sumelor primite de acesta în scopul infracţional amintit, precum şi împrejurarea că inculpatul B. nu este la primul contact cu legea penală, fiind condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 81 C. pen. din 1969, prin sentinţa penală nr. 245/2015 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 1183/22.09.2015 a Curţii de Apel Oradea.

Pe cale de consecinţă, s-a solicitat majorarea pedepsei, anularea suspendării condiţionate şi aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni, precum şi modificarea modalităţii de executare a acesteia, în suspendare sub supraveghere.

Cu ocazia dezbaterilor asupra căilor de atac, Ministerul Public a solicitat, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., reindividualizarea modalităţii de executare a pedepsei, în sensul dispunerii executării sancţiunii în regim de detenţie, având în vedere că, pe durata desfăşurării judecăţii în apel, intimatul inculpat a fost condamnat definitiv şi încarcerat în executarea pedepsei de de 2 ani şi 1 lună închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1193/2018 a Judecătoriei Satu Mare, definitivă prin decizia penală nr. 280/A/22.05.2019 a Curţii de Apel Oradea.

Cu privire la inculpatul C., s-a solicitat majorarea cuantumului pedepselor aplicate şi, implicit, a pedepsei rezultante, aplicarea unui spor de pedeapsă, precum şi modificarea regimului de executare al acesteia în detenţie, având în vedere, în esenţă, gravitatea infracţiunilor de corupţie comise, precum şi a celor de fals în înscrisuri sub semnătură privată sau spălarea banilor, modalitatea de săvârşire, faptul că inculpatul C. a generat această activitate infracţională, atitudinea sa procesuală vădit necorespunzătoare, dar şi încercarea de tergiversare a soluţionării cauzei prin cereri repetate de efectuare a unor expertize psihiatrice.

În cazul inculpatului D., Ministerul Public a apreciat că pedeapsa aplicată nu corespunde gravităţii infracţiunilor comise şi nici persoanei inculpatului, care, profitând de atribuţiile conferite de funcţia publică deţinută, a pretins şi primit, prin intermediul fiului său, suma de 1.000.000 de euro în echivalent, pe care a folosit-o în scopul cumpărării mai multor bunuri pentru fiii săi. Contribuţia sa esenţială la săvârşirea infracţiunilor, natura şi gravitatea faptelor, dar şi atitudinea procesuală necorespunzătoare a inculpatului reclamă majorarea duratei pedepselor către maximul special prevăzut de lege.

În mod asemănător, cu privire la inculpatul D., s-a apreciat că gradul de pericol concret al faptelor comise, contribuţia acestui inculpat la activitatea infracţională, beneficiile însemnate astfel obţinute şi atitudinea sa procesuală necooperantă atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, impun majorarea duratei pedepselor aplicate.

- omisiunea primei instanţe de a aplica pedepsele complementare prevăzute de art. 65 alin. (2) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D. şi, respectiv, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D., condamnaţi şi pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită.

În acest sens, s-a arătat că prevederile art. 254 C. pen. din 1969 instituie obligativitatea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, la a căror individualizare trebuie avută în vedere, în cazul inculpatului D., şi calitatea deţinută de acesta la data comiterii infracţiunilor.

II. Apelantul inculpat C. a criticat soluţia dispusă de prima instanţă pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, expuse în sinteză în cele ce succed şi detaliate în motivele scrise depuse la dosar, invocând, în esenţă, greşita condamnare pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa şi solicitând dispunerea unei soluţii de achitare întemeiate pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea de dare de mită, art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea de spălare de bani.

Apelantul inculpat a arătat că, pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, prin sentinţa atacată s-a reţinut în mod greşit că elementul său material ar consta în remiterea efectivă a sumei de 276.000 euro coinculpatului A. şi a sumei de 165.000 euro inculpatului B., precum şi în primirea acestor sume de către inculpaţii anterior menţionaţi. Sub acest aspect, s-a arătat că prima instanţă a preluat întocmai alegaţiile din rechizitoriu, în fundamentarea cărora a invocat exclusiv declaraţiile date în cursul urmăririi penale de inculpaţii B. şi A. şi concluziile raportului de constatare criminalistică întocmit ca urmare a examinării inculpatului B. cu aparatul poligraf, deşi un astfel de raport nu constituie mijloc de probă în procesul penal.

Apelantul inculpat a apreciat că D. nu avea atribuţii de serviciu în legătură cu procedura prin care s-a obţinut suma de bani menţionată în rechizitoriu, sumă care a fost încasată în urma executării silite, nicidecum prin procedura administrativă desfăşurată la A.N.R.P. În plus, nu există vreo probă din care să rezulte că suma dată inculpatului A. ar fi reprezentat preţul traficării influenţei sale pe lângă D., prima instanţă interpretând eronat denunţul şi declaraţiile celui dintâi inculpat, precum şi declaraţiile martorului EE. din data de 25.06.2015.

În mod asemănător, s-a reţinut eronat că sumele de bani transferate în contul soţiei inculpatului B. ar constitui preţul influenţei traficate, în condiţiile în care acest ultim inculpat nu avea vreo influenţă asupra lui D., aspect ce rezultă din declaraţiile sale, dar şi din declaraţiile martorei N., care a arătat că banii au fost transferaţi urmare a pierderii unui pariu.

Apelantul inculpat a criticat omisiunea primei instanţe de a avea în vedere că, în faza de judecată, martorul FF. nu şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale, susţinând că ele au fost obţinute cu încălcarea principiului loialităţii administrării probelor, prevăzut de art. 101 alin. (1) C. proc. pen., acelaşi fiind şi cazul declaraţiilor inculpaţilor B. şi A., care au fost obţinute prin promisiuni făcute de procuror, în sensul dispunerii unor soluţii de netrimitere în judecată în alte dosare. Aceste din urmă declaraţii nu puteau avea o valoare probantă absolută, având în vedere calitatea procesuală a inculpaţilor, retractările susţinerilor anterioare, caracterul neclar şi confuz al susţinerilor lor, neconfirmate de alte mijoace de probă.

Sub aspectul infracţiunii de dare de mită, apelantul inculpat a invocat reţinerea eronată a elementului material ca fiind reprezentat de remiterea efectivă a echivalentului în RON al sumei de 1.000.000 euro inculpatului D., prin intermediul inculpatului D. şi primirea acestei sume de către primul inculpat, în condiţiile în care suma de 5.213.222 Euro nu a fost obţinută prin derularea procedurilor administrative în cadrul A.N.R.P, ci în urma procedurii de executare silită, în care D. nu avea vreo atribuţie de serviciu. Sub acest aspect, apelantul a făcut trimitere la declaraţiile martorilor HHH., EE., III., JJJ., P., insuficient valorificate probator de către prima instanţă care, în mod netemeinic, a dat valoare probantă susţinerilor inculpaţilor A. şi B., deşi ele nu se coroborau cu nicio altă probă administrată în cauză.

Denunţul formulat de inculpatul A. nu este credibil, în contextul în care a fost dat pentru a-şi uşura propria situaţie referitoare la măsura preventivă luată împotriva sa, iar declaraţiile martorului FF. în faţa primei instanţe confirmă neloialitatea susţinerilor acestui inculpat.

S-a invocat, totodată, omisiunea primei instanţe de a identifica actul cu privire la care se pretinde că inculpatul C. ar fi oferit vreo sumă de bani, pentru a putea stabili dacă a acesta a fost îndeplinit corespunzător, precum şi neidentificarea momentului la care actul respectiv trebuia îndeplinit.

Sub aspectul laturii subiective, apelantul a arătat că nu s-a demonstrat existenţa intenţiei directe calificate prin scopul special pretins de norma de incriminare, atât timp cât D. nu avea vreo atribuţie în procedura de executare silită şi nu a fost indicat vreun act pe care acest inculpat ar fi putut să îl îndeplinească.

Sub aspectul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, apelantul inculpat a arătat că dispoziţiile art. 290 C. pen. din 1969 nu incriminau atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, fapta reţinută în sarcina sa nefiind prevăzută de legea penală la momentul săvârşirii sale. Aceasta deoarece, anterior intrării în vigoare a noului C. pen., atestarea de fapte sau împrejurări neconforme cu realitatea în cuprinsul unui înscris sub semnătură privată nu se regăsea printre modalităţile de săvârşire a acestei forme de fals, ea fiind incriminată abia subsecvent intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 322 C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălarea banilor, apelantul inculpat a arătat că sumele de bani folosite la achiziţionarea J. şi a autoturismului marca DDD. au provenit din surse licite, urmare a derulării procedurii de executare silită, nicidecum din comiterea de infracţiuni. Prin urmare, lipseşte situaţia premisă prevăzută de norma de incriminare, respectiv ca banii să provină din săvârşirea de infracţiuni.

Pe de altă parte, s-a invocat imposibilitatea reţinerii în sarcina inculpatului C. a infracţiunii de spălare de bani, de vreme ce, din cuprinsul declaraţiilor martorilor audiaţi, rezultă atât că J. nu a fost cumpărată de acesta, cât şi faptul că banii utilizaţi pentru achiziţionarea imobilului au provenit din suma încasată de inculpat urmare a executării silite. În acest sens, apelantul inculpat a făcut trimitere la conţinutul declaraţiilor martorilor KKK., LLL., BBB., ascultaţi în primă instanţă, concluzionând că ele confirmă cumpărarea J. şi a autoturismului menţionat cu sume de bani obţinute în mod licit.

III - IV. Apelanţii inculpaţi D. şi D. au criticat soluţia dispusă de prima instanţă pentru motive asemănătoare de nelegalitate şi netemeinicie, expuse în sinteză în cele ce succed şi detaliate în motivele scrise depuse la dosar, invocând următoarele:

- nelegalitatea sentinţei ca urmare a omisiunii instanţei de fond de a se pronunţa asupra tuturor cererilor formulate de inculpaţi, împrejurare ce ar impune rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă.

Apelanţii inculpaţi au arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de repunere pe rol a cauzei formulate la data de 14.03.2017 (motivată de omisiunea de a pune în discuţia părţilor solicitarea apărătorului ales al inculpaţilor D. şi D., de declasificare a mandatului nr. x din 04.07.2012, precum şi cererea Ministerului Public de confruntare a martorului FF. cu inculpaţii A. şi B.) şi nici asupra excepţiei nulităţii mijloacelor de probă rezultate din punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică. În mod asemănător, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii inculpatului D. de a fi reţinute în favoarea sa dispoziţiile Legii nr. 682/2002 privind înjumătăţirea limitelor de pedeapsă, împrejurări ce impun trimiterea cauzei spre rejudecare.

- nulitatea mijloacelor de probă rezultate din punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică. În acest sens, s-a arătat că mandatele de supraveghere tehnică au fost puse în executare de către Serviciul Roman de Informaţii, aspect ce reiese dincolo de orice dubiu din autorizaţia de prelungire din data de 04.10.2012, emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, probele astfel strânse fiind valorificate în cadrul procesului penal prin depunere, la dosarul cauzei, a proceselor-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul D..

Deşi judecătorul de cameră preliminară a reţinut că au fost folosite în probatoriu convorbiri telefonice obţinute în alte cauze, respectiv cauze aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare sau D.I.I.C.O.T - Biroul Teritorial Satu Mare, legalitatea mijloacelor de probă obţinute din mandatul criticat nu a fost real examinată, de vreme ce instanţa nu a avut la dispoziţie mandatul nr. x/04.07.2012, ci doar prelungirea acestuia.

- nulitatea absolută a sentinţei penale şi a întregii cercetări judecătoreşti desfăşurate în primă instanţă, raportat la decizia din data de 05.12.2017 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) C. proc. pen., care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate ori ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara oricăror înscrisuri noi prezentate, este neconstituţională.

În acest sens, apelanţii inculpaţi au apreciat că toate actele efectuate în cursul judecăţii sunt lovite de nulitate absolută, întrucât, în procedura de cameră preliminară, legalitatea probelor a fost examinată în mod formal, cu încălcarea dreptului la apărare. Readministrarea probelor în cursul judecăţii vizează probele contestate pentru temeinicie, nu şi pentru nelegalitate care, odată validată, nu poate fi repusă în discuţia judecătorului de fond. Pe cale de consecinţă, dispoziţia de începere a judecăţii este viciată, fiind bazată pe acte nule şi o procedură de cameră preliminară inechitabilă, aspect ce conduce la nulitatea tuturor procedurilor ulterioare.

- greşita apreciere a probatorului administrat, cu consecinţa dispunerii unei soluţii eronate de condamnare pentru infracţiunile reţinute în sarcina celor doi inculpaţi.

Apelanţii inculpaţi au arătat că instanţa de fond s-a limitat la a prelua susţinerile din rechizitoriu, fără a analiza probele administrate în mod nemijlocit. Întreaga motivare se bazează pe "denunţul" făcut de A. şi pe declaraţiile acestuia ulterioare denunţului, deşi ele nu sunt credibile şi nu se coroborează cu nicio altă probă. Mai mult, declaraţia intitulată impropriu "denunţ" nu are valoarea unui denunţ, conform art. 290 C. proc. pen. (respectiv, încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni), în prezenta cauză Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea sesizându-se din oficiu, prin procesul-verbal din data de 22.05.2013, anterior "denunţului" formulat de A. la data de 06.01.2014.

Denunţul şi declaraţiile ulterioare ale acestui inculpat sunt interesate şi au fost făcute doar pentru a-şi uşura propria situaţie juridică, aspect ce rezultă indubitabil din împrejurarea că, ulterior formulării acestora, procurorul nu a mai solicitat prelungirea măsurii arestării preventive pentru inculpatul A.. O atare împrejurare rezultă şi din declaraţiile martorilor FF. şi MMM., date în cursul judecăţii în primă instanţă, dar şi din faptul că procesul-verbal din data de 24.10.2013, în care s-au redat discuţiile ambientale dintre inculpatul A. şi ofiţerii de poliţie ce participau la reconstituirea efectuată în parcarea Mall-ului AA., denunţătorul a relatat o desfăşurare a faptelor contrară declaraţiilor sale.

Înregistrarea ambientală s-a realizat la data de 02.10.2013, ulterior denunţului din 06.09.2013, formulat la D.N.A de către D. împotriva inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, denunţ de care acesta din urmă avea cunoştinţă la data realizării reconstituirii, fiind ascultat la acea dată în calitate de învinuit.

Apelanţii inculpaţi au apreciat că instanţa de fond nu a avut în vedere un aspect esenţial care ţine de latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită, respectiv că aceasta trebuie să aibă loc în legătură cu îndeplinirea de către funcţionarul mituit a unui act care intră în atribuţiile sale de serviciu. Or, astfel cum s-a arătat în rechizitoriu, suma de 5.213.222 Euro nu a fost obţinută prin derularea procedurilor administrative în cadrul A.N.R.P, ci prin procedura executării silite, în legătură cu care inculpatul D. nu avea atribuţii de serviciu.

Aprecierea că inculpatul "îi punea piedici" nu a fost dovedită, considerându-se eronat că "piedicile" însemnau formularea unei contestaţii la executare, atâta timp cât departamentul juridic al A.N.R.P nu intra în subordinea inculpatului D. şi acesta nu avea nicio atribuţie în formularea vreunei cereri în numele instituţiei. În acest sens, inculpaţii au făcut trimitere la declaraţiile martorilor HHH., III., JJJ., P., Q., EE., considerând că prima instanţă a evaluat netemeinic aceste mijloace de probă.

O altă condiţie esenţială impusă de norma de incriminare, ignorată de instanţa de judecată, constă în pretinderea de bani sau alte foloase anterior îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii în îndeplinirea actului determinat. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul D., prima instanţă nu a identificat actul cu privire la care a pretins o sumă de bani, pentru a se putea stabili dacă acesta a fost îndeplinit corespunzător şi nici momentul la care actul trebuia îndeplinit. Deşi instanţa a apreciat că întâlnirea de la Restaurantul "W.", în cursul lunii martie 2013, cu inculpatul C., ar reprezenta element al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, nu există vreo probă care să demonstreze existenţa acesteia.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălarea banilor, declaraţiile inculpatului A. nu sunt coroborate de alte probe din care să rezulte că D. ar fi primit vreo sumă de bani de la C. şi cu atât mai puţin vreo probă care să ateste că el ar fi ştiut că tatăl său a pretins şi primit vreo sumă de bani pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu în legătură cu procedurile desfăşurate de A.N.R.P. De altfel, A. a precizat că nu 1-a nominalizat pe D. ca fiind persoana care aştepta în parcarea Mall-ului AA., ci doar semăna cu acesta.

Apelanţii inculpaţi au apreciat că nu a fost exclusă, dincolo de orice dubiu rezonabil, ideea obţinerii licite a bunurilor ce se presupune că fac obiectul infracţiunii de spălare de bani, instanţa de fond ignorând înscrisurile depuse în demonstrarea caracterului licit al banilor folosiţi pentru achiziţionarea autoturismelor, respectiv:

- contractul de vânzare - cumpărare pentru autovehiculul GG. încheiat de martorul K. la data de 15.04.2013, în calitate de vânzător, pentru suma de 35.000 RON, înscris ce se coroborează cu declaraţia martorului K. care a precizat că autoturismul asupra căruia a fost dispusă măsura asiguratorie - DD. - a fost achiziţionat din tranzacţionarea altui autovehicul;

- contractul de vânzare - cumpărare pentru autovehiculul GG. încheiat de martorul L. la data de 03.04.2013, în calitate de vânzător, pentru suma de 45.000 RON;

- contractul de vânzare - cumpărare pentru autovehiculul XX. încheiat de martorul L. la data de 05.03.2013, în calitate de vânzător, pentru suma de 60.000 RON, înscrisuri ce se coroborează cu declaraţia martorului L., care a precizat că autoturismul asupra căruia a fost dispusă măsura asiguratorie - x - a fost achiziţionat din tranzacţionarea altor autovehicule;

- contractul de vânzare - cumpărare al imobilului situat în Bucureşti, B-dul x, nr. 24, încheiat de inculpatul D. în calitate de vânzător la BNP NNN., sub numărul de autentificare x/03.08.2012;

- declaraţiile de avere depuse de către inculpatul D. la A.N.R.P, înscrisuri ce se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor D. şi D. şi demonstrează că aceştia deţineau venituri licite la achiziţionarea imobilului situat în Bucureşti, b-dul x, nr. 55.

Pentru aceste motive s-a solicitat achitarea inculpaţilor, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi spălarea banilor, iar în subsidiar, achitarea potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

- greşita soluţionare a laturii civile. Apelanţii inculpaţi au apreciat nelegală sentinţa atacată sub aspectul confiscării atât a sumei de 1.000.000 euro, cât şi a bunurilor materiale (autoturisme, imobile), făcând trimitere, în acest sens, la decizia nr. 23/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, decizie aplicabilă şi în speţă şi raportat la care nu se poate dispune confiscarea aceleaşi sume de bani de două ori.

- nelegala menţinere a sechestrului asigurător asupra autoturismelor x, nr. de înmatriculare x, serie saşiu x şi x, nr. de înmatriculare x, serie saşiu x, ambele deţinute în proprietate de inculpatul D., în condiţiile în care aceste bunuri nu fac obiectul confiscării, fiind obţinute anterior săvârşirii presupuselor fapte, şi nici nu pot servi la achitarea cheltuielilor judiciare, fiind înstrăinate anterior începerii urmăririi penale.

- greşita individualizare a pedepselor aplicate. S-a apreciat că instanţa de fond nu a avut în vedere, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D., circumstanţele sale personale favorabile, ce puteau fi valorificate ca circumstanţe atenuante, respectiv, este în vârstă de 60 de ani, are studii superioare, trei copii majori şi realizează venituri licite din profesia de avocat, membru al Baroului Teleorman, nefiind cunoscut cu antecedente penale. Drept urmare, s-a solicitat, în subsidiar, aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege, cu reţinerea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 74 C. pen. din 1969, precum şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul D., s-a apreciat că instanţa de fond nu a avut în vedere circumstanţele sale personale favorabile, respectiv, faptul că este o persoană în vârstă de 33 de ani, căsătorit, are studii superioare, necunoscut cu antecedente penale, desfăşoară activităţi ca mediator, iar implicarea sa în prezenta cauză a survenit în contextul relaţiei de rudenie cu D.. Drept urmare, s-a solicitat, în subsidiar, aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege, cu reţinerea prevederilor art. 74 C. pen. din 1969, precum şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

- greşita aplicare a unui spor de pedeapsă în cazul inculpatului D., considerându-se că acesta nu are utilitate în cauză, instanţa putându-se orienta către limitele maxime ale pedepselor prevăzute de lege.

- cheltuielile judiciare reţinute în sarcina inculpaţilor sunt nedovedite, de vreme ce inculpatul D. a fost trimis în judecată numai pentru o parte a infracţiunilor ce au făcut obiectul cercetărilor, iar la dosar nu se regăseşte o dovadă a cheltuielilor efectuate de parchet sau de instanţa de fond, pentru a se putea aprecia corectitudinea cuantumului sumelor stabilite.

Cu ocazia dezbaterilor orale asupra apelurilor, inculpaţii D. şi D., prin apărător ales, au invocat, suplimentar, şi alte aspecte de nelegalitate ce ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, respectiv: nelegalitatea constituirii completului de judecată (având în vedere că la nivelul Curţii de Apel Oradea nu s-au constituit complete specializate, potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 78/2000), necompetenţa procurorului care a instrumentat cauza (având în vedere că acesta a colaborat cu Serviciul Român de Informaţii la punerea în executare a mandatelor de interceptare), necompetenţa judecătorului de cameră preliminară şi a instanţei de fond (întrucât nu s-a procedat la verificarea mandatelor de interceptare puse în aplicare de către S.R.I.), administrarea de probe în baza unor mandate de interceptare emise de o instanţă necompetentă, respectiv Tribunalul Satu Mare (în condiţiile în care inculpatul D. este avocat, calitate pe care o deţinea şi la momentul efectuării cercetărilor).

V. Apelantul inculpat A. a criticat soluţia dispusă de prima instanţă pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, expuse în sinteză în cele ce succed şi detaliate în motivele scrise depuse la dosar, invocând următoarele:

- calificarea juridică eronată a situaţiei de fapt reţinute prin rechizitoriu. Făcând trimitere la dispoziţiile art. 257 C. pen. din 1969, cu precădere la cerinţa ca subiectul activ să aibă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, apelantul a arătat că suma de 5.213.222 EUR a fost încasată de inculpatul C. în urma unei proceduri de executare silită a A.N.R.P, procedură care nu a implicat încălcarea vreunei norme de drept penal şi în privinţa căreia inculpatul D. nu avea vreo atribuţie de serviciu.

În atare condiţii, s-a apreciat că D. nu îndeplineşte condiţia prevăzută de lege, de a fi un funcţionar cu atribuţii susceptibile a fi încălcate pentru procurarea unui avantaj nelegal lui C., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.

Apelantul a precizat că nu contestă situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, ci doar cerinţele de conţinut constitutiv ale infracţiunii, cu consecinţe şi asupra faptei de spălarea banilor, a cărei premisă este tocmai preexistenta unei infracţiuni din care să fi rezultat banii a căror sursă ilicită se încearcă a se ascunde.

- reindividualizarea pedepselor aplicate, prin orientarea acestora spre minimul special, cu reţinerea incidenţei art. 19 din O.U.G nr. 43/2002 şi a unor circumstanţe atenuante. Sub acest aspect, apelantul a arătat că bugetul de stat nu a fost prejudiciat urmare a faptelor deduse judecăţii, procedura de executare silită în urma căreia C. a încasat banii fiind perfect legală. Totodată, circumstanţele sale personale demonstrează că nu a avut contacte cu legea penală, condamnarea sa definitivă anterioară intervenind în strânsă legătură cu faptele deduse judecăţii.

Apelantul inculpat a solicitat să se dea eficienţă prevederilor art. 19 din O.U.G nr. 43/2002 şi art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen. din 1969, arătând că a formulat un denunţ prin care a adus la cunoştinţa organelor judiciare, înainte ca acestea să fie încunoştinţate pe alte căi, o infracţiune de dare de mită săvârşită de inculpatul C. şi o infracţiune de luare de mită, comisă de inculpatul D.; în plus, apelantul a pus la dispoziţia organelor de cercetare penală suma de 315.000 RON. Or, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra solicitării sale de reţinere a unor cauze de reducere a pedepsei, menţionând, exclusiv în încheierea de cameră preliminară nr. 19/CP/2014 din 03.06.2014, că el nu a recunoscut faptele săvârşite şi nu a depus vreo diligenţă pentru recuperarea sumei ce a făcut obiectul traficului de influenţă, simplul denunţ nefiind suficient pentru reţinerea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

Apelantul a apreciat că o atare interpretare contravine dispoziţiilor legale invocate, care nu prevăd, ca o condiţie suplimentară a reducerii de pedeapsă, buna-credinţă a inculpatului, fiind, în schimb, suficient denunţul în vederea facilitării tragerii la răspundere a altor persoane care au săvârşit infracţiuni de corupţie.

În ceea ce priveşte circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. din 1969, a arătat că lipsa antecedentelor penale, stăruinţa depusă pentru înlăturarea rezultatului infracţiunii şi repararea pagubei, atitudinea sinceră avută în cursul procesului, integrarea sa în societate şi apartenenţa la un mediu familial stabil justifică aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special legal.

VI. Apelantul terţ S.C H. S.R.L a criticat soluţia dispusă de prima instanţă pentru motive de nelegalitate, detaliate în motivele scrise depuse la dosar, solicitând, în esenţă, revocarea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra imobilului situat în Satu Mare str. x jud. Satu Mare, imobil aflat în proprietatea S.C H. S.R.L., iar nu a inculpatului C., întrucât probele administrate confirmă provenienţa licită a sumelor de bani cu care a fost cumpărat imobilul confiscat.

Cu ocazia dezbaterilor orale asupra apelurilor, apelantul terţ, prin apărător ales, a invocat, suplimentar, şi aspecte de nelegalitate a sentinţei ce ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, respectiv încălcarea dreptului său la un proces echitabil, garantat de parag. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ca efect al neparticipării ca parte în proces. În acest sens, s-a arătat că, prin cererile depuse la 10 septembrie 2015 şi 2 martie 2017, terţul a solicitat introducerea sa în cauză, respectiv, a contestat măsura asiguratorie instituită asupra bunului mobil aflat în proprietatea sa, ambele cereri fiind respinse de instanţa de fond.

Or, procedând în acest fel, prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 366 alin. (3) C. proc. pen., care permiteau terţului interpus, în calitate de proprietar al bunului, să participe în procesul penal şi să formuleze apărări, astfel cum se statuează şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În fine, apelantul terţ a invocat nelegalitatea dispunerii confiscării extinse întemeiate, în drept, pe dispoziţiile art. 1182 C. pen. din 1969, în condiţiile în care prima instanţă a dispus, în realitate, confiscarea specială a bunului, împrejurare ce reiese chiar din conţinutul dispozitivului sentinţei atacate şi contravine jurisprudenţei în materie, respectiv deciziei nr. 242 din 2 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

VII. Apelanta terţ interpus E. a criticat soluţia dispusă de prima instanţă pentru motive de netemeinicie, detaliate în motivele scrise de apel depuse la dosar, solicitând, în esenţă, înlăturarea măsurii confiscării extinse a autovehiculului marca x, serie şasiu x, cu număr de înmatriculare x, proprietatea sa.

