Tax evasion and money laundering conviction affirmed; cassation appeal dismissed on procedural scope of review grounds

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

a. Prin sentinţa penală nr. 215 din 27 iunie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Cluj s-au hotărât următoarele:

În latură penală:

S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul A., din infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-au admis cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii B. şi C., din infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 48 alin. . 1 din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei D. din infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

1. A fost condamnat inculpatul A. la pedepsele de:

- 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. rap. la art. 76 din C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1), (2) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a fi administrator al unor societăţi comerciale, pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei.

În temeiul art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a fi administrator al unor societăţi comerciale, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

şi 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că aceste infracţiuni sunt concurente, iar în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, care a fost sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă, adică 1 an închisoare, rezultând în final pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa principală rezultantă şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a fi administrator al unor societăţi comerciale, pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei.

În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen.

În temeiul art. 72 din C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului, timpul reţinerii de 24 ore din 07.10.2014.

2. A fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 din C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului, timpul reţinerii de 24 ore din 08.10.2014.

În temeiul art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca sau la Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare.

În temeiul art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

3. A fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 alin. .1 din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca sau la Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca, pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare.

În temeiul art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

4. A fost condamnată inculpata D. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 alin. .1 din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. au fost interzise inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. au fost interzise inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata a fost obligată a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca sau la Asociaţia E., pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare.

În temeiul art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

5. A fost condamnată inculpata F. la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. au fost interzise inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. au fost interzise inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea, ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata a fost obligată a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca sau la Asociaţia E., pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare.

În temeiul art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

6. A fost condamnată inculpata G. la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. au fost interzise inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. au fost interzise inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata a fost obligată a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca sau la Asociaţia E., pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare.

În temeiul art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În latură civilă:

S-a constatat că pe parcursul procesului penal inculpatul A. a achitat suma totală de 340.000 RON, conform ordinelor de plată din 28.11.2017, 20.02.2018 şi 07.06.2018 (aflate în copie în vol. V instanţă).

S-a constatat că prin încheierea penală nr. 279/22.05.2017 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul penal nr. x/2015, s-a dispus valorificarea anticipată a unor bunuri mobile aparţinând inculpaţilor A. şi D., realizându-se valorificarea autoturismului marca Audi A4 cu nr. de înmatriculare x, serie şasiu x aparţinând inculpatei D. pentru suma de 13102 RON, sumă care a fost depusă în subcontul H. IBAN RON: x, în contul prejudiciului din dosar, precum şi valorificarea anticipată a următoarelor autovehicule, aparţinând inculpatului A.: autovehiculul marca I., serie motor x, serie şasiu x; autovehiculul marca I., serie motor x, serie şasiu x; autovehiculul marca I., serie motor x, serie şasiu x, autovehiculul (Motociclu) marca I., serie motor x, serie şasiu x, care au fost valorificate pentru suma totală de 4775 RON, care fost depusă în subcontul A. IBAN RON: x, în contul prejudiciului din dosar.

În temeiul art. 19, art. 397 din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A., în solidar cu inculpaţii C., B. şi D. şi în solidar cu părţile responsabile civilmente S.C. J. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L., la plata către partea civilă Statul Român - ANAF prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj a sumei de 451.898 RON, reprezentând echivalentul a 100.000 euro, adică 465000 RON minus suma de 13102 RON.

S-a menţinut, în vederea recuperării prejudiciului în cuantum de 451.898 RON reţinut şi în sarcina inculpatei D., măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din data de 25.11.2014 asupra celor cinci apartamente situate în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, aparţinând acesteia, până la concurenţa sumei de 451.898 RON.

În temeiul art. 19, art. 397 din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A., în solidar cu părţile responsabile civilmente S.C. J. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L., la plata către partea civilă Statul Român - ANAF prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj a sumei de 15.795.686 RON, despăgubiri civile.

S-a menţinut, în vederea recuperării prejudiciului, măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din data de 07.10.2014 asupra sumelor de 3.260 euro, 95.167 RON, 8.660 RON (depuse la L. conform recipiselor nr. x/09.10.2014, x/09.102014 şi x/0910.2014) şi 390.000 HUF (depusă la M. la data de 09.10.2014, la dispoziţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj) aparţinând inculpatului A., precum şi asupra sumei de 85.272 RON rezultată din valorificarea anticipată a cantităţii de 1938 baxuri banane, sumă consemnată la M. conform O.P. nr. x/06.11.2014 - beneficiar D.G.R.F.P. Cluj-Napoca.

S-a menţinut, în vederea recuperării prejudiciului, măsura sechestrului asigurator dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din data de 25 noiembrie 2014 asupra corpurilor de clădire, anexelor, suprafeţelor de teren şi bunurilor mobile din Complexul Turistic N. al părţii responsabile civilmente S.C. J. S.R.L., precum şi asupra următoarelor bunuri mobile aparţinând inculpatului A.: autoturismul marca BMW, serie motor FS serie şasiu x, capacitate cilindrică 2979 cmc; autovehiculul marca O., serie motor x, serie şasiu x, capacitate cilindrică 1589 cmc.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. şi art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A.,C. şi B., dispoziţii executorii potrivit art. 397 alin. (4) din C. proc. pen.

S-a dispus comunicarea minutei hotărârii la A.N.A.B.I. în vederea identificării bunurilor şi punerii în executare a dispoziţiilor privind sechestrul asigurator.

S-a dispus comunicarea unei copii a dispozitivului hotărârii la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, la data rămânerii definitive a acesteia.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii C., D., B. şi inculpatul A. în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata sumei de câte 5000 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar inculpatele F. şi G. la plata sumei de câte 1200 RON fiecare, cu acelaşi titlu.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a notat, sub aspectul împrejurărilor faptice de interes pentru soluţionarea prezentei căi extraordinare de atac, că, în perioada decembrie 2010 - octombrie 2014, cu ajutorul inculpaţilor C., D., B., F. şi G., inculpatul A. a ascuns achiziţia de legume-fructe, în special de banane, în valoare totală de 69.134.830 RON, de la societăţile comerciale P. -PL x, Q. - PL x, R. - PL x din Polonia, precum şi S. şi T. din Ungaria, în numele S.C. U. S.R.L., S.C. V. S.R.L., S.C. W. S.R.L. şi S.C. X. S.R.L., mărfuri ce au fost introduse în România prin eludarea procedurii de monitorizare a achiziţiilor intracomunitare a produselor cu risc fiscal şi care au fost valorificate apoi fără întocmirea documentelor legale, sub paravanul activităţii licite a S.C. J. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L., sustrăgându-se astfel de la plata TVA în sumă de 16.592.359 RON, faptă reţinută ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

A mai reţinut că, în perioada 2011 - octombrie 2014, inculpatul A. a transferat suma de 1.440.173 RON, provenită din evaziune fiscală, sub forma creditării S.C. J. S.R.L., în obiectivul de investiţie Complexul Turistic N. Săcuieu, judeţul Cluj, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a banilor, faptă apreciată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de spălarea banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii A., B. şi D..

b. Prin decizia penală nr. 33/A din 16 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori s-au admis apelurile declarate de inculpaţii A., B. şi D. împotriva sentinţei penale nr. 215 din 27 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a desfiinţat, în parte, hotărârea apelată, numai cu privire la reţinerea dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. rap. la art. 76 din C. pen. în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii B. şi D., durata termenelor de supraveghere pentru aceeaşi inculpaţi şi soluţia dată laturii civile în privinţa celor trei aplelanţi şi, rejudecând în aceste limite:

1. S-a dispus condamnarea inculpatei D. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. rap. la art. 76 din C. pen.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. a fost interzisă inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. a fost interzisă inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., inculpata a fost obligată ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata a fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca sau la Asociaţia E., pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare.

În temeiul art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

2. S-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 alin. .1 din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. rap. la art. 76 din C. pen.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca sau la Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca, pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare.

S-a constatat că inculpaţii B. şi D. au achitat prejudiciul de 451.898 RON.

A fost redus cuantumul despăgubirilor la care a fost obligat inculpatul A., de la 15.795.686 RON la 15.725.686 RON.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.