Apelanta a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1182 C. pen. 1969 pentru a se dispune confiscarea extinsă, deoarece valoarea maşinii (48.000 EUR la data achiziţiei) nu depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute în mod licit de ea şi de soţul său, în cei cinci ani anterior săvârşirii faptelor pentru care acesta a fost condamnat în fond. În acest sens, a susţinut că a obţinut, ca dar de nuntă, suma de aproximativ 55.000 EUR, pe care i-a păstrat pentru uzul familiei, la aceasta adăugându-se atât fonduri personale, cât şi o parte din fondurile făcute cadou de mama sa cu ocazia nunţii, cu aceste sume fiind achiziţionat autovehiculul CCC. în privinţa căruia s-a dispus măsura confiscării în prezenta cauză.

Apelanta a mai arătat că mama sa a contractat un credit personal, din care o parte i-a revenit şi obţinea venituri constante din salariu şi activitatea într-un salon de înfrumuseţare. Autoturismul asupra căruia s-a instituit măsura sechestrului este folosit de apelantă şi în prezent, în ciuda faptului că a divorţat de 3 ani de zile de inculpatul A..

Pe de altă parte, s-a invocat faptul că declaraţia inculpatului A. de recunoaştere a învinuirii şi prezumţia simplă, rezultată din achiziţia maşinii după ce inculpatul ar fi încasat sumele de bani rezultate din infracţiunile săvârşite, nu constituie probe suficiente pentru a se reţine, dincolo de orice dubiu rezonabil, că autoturismul rezultă din săvârşirea infracţiunilor imputate acestuia.

Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel

1. Învestită în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, în temeiul dispoziţiilor art. 420 alin. (4) din C. proc. pen., Înalta Curte a procedat la ascultarea nemijlocită a inculpaţilor: B., la termenul din 09.02.2018; C., la termenul din 23.03.2018; D. şi D., la termenul din 07.09.2018.

Verificările efectuate de către instanţa supremă au relevat că, în prezent, numele inculpatului B. este acela de B..

Inculpatul A. a precizat că nu doreşte să dea declaraţie în această fază procesuală.

Instanţa de control judiciar a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri; efectuarea unei adrese către D.N.A pentru a se comunica dacă prin denunţul formulat de inculpatul D., în dosarul nr. x/2013 al unităţii de parchet destinatare, s-a facilitat tragerea la răspundere penală a altor persoane (la cererea inculpaţilor D. şi D.); vizionarea în şedinţă publică a suportului optic pe care se află înregistrat dialogul ambiental redat în procesul-verbal întocmit la data de 23 octombrie 2013 (la cererea inculpaţilor D. şi D.); copierea suporţilor optici înaintaţi la dosarul cauzei, la data de 13 iunie 2018, de către Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori (la cererea inculpaţilor D. şi D.).

Urmare adresei transmise D.N.A., la dosarul cauzei a fost primit răspunsul aflat la fila x apel, din care rezultă că denunţul menţionat a stat la baza formării dosarului nr. x/2013, finalizat prin emiterea rechizitoriului.

În vederea discutării cererii inculpatului C. de efectuare a unei noi expertize medico-legale psihiatrice, Înalta Curte a dispus, succesiv: efectuarea unei adrese către Serviciul Medico-Legal al Judeţului Satu Mare pentru a se comunica specialitatea fiecăruia dintre cei trei medici care au întocmit raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 1280/IV/109/2015 privind pe inculpatul C., adresa de răspuns nr. x din 26 ianuarie 2018 aflându-se la dosar apel şi avizarea raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 1280/IV/109/2015 de către Institutul de Medicină Legală din Cluj Napoca, în condiţiile art. 19 din Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, adresa de răspuns nr. x din 13 iulie 2018 aflându-se la dosar apel.

Măsurile corespunzătoare au fost dispuse prin încheierile de şedinţă din datele de 20.02.2017, 22.06.2018, 07.09.2018, 19.10.2018, considerentele avute în vedere fiind redate detaliat în cuprinsul acestor încheieri.

Vizionarea în şedinţă publică a suportului optic pe care se află înregistrat dialogul ambiental redat în procesul-verbal întocmit la data de 23 octombrie 2013 s-a realizat în şedinţa din 07.11.2018, întreaga procedură fiind consemnată detaliat în cuprinsul procesului-verbal întocmit în cursul şedinţei, care este ataşat la dosarul cauzei .

În aceeaşi şedinţă, instanţa a încuviinţat cererea de efectuare a transcrierii integrale a discuţiilor redate în procesul-verbal întocmit la data de 23.10.2013 (formulată de inculpaţii D. şi D.), dispunând ca această activitate să fie realizată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, în conformitate cu originalul suportului optic pe care se află înregistrat dialogul de interes. Procesul-verbal de redare a discuţiilor întocmit de parchet (aflat la dosar apel) a fost transmis la dosar împreună cu CD-ul seria x 101 B B 9569, care conţine respectiva înregistrare ambientală. În şedinţa din 14.12.2018, Înalta Curte a admis cererea de eliberare a unei copii a acestui CD, formulată de inculpaţii D. şi D..

În exercitarea prerogativelor prevăzute de art. 100 alin. (2)-(4) din C. proc. pen., Înalta Curte a respins solicitările probatorii formulate de apelanţi, după cum urmează:

- prin încheierea din 20.12.2017: solicitarea de administrare a probei testimoniale constând în audierea/reaudierea martorilor: III., JJJ., KKK., LLL. şi BBB. - formulată de inculpatul C.; OOO., PPP., QQQ., RRR., VV., WW., FF., AAA. şi EE. - formulată de inculpaţii D. şi D.; SSS., KKK., TTT. şi LLL. - solicitată de terţul interpus S.C. H. S.R.L; solicitarea de emitere a unor adrese către: Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (în vederea comunicării informaţiilor indicate în scris privind dosarul nr. x C. civ.), Parchetul de pe lângă Curtea de Bucureşti (pentru a se comunica stadiul cercetărilor în dosarul nr. x/2011) şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (pentru a se comunica o copie a mandatului de siguranţă naţională nr. x din 4 iulie 2012) - formulată de inculpaţii D. şi D.; cererea de declasificare a mandatelor nr. x din 4 iulie 2012 şi nr. x din 4 octombrie 2012 emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - formulată de inculpaţii D. şi D.; cererea de reaudiere a celor doi inculpaţi care au uzat de procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, A. şi B. - formulată de inculpatul C.;

- prin încheierea din 22.06.2018: cererea de efectuare a unei expertize medico-legale privind starea de sănătate şi posibilitatea de a participa la judecarea cauzei - formulată de inculpatul C.;

- prin încheierea din 07.09.2018: solicitarea de administrare a probei testimoniale constând în audierea martorilor noi: UUU. şi VVV. - formulată de inculpaţii D. şi D.; cererea de efectuare a unei noi expertize medico-legale psihiatrice - formulată de inculpatul C.; cererea de efectuare a unor adrese către Tribunalul Satu Mare şi Curtea de Apel Oradea (privind autorizaţiile de supraveghere tehnică emise în dosarele nr. x/2013, y/2013, z/2013, w/2013, t/2013 şi 99/F/83/2013) - formulată de inculpaţii D. şi D.;

- prin încheierea din 18.01.2019: solicitarea de administrare a probei testimoniale constând în audierea martorilor: PPP., QQQ. şi RRR. - reiterată de inculpaţii D. şi D.; cererea de efectuare a expertizei psihologico-criminalistice şi de efectuare a unei testări poligraf a inculpatului A. - formulată de inculpaţii D. şi D.;

- prin încheierea din 15.02.2019: cererea de efectuare a unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a se înainta notele de redare întocmite de S.R.I. - formulată de inculpaţii D. şi D.;

- prin încheierea din 18.04.2019, cererea de iniţiere a procedurii de declasificare a adreselor nr. x din 18 februarie 2014 şi nr. x din 29 ianuarie 2014 - formulată de inculpaţii D. şi D..

Toate argumentele factuale sau de drept avute în vedere pentru a pronunţa aceste soluţii au fost detaliat redate în cuprinsul încheierilor anterior menţionate.

2. Prin încheierea din 07.09.2018, instanţa de apel a luat act de precizările apărătorului ales al inculpaţilor D. şi D. în sensul că nu mai înţelege să susţină, ca solicitări prealabile, cererea privind constatarea nulităţii absolute a hotărârii atacate şi cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept:

"În interpretarea dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale pronunţată la data de 05.12.2017 privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 345 alin. (1) C. proc. pen.., în cauzele ce se află în faza de apel sau de fond, şi au beneficiat de procedura de cameră preliminară, se impune trimiterea cauzei în faza de cameră preliminară în vederea soluţionării acesteia în condiţii de legalitate sau judecătorul analizează, în apel sau în fond, probele şi sub aspectul legalităţii administrării acestora în faza de urmărire penală, administrând probe în acest sens?" (depuse în şedinţa din 08.12.2017), urmând a invoca aceste chestiuni pe fondul cauzei.

3. La termenul din 18.01.2019, după ce, din oficiu, în considerarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 26 din 16 ianuarie 2019, a pus în discuţie necesitatea efectuării de verificări de natură sau cu relevanţă probatorie în ceea ce priveşte eventuala contribuţie a Serviciului Român de Informaţii în obţinerea probelor pe care s-a întemeiat acuzaţia în prezenta cauză, Înalta Curte a dispus efectuarea unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a comunica date privind eventualul sprijin, de orice natură, acordat de Serviciul Român de Informaţii în activitatea de urmărire penală desfăşurată în cauză, respingând cererea de efectuare a unei adrese similare către Serviciul Român de Informaţii, formulată inculpatului C.. Urmare adresei transmise D.N.A., la dosarul cauzei a fost primit răspunsul aflat la fila. 134, vol. 3 dosar apel.

4. La termenul din 15.02.2019, după ce, din oficiu, a pus în discuţie necesitatea efectuării unei adrese către Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Serviciul Teritorial Oradea, în vederea înaintării la Compartimentul Documente Clasificate al instanţei supreme a adreselor nr. x din 18 februarie 2014 şi nr. x din 29 ianuarie 2014, Înalta Curte a dispus emiterea unei adrese în sensul anterior menţionat. Urmare solicitării instanţei, Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis la dosar documentele anterior menţionate, solicitarea de declasificare a acestora fiind respinsă, prin încheierea din data de 18.04.2019.

5. Prin încheierea din 20.12.2017, Înalta Curte a respins cererea formulată de inculpaţii D. şi D., privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept:

"În interpretarea dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi ale art. 289 alin. (3) C. pen. (art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969), în ipoteza concursului de infracţiuni, se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunii de spălare de bani şi care provin din infracţiunea de luare de mită, concomitent cu confiscarea sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunii de mită?".

Prin încheierea din 15.02.2019, Înalta Curte a respins cererea formulată de inculpaţii D. şi D., privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept:

"1. Devine incompatibil procurorul de a mai efectua urmărirea penală în cauză după administrarea probelor de către Serviciul Român de Informaţii, de către procuror în colaborare cu Serviciul Român de Informaţii sau cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii, şi care nu vizează sfera siguranţei naţionale ?

2. Probele administrate într-o cauză penală în colaborare cu Serviciul Român de Informaţii şi cele derivate sau ulterior administrate de către acelaşi procuror sunt lovite de nulitate absolută, în condiţiile în care au fost administrate de un procuror care a acceptat colaborarea în obţinerea probelor cu SRI (potrivit Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, şi a Protocolului nr. 09472 din 8 decembrie 2016?"

Prin aceeaşi încheiere, s-a respins cererea formulată de inculpaţii D. şi D., privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.

* * * * *

Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

I. Cu privire la criticile de legalitate formulate de inculpaţii D. şi D.

a) Susţinerile referitoare la omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra tuturor cererilor formulate de inculpaţi, împrejurare ce ar impune rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă, sunt neîntemeiate.

Cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de cei doi apelanţi inculpaţi la data de 14.03.2017 - motivată de pretinsa omisiune a instanţei de fond de a pune în discuţia părţilor declasificarea mandatului nr. x din 04.07.2012, precum şi cererea Ministerului Public de efectuare a unei confruntări între martorul FF. şi inculpaţii A. şi B., dar şi de a se pronunţa asupra excepţiei nulităţii mijloacelor de probă rezultate din punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică - nu impunea o pronunţare expresă şi distinctă, astfel cum neîntemeiat au apreciat apelanţii.

Intervenind în etapa deliberării, după finalizarea dezbaterilor, o atare solicitare de repunere pe rol nu se circumscrie categoriilor de cereri şi excepţii asupra cărora instanţa este ţinută a se pronunţa în mod expres, prin încheiere motivată, în condiţiile prevăzute de art. 351 alin. (2) C. proc. pen.

În plus, dispoziţiile art. 395 alin. (1) din C. proc. pen. reglementează repunerea pe rol a cauzei ca un instrument aflat exclusiv la îndemâna instanţei de judecată, a cărui valorificare este dublu condiţionată; o primă cerinţă vizează aprecierea proprie a instanţei că o anumită împrejurare trebuie lămurită, iar cea de-a doua, constatarea subsecventă că, pentru atingerea acestei finalităţi, este necesară reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor.

Raportat la acest cadru legislativ, rezultă că, de lege lata, nepronunţarea unei instanţe de judecată asupra unei cereri de repunere pe rol a cauzei formulată de inculpaţi nu contravine normelor procesuale pertinente, astfel că nu este incident un eventual caz de nulitate care să atragă desfiinţarea hotărârii.

În ceea ce priveşte solicitările concrete de probatoriu sau excepţiile asupra cărora prima instanţă ar fi omis a se pronunţa, Înalta Curte observă că o atare omisiune, deşi în principiu contrară exigenţelor art. 351 alin. (2) C. proc. pen. anterior invocate, nu este susceptibilă a atrage decât eventuala nulitate relativă a hotărârii, în măsura în care se aduce, astfel, o vătămare drepturilor procesuale ale părţilor, care să nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului, conform art. 282 alin. (1) C. proc. pen.

În speţă se constată, sub un prim aspect, contrar susţinerilor apelanţilor, că problema declasificării mandatului nr. x din 04.07.2012 a făcut obiectul dezbaterilor în fond, inclusiv la termenul din 02.03.2017, când curtea de apel a respins toate probele solicitate de apărătorul celor doi inculpaţi, inclusiv sub acest aspect.

În al doilea rând, faptul că instanţa de fond ar fi omis a se pronunţa asupra cererii de efectuare a unei confruntări, nulităţii mijloacelor de probă rezultate din punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică sau asupra cererii inculpatului D. de a fi reţinute în favoarea sa dispoziţiile Legii nr. 682/2002 reprezintă aspecte care nu impun desfiinţarea hotărârii apelate, deoarece vătămarea eventual adusă dreptului la apărare al inculpaţilor a fost înlăturată în cel de-al doilea grad de jurisdicţie. În această ultimă fază procesuală, apelanţii inculpaţi au avut posibilitatea de a formula cereri de probe sau critici detaliate, asupra cărora instanţa de apel s-a pronunţat motivat prin încheierile anterior indicate sau, după caz, urmează a se pronunţa în prezenta decizie, în măsura în care este vorba de chestiuni care influenţează asupra fondului cauzei.

b) Critica referitoare la nulitatea mijloacelor de probă rezultate din punerea în executare a mandatelor de supraveghere este, de asemenea, neîntemeiată.

Înalta Curte notează, proritar, că, în cauza de faţă, au fost administrate două categorii de înregistrări, respectiv, înregistrări efectuate premergător declanşării procesului penal, în baza dispoziţiilor Legii nr. 51/1991 şi ale Legii nr. 535/2004, şi înregistrări efectuate în cursul procesului, în baza dispoziţiilor art. 911 şi urm. C. proc. pen. din 1968.

Nulitatea invocată în motivele scrise de apel de către inculpaţii D. şi D. vizează prima categorie de înregistrări, efectuate în baza unui mandat de siguranţă naţională (iar nu de supraveghere tehnică, cum eronat au apreciat apelanţii) şi se grefează, factual, pe implicarea Serviciului Român de Informaţii în activitatea de punere în executare ori pe caracterul clasificat al mandatului nr. x/04.07.2012.

Aspectul lipsei de necesitate a eventualei declasificări a celui din urmă mandat a fost evaluat deja, în mod nemijlocit, de către instanţa de apel prin încheierea din 20.12.2017, prin care s-a statuat că nu este necesar un atare demers, deoarece mandatul invocat nu a fost valorificat în speţă; înregistrările de interes utilizate ca probe au fost obţinute exclusiv în baza mandatului nr. x din 04.10.2012, declasificat şi depus la fila x din vol. 4 dup. Acest ultim act procedural constituie expresia actului procesual al autorizării date de judecătorul instanţei supreme, sesizat conform Legii nr. 535/2004, şi cuprinde toate menţiunile necesare pentru a se evalua legalitatea punerii sale în executare, elemente necontestate, de altfel, de către inculpaţi.

În ceea ce priveşte implicarea Serviciului Român de Informaţii în activitatea de punere în executare a mandatului declasificat din data de 04.10.2012 sau pretinsa imposibilitate a instanţei de fond de a evalua legalitatea înregistrărilor efectuate în baza acestuia, fără a cunoaşte conţinutul mandatului iniţial din data de 04.07.2012, Înalta Curte constată că aceste susţineri antamează chestiuni de legalitate a probatoriului, care trebuiau şi puteau fi valorificate în faza procesuală destinată verificării legalităţii mijloacelor de probă, respectiv camera preliminară. Cei doi apelanţi inculpaţi nu au înţeles, însă, să formuleze critici explicite în acea etapă, supunând problematica legalităţii mandatelor exclusiv atenţiei instanţei de judecată.

Luând în considerare efectele potenţiale ale unei eventuale constatări a necompetenţei organului care a procedat la punerea în executare a mandatului de siguranţă naţională, Înalta Curte apreciază necesar să examineze această chestiune. În acest sens, constată că, potrivit art. 6 din Legea nr. 51/1991 (în forma în vigoare la data emiterii mandatului), Serviciului Român de Informaţii i se recunoşteau în mod expres atribuţii în domeniul securităţii naţionale sau combaterii terorismului. Totodată, dispoziţiile art. 20 şi art. 21 din Legea nr. 535/2004 (în forma în vigoare la aceeaşi dată) reglementau dreptul organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale de a solicita Înaltei Curţi, în cazuri justificate, autorizarea efectuării unor activităţi în scopul culegerii de informaţii referitoare la potenţiale ameninţări la adresa siguranţei naţionale.

Emiterea şi punerea în executare a mandatului declasificat din data de 04.10.2012 s-a realizat în acest cadru normativ, rezultând, pe cale de consecinţă, inexistenţa vreunei încălcări a dispoziţiilor legale care să justifice nulitatea mijloacelor de probă astfel obţinute şi utilizate în proces, în condiţiile permise de 139 alin. (3) teza finală C. proc. pen.

Înalta Curte notează că, pe durata soluţionării apelurilor, Curtea Constituţională a constatat, prin deciziile nr. 91/28.02.2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 348/20.04.2018) şi, respectiv, nr. 802/06.12.2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 218/20.03.2019), neconstituţionalitatea sintagmelor "aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români", respectiv, "orice alte asemenea interese ale ţării", ambele cuprinse în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991.

În condiţiile în care aplicarea în timp a normelor de procedură este guvernată de regula tempus regit actum, iar deciziile în contencios constituţional produc efecte numai pentru viitor, de la data publicării lor, Înalta Curte apreciază că, în speţa de faţă, în care mandatul din 04.10.2012 a fost emis mult anterior celor două decizii, nu există vreun impediment legal la valorificarea probatorie în continuare a înregistrărilor obţinute în baza sa. În plus, mandatul de siguranţă naţională supus analizei s-a întemeiat pe două texte de lege, din care unul se bucură în continuare, integral, de prezumţia de constituţionalitate - art. 3 lit. l) din Legea nr. 51/1991 - şi subzistă ca fundament normativ al utilizării acestei categorii de mijloace de probă în proces.

Criticile formulate ulterior de cei doi apelanţi inculpaţi, în cursul dezbaterilor, aduc în discuţie şi nulitatea înregistrărilor efectuate în cursul procesului, în conformitate cu dispoziţiile art. 911 C. proc. pen. din 1968, ca urmare a implicării Serviciului Român de Informaţii în activitatea de punere în executare a autorizaţiilor emise de instanţele de judecată.

În acest sens, verificările efectuate în ambele grade de jurisdicţie au relevat că organul specializat în domeniul securităţii naţionale a acordat sprijin tehnic la punerea în executare a interceptării şi înregistrării comunicaţiilor tehnice efectuate în baza autorizaţiilor emise de judecător, în procedurile prevăzute de vechea codificare procesual penală, pe parcursul anului 2013.

Aşa cum rezultă din informaţiile transmise instanţei supreme de către D.N.A, la data de 11.02.2019, în cauză au fost utilizate ca mijloace de probă procesele-verbale de redare întocmite de ofiţerii de poliţie judiciară, verificate şi certificate de procuror. Împrejurarea invocată de către apelanţi, referitoare la pretinsa "translatare" a notelor de redare întocmite de către S.R.I în procesele-verbale de redare a convorbirilor reflectă o apreciere pur subiectivă, ce tinde la însăşi contestarea veridicităţii informaţiilor inserate în adresa oficială de răspuns a D.N.A - înscris oficial, care face dovada deplină a celor consemnate în cuprinsul său până la constatarea caracterului său fals.

Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 26/16.01.2019 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial 193/12.03.2019), s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea, de către Ministerul Public şi Serviciul Român de Informaţii, a protocolului nr. 00750/04.02.2009, precum şi de exercitarea în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii S.R.I; totodată, s-a decis ca instanţele judecătoreşti să verifice în cauzele pendinte în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială sau după calitatea persoanei a organelor de urmărire penală.

În acest context, evaluând, din oficiu, ansamblul dispoziţiilor legale pertinente în domeniul înregistrărilor de convorbiri, precum şi hotărârile Curţii Constituţionale relevante sub acest aspect, constată că, în activitatea de interceptare şi înregistrare efectuată în speţă, nu a existat o încălcare a normelor referitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei a organului de urmărire penală.

În perioada utilizării acestor procedee probatorii, normele aplicabile punerii în executare a autorizaţiilor de interceptare erau prevăzute de dispoziţiile art. 912 C. proc. pen. din 1968, care statuau că interceptările şi înregistrările se efectuează fie de procuror personal, fie de organul de cercetare penală desemnat în acest scop. Date fiind particularităţile acestui procedeu probatoriu care, spre deosebire de actele procesuale/procedurale efectuate integral de organele de urmărire penală, presupune, prin ipoteză, şi implicarea unor terţi - furnizori de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice -, cât şi utilizarea unor echipamente specifice, acţionate de specialişti din afara organelor judiciare, norma legală instituia şi obligaţia celor chemaţi să dea concurs tehnic la înregistrări de a păstra secretul operaţiunii.

În perioada în care a fost administrată în speţă această categorie de probatorii, nici C. proc. pen. din 1968, nici Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei române sau Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii nu cuprindeau dispoziţii exprese, referitoare la categoriile de persoane cărora le revenea, în concret, obligaţia de a acorda sprijin tehnic în activitatea de interceptare şi înregistrare a convorbirilor ori la atribuţiile şi responsabilităţile acestor persoane în procedura de interceptare; astfel de norme au fost adoptate abia la data de 11.03.2016, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G nr. 6/2016 (publicată în M.Of. nr. 190/14.03.2016).

Înalta Curte observă, însă, că în acea perioadă, Serviciul Român de Informaţii era desemnat autoritate naţională în domeniul interceptărilor, în cadrul său funcţionând Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, astfel cum rezultă din preambulul Protocolului de cooperare din data de 04.02.2009, declasificat (în care este menţionată Hotărârea CSAT nr. 0068/2002, document clasificat, prin care S.R.I a fost desemnat ca autoritate naţională) şi din conţinutul art. IV pct. 1 din O.U.G nr. 6/2016 (prin care, modificându-se Legea nr. 14/1992, se instituie obligaţia Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor - unitate preexistentă - de a permite accesul organelor de urmărire penală la sistemele tehnice, în vederea executării supravegherii).

Rezultă, astfel, că, în baza unor acte de nivel infra legal, acest serviciu cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale a fost, în perioada de interes în speţă, unica autoritate desemnată să gestioneze, la nivel naţional, din punct de vedere tehnic, activitatea de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin mijloace electronice.

Deciziile nr. 51/2016 şi nr. 26/2019 ale Curţii Constituţionale au avut ca efect reconfigurarea normativă şi instituţională a sistemului national de interceptări, însă, în cazul punctual al înregistrărilor efectuate anterior în speţă, în contextul legislativ descris, aceste decizii nu au ca urmare - directă sau mediată - nulitatea necondiţionată a tuturor actelor de procedură efectuate în perioada 2012-2013.

Sub un prim aspect, se impune observaţia că nulităţile reprezintă sancţiuni procesual penale, constatate şi aplicate de organul judiciar, care atrag nevalabilitatea actelor procesuale sau procedurale efectuate cu nerespectarea prescripţiilor legale în vigoare la data efectuării lor - respectiv, prin omisiunea sau violarea formelor prevăzute de lege. Ca regulă generală, din perspectiva aplicării în timp a legii de procedură, în ipoteza unei succesiuni de legi, operează principiul tempus regit actum, potrivit căruia legea procesual penală se aplică tuturor actelor efectuate şi măsurilor dispuse în intervalul în care ea este în vigoare, cu excepţia expres prevăzută de art. 13 din C. proc. pen.

Exigenţele acestui principiu fundamental operează atât în ipoteza în care intervin modificări legislative ale unor norme de drept procesual (caz în care art. 15 alin. (2) din Constituţie instituie o prohibiţie expresă de aplicare retroactivă), cât şi în ipoteza în care sunt emise acte jurisdicţionale obligatorii, prin care se interpretează dispoziţii de această natură. Indiferent de emitentul lor, actele jurisdicţionale prin care sunt supuse interpretării ori, după caz, sunt sancţionate norme de procedură produc întotdeauna efecte numai pentru viitor, caracter consacrat expres de legea fundamentală şi în cazul deciziilor de contencios constituţional (art. 147 alin. (4) din Constituţie).

Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care neconstituţionalitatea (derivată din admiterea fie a unei excepţii, fie a unui conflict juridic) vizează o normă de procedură, toate actele ce urmează a se efectua în cauzele pendinte în care acea normă este incidentă trebuie să se conformeze statuărilor Curţii Constituţionale, astfel cum rezultă din considerentele deciziei de contencios constituţional sau din legislaţia primară adoptată subsecvent.

Actele de procedură realizate, însă, integral anterior deciziei Curţii, în intervalul în care legea s-a bucurat de prezumţia de constituţionalitate, nu sunt invalidate automat, ca efect direct al admiterii excepţiei de neconstituţionalitate sau, după caz, al admiterii unei sesizări vizând existenţa unui conflict juridic de natură constituţională.

În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că decizia prin care se stabileşte existenţa unui conflict şi modul de soluţionare a acestuia "nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătoreşti (...) "asimilarea atribuţiei prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituţie cu efectuarea de către Curtea Constituţională a unui control de legalitate/constituţionalitate asupra hotărârilor judecătoreşti, transformând Curtea într-o instanţă de control judiciar şi ar echivala cu o deturnare a dispoziţiilor constituţionale privind soluţionarea conflictelor juridice şi o încălcare flagrantă a competenţei Curţii Constituţionale" (Decizia nr. 838 din 27.05.2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 461 din 03.07.2009).

În fine, din oficiu, Înalta Curte constată că, în speţă, nu rezultă producerea, prin efectuarea acestei categorii de înregistrări cu sprijinul tehnic al S.R.I şi în contextul normativ aplicabil în perioada respectivă, a vreunei vătămări a dreptului inculpaţilor la viaţă privată, garantat de art. 8 din Convenţia europeană. Apelanţii nu au invocat, de altfel, o atare consecinţă, iar Înalta Curte observă că toate interceptările au fost autorizate de organele judiciare şi efectuate în limitele stricte ale acestei autorizări, cu respectarea garanţiilor legale, neidentificându-se elemente de nelegalitate care să atragă nulitatea lor.

c) Vădit neîntemeiată este şi susţinerea inculpaţilor D. şi D. referitoare la pretinsa nulitate absolută a sentinţei penale şi a întregii cercetări judecătoreşti desfăşurate în primă instanţă, raportat la decizia nr. 802 din data de 05.12.2017 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) C. proc. pen., care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate ori ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara oricăror înscrisuri noi prezentate, este neconstituţională.

În contextul argumentelor referitoare la efectele pentru viitor ale deciziilor în contencios constituţional şi specificul nulităţilor, expuse în considerentele prezentei decizii (care îşi păstrează valabilitatea şi la care face trimitere), Înalta Curte subliniază că, la data publicării deciziei invocate (06.02.2018) faza procesuală a camerei preliminare era epuizată, nefiind, aşadar, obiectiv posibilă aplicarea corespunzătoare a constatărilor Curţii.

Principiul separării funcţiilor judiciare consacrat de art. 3 C. proc. pen. exclude posibilitatea cenzurării retroactive, de către instanţa de apel, a încheierii prin care s-a soluţionat o etapă procesuală definitiv epuizată, cum este cazul încheierii nr. 19/CP/2014 din data de 03.06.2014, pronunţată în speţă de judecătorul de cameră preliminară, definitivă prin încheierea nr. 2285/16.07.2014 a instanţei supreme.

d) Caracterul definitiv al acestei ultime încheieri se opune şi repunerii în discuţie a unor chestiuni tranşate, în mod expres, în camera preliminară, cum ar fi pretinsa nulitate a înregistrărilor efectuate în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Satu Mare, derivată din nerespectarea normelor referitoare la competenţa după calitatea persoanei (cu referire la calitatea de avocat a inculpatului D.). Această chestiune, reiterată de apelanţi în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, a fost examinată explicit în faza camerei preliminare, atât în fond cât şi în contestaţie, statuându-se neechivoc în sensul lipsei de temeinicie a criticii şi al legalităţii probelor astfel obţinute.

Decizia nr. 802/2017 nu legitimează eventuala recenzurare, de către instanţa de apel, a aspectelor de nelegalitate care au făcut obiectul unor verificări efective şi concrete în camera preliminară şi asupra cărora judecătorul astfel învestit s-a pronunţat în mod expres.

O atare concluzie rezultă din înseşi considerentele deciziei evocate, prin care, statuându-se asupra neconstituţionalităţii unei norme incidente în camera preliminară - şi care limita, la acel moment, probatoriul admisibil în această etapă procesuală - s-a subliniat că probele menţinute ca legale pot face obiectul unor verificări noi în cursul judecăţii (paragraful 29), implicit, al unor verificări de o natură şi amploare ce excedau specificului analizei permise în etapa filtru. Concluzia este una raţională, de vreme ce, la data la care Curtea a statuat asupra neconstituţionalităţii art. 345 din C. proc. pen. în sensul supus analizei, astfel de verificări efective cu privire la loialitatea probatoriului, având un pronunţat caracter factual, erau inadmisibile în cadrul normativ ce disciplina camera preliminară, împrejurare ce a şi impus, de altfel, intervenţia instanţei constituţionale şi amendarea implicită a textului art. 345 din C. proc. pen.

Aceasta nu înseamnă, însă, că, prin decizia evocată, s-ar fi urmărit, ca regulă generală, o relativizare a hotărârii judecătorului de cameră preliminară în materia legalităţii actelor de urmărire penală şi probelor administrate ori o limitare implicită a autorităţii ataşate încheierii sale, decurgând din caracterul definitiv al acestei hotărâri.

Recunoscându-se părţilor, şi în camera preliminară, toate garanţiile ce dau conţinut dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, încheierea pronunţată la finalul acestei etape filtru reflectă rezultatul controlului judecătoresc asupra legalităţii urmăririi penale şi se bucură de autoritatea specifică unei hotărâri judecătoreşti definitive.

În considerentele deciziei nr. 641/11.11.2014 (publicată în Monitorul Oficial nr. 887 din 5 decembrie 2014), Curtea Constituţională a României a reţinut, mutatis mutandis, imperativul aplicării, în camera preliminară, a garanţiilor ce însoţesc dreptul la un proces echitabil, arătând că "prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil nu sunt supuse distincţiilor ce se desprind din jurisprudenţa instanţei europene în ceea ce priveşte aplicarea lor anumitor faze ale procedurilor penale. (…) Astfel, plecând de la incidenţa prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală asupra tuturor litigiilor şi având în vedere şi dispoziţiile art. 20 din Constituţie şi cele ale art. 53 din Convenţie, Curtea a constatat că prevederile art. 6 din Convenţie trebuie respectate de legiuitor şi atunci când reglementează în domeniul procedurilor penale care nu ţin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv în ceea ce priveşte procedura desfăşurată în camera preliminară".

Or, de esenţa dreptului la un proces echitabil este, inter alia, şi respectarea principiului securităţii raporturilor juridice; prezervarea acestei securităţi impune recunoaşterea de efecte juridice depline controlului jurisdictional realizat în camera preliminară asupra legalităţii probaţiunii, dar şi excluderea repunerii în discuţie, în cursul judecăţii, a chestiunilor efectiv cenzurate şi definitiv tranşate de judecătorul de cameră preliminară.

A admite ipoteza contrară echivalează, implicit, cu a admite că întreaga procedură de cameră preliminară are, în esenţă, un caracter pur formal şi iluzoriu, fiind superfluă în dinamica procesului penal, ceea ce ar contraveni flagrant tocmai standardelor de echitate a procedurii, inclusiv în interpretarea regăsită în jurisprudenţa Curţii Constituţionale: "Împrejurarea că instanţa competentă să judece cauza pe fond nu poate ea însăşi să se pronunţe cu privire la cererile şi excepţiile care au fost ridicate în procedura de cameră preliminară şi care au fost soluţionate în această procedură (atât pe fond, cât şi/sau în contestaţie) nu afectează dreptul părţilor la un proces echitabil, deoarece au făcut deja obiect al controlului unui judecător. (…) Procedura în cadrul camerei preliminare se desfăşoară în cadrul unor dezbateri orale şi contradictorii. Aceasta presupune că în procedura de cameră preliminară se pot administra probe pentru a se face dovada că anumite probe din rechizitoriu sunt obţinute nelegal sau neloial. Dacă s-ar aprecia în mod contrar s-ar ajunge la situaţia în care dreptul la o procedură orală şi contradictorie ar fi un drept formal a cărui exercitare nu s-ar bucura de efectivitate" (decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 158 din 1 martie 2016 şi decizia nr. 468 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 750 din 19 septembrie 2017).

e) Critica referitoare la pretinsa nelegalitate a completelor de judecată constituite la nivelul Curţii de Apel Oradea, sub aspectul inexistenţei caracterului lor specializat, prevăzut de art. 29 din Legea nr. 78/2000, este lipsită de bază factuală, de vreme ce adresa din 17.01.2019, depusă la dosar de către apelanţii inculpaţi, relevă că toate completurile constituie la nivelul secţiei penale a Curţii de Apel Oradea sunt complete specializate în soluţionarea infracţiunilor de corupţie, fără a se distinge în funcţie de data constituirii lor. Invocarea de către apelanţi a inexistenţei unei dovezi privind caracterul specializat al completului care a pronunţat hotărârea apelată reflectă simpla negare a veridicităţii acestei adrese (act oficial), fără a se administra un minimum de probe care să coroboreze poziţia inculpaţilor.

f) În fine, criticile referitoare la pretinsa necompetenţă a procurorului care a instrumentat cauza, respectiv a judecătorului de cameră preliminară sau instanţei de fond (grefate, factual, în primul caz, pe argumentul colaborării cu S.R.I în activitatea de punere în executare a mandatelor de interceptare, iar, în secundul, pe cel al omisiunii de a verifica legalitatea înregistrărilor efectuate cu sprijinul acestui organ al statului) reflectă o confuzie între sensurile noţiunilor de "competenţă" a organului judiciar şi, respectiv, de legalitate a administrării probelor.

Ceea ce apelanţii inculpaţi au invocat este nu necompetenţa organelor judiciare prin raportare la criteriile legale prevăzute de art. 35 - 40 C. proc. pen., ci opţiunea acestora din urmă de a valorifica mijloace de probă pe care apelanţii inculpaţi le-au apreciat nelegale, chestiune ce excedează vădit noţiunii de "competenţă funcţională, după materie sau calitatea persoanei" şi face superfluă o analiză aprofundată a acestei critici.

II. Cu privire la criticile formulate sub aspectul acuzaţiilor de trafic şi cumpărare de influenţă, luare şi dare de mită, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi pe parcursul celor două grade de jurisdicţie, Înalta Curte constată că împrejurările factuale în care s-au desfăşurat actele ilicite deduse judecăţii, dar şi contribuţia fiecăruia dintre inculpaţi au fost, în ansamblu, temeinic stabilite de către instanţa de fond, excepţie făcând acuzaţiile de spălarea banilor aduse inculpaţilor C. şi D., în limitele ce vor fi analizate în cele ce succed.

Analiza coroborată a tuturor declaraţiilor date de inculpaţi pe parcursul procesului penal, a depoziţiilor succesive ale martorilor audiaţi în faza de urmărire penală şi în primul grad de jurisdicţie şi a înscrisurilor existente, alături de elementele factuale ce rezultă din procesele-verbale de redare a înregistrării unor convorbiri telefonice sau a discuţiilor purtate cu ocazia activităţii procedurale de conducere în teren la care a participat A., la data de 02.10.2013, susţine probator concluzia certă că, la o dată plasată în toamna anului 2012, pe fondul interesului inculpatului C. de finalizare a procedurii de despăgubire ce făcea obiectul dosarului nr. x C. civ., aflat pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (Comisia Centrală), inculpatul A. a pretins de la acesta din urmă suma de aproximativ 300.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa reală avută asupra coinculpatului D., vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P) şi membru în Comisia Centrală, pentru a-l determina pe cel din urmă să facă acte circumscrise atribuţiilor sale de serviciu, orientate, în principal, spre achitarea echivalentului de 5.213.222 euro al măsurilor reparatorii - obiect al dosarului.

Suma de bani pretinsă a fost primită de inculpatul A. la data de 14.05.2013, o parte - 775.000 de RON - prin transfer bancar în contul deţinut de tatăl său, M., şi o parte - 100.000 de euro - în numerar.

Activitatea ilicită de trafic de influenţă a fost sprijinită de coinculpatul B. care, în perioada toamna 2012 - 13.05.2013, i-a însoţit pe A. şi/sau pe C. la majoritatea întâlnirilor şi discuţiilor avute cu inculpatul D., fie pe post de şofer, fie ca participant activ, inculpatul primind pentru ajutorul său, la data de 14.05.2013, suma de 730.000 RON, prin transfer bancar în contul deţinut de fosta sa soţie, N..

Pentru a ascunde destinaţia reală a sumelor de bani astfel remise, în luna mai 2013, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, imediat ulterior transferurilor bancare, inculpatul C. a falsificat trei înscrisuri sub semnătură privată intitulate "Împrumut pe un an de zile", "Contract de împrumut" şi, respectiv "Împrumut", toate datate 14.05.2013, în cuprinsul cărora s-a consemnat, contrar adevărului, că inculpatul i-ar fi împrumutat pe numitul M. cu suma de 2.200.000 RON, iar pe inculpatul B. şi pe soţia acestuia cu sumele de 1.500.000 RON respectiv, 730.000 RON. Înscrisurile astfel falsificate au fost folosite, pe de o parte, la unităţile bancare, pentru retragerea sumelor transferate în conturile rudelor inculpaţilor, iar pe de altă parte, la organele de urmărire penală, prin invocarea existenţei şi conţinutului lor de către inculpatul C..

Pe fondul acestor activităţi conjugate de trafic şi cumpărare de influenţă au avut loc o serie de contacte directe între C. şi inculpatul D. care, în calitatea anterior menţionată şi conştient fiind de interesul coinculpatului de a obţine cât mai rapid echivalentul despăgubirilor, în toamna anului 2012, a pretins de la acesta din urmă suma de 1.000.000 de euro, în scopul de a efectua acte de facilitare a obţinerii respectivelor despăgubiri, acte circumscrise atribuţiilor sale de serviciu în cadrul procedurilor administrative derulate la A.N.R.P, respectiv Comisia Centrală, în legătură cu dosarul nr. x C. civ.

Suma de bani pretinsă a fost primită în numerar de inculpatul D. la data de 13.05.2013, prin intermediul fiului său, coinculpatul D. care, cunoscând contextul pretinderii şi provenienţa respectivei sume, s-a întâlnit cu C. în parcarea mall-lui AA. din Bucureşti, unde i s-a remis folosul necuvenit.

Situaţia de fapt astfel reţinută în apel nu diferă, în substanţă, de cea descrisă în hotărârea atacată, reevaluarea probatoriului administrat în primă instanţă, dar şi analiza probelor noi, administrate de instanţa supremă, fundamentând concluzia temeiniciei împrejurărilor factuale reţinute prin sentinţă. În acest sens, fără a relua în detaliu coordonatele faptice în care au fost săvârşite infracţiunile deduse judecăţii, instanţa de apel va examina chestiunile factuale sau juridice contestate explicit de către apelanţii inculpaţi în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, în scopul asigurării unei soluţionări efective şi complete a căilor de atac formulate.

Contextul perfectării tranzacţiilor de corupţie

Relaţionarea dintre inculpaţii C. şi A., orientată spre finalizarea procedurii de despăgubire prin echivalent în dosarul nr. x C. civ., a survenit în cursul anului 2012, în contextul în care, în acea perioadă, dosarul respectiv figura înregistrat la Comisia Centrală încă din data de 28.08.2011. Situaţia despăgubirilor cuvenite reclamanţilor T. şi S. în acea cauză făcuse obiectul unei corespondenţe administrative între A.N.R.P şi Primăria Municipiului Satu Mare, menită a lămuri dacă, prin sentinţa civilă nr. 2329/D/10.06.2011 a Tribunalului Satu Mare (prin care se constatase că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent) se stabilise cuantumul despăgubirilor (respectiv, suma de 5.213.222 euro menţionată în dispozitivul sentinţei) sau dacă acest cuantum urma a fi stabilit conform procedurii reglementate de dispoziţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

În acest sens, la data de 06.09.2011, dosarul nr. x C. civ. a fost restituit Instituţiei Prefectului de către A.N.R.P, pentru a se iniţia o acţiune în lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 2329/2011, demers finalizat în mod irevocabil la data de 12.01.2012, odată cu pronunţarea deciziei civile nr. 72/2012-R a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, prin care s-a respins cererea de lămurire dispozitiv formulată de Primăria Municipiului Satu Mare şi reclamanţii T. şi S.. În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că, prin sentinţa civilă sus-menţionată, s-a stabilit clar obligaţia ce incumbă Primarului Municipiului Satu Mare, respectiv aceea de a emite dispoziţie pe seama reclamanţilor pentru măsurile reparatorii prin echivalent, în cuantumul stabilit de tribunal şi de a înainta dosarul Comisiei Centrale, pentru finalizarea procedurii de despăgubire prin echivalent.

Subsecvent pronunţării acestei decizii civile, Primarul Municipiului Satu Mare a emis dispoziţia nr. 259/10.02.2012, prin care a propus, conform dispozitivului sentinţei nr. 2329/2011, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri băneşti în cuantum de 5.213.222 euro, dispoziţie avizată pentru legalitate de către Instituţia Prefectului Satu Mare.

Ulterior finalizării acestei etape, dosarul a fost retransmis A.N.R.P, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. x din data de 20.02.2012, urmând a fi supus analizei Comisiei Centrale în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Parcursul acestei proceduri administrative a fost influenţat, însă, de adoptarea O.U.G nr. 4/2012 (publicată în Monitorul Oficial nr. 169/15.03.2012), aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012 (publicată în Monitorul Oficial nr. 456 din 06.07.2012), act normativ potrivit căruia emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005 au fost suspendate până la data de 15.05.2013. Prin acelaşi act normativ se stabilea că, pe perioada suspendării, personalul din cadrul A.N.R.P era abilitat, printre altele, să întocmească şi să ţină la zi evidenţa dosarelor de despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, să înregistreze noi dosare de despăgubire şi să analizeze documentaţia existentă în acestea, în vederea soluţionării legale a cererilor de despăgubire.

În contextul acestor modificări legislative, parcursul juridic al dosarului nr. x C. civ. a devenit unul incert, întrucât, deşi prin sentinţa civilă nr. 2329/2011 se stabilea, în mod irevocabil, cuantumul echivalentului măsurilor reparatorii la care reclamanţii erau îndreptăţiţi, la nivelul A.N.R.P nu exista, totuşi, la acel moment, un punct de vedere unanim în privinţa obligativităţii parcurgerii sau nu, chiar şi în acest caz, a procedurii de evaluare reglementate de art. 16 din Titlul VII, Legea nr. 247/2005.

Elocventă, în acest ultim sens, este corespondenţa purtată, în perioada februarie- iulie 2012 între A.N.R.P şi reclamanţii S. şi T., dar şi precizările formulate de A.N.R.P la solicitarea adresată de organul de urmărire penală în prezenta cauză . În acelaşi sens, relevantă este poziţia exprimată de Comisia Centrală în cadrul acţiunii civile iniţiate la data de 01.10.2012 de către reclamanţii T. şi S. - obiect al dosarului nr. x/2012 al Curţii de Apel Oradea - prin care se solicita A.N.R.P şi Comisiei Centrale să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru plata sumei stabilite prin sentinţa civilă nr. 2329/2011; în această cauză, pârâta Comisia Centrală a solicitat instanţei să stabilească, în virtutea rolului său activ, dacă va emite titlu de despăgubire în cuantumul stabilit prin sentinţă sau dacă acest cuantum se va stabili în baza unui raport de evaluare, având în vedere Decizia nr. 1651/2008 a Comisiei Centrale şi practica existentă în privinţa dosarelor transmise anterior Comisiei, în care existau sentinţe civile.

În acest context marcat de incertitudine cu privire la evoluţia şi rezultatul procedurii administrative de despăgubire ulterior lunii iulie 2012, a intervenit faptul numirii inculpatului D., prin Ordinul nr. 229/23.07.2012 al Preşedintelui A.N.R.P, în funcţia de vicepreşedinte al autorităţii şi coordonator al Direcţiei pentru acordarea despăgubirilor în numerar iar, ulterior, prin Decizia nr. 459/27.08.2012 a Primului-Ministru, şi în funcţia de membru în Comisia Centrală.

În calitate de vicepreşedinte A.N.R.P şi coordonator al Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar (Direcţia), inculpatul D. îndruma şi coordona întreaga activitate a acestei ultime structuri, care avea ca principală atribuţie, potrivit art. 141 alin. (3) şi art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, acordarea de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptăţite cărora li s-au emis titluri de plată. În egală măsură, în calitate de membru în Comisia Centrală, inculpatul D. era îndrituit să participe la lucrările comisiei şi implicit, la emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire, activitate circumscrisă principalelor atribuţii ce reveneau acestei structuri, potrivit art. 13 alin. (1)-(2), 4 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Înalta Curte constată că, în contextul factual şi juridic descris, se relevă ca evident interesul inculpatului C. de a identifica o modalitate sigură prin care să obţină valorificarea rapidă a drepturilor litigioase pe care le dobândise de la reclamanţii T. şi S., în baza contractului nr. x/01.02.2011.

Relaţia preexistentă între inculpaţii A. (cunoscut al lui C.) şi D., având la bază afinităţile lor politice (ambii fiind membri ai V.), a reprezentat factorul decisiv în acest demers, deoarece a făcut obiectiv posibilă abordarea informală a vicepreşedintelui A.N.R.P, în scopul cointeresării sale în vederea identificării unei modalităţi de obţinere a despăgubirilor. Aceasta în contextul în care, aşa cum s-a subliniat în precedent, în toamna anului 2012, evoluţia procedurii administrative aferente dosarului nr. x C. civ. era incertă, la nivelul A.N.R.P neexistând un punct de vedere unanim cu privire la obligativitatea întocmirii unui raport de evaluare.

În orice caz, este neîndoielnic că, în acea perioadă, situaţia dosarului de despăgubire anterior menţionat se afla în discuţia Comisiei Centrale, astfel cum rezultă din nota de informare datată 01.11.2012, prin care s-a solicitat Direcţiei de contencios şi pentru coordonarea Secretariatului Comisiei Centrale retragerea de pe mapa de şedinţă - tabelul cuprinzând hotărârile judecătoreşti care stabilesc cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent - a dosarului de despăgubire nr. 50785/CC, având în vedere solicitarea pe care comisia urma să o adreseze instanţei de judecată în cadrul dosarului nr. x/2012, detaliată în precedent .

Consumarea actelor iniţiale de trafic de influenţă - cumpărare de influenţă şi luare de mită - dare de mită

În această perioadă de timp, inculpaţii C. şi A. au perfectat propria înţelegere infracţională de trafic-cumpărare de influenţă, în baza căreia cel din urmă urma a beneficia de o sumă de bani în shimbul influenţei avute asupra vicepreşedintelui A.N.R.P şi al asigurărilor că îl va determina pe acesta din urmă să faciliteze plata despăgubirilor ce făceau obiectul dosarului nr. x C. civ.

În faza de urmărire penală, inculpatul A. a admis explicit existenţa acestei înţelegeri, care s-ar fi concretizat, conform susţinerilor sale iniţiale, într-un aşa-zis "împrumut" al sumei de 775.000 de RON acordat tatălui său M., de către C.. Aceste afirmaţii iniţiale ale inculpatului, referitoare la încheierea pretinsului împrumut, sunt contrazise de declaraţiile martorului M. care, în faza de urmărire penală, a arătat că discuţiile cu privire la suma împrumutată, termene şi condiţii au fost purtate de fiul său şi de C., martorul refuzând să ofere alte detalii.

Având în vedere poziţia procesuală manifestată în cursul judecăţii, de către inculpatul A. (care a recunoscut în totalitate faptele reţinute în sarcina sa şi nu a contestat probatoriul administrat în faza de urmărire penală), precum şi împrejurările factuale relevate de restul probatoriului, astfel cum vor fi analizate în cele ce succed, Înalta Curte reţine că pretinderea şi, ulterior, remiterea preţului influenţei tranzacţionate (acte obiective necontestate în materialitatea lor) au intervenit în forma şi în scopul infracţional reţinute prin rechizitoriu.

Astfel cum rezultă din declaraţiile inculpaţilor A. şi B., în toamna anului 2012, A. a discutat cu D. situaţia dosarului în care C. era implicat şi a intermediat o întâlnire directă între acesta din urmă şi vicepreşedintele A.N.R.P., întâlnire desfăşurată la data de 29.10.2012. Această împrejurare factuală este confirmată cu certitudine de declaraţiile inculpatului A. din datele de 06.01.2014 şi 27.11.2014, coroborate cu declaraţiile constante ale inculpatului B. în faza de urmărire penală şi în cursul judecăţii în primă instanţă, precum şi cu elementele factuale ce rezultă din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice din datele de 26.10.2012, 29.10.2012 şi 07.11.2012.

Inculpatul A. a admis explicit că a intermediat o întâlnire între C. şi D., în perioada octombrie - noiembrie 2012, întâlnire desfăşurată la sediul A.N.R.P şi pe durata căreia cei doi inculpaţi au abordat subiectul procedurii de despăgubire ce făcea obiectul dosarului nr. x C. civ. Deşi, în faza de urmărire penală, A. a pretins că iniţiativa acestei interacţiuni directe i-ar fi aparţinut lui D. (care i-ar fi cerut să "îl pună în legătură" cu C.), o atare susţinere nu a mai fost dezvoltată în declaraţia dată curţii de apel iar, în contextul opţiunii ulterioare a inculpatului de a uza de dreptul la tăcere, nu a putut fi lămurită nici în cel de-al doilea grad de jurisdicţie.

Probatoriul administrat infirmă, însă, aserţiunile inculpatului A. sub aspectul particular analizat, demonstrând, dimpotrivă, că acesta din urmă l-a contactat pe D. şi a intermediat discuţiile purtate de fostul vicepreşedinte al A.N.R.P cu inculpatul C..

În acest sens, inculpatul B. a precizat, în declaraţia din data de 19.08.2013, că, în cursul lunii octombrie 2012, A. i-a comunicat intenţia de a identifica o modalitate de valorificare a drepturilor litigioase deţinute de C. în relaţia cu A.N.R.P şi, la scurt timp, în prezenţa sa, l-a contactat telefonic pe D., solicitându-i o "audienţă", ce a avut loc în aceeaşi perioadă şi la care l-a condus pe A..

Această susţinere este confirmată de elementele factuale ce rezultă din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de A. şi D. la data de 26.10.2012 (orele 14.16 şi, respectiv, 18.34), mijloace de probă care relevă că cei doi interlocutori au abordat la acea dată, în mod evaziv, un subiect ce le era, însă, evident cunoscut ambilor:

A.: Legat de treaba aia nu ştiţi nimic? Ce am scris ieri?

D.: Luni, luni, puiul meu. Când ai timp, vii şi mâncăm (convorbire purtată la orele 14:16, f. x/vol. 4 dup).

A.: Luni dimineaţa, la ora 7:00 ajunge persoana respectivă aici să mergem acolo (…) Ne putem vedea noi dimineaţa la o cafea? (..) Să daţi direcţia bună?

D.: Da, da. Da, da.

A.: Deci luni dimineaţa la 07.00 ajunge, 07.30. Eu stau cu el până la 9.30 până când ajungeţi dumneavoastră.

D.: Da, şi vii la mine la o cafea.

A.: Şi-mi daţi direcţia.

D.: Da, puiul meu. E ok. Uite, sunt cu domnul WWW. lângă mine. Te salută şi el. (convorbire purtată la orele 18:34, f. x/vol. 4 dup).

Limbajul lapidar şi absenţa oricărei eventuale solicitări de detalii din partea oricăruia dintre cei doi interlocutori, care să facă obiectiv posibilă clarificarea chestiunii ce urma a fi rezolvată în ziua de luni şi a identităţii persoanei pe care urma a o însoţi A. la întâlnirea cu D., demonstrează, prin ele însele, că aceste aspecte factuale făcuseră obiectul unor discuţii anterioare, subsecvent cărora ambii inculpaţi au înţeles să manifeste o evidentă prudenţă în convorbirile telefonice purtate pe această temă.

Deşi inculpatul D. a pretins, în declaraţia dată în apel, că discuţiile din data de 26.10.2012 ar fi vizat o chestiune cu totul distinctă - respectiv, organizarea unui concurs pentru ocuparea unor funcţii în teritoriu, de către reprezentanţi ai partidului şi participarea, la acest concurs, a unui anume domn WWW. - susţinerile sale sunt evident infirmate de însuşi conţinutul convorbirilor analizate. În cuprinsul acestora, se remarcă abordarea deschisă, liberă, a problemei în care era implicată această persoană, în opoziţie cu prudenţa şi absconzitatea manifestate de ambii inculpaţi cu prilejul abordării preconizatei întâlniri din ziua de luni, căreia îi corespundea, calendaristic, data de 29.10.2012 şi care, în mod evident, viza o altă persoană.