S-a dispus ca onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei, iar cheltuielile judiciare din apel să rămână în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel, confirmând situaţia de fapt reţinută de prima istanţă, a notat suplimentar, sub aspectul infracţiunii de spălarea banilor, că, în perioada 2011 - octombrie 2014, inculpatul A. a transferat suma de 1.440.173 RON sub forma creditării S.C. J. S.R.L. astfel: în perioada în care nu era asociat al societăţii a adus sume în calitate de director, maximul împrumutului fiind de 1.109.449 RON la 31.05.2013, sumele fiind evidenţiate în contabilitate cu explicaţia "împrumut A.", iar ulterior, a finanţat firma în calitate de asociat unic. În acest fel, în perioada 2011 - octombrie 2014, inculpatul A. a transferat o sumă de bani consistentă, respectiv 1.440.173 RON, sub forma creditării S.C. J. S.R.L., întocmind mai multe contracte de creditare încheiate în nume personal, pe care le-a şi semnat, atât la împrumutat, cât şi la împrumutător. Sumele de bani cu care a finanţat societatea au fost restituite inculpatului în perioada 27.04.2011-23.02.2015, întocmindu-se în acest sens o dovadă.

A mai reţinut că, în perioada 2008 - ianuarie 2015, inculpatul A. a realizat venituri licite, declarate şi fiscalizate, în sumă de doar 111.958 RON, deşi în aceeaşi perioadă a achiziţionat un imobil cu preţul de 165.000 RON. Totodată, inculpatul a vândut un imobilul din Cluj-Napoca, Strada x, în cursul anului 2008, pentru suma de 200.000 de euro.

Totodată, a notat că inculpatul este întreţinătorul unei familii numeroase şi că acesta a achiziţionat mai multe imobile (apartamente) pentru copii, bunuri care au fost trasferate către rudele apropiate, inclusiv către inculpata D., înainte de anul 2010.

În fine, a notat că sumele cu care inculpatul şi-a creditat societatea şi apoi sumele folosite pentru construirea complexului turistic, alături de achiziţiile de bunuri imobile, comparativ cu veniturile realizate de acesta, C. civ. la concluzia lipsită de echivoc că inculpatul a cheltuit sume de bani net superioare celor realizate din activităţi licite declarate public. Or, având în vedere că inculpatul a fost angajat într-o activitate de evaziune fiscală de mare anvergură, rezultă că sumele de bani cheltuite provin, în bună parte, din această activitate.

În consecinţă, instanţa de apel a constatat că trasferarea sumelor de bani obţinute din activitatea ilicită de evaziune fiscală către activităţi comerciale licite, prin care s-a realizat o creştere a activităţilor comerciale şi, totodată, o diversificare a preocupărilor comerciale (prin deschiderea activităţii de turism), cumulându-se astfel capital comercial licit şi venituri licite prin exploatarea obiectelor de activitate ale societăţilor comerciale, reprezintă o activitate bine conturată şi independentă de fapta de evaziune fiscală, dar subsecventă acesteia şi care se circumscrie unei fapte tipice de spălarea banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, actual art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019.

Instanţa a înlăturat criticile inculpatului privind ignorarea, de către instanţa de fond, a veniturilor pe care le-a realizat prin vânzarea imobilului din Cluj Napoca, Strada x, în cursul anului 2008, pentru suma de 200.000 de euro, precum şi cele vizând caracterul ilogic al supoziţiei că inculpatul ar fi creditat societatea cu o sumă de 1.440.173 de RON, în condiţiile în care prejudiciul realizat prin infracţiunea de evaziune fiscală ar fi de 16.592.359 de RON.

În acest sens, instanţa a reţinut că apărarea confundă cuantumul prejudiciului produs statului prin neplata obligaţiilor fiscale cu beneficiul realizat de către inculpat prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, presupunând că ar fi o corespondenţă de egalitate între cele două entităţi. Este cert, însă că beneficiul realizat de către inculpat în urma săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală este inferior prejudiciului adus bugetului de stat prin neplata obligaţiilor fiscale, deoarece în cazul punerii în vânzare a unor bunuri pentru care nu există acte de provenienţă, în mod implicit, preţul nu va conţine şi obligaţiile fiscale datorate statului, iar vânzarea se va face la un preţ inferior celui al pieţei, fiind de presupus că persoana cumpărătoare nu ar avea niciun motiv să plătească un preţ al pieţei, respectiv unul care să conţină şi obligaţiile fiscale datorate statului. Prin urmare, beneficiul realizat în cazul unei, astfel de infracţiuni de evaziune fiscală se situează între diferenţa dintre preţul de achiziţie şi preţul vânzării, diferenţă care constituie beneficiu net pentru persoana care săvârşeşte infracţiunea de evaziune fiscală şi care trebuie împărţit şi cu eventualele persoane interpuse în acest mecanism, precum şi cheltuielile făcute cu întreaga operaţiune ilicită, cheltuieli care, prin ipoteză, nu sunt deductibile.