Faptul că cel la care se referise A. în discuţia din 26.10.2012 era însuşi inculpatul C. rezultă din coroborarea altor elemente probatorii certe, evidenţiate de convorbirile telefonice purtate de inculpaţii D. şi A. la datele de 29.10.2012 şi 07.11.2012, de declaraţiile inculpaţilor A., B. şi, indirect, de declaraţiile martorilor P. şi Q., coroborate cu înscrisurile relevante întocmite în activitatea de asistenţă juridică prestată de acesta din urmă.

Astfel, din procesul-verbal de redare a convorbirii purtate la 29.10.2012, ora 20:08 (dată corespunzătoare zilei de luni, menţionată la 26.10.2012) rezultă că întâlnirea preconizată între D. şi C. a avut loc, deşi durata şi conţinutul exact al acesteia nu au fost detaliate pe parcursul procesului.

XXX.: Mâine, 9.00, 9.15.

A.: Am înţeles. Ce vreau să întreb. Mâine la 9.15 pot să discut şi eu acolo, ca să fiu acoperit?

XXX.: Da, păi cum să nu.(...)

A.: Am înţeles. Perfect. Se găseşte acolo varianta bună, nu?

XXX.: Eu zic că da.

Înalta Curte remarcă similitudini evidente între modul de abordare a subiectului ce a făcut obiectul acestei discuţii şi cel evidenţiat de dialogul din 26.10.2012, toate convorbirile relevante dintre A. şi D. fiind purtate într-un limbaj extrem de evaziv, lapidar, cu excluderea voluntară şi conştientă a oricăror denumiri sau amănunte care ar fi făcut obiectiv posibilă identificarea persoanelor sau locaţiilor vizate.

Probatoriul administrat evidenţiază, totodată, faptul că, în ziua următoare convorbirii telefonice anterior analizate, respectiv, la data de 30.10.2012, însoţit de A. şi B., inculpatul C. s-a deplasat la sediul cabinetului de avocatură al martorului Q., cu acea ocazie fiind perfectat contractul de asistenţă juridică în baza căruia martorul avocat a formulat, la data de 31.10.2012, cererea de executare silită ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 al YYY..

Deşi nu s-a stabilit cu certitudine dacă, la aceeaşi dată de 30.10.2012, a avut loc şi o întâlnire directă între D. şi C., rezultă însă că, în acea perioadă, între aceşti doi inculpaţi intervenise o înţelegere patrimonială ilicită specifică tranzacţiilor de tipul luare - dare de mită, concretizată în pretinderea, de către cel dintâi, şi promisiunea remiterii, de către cel din urmă, a unei importante sume de bani, în legătură cu modul de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu ce reveneau fostului vicepreşedinte al A.N.R.P., în procedura administrativă derulată în legătură cu dosarul nr. x C. civ., orientată spre plata despăgubirilor.

O atare concluzie se desprinde din însăşi succesiunea evenimentelor ulterioare, marcate de implicarea - directă sau indirectă - a inculpatului D. în discuţii repetate purtate cu A. şi C..

Astfel, în declaraţia din data de 19.08.2013, inculpatul B. a precizat că, în cursul lunii noiembrie 2012, A. şi C. i-au relatat existenţa unei înţelegeri în baza căreia, ulterior primirii despăgubirilor ce făceau obiectul dosarului nr. x C. civ., D. urma să primească suma de 1.300.000 de euro de la C., iar A., la rândul său, suma de 500.000 de euro, aceasta din urmă în schimbul influenţei exercitate asupra fostului vicepreşedinte al A.N.R.P.

Cu aceeaşi ocazie, B. a precizat că, în contextul descris, a intervenit propria sa înţelegere infracţională cu inculpatul C., sub forma unui "pariu" constând în aceea că, în ipoteza în care acesta din urmă va încasa despăgubirile de la A.N.R.P, îi va remite inculpatului suma de 200.000 de euro.

Credibilitatea susţinerilor inculpatului B., referitoare la înţelegerea ilicită al cărei beneficiar era D., rezultă, sub un prim aspect, din faptul obiectiv al prezenţei fiului acestuia din urmă, inculpatul D., la una din întâlnirile avute de C. cu avocatul Q.. Implicarea directă a fiului fostului vicepreşedinte al A.N.R.P într-unul din demersurile întreprinse de C. în vederea obţinerii despăgubirilor demonstrează eo ipso atât cunoaşterea, de către D., a respectivelor demersuri, cât şi interesul său direct faţă de evoluţia ori succesul acestora.

Inculpatul D. a negat prezenţa sa la cabinetul de avocatură, în contextul anterior descris (arătând că nu îi cunoaşte pe cei doi martori avocaţi şi, cu excepţia lui A., nici pe coinculpaţi), însă susţinerile sale sunt infirmate de declaraţia inculpatului B. din data de 23.12.2013 (menţinută în primă instanţă), coroborată, sub acest aspect, şi de depoziţiile date în faza de urmărire penală de martorii avocaţi Q. şi P.. Ambii martori au precizat că unul dintre cei care l-au însoţit pe C. la discuţiile purtate la sediul cabinetului de avocatură a fost inculpatul D., persoană recunoscută în urma prezentării unei planşe foto.

Martora P. a precizat, totodată, că acestui inculpat i s-a solicitat să aştepte în afara biroului în care se purtau discuţiile dintre avocat şi clientul său C., martorul Q. relatând, la rândul său, că această persoană a aşteptat pe holul biroului. Ambii martori au explicat, astfel, credibil circumstanţele care au făcut posibilă reţinerea fizionomiei inculpatului D. şi recunoaşterea sa după un interval relativ scurt de timp, cu ocazia audierilor iniţiale din data de 16.10.2013.

În orice caz, în condiţiile în care nu rezultă că martorii l-ar fi cunoscut pe inculpatul D. anterior deplasării sale la sediul biroului în circumstanţele descrise, conexiunea directă dintre acest ultim episod şi memorarea particularităţilor fizionomice ale inculpatului reprezintă unica explicaţie credibilă a poziţiei concordante adoptate de cei doi martori avocaţi pe durata anchetei penale.

Deşi declaraţiile martorilor P. şi Q. în cursul judecăţii nu au mai avut acelaşi grad de precizie, ambii manifestându-şi nesiguranţa sub aspectul identităţii dintre persoana inculpatului D. şi persoana prezentă în cabinetul de avocatură, în contextul factual anterior descris, Înalta Curte apreciază că o atare poziţie este explicabilă prin prisma fenomenului uitării, inevitabil odată cu trecerea timpului. Dubiile manifestate de cei doi martori la data de 12.11.2015, după un interval de aproximativ 3 ani de la evenimentul relatat, nu lipsesc, însă, de valoare probatorie susţinerile lor anterioare concordante, de vreme ce ambii şi-au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală şi nu au invocat eventuale încercări de distorsionare sau influenţare a relatării libere făcute în acea fază, de natură a ridica îndoieli asupra exactităţii aspectelor descrise.

Prin urmare, Înalta Curte va da eficienţă probatorie acestor mijloace de probă, constatând că ele sunt credibile şi coroborate de declaraţiile a doi dintre inculpaţii prezenţi la acest episod al activităţii infracţionale.

În al doilea rând, existenţa, încă din toamna anului 2012, a unui cointeresări patrimoniale ilicite a inculpatului D. în demersurile întreprinse de C. rezultă din interesul manifestat de cel dintâi cu privire la parcursul dosarului nr. x/2012, având ca obiect încuviinţarea executării silite a dispoziţiilor titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2329/2011. Acest dosar a fost constituit pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 05.11.2012, la cererea B.E.J Asociaţi "Dumitrache şi Dumitrache", termenul fixat fiind data de 27.11.2012.

Or, procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate la data de 07.11.2012, ora 10:17, relevă că inculpatul D. a fost cel care l-a informat pe A. cu privire la termenul de judecată astfel acordat, afirmând "În rest, bine vezi că ţi-a dat termen în ăla pe 27. În dosarul ăla. Luna asta", răspunsul inculpatului A. fiind: Am înţeles. Deci pe 27. Bine, vă mulţumesc frumos (f. x/vol. 4 dup).

Înalta Curte remarcă, şi în acest caz, absenţa oricărei eventuale încercări a coinculpatului A. de a obţine informaţii suplimentare cu privire la dosarul vizat. O atare împrejurare demonstrează eo ipso cunoaşterea, de către ambii inculpaţi, a cauzei aduse în discuţie şi, în contextul evidentei suprapuneri cu termenul acordat cererii de încuviinţare a executării silite, probează identitatea dintre această din urmă cauză şi cea la care s-a făcut referire în convorbirea telefonică analizată.

În fine, o a treia împrejurare relevantă sub aspectul preexistenţei înţelegerii de corupţie analizate, o constituie participarea inculpatului D., împreună cu fiul său D., la o întâlnire desfăşurată în luna martie 2013, la restaurantul W., la care au fost prezenţi şi inculpaţii C. şi B..

Din declaraţiile celui din urmă inculpat, date în faza de urmărire penală şi în primă instanţă, rezultă în mod concordant participanţii la această întâlnire, subiectul abordat (dosarul litigios) şi conţinutul discuţiilor purtate, pe durata cărora D. i-a dat asigurări lui C. că va încasa suma de 5.200.000 de euro până la finalul lunii aprilie - începutul lunii mai 2013, anterior, aşadar, modificărilor preconizate prin Legea nr. 165/2013, de care fostul vicepreşedinte al A.N.R.P avea cunoştinţă.

Susţinerile constante ale inculpatului B. sub acest aspect sunt coroborate de declaraţiile inculpatului A., care deşi nu a participat la această întâlnire, a intermediat desfăşurarea ei, la solicitarea lui D. şi a aflat ulterior, de la participanţii direcţi, conţinutul discuţiilor purtate. Inculpatul a susţinut, suplimentar, că în aceste împrejurări, D. i-ar fi pretins lui C. suma de 1.000.000 de euro pentru "a nu-l încurca" în demersul său de obţinere a despăgubirilor; afirmaţiile sale sub acest aspect au, însă, o valoare probatorie redusă, deoarece redau pretinse relatări ulterioare ale inculpatului D., constituind, aşadar, probe indirecte, ce trebuie coroborate cu alte mijloace de probă.

Or, în toate declaraţiile date în faza de urmărire penală, inculpatul B., participant direct la această întâlnire, a precizat că discuţiile purtate la restaurantul W. s-au axat pe asigurările date de D. lui C. că va încasa banii anterior momentului precizat, fără a rezulta, însă, că în aceste împrejurări, fostul vicepreşedinte al A.N.R.P ar fi solicitat, abia la acel moment, în contraprestaţie, o sumă de bani. O atare poziţie concordă cu restul afirmaţiilor inculpatului B., care a precizat constant că problematica sumelor ce urmau a fi remise lui D. în schimbul demersurilor sale fusese ridicată încă din luna noiembrie 2012, în contextul perfectării contractului de asistenţă juridică cu martorul Q..

Aceste ultime susţineri se coroborează cu elementele factuale ce rezultă din restul probatoriului administrat, astfel cum a fost analizat în considerentele prezentei decizii, care confirmă că tranzacţia de corupţie dintre C. şi D. s-a perfectat încă din toamna anului 2012, scopul discuţiilor din luna martie 2013 fiind, în principal, reasigurarea mituitorului că va primi despăgubirile anterior datei de 15.05.2013 (când urma să expire perioada de suspendare stabilită prin O.U.G nr. 4/2012) şi, concomitent, securizarea remiterii către vicepreşedintele A.N.R.P, cu titlu de mită, a procentului din sumă, convenit anterior.

În succesiunea actelor ilicite relevante în speţă, Înalta Curte reţine, de asemenea, că, după ce, la data de 24.04.2013, în contul B.E.J Asociaţi "Dumitrache şi Dumitrache", deschis la X. S.A. s-a primit suma de 23.819.691 RON (echivalent al sumei de 5.213.222 de euro) consemnată de Trezoreria Statului Sector 1 pe seama şi la dispoziţia executorului judecătoresc, A.N.R.P a fost executată silit pentru această sumă, din care 21.168.913,54 RON a fost transferată, la 13.05.2013, în patru conturi bancare aparţinând numitei G., soţia inculpatului C..

Remiterea/primirea foloaselor necuvenite, ca etapă finală a actelor de trafic de influenţă - cumpărare de influenţă şi luare de mită - dare de mită

Devenind previzibilă încasarea acestei sume importante de bani, la data de 11.05.2013, a avut loc o întâlnire pe terasa Y. din Bucureşti, la care au participat inculpaţii D., C., A. şi tatăl acestuia din urmă. Cu această ocazie, cei dintâi doi inculpaţi au perfectat detaliile actului de remitere cu titlu de mită a sumei de 1.000.000 de euro, ce urma a avea loc subsecvent încasării şi retragerii în numerar a banilor încasaţi de la A.N.R.P.

Declaraţia inculpatului A. are, sub aspectul acestui episod, valoarea unei probe directe, coroborată circumstanţial de declaraţia martorului M. în faza de urmărire penală (care a relatat că, la 11.05.2013, s-a aflat împreună cu fiul său şi C. la grădina de vară a unui hotel, unde a sosit o a treia persoană de sex masculin, aflată în relaţii apropiate cu ei doi şi pe care nu o cunoştea), dar şi de procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice din data de 11.05.2013 ora 11:44, din care rezultă că A. a fost apelat de D., cel dintâi afirmând "Ti-am trimis un mesaj. Să vii să dai o bere pe malul lacului de ziua ta" D. răspunzând "Ă, vin. Mă îmbrac acum ".

Împrejurarea că în această ultimă convorbire, niciunul dintre interlocutori nu a solicitat, respectiv, oferit, detalii ale locaţiei în care urmau a se întâlni, demonstrează eo ipso înţelegerea preexistentă între aceştia, cu privire la locul de întâlnire. Aşa cum rezultă din procesul-verbal de redare a acestei convorbiri, locaţia în care se afla A. la momentul purtării convorbirii telefonice analizate, respectiv, str. x, Bucureşti, se afla în imediata apropiere a locului în care este amplasat Y., la care inculpatul A. a făcut expres referire.

Confruntarea realizată în faza de urmărire penală între inculpaţii A. şi C., în prezenţa apărătorilor aleşi, relevă că acesta din urmă a recunoscut prezenţa sa la Y. la data de 11.05.2013, chiar dacă nu a admis circumstanţele reale ale acestei întâlniri.

Contextual, aflarea în municipiul Bucureşti a inculpaţilor A. şi B. în acest moment cheie al activităţii ilicite şi, implicit, existenţa interesului lor direct cu privire la rezultatul demersurilor întreprinse de C., rezultă şi din declaraţiile celui din urmă inculpat, date în primă instanţă, dar şi din înregistrarea convorbirii telefonice din data de 12.05.2013 ora 12:45, care relevă că A. şi B. urmau să se întâlnească în acea zi, într-un scop neprecizat.

Declaraţiile acestor din urmă inculpaţi, coroborate de depoziţia martorului EE. şi de procesul-verbal de redare a convorbirii purtate la data de 13.05.2013, ora 16:44 între acest martor şi A. confirmă derularea episodului final al activităţii corelative de luare-dare de mită, concretizat în remiterea, de către C., în parcarea mall-lui AA., a sumei de 1.000.000 de euro, în echivalent în RON, coinculpatului D..

Declaraţiile inculpatului A. detaliază circumstanţele în care, după retragerea, cu sprijinul lui EE., a sumei de bani din contul deschis la Z. - Dorobanţi pe numele soţiei sale G., inculpatul C. s-a deplasat în parcarea complexului comercial amintit, însoţit de A. şi a remis fiului fostului vicepreşedinte al A.N.R.P suma de bani convenită. Concomitent, la rugămintea acestora, martorul EE. a însoţit-o pe G. în aceeaşi parcare, unde au aşteptat împreună, separat, timp de 10-15 minute, sosirea lui A..

Procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice purtate la data de 13.05.2013, ora 16:44, între A. şi EE. confirmă aceste susţineri, evidenţiind că la acea dată, martorul se afla împreună cu G., aşteptându-l pe soţul acesteia.

Ansamblul acestor mijoace de probă infirmă susţinerile contrare ale inculpaţilor C. şi D., care au negat că s-ar fi aflat în locaţia menţionată, la data şi în contextul descrise. Ele confirmă, în schimb, relatările inculpatului A., unicul participant direct la acest episod infracţional care a recunoscut existenţa sa, descriind circumstanţele în care a avut loc predarea sumei de bani, conform înţelegerii prealabile perfectate la Y. (în parcarea mall-lui, prin remiterea genţii cu bani inculpatului D., în timp ce acesta se afla în autoturism împreună cu o persoană de sex feminin, neidentificată).

Susţinerile inculpatului A. sub acest aspect au fost constante începând cu data de 06.01.2014, episodul analizat fiind descris concordant atât în declaraţiile date în calitate de inculpat, cât şi cu prilejul confruntărilor dintre acesta şi C. ori D., realizate în faza de urmărire penală.

Înalta Curte reţine faptul că redarea dialogului ambiental înregistrat la data de 02.10.2013, cu ocazia activităţii procedurale de conducere în teren a inculpatului A. astfel cum rezultă conţinutul acestui dialog din procesul-verbal datat 21.11.2018 (întocmit la solicitarea instanţei supreme) pune în lumină o dinamică asemănătoare a acestei activităţi ilicite, respectiv: o întâlnire scurtă în parcarea AA., desfăşurată în intervalul orar 13:30-16:00, pe durata căreia C. a predat inculpatului D. o geantă neagră în care se afla preţul mitei, pe care a aşezat-o pe bancheta din spate a autoturismului în care se afla cel din urmă.

Imposibilitatea de a corobora susţinerile sale prin eventuala verificare a înregistrărilor camerelor de supraveghere amplasate în parcarea spaţiului comercial este justificată obiectiv, de vreme ce din procesul-verbal din data de 02.10.2013, întocmit de ofiţerii de poliţie judiciară, rezultă că acest tip de înregistrări erau stocate şi arhivate pe o perioadă de maxim 28 de zile .

În fine, din ansamblul înscrisurilor aflate la dosar, coroborate de declaraţiile martorilor M. şi N., rezultă că, la data de 14.05.2013, din conturile deschise pe numele soţiei sale la BB. S.A, respectiv CC. S.A, inculpatul C. a transferat suma de 775.000 de RON în favoarea numitului M., respectiv suma de 730.000 de RON în favoarea numitei N.. Aceste transferuri, necontestate de inculpaţi, au marcat consumarea etapei finale a activităţilor de trafic şi cumpărare de influenţă, asigurând încasarea "preţului" influenţei tranzacţionate ilicit de A., cu sprijinul lui B..

Suplimentar sumei transferate în contul tatălui său, în aceeaşi perioadă, inculpatul A. a primit în numerar, cu acelaşi titlu, şi suma de 100.000 de euro. În faza de urmărire penală, inculpatul a negat că i-ar fi fost remisă această ultimă sumă, însă în cursul judecăţii a recunoscut comiterea faptelor în totalitate, fără a oferi amănunte lămuritoare sub acest aspect.

Înalta Curte reţine că primirea, de către A., a acestui supliment în numerar era logic explicabilă prin prisma contribuţiei determinante avute de inculpat la reuşita activităţii ilicite (urmare relaţiilor sale preexistente cu D.), împrejurare ce justifica, aşadar, remunerarea sa cu o sumă superioară celei plătite complicelui B..

Participaţia celui din urmă, deşi conjunctural utilă pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, nu a fost, însă, necesară pentru consumarea faptei sau pentru atingerea finalităţii real urmărite de C., respectiv încasarea despăgubirilor de la A.N.R.P. O atare împrejurare rezultă din procesul-verbal de redare a discuţiei ambientale purtate la 13.01.2014 între B. şi C., înregistrare realizată cu mijloace proprii de cel dintâi, discuţie pe durata căreia inculpatul Mureşan a recunoscut că a remis lui A. suma de 100.000 de euro, împrejurare de natură a genera nemulţumirea lui B.

În pus, primirea de către A. şi a unei sume în numerar rezultă din declaraţiile coroborate ale martorilor FF. şi AAA., persoane aflate în cercul relaţional al inculpatului şi interesate, aparent, de modul în care s-a finalizat tranzacţia ilicită de corupţie dedusă judecăţii. Ambii martori au precizat, în faza de urmărire penală, că A. ar fi încasat de la C., în schimbul influenţei exercitate asupra lui D., suma de aproximativ 200.000 de euro, susţineri menţinute în cursul judecăţii de AAA.

Valoarea probatorie a declaraţiilor martorului AAA. sub acest aspect este confirmată şi de convorbirea purtată de martor cu numitul ZZZ. la data de 14.05.2013, ora 17:42, din care rezultă că, la data consumării actelor de trafic-cumpărare de influenţă, cel dintâi cunoştea cu precizie sumele de bani primite de B. şi A., comunicându-i interlocutorului detalii semnificative cu privire la înţelegerea dintre aceştia din urmă sau la încasarea, de către A., a unei sume mai mari decât cea cunoscută de B., respectiv 300.000 de euro.

În orice caz, cunoaşterea cuantumului sumelor remise de cumpărătorul de influenţă C. şi de alte persoane, neimplicate în tranzacţia ilicită, dar aflate în cercul relaţional al inculpaţilor, este confirmată de probatoriul testimonial administrat în faza de urmărire penală, coroborat cu înregistrările convorbirilor telefonice purtate de PP., OO. şi alţii, începând cu data de 18.05.2013 .

Deşi au o valoare probatorie limitată în speţă, aceste ultime elemente factuale demonstrează modul în care a fost percepută, într-o comunitate restrânsă, încasarea unei sume semnificative de bani de către C., în circumstanţe de natura celor existente în speţă şi explică, totodată, contextul factual în care persoane fără o contribuţie directă la activitatea ilicită şi-au manifestat interesul sub acest aspect şi au obţinut informaţii referitoare la activitatea ilicită, fiind ulterior audiaţi ca martori.

Actele de falsificare a unor înscrisuri sub semnătură privată

În fine, înscrisurile existente la dosar, coroborate cu declaraţiile celor doi inculpaţi care au recunoscut comiterea faptelor şi cu declaraţiile martorilor M. şi N. confirmă caracterul fictiv al celor trei înscrisuri în care s-a consemnat, în mod nereal, acordarea unor împrumuturi de către C., la data de 14.05.2013, celor doi martori şi coinculpatului B.. Inculpatul C. a admis, în faza de urmărire penală, fictivitatea menţiunilor inserate în înscrisurile sub semnătură privată, însă în cursul judecăţii, în ambele grade de jurisidicţie, a susţinut în mod contradictoriu că ele ar reflecta împrumuturi reale, acordate rudelor celor doi coinculpaţi.

Înalta Curte reţine, suplimentar probatoriului analizat în precedent, că presupuşii beneficiari ai acestor aşa-zise "împrumuri" au negat explicit primirea sumelor de bani cu acest titlu, infirmând, astfel, apărările inculpatului.

M. a precizat, în declaraţia din data de 08.01.2014, că nu cunoaşte detaliile contractului de împrumut, acestea fiind stabilite exclusiv de fiul său, iar martora N. a arătat, în declaraţiile din 19.08.2013 şi 25.03.2014, că înscrisul incriminat era menit să disimuleze "pariul" soţului său, în urma căruia primise suma de 730.000 de RON, nefiind vorba despre un împrumut real. Martora a reafirmat, în cursul judecăţii, caracterul fictiv al menţiunilor inserate în contractul falsificat, susţinerile sale divergente, referitoare la persoana care ar fi avut iniţiativa semnării actului (respectiv un funcţionar bancar), fiind nu doar necredibile, dar şi contrazise de declaraţiile fostului său soţ.

Înalta Curte subliniază că, la pronunţarea prezentei decizii, a valorificat probator toate declaraţiile inculpatului B., cu excepţia celei date în faza apelului, considerând că aceasta din urmă reflectă o poziţie procesuală subiectivă şi nesinceră, orientată, în mod exclusiv, spre crearea unei situaţii juridice favorabile coinculpaţilor care au negat comiterea faptei.

Astfel, valorificarea probatorie exclusivă a susţinerilor acestui inculpat în faza de urmărire penală şi în cursul judecăţii în primă instanţă este justificată de credibilitatea relatărilor sale şi de constatarea că toate declaraţiile date în acele faze procesuale se coroborează cu elemente factuale ce rezultă din alte mijloace de probă certe şi legal administrate, evaluate în considerentele prezentei decizii.

În schimb, declaraţia inculpatului B. în faţa instanţei de apel, prin care a retractat susţinerile sale iniţiale constante, cu unica motivaţie a unor pretinse presiuni exercitate asupra sa de către procurorul de caz, este singulară şi necredibilă.

Intimatul B. a pretins, astfel, că nu îi cunoştea pe D. şi D. şi nu l-a însoţit pe C. în locaţiile menţionate în declaraţiile iniţiale, însă a acceptat, totuşi, să semneze declaraţiile date în faza de urmărire penală urmare a ameninţărilor exercitate asupra sa de către procuror, care ar fi afirmat că "o să facă tot posibilul să îl lege dacă nu va scrie ce i se spune" şi "se va ocupa personal" de cele două dosare pe care inculpatul le avea în curs de anchetă, pentru acuzaţii de evaziune fiscală şi conducere fără permis.

Distinct de faptul că inculpatul nu a oferit minime explicaţii credibile ale opţiunii procurorului de caz de a încerca să fundamenteze acuzaţiile penale prin recursul neloial tocmai la declaraţiile sale - persoană complet străină de activitatea ilicită, cum se pretinde a fi intimatul B. - Înalta Curte observă că alegaţiile acestuia din urmă în apel sunt integral contrazise de restul probatoriului administrat.

Probatoriul testimonial, coroborat cu înregistrările convorbirilor telefonice şi cu declaraţiile inculpatului A., demonstrează că B. l-a însoţit pe C. la sediul cabinetului de avocatură aparţinând matorului Q. în contextul descris (astfel cum rezultă din declaraţiile acestuia din urmă şi ale martorei P.), că la data de 12.05.2013 s-a întâlnit în Bucureşti cu A., ştiind că C. urma a încasa banii (astfel cum rezultă din convorbirea telefonică analizată în precedent), iar suma transferată în contul fostei sale soţii reprezenta remuneraţia acordată pentru implicarea sa în activitatea ilicită, nicidecum un împrumut (astfel cum rezultă din declaraţiile coinculpatului A., confirmate de declaraţiile constante ale martorului AAA. şi înregistrarea convorbirii telefonice din data de 14.05.2013, ora 17:42).

Posibilitatea reală a martorului ultim menţionat de a cunoaşte amănunte cu privire la întinderea şi specificul participaţiei penale a intimatului-inculpat în activitatea ilicită şi, implicit, fiabilitatea acestei probe testimoniale, sunt puse în lumină de relaţiile apropiate preexistente între cei doi, confirmate inclusiv de înregistrarea dialogului purtat între C. şi B. la data de 13.01.2014, realizată cu mijloace proprii de acest din urmă inculpat. Procesul-verbal de redare a dialogului evocat confirmă atât preexistenţa acestor relaţii apropiate, cât şi nemulţumirea inculpatului C. faţă de implicarea insistentă a lui AAA. în această afacere, în scopul obţinerii unor foloase proprii, implicare de care, în mod evident, îl considera răspunzător pe B. .

În fine, lipsa de veridicitate a susţinerilor intimatului-inculpat în apel rezultă şi din împrejurarea că declaraţiile sale iniţiale, date în faza de urmărire penală, au fost menţinute atât cu ocazia reascultării ulterioare, în prezenţa apărătorilor aleşi ai coinculpaţilor, cât şi în cursul judecăţii în primă instanţă, când inculpatul a oferit, suplimentar, o serie de detalii privind implicarea sa în activitatea ilicită (respectiv, circumstanţele deplasării în Bucureşti în zilele premergătoare încasării banilor) sau particularităţile fizionomice ale martorilor Q. şi P. (a căror memorare era obiectiv posibilă numai subsecvent unei interacţiuni nemijlocite).

Din această perspectivă, alegaţiile inculpatului B. - referitoare la presiunile pretins exercitate asupra sa de către procuror inclusiv anterior audierii în cursul judecăţii - sunt nu doar nesusţinute, dar şi neplauzile, urmând a fi înlăturate ca atare.

Criticile formulate în apel de apelanţii-inculpaţi C., D. şi D. sunt neîntemeiate.

Săvârşirea actelor de cumpărare de influenţă, dare de mită, respectiv luare de mită/complicitate la această infracţiune, imputate apelanţilor inculpaţi, în forma reţinută prin prezenta decizie, rezultă cu certitudine din ansamblul probator administrat, neexistând, sub acest aspect, îndoiala rezonabilă la care a făcut referire C..

Înalta Curte a examinat în precedent conţinutul declaraţiilor succesive ale coinculpatului A., inclusiv sub aspectul inadvertenţelor privind realitatea pretinsului împrumut acordat tatălui său, la care acest inculpat a făcut referire în faza de urmărire penală.

Făcând trimitere, sub acest aspect, la elementele factuale ce rezultă şi din declaraţia martorului M. (care a infirmat realitatea aşa-zisului împrumut), Înalta Curte subliniază, totodată, că forma în care s-a concretizat folosul echivalent preţului influenţei tranzacţionate ilicit este irelevantă sub aspectul realizării cerinţelor de tipicitate ale infracţiunii de cumpărare de influenţă. Ca element al laturii obiective, folosul remis de cumpărătorul de influenţă poate consta în orice avantaj de natură patrimonială procurat autorului traficului şi poate îmbrăca forme variate, inclusiv aceea a asigurării de numerar prin împrumutul acordat unei rude apropiate a autorului traficului.

O atare posibilitate are, în speţă, doar o valoare teoretică, de vreme ce rezultă că remunerarea inculpatului A. s-a realizat prin remiterea definitivă - prin transfer bancar şi în numerar - a sumelor de 775.000 RON şi 100.000 euro, înscrisul care consemna pretinsul împrumut acordat la 14.05.2013 fiind falsificat. În plus, în declaraţia din 06.01.2014, dată în faza de urmărire penală, inculpatul A. a precizat că a negociat el însuşi termenii şi condiţiile aşa-zisului împrumut acordat de C. tatălui său (care s-a limitat la a semna înscrisul la cererea fiului) confirmând, astfel, în mod implicit, conexiunea directă existentă între remiterea acestui folos şi "legătura" cu D. pe care i-o asigurase anterior lui C..

Afirmaţia inculpatului A., în sensul că nu a pretins şi nici nu a primit suma de 500.000 de euro în schimbul influenţei exercitate asupra lui D. (invocată de apelantul C.) nu are, prin ea însăşi, semnificaţia probatorie a inexistenţei elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen.. O atare afirmaţie a inculpatului trebuie evaluată în contextul necesar al relatărilor sale imediat subsecvente, regăsite în declaraţia analizată (prin care a admis remiterea, de către C., a unei sume de bani), dar şi al poziţiei procesuale adoptate ulterior pe parcursul judecăţii, când inculpatul a recunoscut necondiţionat acuzaţiile aduse, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu.

Din această perspectivă, aserţiunile criticate de către apelanţii inculpaţi reflectă, mai degrabă, negarea unui unic element, şi anume cuantumul sumei pretins primite, iar nu a existenţei în sine a actelor specifice verbum regens propriu infracţiunilor de trafic şi cumpărare de influenţă, nefiind susceptibile a ridica vreo îndoială sub aspectul derulării activităţilor incrminate, în modalitatea reţinută.

Contrar susţinerilor apelantului C., declaraţia martorului EE. în cursul judecăţii este irelevantă sub aspectul titlului care a stat la baza remiterii sumelor de bani către inculpatul A..

Martorul anterior menţionat (care şi-a menţinut declaraţiile date în faza de anchetă, precizând că a însoţit-o pe G. atât la unitatea bancară, cât şi în parcarea AA.), a arătat că societatea inculpatului A. avea probleme financiare, motiv pentru care "s-a pus în discutie să solicite un împrumut", fără a preciza alte detalii. Depoziţia sa evidenţiază, prin urmare, perceperea indirectă şi incompletă a preocupării inculpatului A. de a obţine lichidităţi, fiind, însă, lipsită de relevanţă probatorie sub aspectul conţinutului complet al înţelegerii ilicite real încheiate între A. şi C., la care este incontestabil că martorul nu a avut acces.

Susţinerea aceluiaşi apelant inculpat, referitoare la imposibilitatea caracterizării sumelor transferate în contul soţiei inculpatului B. ca reprezentând preţul influenţei traficate, de vreme ce acest din urmă inculpat nu avea vreo influenţă asupra lui D., nu se raportează pertinent la acuzaţiile concret formulate în speţă. Inculpatului B. nu i se impută traficarea propriei influenţe asupra fostului vicepreşedinte al A.N.R.P, ci sprijinul acordat în acest sens, în calitate de complice, coinculpatului A., a cărui influenţă reală a constituit motivul determinant al cumpărării de influenţă de către C..

În mod asemănător, invocarea afirmaţiilor martorei N. - privind "pariul" pretins încheiat de fostul soţ, ce ar fi stat la baza remunerării sale ilicite - reflectă accentul artificial pus de apărare pe un element de vocabular, utilizat în mod subiectiv de către un martor indirect, ignorându-se, însă, specificul real al înţelegerii încheiate de B. cu C.. Ansamblul declaraţiilor acestuia din urmă şi ale martorei O. demonstrează că, în pofida calificării sale formale ca fiind un "pariu", înţelegerea care a stat la baza remunerării celui dintâi inculpat a avut caracter infracţional, survenind în contextul şi în schimbul ajutorului acordat de acesta traficantului de influenţă A..

Înalta Curte a examinat, în precedent, valoarea probatorie a declaraţiilor inculpatului B., a căror fiabilitate rezultă, pe de o parte, din consecvenţa susţinerilor sale şi multitudinea de detalii oferite, iar, pe de altă parte, din coroborarea acestor depoziţii cu elemente factuale evidenţiate de probatoriul testimonial sau înregistrările convorbirilor telefonice realizate în baza unei autorizaţii legale, emisă de un judecător.

Drept urmare, indiciile oferite de raportul de constatare criminalistică întocmit în urma testării comportamentului simulat al inculpatului B. prin tehnica poligraf (care, deşi utilizată în practică, nu cunoaşte o consacrare normativă expresă ca mijloc de probă) au o relevanţă probatorie limitată în dovedirea sincerităţii acestuia. Veridicitatea declaraţiilor inculpatului a rezultat, în schimb, din examinarea întregului probatoriu administrat în cauză care, în acord cu exigenţele art. 103 alin. (1) C. proc. pen., a confirmat afirmaţiile sale referitoare la contextul săvârşirii şi conţinutul actelor ilicite deduse judecăţii.

În fine, declaraţia martorului FF. în cursul judecăţii în primă instanţă (la care apărarea a făcut referire) se relevă ca o mărturie pro causa, orientată exclusiv spre decredibilizarea probelor directe ce au stat la baza acuzaţiilor, respectiv, declaraţiile inculpaţilor A. şi B., care au uzat de procedura recunoaşterii învinuirii. Afirmaţiile acestui martor, referitoare la pretinsa necunoaştere a împrejurărilor relatate în faza de urmărire penală, la consemnarea, în declaraţia din data de 15.10.2013, numai a aspectelor relatate de aceşti inculpaţi sau de procurorul de caz, în unicul scop de a beneficia de o pretinsă soluţie de netrimitere în jduecată într-o cauză proprie, sunt lipsite de veridicitate şi se justifică a fi înlăturate.

Distinct de faptul că nu rezultă în mod plauzibil motivul pentru care procurorul de caz sau coinculpaţii A. şi B. ar fi apelat tocmai la serviciile martorului FF. pentru a corobora, în mod pretins neloial, afirmaţiile lor în faza anchetei penale, caracterul pro causa al acestor susţineri este evidenţiat de restul probatoriului administrat în cauză, din care rezultă că martorul făcea parte din cercul relaţional al celor doi coinculpaţi şi, în această calitate, similar lui AAA., a avut oportunitatea reală de a afla, din relatările directe ale acuzaţilor, o serie de detalii privind actele de corupţie deduse judecăţii.

În plus, astfel cum rezultă din declaraţia inculpatului A. din data de 08.08.2013, coroborată de depoziţiile martorului AAA. şi înregistrările convorbirilor telefonice din data de 11.05.2013, ora 13:07, purtată de FF. cu A., respectiv, din data de 14.05.2013, ora 17:42 între AAA. şi ZZZ., interesul martorului FF. pentru finalizarea tranzacţiei de corupţie era real şi avea un pronunţat caracter personal, de vreme ce, din suma obţinută în schimbul influenţei tranzacţionate ilicit, A. urma a achiziţiona de la acesta autoturismul marca CCC., astfel cum se va analiza în cele ce succed.

În fine, afirmaţiile martorului FF. referitoare la motivaţia pretinsei "înţelegeri" dintre procuror şi inculpaţii A. şi B. ("că îi scapă de dosare") este neplauzibilă, în condiţiile în care gravitatea şi numărul acuzaţiilor pretins formulate în acestea din urmă erau evident mai reduse comparativ cu cele deduse judecăţii în speţă.

Inculpatul A. nu a evocat, pe durata procesului, eventuale presiuni exercitate asupra sa de către procuror, iar inculpatul B. a invocat astfel de atitudini în mod mincinos, în apel, după ce uzase, în mod irevocabil, de procedura recunoaşterii învinuirii, beneficiind în primă instanţă de efectul atenuant de pedeapsă al acestei opţiuni procesuale.

Prin urmare, contrar susţinerilor inculpaţilor C., D. şi D., declaraţiile martorului FF. nu furnizează minime indicii credibile ale obţinerii de declaraţii cu încălcarea, în faza de urmărire penală, a principiului loialităţii administrării probelor, prevăzut de art. 101 C. proc. pen.. Dimpotrivă, declaraţiile inculpaţilor A. şi B., date în faza de urmărire penală, au fost menţinute integral în cursul judecăţii în primă instanţă, reprezentând, prin urmare, probe directe, legal administrate şi just valorificate în vederea lămuririi cauzei.

Calitatea procesuală a celor din urmă doi inculpaţi nu legitimează, prin ea însăşi, relativizarea a priori a valorii probatorii a declaraţiilor date, de vreme ce legea procesual penală nu ierarhizează o atare valoare a declaraţiilor persoanelor ascultate în proces, în funcţie de acest criteriu. Dispoziţiile art. 103 alin. (1), (2) C. proc. pen. consacră principiul liberei aprecieri a probelor, în virtutea căruia organele judiciare trebuie să evalueze atent conţinutul tuturor probelor administrate în proces, atât în mod individual cât şi coroborat, evitând să atribuie ab initio o valoare superioară uneia dintre probe, în detrimentul alteia.

În măsura în care constată că probele au fost legal obţinute, iar conţinutul lor este sigur şi decisiv, organul judiciar trebuie să le dea eficienţă juridică deplină în procesul de stabilire a faptelor şi de aflare a adevărului, fără a le diferenţia în funcţie de criterii neprevăzute de lege, cum ar fi, exemplificativ, tipul de mijloc de probă prin care au fost obţinute sau (când este vorba de ascultarea persoanelor), calitatea lor în proces ori faza procesuală în care au fost date. Aceasta deoarece, atunci când legiuitorul a dorit să limiteze normativ valoarea unui mijloc de probă, a făcut-o în mod expres şi neechivoc, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 103 alin. (3) C. proc. pen., care exclud, de lege lata, posibilitatea întemeierii unei hotărâri de stabilire a vinovăţiei penale, într-o măsură determinantă, pe declaraţiile martorilor anonimi (investigatori, colaboratori sau martori ameninţaţi).

Or, fără a omite calitatea sau interesul lor procesual, Înalta Curte constată că declaraţiile succesive ale inculpaţilor A. şi B., anterioare parcurgerii judecăţii în apel, cuprind relatări consecvente şi substanţial asemănătoare cu privire la circumstanţele în care au fost comise actele corelative de trafic şi cumpărare de influenţă, respectiv, luare şi dare de mită deduse judecăţii. Aceste declaraţii sunt confirmate de alte mijloace de probă care, deşi indirecte, se coroborează în totalitate şi confirmă pe deplin aserţiunile inculpaţilor cu privire la dinamica activităţilor ilicite.

Din această perspectivă, împrejurarea că declaraţiile analizate reprezintă singurele probe directe, care demonstrează existenţa elementului material propriu infracţiunilor de corupţie analizate, nu dă naştere unei îndoieli cu privire la existenţa faptelor, cum neîntemeiat a susţinut apelantul C..

De regulă, tranzacţiile de corupţie au ca trăsături specifice un grad ridicat de clandestinitate a discuţiilor, numărul redus de participanţi la perfectarea lor, desfăşurarea întâlnirilor în locaţii unde accesul publicului este limitat sau interzis şi disimularea adevăratei naturi a "convenţiei" ilicite. În considerarea acestor trăsături definitorii, conţinutul propriu-zis al înţelegerilor infracţionale poate fi stabilit, în principal, pe baza declaraţiilor persoanelor implicate în actul incriminat, a căror valorificare probatorie deplină este permisă de lege, în măsura în care organul judiciar, în urma unei analize aprofundate şi complete a tuturor împrejurărilor anterioare, concomitente sau posterioare actului de corupţie, a stabilit veridicitatea acestora.

În fine, simpla împrejurare că denunţul formulat de A. ar fi intervenit în vederea uşurării propriei situaţii juridice (invocată de toţi cei trei apelanţi inculpaţi) nu imprimă declaraţiilor sale ulterioare caracter nesincer. Posibilitatea unei persoane cercetate penal de a uza de eventuale beneficii procesuale (cum ar fi cauzele de nepedepsire sau de reducere a pedepselor) reflectă opţiunea legiuitorului care, în considerarea periculozităţii mai reduse pe care o relevă căinţa activă a celui care denunţă autorităţilor comiterea unor infracţiuni grave, a conferit în mod expres denunţului efecte juridice atenuante de pedeapsă (art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 19 din O.U.G nr. 43/2002).

Din această perspectivă, formularea denunţului de către inculpatul A. la data de 06.01.2014 reprezintă materializarea unei opţiuni consacrate normativ, intervenită în contextul cercetării sale penale atât în cauza de faţă, cât şi în cea formată subsecvent denunţului formulat de D., ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti.

Un atare denunţ nu poate fi caracterizat, prin urmare, ca fiind expresia unei înţelegeri ilicite între inculpat şi procuror şi nici nu justifică relativizarea probatorie a declaraţiilor ulterioare ale inculpatului, de vreme ce ele sunt confirmate de alte probe legal administrate.

În fine, declaraţia martorului MMM. din data de 17.11.2016, la care au făcut trimitere expresă apelanţii D. şi D., nu probează neloialitatea declaraţiilor date de inculpatul A. începând cu data de 06.01.2014, de vreme ce martorul (pretins coleg de cameră al inculpatului timp de 2 zile) nu a relatat aspecte factuale cunoscute nemijlocit din discuţiile directe purtate cu A. (ci din perceperea unor pretinse discuţii purtate de acesta din urmă cu un terţ), şi, în orice caz, nu a evidenţiat recurgerea de către procuror la mijloace neloiale sancţionate de art. 101 C. proc. pen.

Distinct de caracterul evaziv al afirmaţiilor martorului, admiţând că pretinsa "înţelegere" intervenită între A. şi procurorul de caz (în baza căreia, dacă declară "ce spune acesta, nu i se va mai prelungi mandatul de arestare preventivă") s-ar fi concretizat în formularea denunţului din data de 06.01.2014, Înalta Curte constată că acest demers (legal) al inculpatului A. nu imprimă declaraţiilor sale ulterioare caracter nesincer, astfel cum au susţinut inculpaţii D. şi D..

A. a relatat împrejurările remiterii mitei în parcarea AA. încă din data de 02.10.2013, cu ocazia activităţii procedurale consemnate în procesul-verbal din 23.10.2013, anterior, aşadar, arestării sale preventive în prezenta cauză şi formalizării denunţului din 06.01.2014. Detaliile oferite organelor judiciare cu ocazia acestei ultime activităţi procedurale au fost confirmate ulterior de alte mijloace de probă, care îi plasează - la data şi în locaţia indicate de inculpat - atât pe acesta, cât şi pe soţii Mureşan şi pe martorul EE., rezultând, prin urmare, veridicitatea declaraţiilor date de A. şi aptitudinea lor de a servi la lămurirea cauzei, inclusiv sub aspectul prezenţei inculpatului D. în acea locaţie.

În ceea ce priveşte critica comună formulată de cei trei apelanţi inculpaţi, referitoare la inexistenţa atribuţiilor de serviciu ale inculpatului D. în procedura executării silite ce a premers efectuării plăţii sumei de 5.213.222 euro, Înalta Curte notează că o atare susţinere ignoră particularităţile procedurii administrative în care se afla dosarul nr. x C. civ. în toamna anului 2012, acordând, în schimb, prevalenţă exclusivă fazei executării silite parcurse ulterior, în urma căreia sumele echivalente măsurilor reparatorii au fost transferate din conturile A.N.R.P în contul executorului judecătoresc.

Este necontestat că legalitatea procedurii de executare silită excedează obiectului judecăţii, astfel încât nu se impune o analiză detaliată a declaraţiilor martorilor III. şi JJJ. sub acest aspect. În mod asemănător, eventualele îndatoriri de serviciu ce ar fi revenit inculpatului D. în această procedură nu se circumscriu acuzaţiei de luare de mită supusă analizei, ci aduc în discuţie o conduită distinctă a inculpatului, ce a făcut, de altfel, obiectul evaluării organului judiciar care a dispus, prin rechizitoriul din 14.04.2014, clasarea cauzei întrucât nu a fost dovedită existenţa faptei de abuz în serviciu.

Din această perspectivă, declaraţia succintă din data de 23.06.2016 a martorului HHH., la care apărarea tuturor celor trei inculpaţi a făcut referire, nu relevă aspecte factuale real utile pentru lămurirea cauzei, limitându-se la a evidenţia împrejurări necontestate în speţă (cum ar fi efectele O.U.G nr. 4/2012, activităţile desfăşurate de A.N.R.P în perioada suspendării sau formularea unei contestaţii la executare).

Esenţială pentru reţinerea infracţiunilor de luare/dare de mită, dar şi cumpărare de influenţă este, însă, decelarea nu a eventulelor atribuţii de serviciu ale inculpatului D. în procedura de executare silită, ci a atribuţiilor sale de serviciu în procedura administrativă iniţiată anterior şi parcursă în paralel, pe durata şi în considerarea căreia a intervenit, de altfel, actul iniţial de pretindere a unei sume de bani de către fostul vicepreşedinte al A.N.R.P şi, corelativ, cel de acceptare a remiterii folosului de către mituitorul interesat C..

Aşa cum s-a subliniat în precedent, aceste acte obiective de pretindere-promisiune a remiterii a unei sume de bani, suficiente prin ele însele pentru consumarea infracţiunilor de trafic-cumpărare de influenţă, respectiv, luare-dare de mită, au intervenit în toamna anului 2012 (anterior datei de 30.10.2012), într-un moment în care, deşi procesul de emitere a titlurilor de despăgubire era suspendat, evaluarea administrativă a dosarului nr. x C. civ. de către A.N.R.P era în derulare, în vederea stabilirii necesităţii parcurgerii sau nu a procedurii de evaluare. La acel moment de timp, o atare procedură era susceptibilă a conduce, în principiu, la plata de către A.N.R.P a despăgubirilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 2329/2011, executarea silită demarată în paralel grăbind atingerea acestui rezultat.

În condiţiile în care, potrivit art. 131 din Legea nr. 247/2005, A.N.R.P coordona procesul de acordare a despăgubirilor, realizând, printre altele, achitarea despăgubirilor în numerar, iar inculpatul D. coordona Direcţia responsabilă de achitarea acestora, rezultă că pretinderea şi acceptarea remiterii foloaselor echivalente atât preţului influenţei tranzacţionate ilicit de A., cât şi mitei pretinse de fostul vicepreşedinte al A.N.R.P au intervenit în legătură cu actele circumscrise acestor atribuţii de serviciu, orientate, în esenţă, spre plata despăgubirilor într-un interval cât mai scurt de timp şi, în orice caz, anterior intrării în vigoare a preconizatelor modificări legislative aduse prin Legea nr. 165/2013.

Pe cale de consecinţă, data consumării infracţiunilor de corupţie deduse judecăţii este evident anterioară realizării plăţii efective a despăgubirilor, de vreme ce tocmai neîncasarea acestora a stat la originea interesului inculpatului C. de a identifica mijloace alternative de rezolvare a blocajului ivit şi a constituit, totodată, motivul determinant al demersurilor ilicite de cumpărare de influenţă şi dare de mită întreprinse de acest inculpat.

Identificarea precisă subsecventă a actului/actelor concret efectuate ulterior de inculpatul D. în acest proces, la fel ca şi evaluarea legalităţii acestora sau a operaţiunilor de plată ce au condus, în final, la transferul sumelor de bani în contul executorului judecătoresc, nu constituie cerinţe de tipicitate obiectivă proprii infracţiunilor analizate, excedând limitelor obiectului judecăţii.

Pentru existenţa infracţiunilor prevăzute de art. 289 - 292 C. pen. este suficientă identificarea sferei atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public şi, implicit, a actelor circumscrise acestor atribuţii, în considerera cărora traficantul de influenţă pretinde foloasele necuvenite în schimbul înrâuririi pe care promite că o va exercita asupra funcţionarului competent, iar, după caz, funcţionarul mituit le solicită, la rândul său, drept contraechivalent al conduitei pe care şi-o asumă. Consumarea infracţiunilor de corupţie sus-menţionate nu este subordonată, prin urmare, stabilirii modului concret în care funcţionarul public a efectuat sau nu, ulterior, actul de serviciu în considerarea căruia a pretins (el sau traficantul de influenţă) foloase necuvenite.

Aceste considerente sunt valabile şi sub aspectul susţinerilor celor trei apelanţi inculpaţi, privind lipsa scopului ce califică intenţia ca element subiectiv al infracţiunilor de luare şi dare de mită.

Asumarea, de către mituitorul C., a obligaţiei de a remite lui D. suma de 1.000.000 de euro, în schimbul facilitării rapide a plăţii despăgubirilor ce făceau obiectul dosarului nr. x C. civ., demonstrează, prin ea însăşi, că atitudinea subiectivă a inculpatului C. s-a caracterizat prin prevederea şi urmărirea atingerii aduse relaţiilor de serviciu protejate de legiuitor, în scopul intrării în posesia echivalentului despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (dată de la care competenţa de achitare a despăgubirilor nu a mai aparţinut A.N.R.P). Scopul ilicit astfel configurat califică şi poziţia subiectivă a inculpatului D., care a pretins suma de bani în vederea facilitării plăţii despăgubirilor anterior datei menţionate.

Împrejurarea că, în final, suma de 5.213.222 de euro a fost încasată de inculpatul C. în urma procedurii de executare silită nu are, în sine, semnificaţia lipsei elementului subiectiv propriu infracţiunii de dare de mită, de vreme ce acceptarea remiterii mitei a intervenit în considerarea actelor pe care inculpatul D. urma a le realiza în calitatea sa de vicepreşedinte al A.N.R.P şi membru în Comisia Centrală, procedura demarată prin intermediul executorului judecătoresc suprapunându-se celei administrative, derulate în paralel.

În fine, cunoaşterea de către inculpatul D. a provenienţei ilicite a sumei de bani primite în parcarea mall-lui AA. rezultă din însăşi materialitatea actelor succesive întreprinse de acesta în diferitele etape ale activităţii infracţionale, astfel cum au fost descrise în prezenta decizie.

Ansamblul considerentelor anterior expuse relevă şi netemeinicia criticii formulate de apelantul inculpat A., referitoare la pretinsa calificare juridică eronată a situaţiei factuale descrise în rechizitoriu şi recunoscute de către apelant. Esenţială pentru realizarea conţinutului tipic obiectiv al infracţiunii de trafic de influenţă este împrejurarea că pretinderea (şi ulterior primirea) preţului influenţei s-a realizat în considerarea atribuţiilor pe care fostul vicepreşedinte al A.N.R.P le avea la data consumării faptei penale (respectiv, coordonarea direcţiei responsabile cu efectuarea de plăţi în numerar), neavând relevanţă dacă şi în ce măsură acesta din urmă a şi realizat, în mod obiectiv, acte care să conducă, în final, la satisfacerea efectivă a pretenţiei cumpărătorului de influenţă.

Fiind o infracţiune de corupţie, traficul de influenţă, asemănător luării de mită, ocroteşte relaţiile sociale care iau naştere în legătură cu buna desfăşurare a activităţii de serviciu din perspectiva prioritară a încrederii în cinstea şi probitatea funcţionarilor. Această valoare socială ocrotită de lege este vătămată prin simpla invocare speculativă a funcţiei deţinute de un funcţionar public şi a unei pretinse influenţe asupra acestuia în scopul obţinerii de foloase necuvenite, justificându-se, astfel, raţiunea incriminării traficului de influenţă în varianta normativă în vigoare.

Prin urmare, faptele săvârşite de inculpaţii A., C., D. şi D. realizează toate elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, dare de mită, luare de mită şi, respectiv, complicitate la luare de mită, prevăzute de art. 257 C. pen. din 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 61 din Legea nr. 78/2000, art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea 78/2000, art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, art. 26 rap. la art. 254 C. pen. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Critica apelantului C. referitoare la greşita sa condamnare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este neîntemeiată.

Falsul în înscrisuri sub semnătură privată era incriminat, la data săvârşirii faptelor deduse judecăţii, de dispoziţiile art. 290 C. pen. din 1969 şi consta în "Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288 (n.r contrafacerea scrierii, a subscrierii sau alterarea în orice mod), dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice."

În doctrina de specialitate, s-a reţinut că, prin contrafacerea scrierii, în înţelesul art. 290 C. pen. din 1969, se înţelege reproducerea frauduloasă, plăsmuirea, ticluirea unui înscris, atribuindu-i-se aparenţa unui înscris adevărat, iar jurisprudenţa a dezvoltat conceptul de "contrafacere a scrierii" în cazul înscrisurilor sub semnătură privată, statuând că acesta are înţelesul de alcătuire, plăsmuire a înscrisului, şi nu doar de imitare a scrierii manuscrise din conţinutul său (a se vedea, în acest sens, decizia nr. 177/A din 12.06.2014, decizia nr. 123/A din 08.04.2015, decizia nr. 1776/2013 din 24 mai 2013, decizia nr. 2124/2013 din 18 iunie 2013, decizia nr. 96/A/2016 din 16 martie 2016 toate ale Înaltei Curţi, disponibile pe www.x.ro).

Jurisprudenţa anterior menţionată reflectă, de altfel, o soluţie de principiu adoptată şi de Plenul fostului Tribunal Suprem prin Decizia de îndrumare nr. 1/1970, prin care s-a statuat că există contrafacere şi atunci când făptuitorul plăsmuieşte în întregime un înscris sau completează fără drept un formular care, astfel, devine original.