Împotriva deciziei penale nr. 33/A din data de 16 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori a declarat recurs în casaţie inculpatul A.,prin apărător ales, invocând cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

În argumentarea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., apărarea a susţinut că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, nu este prevăzută de legea penală.

În acest sens, a arătat că operaţiunea incriminată, atât de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cât şi de actualul art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 presupune mai multe etape în care are loc spălarea banilor, respectiv existenţa unor sume de bani provenite din infracţiuni, introducerea/transferarea sumelor într-un circuit financiar licit (operaţiunea efectivă de "spălare"), urmând ca în final sumele să aibă o justificare legală. În consecinţă, pentru a se reţine infracţiunea de spălare de bani într-una dintre modalităţile incriminate de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 nu este suficient ca autorul faptei premisă să dispună de sumele de bani - în speţă prin creditarea unei societăţi, ci este obligatoriu ca mecanismul să fie completat de o nouă acţiune a autorului, prin care sumele să ajungă din nou în circuitul civil şi astfel să aibă o pretinsă provenienţă licită.

Raportat la aceste consideraţii teoretice, apărarea a susţinut că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul, astfel cum a fost reţinută de instanţele de fond şi de apel, nu este prevăzută de legea penală, lipsind tocmai elementul efectiv de spălare a banilor, în condiţiile în care instanţele nu au reţinut că sumele de bani cu care inculpatul A. a creditat societatea au ajuns apoi înapoi în piaţă, astfel încât să se poată vorbi despre sume spălate. În plus, instanţele nu au lămurit dacă creditarea societăţii s-a făcut în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor sume, în condiţiile în care raţiunea incriminării spălării banilor este tocmai aceea de a oferi aparenţa de legalitate a unor sume obţinute ilicit. Or, prin simpla creditare a societăţii J. S.R.L., chiar şi cu sume ilicite, nu se produce efectul disimulant la care se referă textul incriminator.

A mai arătat că instanţele nu au lămurit nici de ce prin intermediul operaţiunii de creditare ar fi fost "ascunsă" sau "disimulată" originea ilicită a acelor sume de bani şi nici care ar fi legătura juridică specifică acestei infracţiuni între originea ilicită a sumelor şi disimularea/ascunderea acesteia, care ar fi avut loc prin operaţiunea de creditare a societăţii.

Practic, raţionamentul expus de instanţe vine doar să indice la ce ar fi servit o parte din banii dobândiţi presupus ilicit de către inculpat, chestiune care nu are nicio legătură cu infracţiunea de spălare de bani incriminată de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, în condiţiile în care nu s-a indicat o corespondenţă între sumele de bani obţinute din evaziune fiscală şi sumele cu care inculpatul a creditat.

În consecinţă, apărarea a susţinut că reţinerea şi condamnarea inculpatului A. pentru infracţiunea de spălare de bani este nelegală, atâta timp cât nu a fost identificată vreo modalitate în care inculpatul a dispus apoi de banii "spălaţi"

Or, procedând în acest fel, instanţele au ignorat şi considerentele deciziei nr. 16 din 08.06.2016 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În sfera cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., apărarea a susţinut că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de spălarea banilor nu se află în limite legale, întrucât instanţa de fond nu a indicat, în procesul de individualizare judiciară al pedepsei, care sunt raţiunile pentru care a reţinut circumstanţa atenuantă prev. de art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, dar nu şi raportat la infracţiunea de spălarea banilor. Ca urmare, şi pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare este nelegală, în condiţiile în care este rezultatul unor pedepse aflate în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Practic, deşi instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen., a valorificat-o numai în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, ajungându-se astfel la minimul de 6 ani închisoare, fără a proceda similar şi în cazul infracţiunii de spălarea banilor, pentru care s-a aplicat pedeapsa minimă prevăzută de lege de 3 ani închisoare, deşi prin reţinerea circumstanţei atenuante anterior menţionate, minimul pedepsei pentru această faptă ar fi fost de 2 ani închisoare. În această situaţie, în urma contopirii s-ar fi aplicat pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, sporită cu 1/3 din pedeapsa de 2 ani aplicată pentru infracţiunea de spălarea banilor, rezultând, astfel o pedeapsă rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare.