Drept urmare, contrar aprecierii apelantului inculpat, falsul comis prin contrafacerea scrierii se poate concretiza, în cazul înscrisurilor sub semnătură privată, şi în plăsmuirea integrală a conţinutului acestora, o atare modalitate de comitere fiind incriminată şi anterior C. pen. actual.

Prin menţionarea explicită a modului de falsificare prevăzut de art. 321 C. pen. ca variantă de comitere a falsului în înscrisuri sub semnătură privată, actuala reglementare, prevăzută în art. 322 C. pen., nu a marcat o eventuală extindere a sferei de cuprindere a normei de incriminare, ci doar preluarea de către legiuitor a unei soluţii regăsite constant în jurisprudenţa anterioară, aducându-se, astfel, un plus de claritate textului.

Prin urmare, actele de falsificare a celor trei înscrisuri datate 14.05.2013, comise de inculpatul C., realizează elementele constitutive ale infracţiunii continuate de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

III. Cu privire la criticile formulate sub aspectul acuzaţiilor de spălarea banilor

Analiza coroborată a tuturor declaraţiilor date de inculpaţi pe parcursul procesului penal, a depoziţiilor succesive ale martorilor audiaţi în faza de urmărire penală şi în primul grad de jurisdicţie şi a înscrisurilor existente, alături de elementele factuale ce rezultă din procesele-verbale de redare a înregistrării unor convorbiri telefonice susţine probator concluzia săvârşirii, de către inculpaţii A. şi B., a faptelor de spălarea banilor descrise în actul de sesizare şi, în limitele ce se vor arăta, şi a faptelor similare imputate inculpaţilor D. şi D..

Astfel, rezultă că, în cursul lunii iunie 2013, în scopul disimulării originii ilicite a sumelor de bani primite de la C., inculpaţii A. şi B. au schimbat o parte a folosului necuvenit primit - produs al infracţiunilor de trafic de influenţă, respectiv, complicitate la această infracţiune predicat - prin achiziţionarea, pe numele fostelor lor soţii E., respectiv, N., a unui autoturism marca x, cu nr. de înmatriculare x (de către inculpatul A.), respectiv, a două autoturisme marca DD., cu nr. de înmatriculare x şi marca DD. cu nr. de înmatriculare x (de către inculpatul B.).

În perioada iulie- august 2013, în scopul disimulării originii sale ilicite, inculpatul D. a schimbat o parte a sumei primite - produs al infracţiunii predicat de luare de mită - prin achiziţionarea, pe numele fiilor săi, a mai multor bunuri mobile sau imobile, respectiv: un autoturism marca x, înmatriculat cu numărul x, pe numele terţului interpus K., un autorism marca x, cu numărul de înmatriculare x şi un apartament situat în Bucureşti, B-dul x, nr. 55 - 7 sector 3, ambele pe numele lui D. şi a achitat suma de 10.000 de euro cu titlu de garanţie în baza a două promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate cu S.C AAAA. S.R.L, având ca obiect achiziţionarea a două apartamente situate în Bucureşti, Bulevardul x, pe numele fiilor săi D. şi K.. Activitatea ilicită de schimbare a produsului infracţiunii a fost sprijinită de coinculpatul D. care, cunoscând provenienţa reală a sumei de bani, a fost de acord cu achiziţionarea de bunuri pe numele său.

Faptele astfel săvârşite realizează conţinutul tipic, obiectiv şi subiectiv, al infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, respectiv, în cazul inculpatului D., de complicitate la această infracţiune.

Existenţa faptei de spălarea banilor imputată inculpatului A. rezultă din coroborarea declaraţiilor date de acesta pe parcursul procesului penal cu declaraţiile martorilor FF. din data de 15.10.2013, AAA. din data de 25.03.2014 (menţinută în primă instanţă) şi înregistrările convorbirilor telefonice analizate în precedent. Toate aceste mijloace de probă susţin concordant concluzia că, din suma de bani echivalentă preţului influenţei traficate ilicit, inculpatul A. a achiziţionat, de la martorul FF., autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, schimbând, în această modalitate, o parte a produsului infracţiunii predicat.

Martorul FF. a precizat, în faza de urmărire penală, că A. i-a comunicat, anterior tranzacţiei, că va plăti preţul autoturismului sus-menţionat din suma de bani pe care o va primi de la inculpatul C., aceleaşi elemente factuale rezultând şi din declaraţia lui AAA., care a aflat provenienţa sumei achitate ca preţ din relatările inculpatului însuşi.

Ambii martori anterior nominalizaţi sunt persoane aflate în cercul relaţional al inculpatului A., aflând în mod direct, din relatările celui din urmă, detaliile tranzacţiei ilicite analizate, inclusiv sub aspectul părţilor implicate sau a provenienţei sumelor plătite, împrejurări ce imprimă declaraţiilor lor forţă probantă şi justifică valorificarea acestor mijloace de probă la stabilirea adevărului.

Inculpatul A. a admis, în mod constant, că a achiziţionat autoturismul în discuţie de la martorul FF., în schimbul sumei de 45.000 de euro şi, deşi a susţinut, în faza de urmărire penală, că această sumă provenea din economiile proprii şi ale soţiei, în cursul judecăţii a recunoscut acuzaţia adusă, fără a oferi detalii, această ultimă poziţie procesuală fiind coroborată de probatoriul testimonial analizat în precedent.

Înscrisurile depuse de terţul E. în dovedirea pretinsei provenienţe licite a sumei echivalente preţului autoturismului cu nr. de înmatriculare x nu au aptitudinea de a infirma împrejurările relatate de martori şi a susţine teza probatorie pretinsă.

Veniturile anuale cumulate ale mamei fostei soţii a inculpatului, alături de suma de 9.900 euro obţinută din vânzarea, în anul 2012, a autoturismului CCC. cu nr. de înmatriculare x (elemente expres invocate de fosta soţie a inculpatului) nu probează provenienţa, din aceste surse, a sumei de 45.000 euro achitate în anul 2013, ca preţ al autoturismului achiziţionat de la BBBB..

Veniturile cumulate, menţionate de apelanta E., sunt semnificativ inferioare preţului de 45.000 de euro plătit în schimbul autoturismului. Or, în contextul necesităţii fireşti de a acoperi nevoile zilnice proprii şi ale familiei, al efectuării unor cheltuieli pentru achiziţionarea altor bunuri (cum ar fi autoturismul Mercedes la care a făcut referire apelanta), precum şi al inexistenţei unor minime dovezi ale economisirii, până în anul 2013, a disponibilului bănesc pretins rămas la dispoziţia familiei în urma petrecerii de nuntă, aceste venituri sunt vădit insuficiente pentru achitarea integrală, în numerar, a unui preţ de o asemenea valoare.

Evaluate şi în contextul necesar al momentului de timp la care s-a perfectat tranzacţia de vânzare-cumpărare a autoturismului (moment imediat subsecvent primirii, de către A., a sumei de bani de la C.), precum şi în raport de faptul că valoarea celorlalte două autoturisme deţinute de fosta sa soţie (XX. şi CCC.) era net inferioară celei achitate în schimbul bunului incriminat, ansamblul acestor elemente factuale susţine concluzia certă a existenţei şi derulării activităţii de schimbare în parte a produsului infracţiunii de trafic de influenţă, în modalitatea reţinută.

Existenţa faptei de spălarea banilor imputată inculpatului B. rezultă din coroborarea declaraţiilor date de acesta pe parcursul procesului penal cu declaraţiile martorilor AAA. şi N., cu elementele factuale consemnate în procesul-verbal de percheziţie domiciliară din data de 08.08.2013, inclusiv declaraţia de la aceeaşi dată a numitei F., şi cu extrasele de cont ori înscrisurile aflate la dosar.

Din coroborarea acestor ultime mijloace de probă rezultă că suma de 730.000 RON - produs al infracţiunii de corupţie a fost remisă inculpatului prin transferul bancar iniţial, din data de 14.05.2013, din contul numitei G. în contul nr. x aparţinând martorei N., soţia inculpatului. Respectiva sumă de bani a fost ulterior transferată, la data de 15.05.2013, în contul în euro nr. x deschis la aceeaşi dată de martora O. la CC. - Sucursala Satu Mare şi subsecvent, în contul de economii nr. x, deschis de aceasta la aceeaşi dată şi la aceeaşi unitate bancară.

La data de 17.05.2013, din suma de 170.000 euro existentă în acest ultim cont, au fost retransferate, în contul în euro anterior menţionat, cu nr. x, sumele de 27.500 euro şi 31.700 euro care, în aceeaşi zi, au fost plătite numiţilor CCCC. şi DDDD., cu explicaţia "contravaloare contract de vânzare cumpărare . Tot la data de 17.05.2013, N. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare prin care a achiziţionat, de la DDDD., autoturismul marca DD. cu nr. de înmatriculare x (înmatriculat ulterior cu nr. x), în schimbul sumei de 31.600 euro, precum şi un al doilea contract de vânzare-cumpărare prin care a achiziţionat, de la CCCC., autoturismul marca DD., cu nr. de înmatriculare x (înmatriculat ulterior cu nr. x), în schimbul sumei de 27.500 euro.

La data de 10.06.2013, cele două autoturisme astfel achiziţionate au fost revândute de N. mamei sale F., în schimbul unui preţ aparent de 32.700 euro pentru fiecare autoturism.

Ansamblul acestor elemente factuale demonstrează neîndoielnic că sumele plătite în schimbul celor două autoturisme proveneau din suma primită de B. de la C., în schimbul ajutorului acordat la consumarea infracţiunii de trafic de influenţă, utilizarea acestor sume pentru plata preţului autoturismelor reprezentând forma în care s-a concretizat schimbarea unei părţi a produsului infracţional.

Ele probează, totodată, că înstrăinarea autoturismelor din data de 10.06.2013 a avut caracter fictiv, de vreme ce pretinsa cumpărătoare era rudă apropiată a vânzătoarei şi, la data percheziţiei din 08.08.2013, locuia împreună cu fiica sa şi inculpatul B. (astfel cum rezultă din procesul-verbal de percheziţie anterior menţionat), preţul pretins plătit - identic pentru ambele vehicule - era superior celui plătit vânzătorilor cu ocazia achiziţiei iniţiale a bunurilor din data de 17.05.2013, iar din probatoriu nu a rezultat că F. ar fi avut la dispoziţie resursele financiare necesare plăţii contravalorii autoturismelor astfel tranzacţionate şi, cu atât mai puţin, că l-ar fi achitat efectiv fiicei sale pretins vânzătoare.

Existenţa faptei de spălarea banilor imputată inculpatului D. şi a actelor de complicitate imputate coinculpatului D. rezultă din coroborarea probatoriului testimonial şi a înscrisurilor aflate la dosar, în limitele ce vor fi arătate în continuare.

Declaraţiile martorilor JJ. şi KK., coroborate cu înscrisurile existente la dosar, demonstrează că suma de 176.000 de euro, echivalentă preţului apartamentului nr. x situat în Bucureşti, Bd. x, sector 3 (cumpărat la data de 19.07.2013 pe numele inculpatului D.), precum şi suma de 10.000 de euro reprezentând garanţie achitată în baza a două promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, având ca obiect achiziţionarea a două apartamente situate în Bucureşti, Bulevardul x, au fost plătite integral, în numerar, de către inculpaţii D. şi D.. Ambele tranzacţii analizate s-au desfăşurat în vara anului 2013, ulterior primirii de către cel din urmă inculpat a sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de mită de la C..

Rezultă, de asemenea, că la data de 27.08.2013, pe numele inculpatului D. a fost înmatriculat autoturismul marca Mercedes Benz, nr. de înmatriculare x, achiziţionat, conform declaraţiilor inculpatului, în schimbul sumei de 8000 de euro şi evaluat de către organele de cercetare penală la 7000 de euro, conform procesului-verbal din data de 17.03.2014. În fine, la data de 22.08.2013 a fost înmatriculat pe numele lui K. (fiul inculpatului D.) autoturismul marca x, nr. de înmatriculare x, achiziţionat în luna iunie 2013 în schimbul sumei de 23.000 de euro, evaluat la 20.000 de euro conform procesului-verbal din data de 17.03.2014.

Şi aceste ultime două operaţiuni de cumpărare a celor două autoturisme s-au finalizat la date ulterioare primirii, de către D., a sumei de 1.000.000 de euro cu titlu de mită de la C., elemente factuale care, analizate în contextul nivelului limitat al veniturilor totale obţinute de inculpat premergător finalizării tranzacţiilor analizate, demonstrează că din această sumă a fost achitat în numerar preţul bunurilor anterior enumerate, realizându-se, astfel, schimbarea în parte a produsului infracţiunii de luare de mită.

Susţinerile inculpaţilor D. şi D., referitoare la provenienţa licită a sumelor utilizate în aceste tranzacţii, sunt infirmate de probatoriul administrat.

Veniturile obţinute de inculpatul D. în perioada premergătoare efectuării achiziţiilor incriminate erau vădit insuficiente pentru a justifica achitarea în numerar a unei sume cumulate de 213.000 euro. În acest sens, declaraţiile de avere depuse de inculpatul D. în perioada 2012-2013 şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.08.2012 la BNP NNN. (din care rezultă că, la data de 03.08.2012, inculpatul D. obţinuse suma de 50.000 de euro în schimbul vânzării unui apartament) evidenţiază un cuantum al veniturilor totale care, în contextul necesităţii fireşti de a acoperi nevoile zilnice proprii şi ale familiei, era vădit insuficient pentru a permite inculpatului achitarea integrală, în numerar, a unei sume de o asemenea valoare.

Aceeaşi este şi situaţia inculpatului D., în privinţa căruia înscrisurile existente la dosar nu relevă obţinerea unor venituri constante şi consistente în perioada premergătoare perfectării celor două tranzacţii al căror beneficiar aparent a fost şi infirmă, pe cale de consecinţă, apărările sale sub acest aspect.

În acest sens, Înalta Curte constată că veniturile obţinute în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2012, invocat explicit de apelant, nu puteau fi, în mod obiectiv, utilizate la achiziţionarea bunurilor în discuţie. Relevante, sub acest aspect, sunt elemente factuale demonstrate probator, cum ar fi: cuantumul relativ redus al preţului încasat în anul 2012 (50.000 euro) comparativ cu suma semnificativ mai mare plătită ulterior, intervalul de timp de 1 an scurs între tranzacţii, dar şi faptul că, în acest interval, inculpatul D. a achiziţionat şi alte bunuri, cum ar fi autoturismul marca CCC. cu nr. de înmatriculare x, dobândit de acest inculpat la data de 30 august 2012, în schimbul sumei de 84.661 RON şi înmatriculat la data de 28 decembrie 2012).

De altfel, inculpatul D. a recunoscut, atât în declaraţia din data de 09.04.2014, în prezenţa apărătorului ales, cât şi cu ocazia ascultării sale în fond şi în apel, că de-a lungul timpului i-a ajutat pe cei trei fii cu sume de bani destinate achiziţionării de autoturisme şi imobile, precizând în mod expres că a achitat suma aferentă preţului apartamentului din Bucureşti, Bd. x.

Concluzia este aceeaşi şi cu privire la provenienţa sumei plătite cu titlu de preţ al autoturismului marca Mercedes Benz cu nr. x, înmatriculat pe numele lui D. la data de 26.08.2013 şi evaluat de organele de poliţie la 7000 de euro. Deşi apelantul inculpat a susţinut, iniţial, că ar fi cumpărat acest autoturism în luna ianuarie 2013, iar în apel, că ar fi înmatriculat provizoriu bunul în luna martie 2013, înscrisurile depuse nu confirmă o atare susţinere, deoarece ele probează numai înmatricularea provizorie pe o perioadă limitată (04.03.2013 - 04.05.2013), nu însă şi proprietarul bunului în acea perioadă şi, cu atât mai puţin, identitatea dintre acesta din urmă şi persoana inculpatului D..

În fine, în ceea ce priveşte sursa sumei echivalente preţului autoturismului marca x cu nr. x, înmatriculat pe numele terţului interpus K., Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că inculpatul D. a admis, cu ocazia ascultării sale în fond şi în apel, că a achitat cea mai mare parte a acestei sume, aspect negat iniţial de fiul său care, în declaraţia din 26.03.2014, a susţinut că sumele proveneau din veniturile obţinute ca fotbalist în perioada 2012-2013, când a activat fără contract la două cluburi de profil, fără a se administra mijloace de probă care să coroboreze această susţinere.

Pretinsa contribuţie proprie a fiului inculpatului la această tranzacţie, cu sume provenite din vânzarea altui autoturism, este infirmată de probatoriul administrat. Înscrisurile existente la dosar relevă că preţul obţinut din vânzarea încheiată la 15.04.2013 de către K., respectiv suma de 35.000 RON (aproximativ 8000 de euro), era vădit insuficient pentru a permite cumpărarea ulterioară a unui autoturism cu o valoare mult superioară, respectiv 20.0000 de euro, astfel cum rezultă din evaluarea realizată de organele de cercetare penală .

Luând în considerare şi intervalul de timp scurs între tranzacţii, dar şi inexistenţa unui minimum de probe din care să rezulte că practicarea fotbalului, invocată de apelant, i-ar fi permis fiului său să îşi asigure traiul zilnic şi, în acelaşi timp, să economisească sume importante de bani provenite din surse suplimentare (neprecizate, de altfel), Înalta Curte concluzionează că autoturismul anterior menţionat a fost achiziţionat cu sume puse la dispoziţie de D. şi provenite din infracţiunea de luare de mită.

Contrar aprecierii primei instanţe, Înalta Curte constată, însă, că probatoriul administrat este insuficient pentru a se reţine, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) C. proc. pen., că autoturismul marca x, cu nr. x, înmatriculat la data de 11.06.2013 pe numele lui L., ar fi fost achiziţionat cu sume de bani provenite din infracţiunea de luare de mită, săvârşită de D..

Distinct de faptul că achiziţionarea acestui autoturism se plasează, temporal, cu două luni anterior restului tranzacţiilor analizate în prezenta decizie, înscrisurile depuse la dosar susţin afirmaţiile inculpatului D. referitoare la sursa sumelor achitate ca preţ. Inculpatul a arătat că aceste sume proveneau din vânzarea anterioară, de către fiul său, a altor două autoturisme, împrejurare afirmată de însuşi L. şi consemnată ca atare în cuprinsul procesului-verbal de comunicare a sechestrului din data de 17.03.2014.

Înscrisurile depuse în faza de urmărire penală confirmă aceste aserţiuni, demonstrând că fiul inculpatului a vândut, la datele de 05.03.2013 şi 03.04.2013, două autoturisme marca x şi y, în schimbul sumei totale de 105.000 RON, reprezentând echivalentul a aproximativ 24.000 de euro . Aceasta înseamnă că, în luna iunie 2013, L. se afla în posesia unei sume superioare celei de aproximativ 22.000 de euro achitată, conform susţinerilor sale, ca preţ al autoturismului Mercedes.

În absenţa altor probe care să demonstreze neîndoielnic eventualul aport al tatălui său la această tranzacţie, o atare împrejurare plasează sub semnul unei puternice îndoieli acuzaţia adusă sub acest aspect şi, în acord cu cerinţele art. 4 alin. (2) C. proc. pen., justifică înlăturarea acestui episod din baza faptică a infracţiunii de spălarea banilor reţinută în sarcina inculpatului D..

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte nu va reţine în structura conţinutului factual al acuzaţiei de spălarea banilor şi pretinsa schimbare a produsului infracţiunii de luare de mită prin plata autoturismului cu nr. de înmatriculare x, valorificând această constatare inclusiv sub aspectul măsurilor de siguranţă şi asigurătorii dispuse în cauză.

În mod asemănător, în opoziţie cu statuările primei instanţe, constată că fapta de spălarea banilor concret reţinută în sarcina apelantului inculpat C. nu realizează cerinţele de conţinut tipic obiectiv al infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, "constituie infracţiunea de spălarea banilor (...) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvâşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei".

În cazul inculpatului C., căruia i s-a imputat comiterea infracţiunii în această modalitate normativă, s-a reţinut, factual, că, având convingerea că a obţinut suma de 5.213.222 euro de la A.N.R.P prin cumpărare şi trafic de influenţă şi dare de mită, în scopul disimulării originii sale ilicite, la data de 26 iulie 2013, a cumpărat, prin intermediul S.C. H. S.R.L Satu Mare, al cărei asociat este tatăl său, o proprietate imobiliară situată în Satu Mare, Piaţa Libertăţii, nr. 5, jud. Satu Mare, compusă din construcţie Hotel S+P+E+M (J.), cu suma de 1.777.105 RON (400.000 euro), precum şi un autoturism de lux marca x cu nr. de înmatriculare x, înlocuind astfel produsul infracţiunii cu lucruri deţinute legal.

Contrar aprecierii primei instanţe, Înalta Curte observă ab initio că suma de 5.213.222 euro obţinută de inculpatul C. de la A.N.R.P nu constituie produs al infracţiunilor de cumpărare şi trafic de influenţă ori dare de mită, fiind obţinută, astfel cum s-a reţinut prin chiar actul de sesizare, în urma unei proceduri de executare silită a cărei legalitate nu a fost circumscrisă obiectului judecăţii.

Or, una din cerinţele esenţiale de conţinut obiectiv al infracţiunii de spălarea banilor este aceea ca bunurile schimbate, transferate, etc., să provină din săvârşirea de infracţiuni, adică să rezulte, să îşi aibă originea într-un act infracţional.

În sfera bunurilor care provin din săvârşirea de infracţiuni intră bunurile corporale sau necorporale, actele juridice sau documentele enumerate la art. 2 lit. c) din Legea nr. 656/2002, bunuri care derivă sau sunt obţinute în urma săvârşirii unor activităţi infracţionale şi sunt susceptibile a fi supuse unor operaţiuni de plasare, stratificare şi integrare specifice spălării de bani.

Interpretarea corespunde prevederilor Convenţiei Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi fnanţarea terorismului adoptată la Varşovia la 16.05.2005, ratificată de România prin Legea nr. 420/2006, care, în cuprinsul art. 1 lit. a) prevede că expresia produs se referă la "orice avantaj economic derivat din sau obţinut, direct sau indirect, din infracţiuni. Acesta poate consta în orice bun, cum este definit la subparagraful b)", respectiv "bun de orice natură, corporal sau necorporal, mobil sau imobil, precum şi acte juridice sau documente atestând un titlu sau un drept cu privire la un bun".

În fine, art. 1 lit. e) din Convenţie statuează că prin infracţiune predicat se înţelege "orice infracţiune în urma căreia produsele sunt rezultate şi susceptibile de a deveni obiectul unei infracţiuni prevăzute la art. 9", respectiv spălarea banilor.

Or, în cauza de faţă, produsele infracţiunilor corelative de corupţie deduse judecăţii, respectiv, trafic de influenţă - cumpărare de influenţă şi luare de mită - dare de mită, constau în sumele de bani pretinse, respectiv, plătite de participanţii la aceste infracţiuni, şi anume 775.000 RON şi 100.000 euro obţinute de A., 730.000 RON obţinută de B. şi 1.000.000 de euro obţinută de D., numai sumele astfel individualizate caracterizându-se ca avantaje de natură patrimonială cu originea în activitatea infracţională.

Suma de 5.213.222 euro intrată în posesia inculpatului C. nu se circumscrie sferei produselor infracţiunilor de corupţie analizate, de vreme ce primirea sa nu a fost rezultatul activităţilor factuale de corupţie deduse judecăţii. Încasarea de către C. a acestei sume a reprezentat etapa finală a unei proceduri de executare silită permisă de lege, în care acuzarea a susţinut că D. nu a fost implicat, nici în mod direct, în virtutea eventualelor sale atribuţii de serviciu şi nici indirect, prin implicarea în alte eventuale demersuri ilicite, distincte de actul luării de mită.

Chiar în ipoteza în care actele de corupţie săvârşite de inculpaţi ar putea fi considerate factori favorizanţi ai primirii ulterioare a acestei sume de către C., o atare împrejurare nu înseamnă că acest ultim avantaj patromonial, legal obţinut, ar reprezenta un produs infracţional, un atare caracter avându-l doar "preţul" tranzacţionat ilicit de funcţionarul mituit şi încasat ulterior cu acest titlu. Aceasta deoarece premisa acuzării este aceea că actul de luare de mită comis de inculpatul D. nu a fost succedat de săvârşirea unor infracţiuni de serviciu distincte, aflate în legătură, chiar indirectă, cu procedura de executare silită din care a provenit suma de bani menţionată şi susceptibile a influenţa în mod determinant desfăşurarea acestei proceduri.

Pe cale de consecinţă, suma de 5.213.222 euro nu reprezintă un avantaj patrimonial ilicit obţinut de C. din săvârşirea unei infracţiuni, lipsind, pe cale de consecinţă, o cerinţă esenţială a laturii obiective a infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002. O atare constatare impune soluţia de achitare a inculpatului C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii analizate, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În raport de soluţia dispusă şi de efectele sale asupra măsurilor de siguranţă sau asigurătorii incidente în speţă, Înalta Curte apreciază superfluă analiza detaliată a restului apărărilor punctuale ale apelantului inculpat C., precum şi ale terţului S.C. H. S.R.L, referitoare la provenienţa licită a sumelor de bani utilizate pentru achiziţionarea J. şi a autoturismului marca x, astfel încât nu va mai examina celelalte critici referitoare la probatoriul administrat, dezvoltate în motivele de apel.

IV. Cu privire la criticile aduse tratamentului sancţionator aplicat inculpaţilor

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., Înalta Curte reţine, sub un prim aspect, că cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa au fost săvârşite sub imperiul legii vechi, anterioară intrării în vigoare a noului C. pen.

În acest context, apreciază, similar primei instanţe, că legea penală care asigură, în ansamblu, un tratament sancţionator mai blând pentru inculpat este legea veche, în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii. Chiar dacă maximul special al pedepselor prevăzute de legea nouă este uşor inferior celui reglementat de legea anterioară, identitatea minimului special de pedeapsă în ambele reglementări, existenţa unei pluralităţi de infracţiuni sub forma concursului real şi tratamentul sancţionator mai blând pe care legea veche îl prevedea pentru această formă de pluralitate constituie elemente care imprimă legii vechi, în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor, un caracter mai favorabil apelantului inculpat.

Critica inculpatului, referitoare la omisiunea primei instanţe de a reţine, în beneficiul său, incidenţa dispoziţiilor art. 19 din O.U.G nr. 43/2002, este neîntemeiată, dar pentru considerente distincte de cele reţinute în primă instanţă.

Norma legală invocată reglementează o cauză specială de reducere a pedepsei, incidentă atunci când persoana care a săvârşit o infracţiune de competenţa D.N.A, în timpul urmăririi penale sau al judecăţii, denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni.

Pentru ca denunţul formulat de inculpat să aibă efectul atenuant de pedeapsă, este obligatoriu, aşadar, printre altele, ca acest demers să intervină înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate, în altă modalitate, cu privire la săvârşirea infracţiunii denunţate. Numai în această ultimă ipoteză se poate reţine periculozitatea mai scăzută a persoanei care, deşi a comis o infracţiune, are resursele interioare necesare pentru a conştientiza importanţa devoalării faptelor grave, comise de alte persoane, şi a acţiona în concordanţă cu această convingere, informând organele judiciare şi contribuind activ la identificarea şi tragerea la răspundere penală a participanţilor la acele infracţiuni.