Deopotrivă, apărarea a susţinut că nici pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de evaziune fiscală nu se află în limite legale, sens în care a arătat că, în condiţiile în care, atât procurorul, cât şi instanţa de fond nu a reuşit să stabilească care este întinderea prejudiciului la producerea căruia au participat complicii, aplicând în favoarea acestora principiul in dubio pro reo, acelaşi regim trebuia aplicat şi autorului, întrucât imposibilitatea stabilirii în concret a contribuţiei fiecăruia la producerea prejudiciului este o împrejurare obiectivă ce se răsfrânge asupra tuturor participanţilor, făcând imposibil de stabilit certitudini doar faţă de autorul faptei, nu şi faţă de complici.

Astfel, datorită modului deficitar şi arbitrar de soluţionare a cauzei, prin încălcarea principiului solidarităţii dintre participanţii la comiterea aceleiaşi infracţiuni de evaziune fiscală, faţă de complici s-au aplicat pedepse pentru infracţiunea de evaziune fiscală în forma de bază, respectiv cuprinse între limitele de 2 - 8 ani închisoare, pe când faţă de inculpatul A. s-au aplicat, pentru aceeaşi faptă, pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (9 -15 ani, forma agravată).

Or, în condiţiile în care imposibilitatea stabilirii participării la producerea prejudiciului afectează pe toţi participanţii la comiterea aceleiaşi fapte şi pedepsele trebuiau aplicate în aceleaşi limite prevăzute de lege.

În consecinţă, apărarea a susţinut că instanţele de fond şi de apel au aplicat inculpatului A. o pedeapsă pentru evaziune fiscală în alte limite decât cele prevăzute de lege, solicitând înlăturarea greşită a aplicării legii în prezentul cadru procesual.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 16 aprilie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării ei pe fond.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, respectiv 30 aprilie 2020, Înalta Curte a luat concluziile apărării şi acuzării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În contextul obiectului său, astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Prin urmare, starea de fapt reţinută în cauză cu titlu definitiv de către instanţa de apel şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

În cauza de faţă, inculpatul A. a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Jurisprudenţa subsecventă intrării în vigoare a actualului C. proc. pen. a statuat că acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care, fie fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă ele vizează norma de incriminare, în ansamblul său, ori numai modificarea unora dintre elementele constitutive ale infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În consecinţă, acest caz de recurs în casaţie permite instanţei de casaţie să analizeze doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către curtea de apel, corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate în recurs în casaţie, Înalta Curte notează că starea de fapt reţinută prin decizia recurată, raportat la infracţiunea de spălarea banilor constă, în esenţă, în aceea că, în perioada 2011 - octombrie 2014, inculpatul A. a transferat suma de 1.440.173 RON sub forma creditării S.C. J. S.R.L., astfel: în perioada în care nu era asociat al societăţii a adus sume în calitate de director, maximul împrumutului fiind de 1.109.449 RON la 31.05.2013, sumele fiind evidenţiate în contabilitate cu explicaţia "împrumut A.", iar ulterior, a finanţat firma în calitate de asociat unic. În acest fel, în perioada 2011 - octombrie 2014, inculpatul A. a transferat o sumă de bani consistentă, respectiv 1.440.173 RON, sub forma creditării S.C. J. S.R.L., întocmind mai multe contracte de creditare încheiate în nume personal, pe care le-a şi semnat, atât la împrumutat, cât şi la împrumutător. Sumele de bani cu care a finanţat societatea au fost restituite inculpatului în perioada 27.04.2011-23.02.2015, întocmindu-se în acest sens o dovadă.

Referitor la aceeaşi auzaţie, instanţa de apel a reţinut că, în perioada 2008 - ianuarie 2015, inculpatul A. a realizat venituri licite, declarate şi fiscalizate, în sumă de doar 111.958 RON, deşi în aceeaşi perioadă a achiziţionat un imobil cu preţul de 165.000 RON. Totodată, inculpatul a vândut un imobilul din Cluj-Napoca, Strada x, în cursul anului 2008, pentru suma de 200.000 de euro.

Totodată, a notat că inculpatul este întreţinătorul unei familii numeroase şi că acesta a achiziţionat mai multe imobile (apartamente) pentru copii, bunuri care au fost trasferate către rudele apropiate, inclusiv către inculpata D., înainte de anul 2010.

În fine, a notat că sumele cu care şi-a creditat societatea şi apoi sumele folosite pentru construirea complexului turistic, alături de achiziţiile de bunuri imobile, comparativ cu veniturile realizate de inculpat, C. civ. la concluzia lipsită de echivoc că acesta a cheltuit sume de bani net superioare sumelor de bani realizate din activităţi licite declarate public. Or, având în vedere că inculpatul a fost angajat într-o activitate de evaziune fiscală de mare anvergură, rezultă că sumele de bani cheltuite provin, în bună parte, din această activitate.

În consecinţă, instanţa de apel a constatat că trasferarea sumelor de bani obţinute din activitatea ilicită de evaziune fiscală către activităţi comerciale licite, prin care s-a realizat o creştere a activităţilor comerciale şi, totodată, o diversificare a preocupărilor comerciale (prin deschiderea activităţii de turism), cumulându-se astfel capital comercial licit şi venituri licite prin exploatarea obiectelor de activitate ale societăţilor comerciale, reprezintă o activitate bine conturată şi independentă de fapta de evaziune fiscală, dar subsecventă acesteia şi care se circumscrie unei fapte tipice de spălarea banilor prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, actual art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019.

Negând această situaţie de fapt, inculpatul A. susţine în cadrul prezentului demers judiciar că fapta astfel descrisă nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălarea banilor, întrucât, pe de o parte, nu s-a făcut dovada certă a provenienţei ilicite a sumelor de bani cu care a fost finanţată societatea, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit că transferul de bani s-a făcut în scopul disimulării provenienţei infracţionale a sumelor şi prin aceasta, nu s-a făcut dovada mecanismului de spălare a banilor.

Altfel spus, criticând concluziile instanţelor de fond şi de apel cu privire la faptul că suma de 1.440.173 RON, cu care inculpatul a finanţat S.C. J. S.R.L., inclusiv în obiectivul de investiţie Complexul Turistic N. Săcuieu, provine din infracţiunea de evaziune fiscală pentru care acesta a fost condamnat în cauză, respectiv cu privire la constatarea realizării acestei finanţări în vederea disimulării originii ilicite a banilor şi prin aceasta, chiar intepretarea dată de cele două instanţe materialului probator administrat în cauză, recurentul inculpat neagă baza factuală care a condus la reţinerea infracţiunii de referinţă în sarcina lui, solicitând, în mod implicit, reevaluarea materialului probator sub aspectul conţinutului faptic al acuzaţiei de spălarea banilor care îi este adusă.

Or, reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 din C. proc. pen.

Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.

De altfel, plecând de la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv în hotărârea recurată, din care rezultă argumentele pentru care instanţa de apel a apreciat, pe de o parte, că suma de bani cu care a fost creditată S.C. J. S.R.L. îşi are provenienţa în infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită de inculpat, iar pe de altă parte, că finanţarea societăţii a constituit un mijloc de spălare a acestor bani, ei reintrând ulterior pe piaţă ca urmare a faptului că au fost restituiţi, în integralitate, inculpatului, Înalta Curte constată că cele două condiţii de tipicitate ale infracţiunii de spălarea banilor invocate de recurentul inculpat sunt, în mod evident, îndeplinite, astfel că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În sfera cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul inculpatul A. a susţinut că, în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut în beneficiul său circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen., valorificând-o, conform art. 76 din C. pen., în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, dar nu şi în ceea ce priveşte infracţiunea de spălarea banilor, fără a prezenta argumente în acest sens, pedeapsa ce i-a fost aplicată pentru cea din urmă infracţiune este, în mod evident, nelegală.

A mai susţinut că şi pedeapsa ce i-a fost aplicată pentru infracţiunea de evaziune fiscală este nelegală, întrucât, în condiţiile în care instanţa de fond nu a reuşit să stabilească care este întinderea prejudiciului la producerea căruia au participat complicii, aplicând în favoarea acestora principiul in dubio pro reo, şi în consecinţă, pedepse în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea în forma de bază, acelaşi regim juridic trebuia aplicat şi inculpatului, care este singurul condamnat pentru evaziune fiscală în formă agravată.

Delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casaţie, instanţa supremă a stabilit că el este incident numai în situaţia în care pedeapsa stabilită de instanţa de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanţial relevante pentru tratamentul sancţionator, este nelegală.

Altfel spus, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar şi a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancţiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator.

În aceste coordonate, evaluând criticile formulate de inculpatul A. în cadrul acestui caz de recurs în casaţie, Înalta Curte reţine următoarele:

Deşi în cuprinsul considerentelor hotărârii pronunţate, instanţa de fond nu a făcut menţiunea reţinerii în beneficiul inculpatului a vreunei circumstanţe atenuante, în dispozitivul hotărârii pronunţate s-a menţionat că acesta a fost condamnat la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi a art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. rap. la art. 76 din C. pen. şi, respectiv, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Menţinând această soluţie de condamnare a inculpatului, instanţa de apel a apreciat că în cauză se impune ca aceeaşi circumstanţă atenuantă să fie reţinută şi în favoarea complicilor B. şi D., motiv pentru care a procedat ca atare prin hotărârea pronunţată.