În situaţia în care informarea organelor judiciare cu privire la săvârşirea unei infracţiuni intervine ulterior sesizării acestora prin orice altă modalitate prevăzută de lege, demersul autorului denunţului nu se circumscrie cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din O.U.G nr. 43/2002, putând fi, eventual, valorificat din perspectiva criteriilor de individualizare a pedepsei.

Aceleaşi particularităţi sunt incidente şi în ceea ce priveşte cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 686/2002, la care s-a făcut referire în cursul dezbaterilor.

În speţă, inculpatul A. a formulat, la data de 06.01.2014, un denunţ cu privire la infracţiunile de luare de mită şi dare de mită săvârşite de D. şi C.. La momentul de timp astfel individualizat, deşi nu începuseră urmărirea penală, organele de urmărire penală cunoşteau deja că fostul vicepreşedinte A.N.R.P, D., obţinuse foloase necuvenite în legătură cu modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu avute în procedura administrativă parcursă de dosarul nr. x C. civ.

Relevante, în acest ultim sens, sunt, pe de o parte, menţiunile inserate în procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 22.05.2013, prin care D.N.A s-a sesizat în legătură cu suspiciunile de săvârşire, printre altele, a infracţiunii prevăzute de art. 254 C. pen. din 1969, iar, pe de altă parte, declaraţiile inculpatului B. din datele de 19.08.2013 şi 23.12.2013, în cuprinsul cărora au fost descrise circumstanţele pretinderii şi primirii sumei de 1.000.000 de euro prin echivalent, cu titlu de mită.

În acest context, instanţa de apel reţine că denunţul formulat de inculpatul A. a intervenit după ce organele de urmărire penală luaseră cunoştinţă de faptele de corupţie săvârşite de D. şi C., denunţate, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a deveni aplicabile prevederile art. 19 din O.U.G nr. 43/2002; demersul procesual al inculpatului A. va fi, însă, avut în vedere la individualizarea duratei pedepselor şi a modalităţii de executare, alături de toate celelalte date care caracterizează persoana şi conduita sa.

Reevaluând circumstanţele obiective concrete în care au fost comise infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, mijloacele folosite, sumele semnificative tranzacţionate ilicit, urmările socialmente periculoase produse, motivul săvârşirii faptelor şi scopul urmărit, instanţa de apel apreciază că infracţiunile săvârşite au o gravitate însemnată, dar diferenţiată, ce justifică stabilirea unor pedepse cu închisoarea într-un cuantum superior minimului special legal sau, după caz, echivalent acestui minim.

Conduita procesuală corespunzătoare manifestată de inculpatul A., opţiunea sa de a contribui la lămurirea, cel puţin parţială, a împrejurărilor cauzei şi, ulterior, de a fi judecat în procedură simplificată, alături de datele personale favorabile (inculpatul fiind o persoană integrată în mediul social şi familial, infracţiunile deduse judecăţii marcând primul său conflict cu legea penală) pun în lumină o periculozitate socială mai redusă a persoanei inculpatului şi justifică aplicarea unor pedepse cu închisoare echivalente sau uşor superioare minimului special legal, redus cu o treime, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Prin urmare, menţinerea pedepselor de 2 ani şi 6 luni închisoare, respectiv 2 ani închisoare, stabilite prin sentinţa penală, reprezintă măsuri suficiente pentru asigurarea funcţiilor de constrângere şi reeducare ale pedepsei, critica Ministerului Public sub acest aspect fiind, aşadar, lipsită neîntemeiată.

În mod asemănător, susţinerile în sens contrar ale apelantului-inculpat sunt şi ele neîntemeiate.

Circumstanţele de ordin personal ori conduita procesuală a inculpatului A. nu justifică reţinerea, în beneficiul său, a unor circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen. din 1969 şi diminuarea pedepselor sub limita minimă reglementată de lege.

Aceasta deoarece, în pofida opţiunii sale pentru procedura recunoaşterii învinuirii şi a conduitei procesuale cooperante manifestate în faza finală a urmăririi penale, apelantul inculpat nu pare a fi conştientizat pe deplin consecinţele socialmente periculoase ale faptelor comise şi nici rolul educativ al procesului penal. Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere că, pe durata judecăţii în ambele grade de jurisdicţie, inculpatul a optat pentru a nu detalia toate elementele factuale utile lămuririi cauzei, în mod special cu privire la propria activitate infracţională. O atare împrejurare constituie, fără îndoială, expresia modului în care inculpatul a înţeles să îşi exercite dreptul la apărare garantat de lege şi nu poate fi folosită în defavoarea sa, însă ea circumstanţiază profilul inculpatului şi trebuie avută în vedere la analiza şanselor sale de reeducare şi reintegrare socială.

Alegaţia recuperării parţiale a prejudiciului cauzat, regăsită în motivele scrise de apel, nu se raportează pertinent la datele speţei, al cărei obiect include numai infracţiuni de pericol, nesusceptibile a produce rezultate prejudiciabile, nefiind, prin urmare, de natură a legitima o eventuală reducere a pedepsei.

Luând în considerare şi faptul că, ulterior săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii, inculpatul A. a comis o altă infracţiune de acelaşi gen, pentru care a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 2731/25.11.2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, Înalta Curte concluzionează că durata pedepselor aplicate prin sentinţa penală a fost just individualizată, ambele critici formulate sub acest aspect fiind neîntemeiate.

Sub aspectul modalităţii de executare, contrar susţinerilor Ministerului Public, apreciază că ansamblul datelor referitoare la persoana inculpatului, astfel cum au fost expuse, coroborat cu întreaga sa conduită procesuală - caracterizată de prezentarea constantă în faţa organelor judiciare şi disponibilitatea de a contribui la lămurirea cauzei - conduc la concluzia că inculpatul A. are resurse interioare şi posibilităţi concrete de reintegrare socială şi, chiar fără executarea pedepsei în regim de detenţie, el nu va mai săvârşi alte infracţiuni. Condamnarea sa penală nu modifică substanţial această concluzie, de vreme ce ea a survenit pentru o infracţiune concurentă ulterioară, iar pe durata termenului de încercare scurs până în prezent, inculpatul a demonstrat că şi-a însuşit exigenţele preventiv-educative ale pedepsei.

Cu toate acestea, evaluând complexitatea şi gravitatea activităţii infracţionale deduse judecăţii, Înalta Curte apreciază că menţinerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei poate conduce la atingerea completă a funcţiilor pedepsei numai în condiţiile majorării termenului de încercare cu un interval de timp suficient pentru ca inculpatul să conştientizeze necesitatea şi rolul educativ al unui plus de coerciţie, corespunzător tuturor faptelor penale comise.

Prin urmare, va majora durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei la 6 ani, termen care, potrivit art. 865 alin. (2) C. pen. din 1969, se va calcula începând cu data de 18 martie 2015, data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 2731 din 25 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2014 şi pe durata căruia inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere stabilite prin sentinţa penală.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., Înalta Curte apreciază, în mod asemănător, că legea penală care asigură, în ansamblu, un tratament sancţionator mai blând pentru inculpat este legea veche, în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii. Aceasta deoarece chiar dacă maximul special al pedepselor prevăzute de legea nouă este uşor inferior celui reglementat de legea anterioară, identitatea minimului special de pedeapsă în ambele reglementări, existenţa unei pluralităţi de infracţiuni sub forma concursului real şi tratamentul sancţionator mai blând pe care legea veche îl prevedea pentru această formă de pluralitate constituie elemente care imprimă legii vechi, în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor, un caracter mai favorabil apelantului inculpat.

Durata pedepselor aplicate - echivalente sau superioare minimului special legal redus cu o treime, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen. - nu a făcut obiect de critică în apelul procurorului, iar Înalta Curte, reevaluând din oficiu acest aspect al tratamentului sancţionator, a considerat că ele reflectă în mod adecvat toate criteriile de individualizare prevăzute de lege şi nu se impune eventuala lor reconsiderare.

Critica Ministerului Public, referitoate la greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepsei, este însă întemeiată.

Sub un prim aspect, Înalta Curte notează omisiunea primei instanţe de a face aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 85 C. pen. din 1969 şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, în legătură cu pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului B. prin sentinţa penală nr. 245 din 5 mai 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2014 (definitivă prin decizia penală nr. 1183/22.09.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală), pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen., pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiţionat conform art. 81 C. pen. din 1969.

Săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii anterior pronunţării acestei ultime sentinţe, descoperirea lor anterior expirării termenului de încercare şi sancţionarea inculpatului în speţă cu pedeapsa închisorii determină îndeplinirea tuturor cerinţelor prevăzute de art. 85 alin. (1) C. pen. din 1969, referitoare la anularea suspendării condiţionate.

Deşi, în principiu, măsura anulării nu exclude posibilitatea suspendării şi a noii pedepse rezultante, în cauza de faţă Înalta Curte constată că o atare posibilitate de principiu este inaplicabilă, deoarece, urmare a încarcerării inculpatului în executarea altei pedepse cu închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1193/01.10.2018 a Judecătoriei Satu Mare (definitivă prin decizia penală nr. 280/22.05.2019 a Curţii de Apel Oradea), eventuala suspendare condiţionată sau sub supraveghere a executării ar fi lipsită de conţinut şi, implicit, ineficace.

Pe cale de consecinţă, exigenţele unei juste individualizări a pedepsei prin raportare la toate particularităţile persoanei şi situaţiei juridice a inculpatului reclamă aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 85 C. pen. din 1969 şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului B. prin sentinţa penală nr. 245 din 5 mai 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, contopirea acestei pedepse, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, cu cele două pedepse de câte 2 ani închisoare aplicate în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 se va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., Înalta Curte reţine că legea penală care asigură, în ansamblu, un tratament sancţionator mai blând pentru inculpat este legea veche, în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii. Aceasta deoarece, chiar în contextul achitării inculpatului pentru infracţiunea de spălarea banilor, limitele speciale de pedeapsă mai reduse prevăzute de legea veche pentru dare de mită, dar şi persistenţa pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului real şi tratamentul sancţionator mai blând pe care legea veche îl prevedea pentru această formă de pluralitate constituie elemente care imprimă legii vechi, în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor, un caracter mai favorabil apelantului inculpat.

Durata pedepselor aplicate sau modalitatea de executare nu au făcut obiectul motivelor de apel formulate de inculpatul C., ele fiind criticate exclusiv de către procuror, care a solicitat, în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, majorarea pedepselor şi modificarea modalităţii de executare, în sensul dispunerii executării în regim de detenţie.

Reevaluând ansamblul particularităţilor cauzei, Înalta Curte apreciază fondată critica Ministerului Public.

Gravitatea şi diversitatea infracţiunilor comise de inculpatul C. într-o perioadă relativ scurtă de timp, periculozitatea pe care o imprimă persoanei sale disponibilitatea de a remite sume importante de bani unor funcţionari publici coruptibili sau unor persoane dispuse să trafice influenţa asupra acestora din urmă, în unicul scop al satisfacerii propriilor interese financiare, valoarea extrem de ridicată a sumelor de bani remise atât ca preţ al influenţei tranzacţionate ilicit, cât şi cu titlu de mită, mijloacele folosite la comiterea faptelor, concretizate în recurgerea la mai mulţi intermediari, dar şi falsificarea unor înscrisuri sub semnătură privată, atingerea semnificativă astfel adusă încrederii în probitatea funcţionarilor statului şi scopul urmărit pun în lumină un grad de pericol social ridicat al faptelor comise, căruia trebuie să îi corespundă pedepse proporţionale, apte a permite în mod efectiv realizarea funcţiilor lor de prevenţie.

Deşi ansamblul acestor circumstanţe a fost corect evaluat la stabilirea pedepselor pentru infracţiunile de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (în cazul cărora prima instanţă s-a orientat spre pedepse superioare minimului special legal), el nu a fost, însă, suficient valorificat prin raportare la infracţiunea de cumpărare de influenţă, pentru care a fost aplicată o pedeapsă echivalentă minimului special legal. Or, raţiunile care au stat la baza sancţionării mai aspre pentru infracţiunea de dare de mită reclamă, în egală măsură, sancţionarea asemănătoare a inculpatului şi pentru infracţiunea de corupţie concurentă, de cumpărare de influenţă, prin stabilirea unei pedepse superioare minimului special legal, care să creeze premisele conştientizării gravităţii faptelor comise şi a consecinţelor lor socialmente periculoase.

Circumstanţele de ordin personal ori conduita procesuală a inculpatului C. nu pun în lumină o periculozitate mai redusă a persoanei sale, care să justifice eventuala reducere a pedepselor. Înalta Curte are în vedere afecţiunile medicale de care suferă apelantul inculpat, cu precădere tulburarea schizo-afectivă evidenţiată în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, însă apreciază că un atare factor personal nu diminuează semnificativ periculozitatea inculpatului, de vreme ce acesta a avut discernământul păstrat, iar probatoriul administrat, cu precădere înregistrarea dialogului ambiental din data de 13.01.2014, pune în lumină anumite tendinţe de disimulare, ce trebuie avute în vedere la individualizarea pedepsei.

Atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei reclamă, totodată, executarea pedepsei principale în regim de detenţie, deoarece, în contextul rolului esenţial avut de inculpat în mecanismul infracţional complex dedus judecăţii, persoana sau conduita sa procesuală nu relevă asumarea reală a caracterului ilicit al conduitei infracţionale adoptate în mod repetat şi consecvent şi nu formează convingerea instanţei că pronunţarea condamnării ar constitui un avertisment suficient pentru inculpat, astfel încât să se reţină îndeplinită condiţia prevăzută de art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969.

Pe cale de consecinţă, majorând pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare, instanţa de apel va contopi, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, această pedeapsă cu cele de 2 ani închisoare şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 se va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul D., Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că apelantul inculpat a invocat, în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, incidenţa cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Din examinarea înscrisurilor administrate la solicitarea apelantului inculpat, rezultă că sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, pentru a se reţine în beneficiul său incidenţa acestei cauze legale de reducere a pedepsei cu caracter personal, respectiv, cerinţele referitoare la calitatea persoanei care o invocă, conduita sa procesuală şi stadiul cauzei în care se urmăreşte producerea efectelor atenuante de pedeapsă.

Inculpatul D. a formulat un denunţ la data de 06.09.2013 (în timpul urmăririi penale în prezenta cauză), cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă, denunţ valorificat de organele judiciare şi care a condus la identificarea şi tragerea la răspundere penală a coinculpatului A., faţă de care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 2731/25.11.2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

Infracţiunile deduse judecăţii în speţă erau descoperite la data formulării denunţului şi, din datele existente, nu rezultă că inculpatul D. ar mai fi fost judecat în alte cauze, elemente care, în contextul dezlegării problemei de drept ce a făcut obiectul Deciziei nr. 3/28.02.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 327/13.04.2018) şi a considerentelor care au stat la baza acestei decizii obligatorii, conduc la concluzia că prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 sunt aplicabile în speţă şi au, prin urmare, efectul obligatoriu de reducere la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă.

Reevaluând modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate apelantului-inculpat în raport de limitele speciale legale astfel reduse, ca efect al reţinerii acestei cauze de reducere a pedepsei şi apreciind, şi în acest caz, că legea penală veche, în vigoare la data săvârşirii faptelor, este cea care asigură un tratament sancţionator mai blând, Înalta Curte va reconsidera durata pedepselor aplicate inculpatului D..

La stabilirea duratei sancţiunilor, va avea în vedere atât critica Ministerului Public, referitoare la necesitatea valorificării, în stabilirea pedepselor, a gravităţii infracţiunilor comise şi a periculozităţii pe care o imprimă inculpatului desconsiderarea exigenţelor funcţiei publice deţinute la data comiterii faptelor, cât şi temeinicia solicitării acestuia din urmă de a se reţine, în beneficiul său, o cauză legală de reducere a pedepsei.

Având în vedere circumstanţele obiective concrete în care au fost comise cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului D., urmările socialmente periculoase produse, mijloacele folosite la comiterea faptelor, motivul săvârşirii faptelor şi scopul urmărit - caracterizat de obţinerea directă a unor foloase necuvenite de o valoare extrem de ridicată -, folosirea prestigiului şi atributelor funcţiei publice pentru a facilita consumarea luării de mită, stabilirea unor pedepse cu închisoarea, într-un cuantum superior mediului limitelor speciale reduse (pentru luare de mită) şi superior minimului special (pentru spălarea banilor), este necesară pentru realizarea funcţiilor pedepsei şi atingerea scopului său preventiv-educativ.

Circumstanţele de ordin personal (vârsta, situaţia familială, apartenenţa la un mediu social stabil) ori conduita procesuală a inculpatului nu justifică o eventuală dimensionare a pedepselor într-un cuantum mai redus, de vreme ce ele nu relevă conştientizarea deplină a consecinţelor socialmente periculoase ale faptelor comise ori a caracterului reprobabil al implicării unui înalt funcţionar public în acte de corupţie. În schimb, aceste elemente favorabile vor fi valorificate la stabilirea pedepsei rezultante, a cărei majorare prin aplicarea unui spor nu este necesară, scopul sancţiunii putând fi atins prin aplicarea celei mai grele pedepse, cu executare în regim de detenţie.

Pe cale de consecinţă, reducând pedepsele aplicate inculpatului D. la 4 ani şi 6 luni închisoare şi, respectiv, 2 ani închisoare, instanţa de apel va contopi, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, aceste pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie.

Critica Mnisterului Public, referitoare la omisiunea aplicării pedepselor complementare, este de asemenea fondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969, în cazul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, este obligatorie aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, în măsura în care pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani.

Prin urmare, reevaluând natura faptei de corupţie, specificul funcţiei publice în exercitarea căreia inculpatul a acţionat şi circumstanţele sale personale, Înalta Curte apreciază că atingerea scopului preventiv educativ al pedepsei reclamă completarea represiunii specifice acesteia cu restricţiile proprii pedepsei complementare constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei autorităţi publice, pe o perioadă de 4 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.

Pedeapsa complementară astfel individualizată, stabilită pentru infracţiunea de luare de mită, va fi aplicată şi pe lângă pedeapsa rezultantă, conform art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 se va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei autorităţi publice) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul D., constată sub un prim aspect, pentru argumente similare celor expuse în precedent, că legea penală veche, în vigoare la data săvârşirii faptelor, este cea care asigură un tratament sancţionator mai favorabil.

Reevaluând ansamblul particularităţilor cauzei, Înalta Curte apreciază nefondate atât critica Ministerului Public, cât şi critica apelantului inculpat referitoare la greşita individualizare a duratei pedepselor.

Astfel, reţine că circumstanţele săvârşirii actelor de complicitate la luare de mită şi spălare de bani, gradul de participaţie mai redus şi rolul determinant pe care l-a avut relaţia de rudenie apropiată cu D. în implicarea fiului său în activitatea ilicită, valoarea extrem de ridicată a mitei a cărei primire a fost intermediată de inculpat, dar şi a propriului beneficiu material obţinut de acesta din urmă din activitatea infracţională, relevă o gravitate moderată a infracţiunilor comise, care se reflectă echilibrat în pedepsele echivalente minimului special aplicate inculpatului prin sentinţa apelată.

Elementele de ordin real sau personal invocate în apelul Ministerului Public nu justifică o eventuală majorare a duratei pedepselor (fie individuale, fie rezultantă), deoarece ele nu evidenţiază o gravitate semnificativ mai ridicată a faptelor comise de inculpatul D. comparativ cu activitatea infracţională desfăşurată de coinculpaţi; nu se poate face abstracţie de forma de participaţie secundară reţinută în sarcina inculpatului şi nici de relaţia de rudenie avută cu autorul faptelor de luare de mită şi spălarea banilor, împrejurări care, în contextul circumstanţelor personale favorabile inculpatului, nuanţează gradul de pericol social concret al faptelor comise.

În mod asemănător, datele referitoare la persoana inculpatului D. (vârsta, lipsa antecedentelor penale, preocuparea sa pentru integrarea în medii profesionale sau familiale stabile, ulterior începerii judecăţii în cauza de faţă), deşi incontestabil pozitive, nu justifică o eventuală dimensionare a pedepselor sub limita minimă prevăzută de lege. Aceasta deoarece, evaluate în contextul necesar al infracţiunilor comise şi al conduitei procesuale manifestate de inculpat (care nu s-a prezentat constant la chemările organelor judiciare, cel puţin în primă instanţă), aceste date nu relevă o periculozitate socială atât de scăzută încât să caracterizeze eventuala reducere a pedepselor ca unică modalitate de asigurare a unei juste individualizări.

În schimb, instanţa de apel apreciază că circumstanţele personale favorabile inculpatului anterior enumerate, cu precădere evoluţia pozitivă a modului în care acesta s-a raportat la exigenţele procesului penal în apel şi totodată, intervalul de timp îndelungat scurs de la data săvârşirii faptelor şi până în prezent, conduc la concluzia că inculpatul D. are posibilităţi concrete de reintegrare socială şi în cazul lăsării sale în libertate, şi chiar fără executarea pedepsei, el nu va mai săvârşi alte infracţiuni.

Prin urmare, apreciind fondată critica apelantului inculpat sub acest aspect, Înalta Curte va reconsidera modalitatea de executare a pedepsei, dispunând, în baza art. 861 C. pen. din 1969, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, impunând inculpatului, pe durata acestui termen, măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969.

Apreciază, de asemenea, întemeiată critica Ministerului Public, referitoare la omisiunea aplicării pedepselor complementare.

Aşa cum s-a reţinut în analiza situaţiei coinculpatului D., dispoziţiile art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 instituie obligativitatea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, în măsura în care pedeapsa principală aplicată pentru luare de mită este închisoarea de cel puţin 2 ani, norma fiind asemănător incidentă şi în cazul complicelui.

Prin urmare, reevaluând natura faptei săvârşite, specificul contribuţiei secundare a inculpatului şi circumstanţele sale personale, Înalta Curte apreciază că atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei reclamă completarea represiunii specifice sancţiunii principale prin interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Pedeapsa complemnetară astfel individualizată, stabilită pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită, va fi aplicată şi pe lângă pedeapsa rezultantă, conform art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 se va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale, executarea pedepsei accesorii urmând a fi suspendată, conform art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare.

V. Cu privire la măsura de siguranţă a confiscării speciale şi măsurile asigurătorii dispuse în cauză

Înalta Curte constată parţial întemeiate criticile formulate de inculpaţii C., D., D. şi terţul S.C H. S.R.L, referitoare la nelegalitatea sau, după caz, lipsa de temei a măsurilor de siguranţă şi asigurătorii dispuse în cauză, urmând a cenzura în integralitate acest segment al hotărârii apelate.

Astfel, constată că, în speţă, prima instanţă a dispus două categorii de măsuri de siguranţă în privinţa bunurilor ce au făcut obiectul activităţii infracţionale, respectiv confiscarea specială (având ca obiect sumele de bani obţinute de participanţii la infracţiunile de trafic de influenţă şi luare de mită) şi confiscarea extinsă (având ca obiect bunurile mobile şi imobile dobândite de inculpaţi prin acte de schimbare parţială a acestor sume - produs al infracţiunilor de corupţie).

Înalta Curte constată că o atare distincţie între cele două variante de confiscare incidente în speţă este lipsită de temei legal, toate bunurile confiscabile astfel identificate - fie sume de bani, fie bunuri mobile/imobile - fiind, în realitate, bunuri dobândite de inculpaţi prin săvârşirea de infracţiuni de corupţie şi spălarea banilor, supuse, prin urmare, exclusiv confiscării speciale.

Confiscarea specială reprezintă sancţiunea de drept penal cu caracter patrimonial, incidentă, potrivit art. 107 alin. (1) C. pen. (art. 111 alin. (1) C. pen. din 1969), faţă de persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care are ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntîmpinarea săvârşirii de noi infracţiuni. Măsura de siguranţă analizată este reglementată atât de norme cu caracter general (art. 118 C. pen. din 1969, actual art. 112 C. pen.), cât şi de norme cu caracter special, regăsite în partea specială a C. pen. sau în legi penale speciale. Indiferent de sediul reglementării, confiscarea specială are întotdeauna ca obiect bunuri care au legătură, în diverse grade, cu fapta prevăzută de legea penală comisă de făptuitor, în sensul în care bunurile respective au fost produse, folosite/destinate a fi folosite, date făptuitorului sau dobândite de acesta prin săvârşirea faptei penale.

Măsura de siguranţă a confiscării extinse, reglementată de art. 1121 C. pen. (art. 1182 C. pen. din 1969) reprezintă o varietate a confiscării speciale al cărei obiect include bunuri care nu au legătură cu fapta prevăzută de legea penală pentru care se dispune condamnarea făptuitorului - adică nu sunt produse, folosite, dobândite prin săvârşirea acesteia - dar în privinţa cărora instanţa apreciază că provin din alte activităţi infracţionale de tipul celor enumerate la alin. (1) al normei penale.

Interpretarea gramaticală şi sistematică a acestor norme de drept penal relevă, prin urmare, o deosebire esenţială între confiscarea specială şi cea extinsă sub aspectul categoriilor de bunuri ce pot face obiectul sancţiunilor supuse analizei, în sensul în care bunurile dobândite prin săvârşirea faptelor deduse judecăţii vor fi întotdeauna supuse exclusiv confiscării speciale, în condiţiile prevăzute de art. 112 C. pen. sau de normele speciale, iar bunurile dobândite prin alte activităţi ilicite, ce nu fac obiectul judecăţii, vor putea fi supuse confiscării extinse, în condiţiile restrictiv prevăzute de art. 1121 C. pen.

În cauza de faţă, s-a reţinut în mod legal că sumele de bani obţinute de inculpaţii A. şi B. prin săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă sunt supuse confiscării speciale, potrivit art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969, care statua, prin trimitere la art. 256 alin. (2) din acelaşi cod, că "banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani", o prevedere asemănătoare regăsindu-se şi în legislaţia penală în vigoare.

În mod asemănător, s-a apreciat în mod corect că sumele de bani obţinute de inculpatul D. prin săvârşirea infracţiunii de luare de mită sunt supuse confiscării speciale, potrivit art. 19 din Legea nr. 78/2000, care statua că "banii, valorile sau orice alte bunuri (...) dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani". Norma specială anterior menţionată a fost abrogată prin Legea nr. 187/2012, însă soluţia de principiu pe care o reglementa (şi anume confiscarea specială a banilor/bunurilor care au făcut obiectul luării de mită) se regăsea în prevederile art. 254 alin. (3) C. pen. din 1969, iar în prezent, în dispoziţiile art. 289 alin. (3) C. pen.

Împrejurarea că, ulterior consumării infracţiunilor de corupţie menţionate, participanţii la acestea au săvârşit şi acte subsecvente de spălarea banilor, prin care au schimbat o parte a sumelor astfel dobândite cu alte bunuri mobile sau imobile, în scopul disimulării originii lor ilicite, nu are ca efect considerarea acestora din urmă ca provenind din activităţi distincte de cele infracţionale deduse judecăţii, pentru a se justifica, astfel, factual şi juridic, dispunerea măsurii confiscării extinse.

Dimpotrivă, în această ultimă ipoteză devin aplicabile prevederile art. 33 din Legea nr. 656/2002, potrivit cărora, în cazul infracţiunilor de spălarea banilor sunt incidente dispoziţiile art. 118 C. pen. din 1969 (art. 112 C. pen.), referitoare la confiscarea bunurilor care au făcut obiectul spălării sau, în cazul în care ele nu se găsesc, a echivalentului lor în bani sau a bunurilor dobândite în locul acestora.

Aceasta deoarece sumele de bani dobândite de inculpaţi în speţă prin actele de trafic de influenţă sau luare de mită, supuse ulterior unui proces de schimbare ilicită prin recurgerea la operaţiuni circumscrise spălării de bani, reprezintă atât folosul obţinut prin infracţiunile predicat, cât şi obiect material al infracţiunii subsecvente de spălare de bani, supuse exclusiv confiscării speciale.

Pe de altă parte, Înalta Curte notează că o atare particularitate - explicabilă prin legătura de conexitate consecvenţională existentă între infracţiunea din care provin produsele infracţionale şi spălarea de bani menită a ascunde originea lor ilicită - nu justifică concluzia că autorul sau participantul la aceste infracţiuni (atunci când este una şi aceeaşi persoană) ar fi obţinut un dublu folos, concretizat atât în integralitatea sumei de bani primită în urma actului de corupţie, cât şi, distinct, în bunul achiziţionat ulterior prin schimbarea, totală sau parţială, a acesteia.

Avantajul material asigurat în mod ilicit de către infractor rămâne unic, chiar şi în ipoteza în care el este supus - total sau parţial - unor operaţiuni succesive de schimbare sau transformare, iar activitatea infracţională se obiectivează, astfel, în acţiuni care realizează conţinutul unor infracţiuni distincte, aflate în concurs.

Consecinţa este aceea că şi starea de pericol ce derivă din rămânerea acestui beneficiu material la dispoziţia autorului infracţiunilor (şi care impune confiscarea specială) se evaluează prin raportare la acelaşi caracter unic al folosului material obţinut ilicit, indiferent de forma în care se materializează el la data judecării definitive a cauzei.

Aceasta înseamnă că, în situaţia în care, aşa cum s-a întâmplat în speţă, sumele de bani dobândite de inculpaţi au fost în parte schimbate cu alte bunuri (autoturisme şi imobile), obiectul măsurii confiscării speciale este reprezentat, pe de o parte, de bunurile astfel achiziţionate, în măsura în care ele se găsesc, şi, pe de altă parte, de suma de bani echivalentă diferenţei dintre suma iniţial obţinută prin infracţiunea predicat şi cea achitată în schimbul respectivelor bunuri. A considera altfel înseamnă a admite posibilitatea unei duble confiscări, respectiv atât a bunului în natură, obţinut prin consumarea spălării de bani, cât şi a echivalentului său, obiect material al acestei infracţiuni (şi folos al infracţiunii predicat).

Or, astfel cum rezultă din chiar dispoziţiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 656/2002, aceste două posibilităţi de confiscare sunt alternative, confiscarea prin echivalent fiind întotdeauna condiţionată de constatarea prealabilă a imposibilităţii confiscării lucrului în natură. Mutatis mutandis, raţionamentul astfel expus se regăseşte şi în considerentele Deciziei nr. 23/19.09.2017 a Înaltei Curţi - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în M. Of. nr. 878/08.11.2017), prin care s-a statuat că nu se impune confiscarea specială a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunii de spălarea banilor şi care provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală concomitent cu obligarea inculpaţilor la repararea prejudiciului cauzat prin acastă ultimă infracţiune.

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte constată că bunurile dobândite de inculpaţii A., B., D. şi D. prin săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii şi supuse confiscării speciale se individualizează astfel:

- în cazul inculpatului A., sumele de 775.000 RON şi 55.000 de euro, în echivalent RON la cursul BNR de la data plăţii, precum şi autoturismul marca x, serie saşiu x, înmatriculat cu numărul x pe numele terţului interpus E.. Suma supusă confiscării este echivalentă diferenţei dintre sumele primite de inculpat în urma traficului de influenţă (775.000 RON şi 100.000 euro) şi valoarea autoturismului achiziţionat de la FF., respectiv 45.000 euro.

- în cazul inculpatului B., suma de de 474.032 RON, precum şi autoturismul marca x, serie saşiu x, înmatriculat cu numărul x pe numele terţului interpus F., şi autoturismul marca x, serie saşiu x, înmatriculat cu numărul x, pe numele terţului interpus F.. Suma supusă confiscării este echivalentă diferenţei dintre cea primită de inculpat în urma complicităţii la trafic de influenţă (730.000 RON) şi valoarea cumulată a celor două autoturisme menţionate, respectiv 59.100 euro, echivalentul a 255.968 RON (la cursul de 4,3311 RON/eur, valabil la data plăţii).

- în cazul inculpatului D., suma de 787.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, şi autoturismul x, serie saşiu x, înmatriculat cu numărul de înmatriculare x, pe numele terţului interpus K.. Suma supusă confiscării este echivalentă diferenţei dintre cea primită de inculpat în urma luării de mită (1.000.000 euro) şi valoarea cumulată de 213.000 euro a sumelor plătite în schimbul apartamentului din B-dul x, nr. 55, sector 3 (176.000 euro), a autoturismului anterior menţionat (20.000 euro), a autoturismului marca x, serie saşiu x, cu numărul de înmatriculare x (7.000 euro), precum şi cu titlu de garanţie în baza celor două promisiuni de vânzare cumpărare (10.000 euro).

- în cazul inculpatului D., bunurile supuse confiscării sunt apartamentul situat în Bucureşti, având nr. cadastral x şi autoturismul marca x, serie saşiu x, cu numărul de înmatriculare x, ambele obţinute prin schimbarea unei părţi a sumei primite de D. cu titlu de mită.

În ceea ce priveşte autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, serie saşiu x, deţinut în proprietate de numitul L., Înalta Curte a subliniat, în considerentele prezentei decizii, argumentele pentru care nu se poate reţine cu certitudine achiziţionarea sa în schimbul unei sume de bani provenite din luare de mită şi, pe cale de consecinţă, a înlăturat acest act material din structura factuală a infracţiunii de spălare de bani. Pentru aceste motive, reţinând că bunul nu a fost dobândit prin săvârşirea unei infracţiuni, astfel cum s-a reţinut prin rechizitoriu, şi nu poate face obiectul confiscării speciale, dar nici al confiscării extinse (de vreme ce nu se circumscrie bunurilor de natură a fi supuse acestei măsuri) va înlătura confiscarea extinsă, precum şi sechestrul asigurător instituit asupra sa.

Ca efect al măsurii confiscării speciale dispuse faţă de inculpatul D., având ca obiect exclusiv bunuri în natură, ambele indisponibilizate deja prin sechestru, nu şi sume de bani, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. va ridica măsura asigurătorie a sechestrului asupra autoturismului CCC., serie saşiu x, cu numărul de înmatriculare x, deţinut în proprietate de inculpatul D., precum şi asupra autoturismului GG., cu numărul de înmatriculare x, serie saşiu x (înstrăinat de acelaşi inculpat), constatând că indisponibilizarea acestor două bunuri nu mai serveşte scopului măsurii asigurătorii, respectiv garantarea confiscării speciale, un atare scop subzistând numai în raport de bunurile efectiv confiscate.

Prin urmare, va menţine măsura sechestrului asigurător instituită în faza de urmărire penală asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor A., B., D. şi D., până la concurenţa valorii sumelor şi bunurilor supuse confiscării.

Criticile formulate de apelanta terţ interpus E., care a solicitat înlăturarea măsurii confiscării autoturismului marca CCC., cu nr. de înmatriculare x, sunt neîntemeiate

Invocând provenienţa licită a sumei de bani achitată ca preţ al autoturismului în discuţie, apelanta terţ interpus tinde a contesta nu doar reaua sa credinţă (pe care s-a grefat confiscarea bunului), ci însăşi baza factuală a infracţiunii de spălarea banilor imputată inculpatului A., al cărei obiect material este reprezentat de suma achitată ca preţ al vehiculului.

Or, instanţa de apel a expus, în considerentele prezentei decizii, argumentele care au stat la baza concluziei temeiniciei acestei acuzaţii penale şi a evaluat în mod detaliat probatoriul din care rezultă că preţul autoturismului marca CCC. a fost plătit de A., din suma dobândită prin trafic de influenţă de la C., nicidecum de către fosta sa soţie, pe numele căreia vehiculul a fost doar înmatriculat.

În raport de o atare stare de fapt, apelanta are, în cauză, poziţia unui terţ de rea-credinţă, întrucât la data dobândirii bunului ea era soţia inculpatului-autor al infracţiunilor, avea cunoştinţă de veniturile şi economiile real aflate la dispoziţia familiei şi, prin urmare, a cunoscut sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă că achiziţionarea autoturismului pe numele său, cu sume a căror origine nu îi era cunoscută, avea ca finalitate potenţială ascunderea provenienţei sumei achitate ca preţ şi, implicit, înlăturarea posibilităţii de confiscare a bunului de la autorul infracţiunilor.

Înalta Curte subliniază, însă, că măsura confiscării dispusă cu privire la acest autoturism nu echivalează cu atestarea vinovăţiei apelantei în raport cu vreo infracţiune.

Confiscarea specială a unui bun dobândit prin infracţiune, dar aflat în posesia unui terţ, derivă din specificul infracţiunii de spălarea banilor, de a cărei esenţă este poziţionarea bunurilor obţinute în mod fraudulos în patrimoniile altor persoane, în scopul disimulării provenienţei lor ilicite. Spre deosebire de măsurile de siguranţă prevăzute de art. 108 lit. a)-c) C. pen., care au caracter personal, confiscarea specială are caracter in rem, ceea ce înseamnă că se dispune cu privire la bunuri. Pe cale de consecinţă, măsura supusă analizei produce efecte faţă de orice persoană în posesia căreia s-ar afla obiectele supuse confiscării (cu distincţiile necesare în funcţie de buna sau reaua credinţă a dobânditorului), fără ca dispunerea ei să reprezinte, însă, o statuare asupra vinovăţiei penale a acestuia din urmă.

Aceste considerente sunt valabile şi în privinţa numiţilor N., F. şi K., persoane care nu au înţeles să conteste măsurile asigurătorii dispuse în cauză, deşi au avut cunoştinţă de acestea.

Înalta Curte a subliniat, în prezenta decizie, elementele de probă din care rezultă că autoturismele înmatriculate pe numele lor au fost achitate cu sume de bani provenite din activitatea de trafic de influenţă, respectiv, luare de mită. Făcând trimitere la aceste elemente probatorii şi notând că deţinătorii aparenţi ai bunurilor astfel indicaţi sunt, cu toţii, fie persoane aflate în relaţii de rudenie apropiată cu inculpaţii B. şi D., fie persoane care locuiau cu aceştia la data faptelor (cum este cazul F.), Înalta Curte apreciază că poziţia acestora a fost, de asemenea, aceea a unor terţi de rea-credinţă, care cunoşteau veniturile real aflate la dispoziţia familiei şi, prin urmare, ar fi trebuit să cunoască că achiziţionarea autoturismelor pe numele lor, în schimbul unor sume de origine necunoscută, avea ca finalitate potenţială înlăturarea posibilităţii de confiscare a bunurilor de la făptuitori.

Criticile formulate de inculpatul C. şi terţul S.C H. S.R.L sunt, de asemenea, fondate.

Instanţa de apel a reţinut, în prezenta decizie, că suma de 5.213.222 euro din care s-ar fi achiziţionat, prin pretinse operaţiuni de spălare de bani, autoturismul marca x şi imobilul denumit J. nu reprezintă un avantaj patrimonial obţinut de inculpatul C. prin săvârşirea unei infracţiuni, lipsind, pe cale de consecinţă, o cerinţă esenţială a laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002. Drept urmare, s-a apreciat că fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală, impunându-se achitarea inculpatului C., în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Provenienţa licită a sumelor achitate ca preţ relevă, concomitent, caracterul licit al dobândirii bunurilor în discuţie; de vreme ce acestea din urmă nu provin din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, ele nu pot face obiectul măsurii de siguranţă a confiscării speciale, impunându-se înlăturarea acestei dispoziţii.

Ca efect al înlăturării confiscării speciale, Înalta Curte va ridica integral şi măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor şi sumelor de bani aparţinând inculpatului C., dispusă prin ordonanţa nr. 43/P/2013 din 7 august 2013 şi prin ordonanţa nr. 43/P/2013 din 9 august 2013, ambele ale D.N.A - S.T Oradea.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că nu este necesară examinarea celorlalte critici formulate de terţul interpus S.C H. S.R.L în apel, inclusiv cele referitoare la încălcările pretins aduse dreptului său la un proces echitabil. Sub acest ultim aspect, subliniază doar că susţinerile apelantului terţ, referitoare la greşita respingere, de către instanţa de fond, a cererii sale de introducere în cauză sunt în principiu corecte, de vreme ce dispoziţiile art. 366 alin. (3) C. proc. pen. recunosc subiecţilor procesuali ale căror bunuri sunt supuse confiscării posibilitatea de a fi reprezentate de avocat, de a formula cereri şi a pune concluzii cu privire la măsura confiscării.

Apelantul terţ a înţeles să uzeze de această facultate legală şi, în pofida refuzului primei instanţe de a da curs cererii sale, subiectul procesual a avut posiblitatea deplină să expună, în apel, poziţia sa cu privire la măsura de siguranţă şi să administreze toate probele considerate utile. În contextul acestei dinamici procesuale, procedura derulată a fost una, în ansamblu, echitabilă, iar desfiinţarea dispoziţiilor de confiscare regăsite în sentinţa apelată valorifică pe deplin şi definitiv poziţia terţului, făcând superfluă examinarea posibilităţii de rejudecare a cauzei.

În fine, critica inculpaţilor D. şi D. referitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare, la plata cărora au fost obligaţi în primă instanţă, este nefondată.

Având în vedere numărul mare şi complexitatea activităţilor ilicite imputate inculpaţilor, probatoriul amplu a cărui administrare a fost necesară pentru clarificarea acuzaţiilor, varietatea probelor administrate (care au presupus ascultarea unui număr mare de martori şi evaluarea unui volum însemnat de înscrisuri), dar şi împrejurarea că o parte însemnată a probatoriului testimonial a fost readministrată în cursul judecăţii în primă instanţă pe parcursul mai multor termene de judecată, rezultă cu evidenţă că procedura de faţă a implicat efectuarea unor cheltuieli judiciare însemnate, provocate într-o măsură relativ asemănătoare de cei doi inculpaţi.

În absenţa unor criterii legale de determinare a valorii cheltuielilor judiciare reale şi necesare impuse de derularea procesului şi administrarea întregului probatoriu, evaluând prin aproximare cuantumul acestora, Înalta Curte apreciază că suma de câte 15.000 RON ce urmează a fi achitată de cei doi inculpaţi cu acest titlu reflectă echilibrat şi rezonabil valoarea cheltuielilor efectuate de stat în procedura de faţă (în faza de urmărire penală şi în fond), provocate de cei doi apelanţi.

Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, inculpaţii A., C., D. şi D. şi terţul S.C H. S.R.L. împotriva sentinţei penale nr. 44/PI din data de 3 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:

I. Va majora durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani şi 6 luni închisoare şi a pedepsei accesorii, aplicate inculpatului A., de la 4 ani şi 6 luni la 6 ani, termen care, potrivit art. 865 alin. (2) C. pen. din 1969, se va calcula începând cu data de 18 martie 2015, data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 2731 din 25 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2014 şi pe durata căruia inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere stabilite prin sentinţa penală.

II. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului B., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 85 C. pen. din 1969 şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 va anula suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului B. prin sentinţa penală nr. 245 din 5 mai 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2014 (definitivă prin decizia penală nr. 1183/22.09.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală), pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 va contopi cele două pedepse de câte 2 ani închisoare, aplicate în prezenta cauză, cu pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 245 din 5 mai 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2014, urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

III. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului C., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita pe inculpatul C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Va majora pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 va contopi pedepsele de 3 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 6 luni închisoare aplicate inculpatului C., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

IV. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului D., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

Va înlătura sporul de 6 luni închisoare.

Va reţine incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., va condamna pe inculpatul D. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei autorităţi publice) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 4 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen. va condamna pe inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 va contopi pedepsele de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani închisoare aplicate inculpatului D., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei autorităţi publice) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 4 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei autorităţi publice) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

V. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului D., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 65 alin. (2) şi art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani.

Va menţine pedepsele principale aplicate inculpatului şi va dispune ca acesta să execute, conform art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, pe lângă pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 861 C. pen. din 1969, va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei principale, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. din 1969.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul D. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, căruia îi încredinţează supravegherea;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Va atrage atenţia inculpatului D. asupra prevederilor art. 864 C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare ori în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Va înlătura dispoziţia de luare a măsurii de siguranţă a confiscării extinse de la inculpatul A. şi, în baza art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 33 din Legea nr. 656/2002 va dispune confiscarea specială, de la inculpatul A., a sumelor de 775.000 RON şi 55.000 de euro, în echivalent RON la cursul BNR de la data plăţii, precum şi a autoturismului marca x, serie saşiu x, înmatriculată cu numărul de înmatriculare x pe numele terţului interpus E..

Va menţine măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului A., dispusă prin ordonanţa nr. 43/P/2013 din 7 august 2013 a D.N.A - S.T Oradea, precum şi măsura sechestrului asigurător asupra sumelor de bani existente în contul nr. x deschis la BB. S.A, Sucursala Satu Mare, pe numele lui M., dispusă prin ordonanţa din 8 aprilie 2014 a aceleiaşi unităţi de parchet, până la concurenţa valorii sumelor şi bunurilor supuse confiscării.

Va înlătura dispoziţia de luare a măsurii de siguranţă a confiscării extinse de la inculpatul B. şi, în baza art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 33 din Legea nr. 656/2002 va dispune confiscarea specială de la inculpatul B. a sumei de 474.032 RON, precum şi a autoturismului marca x, serie saşiu x, înmatriculat cu numărul de înmatriculare x pe numele terţului interpus F., şi a autoturismului marca x, serie saşiu x, înmatriculat cu numărul de înmatriculare x, pe numele terţului interpus F..

Va menţine măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului B., dispusă prin ordonanţa nr. 43/P/2013 din 7 august 2013 a D.N.A - S.T Oradea, până la concurenţa valorii sumelor şi bunurilor supuse confiscării.

Va înlătura dispoziţia de luare a măsurii de siguranţă a confiscării extinse de la inculpaţii D. şi D. şi, în baza art. 254 alin. (3) C. pen. din 1969 şi art. 33 din Legea nr. 656/2002 va dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri şi sume de bani:

- de la inculpatul D.: suma de 787.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, şi autoturismul x, serie saşiu x, înmatriculat cu numărul de înmatriculare x, pe numele terţului interpus K.;

- de la inculpatul D.: apartamentul situat în Bucureşti, B-dul x, nr. 55 - 7 sector 3, având nr. cadastral x [nr. cadastral vechi 311/44] întabulat în C.F. nr. x-C1-U33 a localităţii Bucureşti, sector 3 [provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x] cu încheierea nr. 29069/04.07.2013 şi autoturismul marca x, serie saşiu x, cu numărul de înmatriculare x.

Va menţine măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor supuse confiscării, aparţinând inculpaţilor D. şi D., dispusă prin ordonanta nr. 43/P/2013 din 26 februarie 2014 a D.N.A - S.T Oradea, până la concurenţa valorii sumelor şi bunurilor supuse confiscării.

Va înlătura măsura de siguranţă a confiscării autoturismului x, înmatriculat cu numărul de înmatriculare x, serie saşiu x, deţinut în proprietate de numitul L..

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. va ridica măsura asigurătorie a sechestrului asupra autoturismului CCC., serie saşiu x, cu numărul de înmatriculare x, deţinut în proprietate de inculpatul D., a autoturismului GG., cu numărul de înmatriculare x, serie saşiu x şi a autoturismului x, cu nr. de înmatriculare x, serie saşiu x, deţinut în proprietate de numitul L., dispusă prin ordonanta nr. 43/P/2013 din 26 februarie 2014 a D.N.A - S.T Oradea.

Va înlătura dispoziţia de luare a măsurii de siguranţă a confiscării extinse de la inculpatul C. a autoturismului marca x, serie saşiu x, număr de înmatriculare x aparţinând numitei G. şi a imobilului situat în Satu Mare, Piaţa Libertăţii, nr. 5, jud. Satu Mare, compus din construcţie hotel S+P+E+M şi terenul aferent înscrise în CFnr. x mun. Satu Mare nr. topografic x şi CF nr. x mun. Satu Mare, nr. topografic x aparţinând terţului S.C. H. S.R.L..

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. va ridica integral măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor şi sumelor de bani aparţinând inculpatului C., dispusă prin ordonanţa nr. 43/P/2013 din 7 august 2013 şi prin ordonanţa nr. 43/P/2013 din 9 august 2013, ambele ale D.N.A - S.T Oradea.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere soluţia de achitare parţială dispusă în apel, va reduce corespunzător cuantumul cheltuielilor judiciare către stat, obligând inculpatul C. la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor avansate în primă instanţă rămânând în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin dispoziţiilor prezentei decizii.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de terţul interpus E., pe care, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea celorlalte apeluri vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii-inculpaţi A., C., D. şi D., în cuantum de câte 700 RON, precum şi onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru intimatul-inculpat B., în cuantum de 1253 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

La stabilirea cuantumului onorariilor cuvenite apărătorilor din oficiu, Înalta Curte a luat în considerare complexitatea cauzei, numărul termenelor de judecată fixate în apel, amploarea probatoriului administrat, precum şi frecvenţa prezentării fiecărui apărător din oficiu în faţa instanţei de apel, criterii în raport de care a apreciat că se justifică acordarea onorariilor în cuantumul precizat, chiar în condiţiile în care majoritatea inculpaţilor a beneficiat de asistenţă juridică din partea unor apărători aleşi

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, inculpaţii A., C., D. şi D. şi terţul S.C H. S.R.L. împotriva sentinţei penale nr. 44/PI din data de 3 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:

I. Majorează durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani şi 6 luni închisoare şi a pedepsei accesorii, aplicate inculpatului A., de la 4 ani şi 6 luni la 6 ani, termen care, potrivit art. 865 alin. (2) C. pen. din 1969, se va calcula începând cu data de 18 martie 2015, data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 2731 din 25 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2014 şi pe durata căruia inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere stabilite prin sentinţa penală.

II. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului B., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 85 C. pen. din 1969 şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului B. prin sentinţa penală nr. 245 din 5 mai 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2014 (definitivă prin decizia penală nr. 1183/22.09.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală), pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 contopeşte cele două pedepse de câte 2 ani închisoare aplicate în prezenta cauză cu pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 245 din 5 mai 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2014, urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

III. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului C., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 contopeşte pedepsele de 3 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 6 luni închisoare aplicate inculpatului C., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

IV. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului D., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Înlătură sporul de 6 luni închisoare.

Reţine incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul D. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei autorităţi publice) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 4 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 contopeşte pedepsele de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani închisoare aplicate inculpatului D., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei autorităţi publice) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 4 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c (dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei autorităţi publice) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

V. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului D., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 65 alin. (2) şi art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani.

Menţine pedepsele principale aplicate inculpatului şi dispune ca acesta să execute, conform art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, pe lângă pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 861 C. pen. din 1969, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. din 1969.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul D. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, căruia îi încredinţează supravegherea;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Atrage atenţia inculpatului D. asupra prevederilor art. 864 C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare ori în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Înlătură dispoziţia de luare a măsurii de siguranţă a confiscării extinse de la inculpatul A..

În baza art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 33 din Legea nr. 656/2002 dispune confiscarea specială, de la inculpatul A., a sumelor de 775.000 RON şi 55.000 de euro, în echivalent RON la cursul BNR de la data plăţii, precum şi a autoturismului marca x, serie saşiu x, înmatriculată cu numărul de înmatriculare x pe numele terţului interpus E..

Menţine măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului A., dispusă prin ordonanta nr. 43/P/2013 din 7 august 2013 a D.N.A - S.T Oradea, precum şi măsura sechestrului asigurător asupra sumelor de bani existente în contul nr. x deschis la BB. S.A, Sucursala Satu Mare, pe numele lui M., dispusă prin ordonanţa din 8 aprilie 2014 a aceleiaşi unităţi de parchet, până la concurenţa valorii sumelor şi bunurilor supuse confiscării.

Înlătură dispoziţia de luare a măsurii de siguranţă a confiscării extinse de la inculpatul B..

În baza art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 33 din Legea nr. 656/2002 dispune confiscarea specială de la inculpatul B. a sumei de 474.032 RON, precum şi a autoturismului marca x, serie saşiu x, înmatriculat cu numărul de înmatriculare x pe numele terţului interpus F., şi a autoturismului marca x, serie saşiu x, înmatriculat cu numărul de înmatriculare x, pe numele terţului interpus F..

Menţine măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului B., dispusă prin ordonanta nr. 43/P/2013 din 7 august 2013 a D.N.A - S.T Oradea, până la concurenţa valorii sumelor şi bunurilor supuse confiscării.

Înlătură dispoziţia de luare a măsurii de siguranţă a confiscării extinse de la inculpaţii D. şi D..

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. din 1969 şi art. 33 din Legea nr. 656/2002 dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri şi sume de bani:

- de la inculpatul D.: suma de 787.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, şi autoturismul x, serie saşiu x, înmatriculat cu numărul de înmatriculare x, pe numele terţului interpus K.;

- de la inculpatul D.: apartamentul situat în Bucureşti, B-dul x, nr. 55 - 7 sector 3, având nr. cadastral x [nr. cadastral vechi 311/44] întabulat în C.F. nr. x-C1-U33 a localităţii Bucureşti, sector 3 [provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. x] cu încheierea nr. 29069/04.07.2013 şi autoturismul marca x, serie saşiu x, cu numărul de înmatriculare x.

Menţine măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor supuse confiscării, aparţinând inculpaţilor D. şi D., dispusă prin ordonanta nr. 43/P/2013 din 26 februarie 2014 a D.N.A - S.T Oradea, până la concurenţa valorii sumelor şi bunurilor supuse confiscării.

Înlătură măsura de siguranţă a confiscării autoturismului x, înmatriculat cu numărul de înmatriculare x, serie saşiu x, deţinut în proprietate de numitul L..

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. ridică măsura asigurătorie a sechestrului asupra autoturismului CCC., serie saşiu x, cu numărul de înmatriculare x, deţinut în proprietate de inculpatul D., a autoturismului GG., cu numărul de înmatriculare x, serie saşiu x şi a autoturismului x, cu nr. de înmatriculare x, serie saşiu x, deţinut în proprietate de numitul L., dispusă prin ordonanta nr. 43/P/2013 din 26 februarie 2014 a D.N.A - S.T Oradea.

Înlătură dispoziţia de luare a măsurii de siguranţă a confiscării extinse de la inculpatul C. a autoturismului marca x, serie saşiu x, număr de înmatriculare x aparţinând numitei G. şi a imobilului situat în Satu Mare, Piaţa Libertăţii, nr. 5, jud. Satu Mare, compus din construcţie hotel S+P+E+M şi terenul aferent înscrise în CFnr. x mun. Satu Mare nr. topografic x şi CF nr. x mun. Satu Mare, nr. topografic x aparţinând terţului S.C. H. S.R.L..

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. ridică integral măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor şi sumelor de bani aparţinând inculpatului C., dispusă prin ordonanţa nr. 43/P/2013 din 7 august 2013 şi prin ordonanţa nr. 43/P/2013 din 9 august 2013, ambele ale D.N.A - S.T Oradea .

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. obligă pe inculpatul C. la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor avansate în primă instanţă rămânând în sarcina statului.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin dispoziţiilor prezentei decizii.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de terţul interpus E., pe care o obligă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea celorlalte apeluri rămân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii-inculpaţi A., C., D. şi D., în cuantum de câte 700 RON, precum şi onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru intimatul-inculpat B., în cuantum de 1253 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2019.