Plecând de la această situaţie, fără a supune instanţei de apel această chestiune, inculpatul A. critică direct în recurs în casaţie omisiunea instanţei de fond de a valorifica circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen., reţinută în beneficiul său şi în ceea ce priveşte infracţiunea de spălarea banilor.

Raportat la această critică, Înalta Curte reţine, prioritar, că fiind parte integrantă a procesului de individualizare judiciară a pedepsei, identificarea circumstanţelor atenuante ce se impun a fi reţinute în beneficiul inculpatului constituie o chestiune de apreciere asupra împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanţei de fond/apel şi care, prin urmare, nu poate fi cenzurată în cadrul prezentului demers judiciar, nepunând în discuţie un aspect de legalitate a pedepselor.

În acest context, notează că, în condiţiile în care, în procedura individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpatului pentru infracţiunile anterior menţionate, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale cuprinse în art. 74 din C. pen. şi anume: gravitatea infracţiunilor comise, decurgând din circumstanţele concrete ale săvârşirii lor - sens în care a reţinut că inculpatul a pus la punct un plan infracţional elaborat, minuţios, implicând şi alte persoane în scopul obţinerii de venituri ilicite, preocupându-se constant să-şi şteargă urmele infracţiunii, activitatea sa infracţională fiind întreruptă doar prin intervenţia organelor judiciare penale, perioada infracţională extinsă, valoarea semnificativă a prejudiciului produs şi limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, însă a adoptat pe parcursul procesului penal o conduită procesuală incorectă, necolaborând cu organele judiciare penale, iar în faza de judecată a solicitat readministrarea întregului probatoriu testimonial administrat în faza de urmărire penală, pentru ca în final să-şi asume în parte responsabilitatea pentru faptele comise, descriind, însă o stare de fapt inedită, care finalmente nu a fost primită de către instanţă, fără a face vreo menţiune cu privire la oportunitatea reţinerii în beneficiul inculpatului a vreunei circumstanţe atenuante, este evident că menţiunea privind aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. raportat la infracţiunea de evaziune fiscală, existentă în cuprinsul dispozitivului hotărârii de condamnare este rezultatul unei erori materiale, care, în mod obiectiv, nu poate fundamenta critica recurentului.

Pe de altă parte, notează că, aşa cum a reţinut anterior, în actualul stadiu procesual, instanţei de recurs în casaţie nu-i este permis a cenzura modalitatea de individualizare judiciară a pedepselor aplicate recurentului, ci doar a verifica dacă pedeapsa stabilită în mod definitiv, prin raportare la toate normele de drept substanţial relevante pentru tratamentul sancţionator, este nelegală.

În aceste limite de evaluare, Înalta Curte constată că nici susţinerile recurentului inculpat A. vizând nelegalitatea pedepsei ce i-a fost aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală nu este întemeiată, sens în care reţine că acestea se fundamentează, în concret, pe critica încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului, raportat la cea stabilită pentru ceilalţi inculpaţi cercetaţi în cauză.

Practic, recurentul inculpat susţine că pedeapsa ce i-a fost aplicată pentru infracţiunea de evaziune fiscală este nelegală, întrucât se raportează la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru forma agravată a infracţiunii, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., deşi, în condiţiile în care instanţele au constatat imposibilitatea stabilirii în concret a contribuţiei fiecăruia la producerea prejudiciului, în sarcina sa trebuia reţinută forma de bază a infracţiunii, astfel cum s-a procedat în cazul complicilor.

Or, în jurisprudenţa constantă a instanţei supreme s-a stabilit că pot fi cenzurate prin prisma dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancţiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator. În toate cazurile însă, legalitatea sancţiunilor a fost examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei prin decizia definitivă, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea recurată. (relevante în acest sens sunt deciziile nr. 66, 230, 246, 249, 250, 267, 367 din 2014; nr. 27, 32, 75, 115, 124, 349, 404 din 2015; nr. 51, 63, 327, 522, 554 din 2016; nr. 23, 150 din 2017 ale I.C.C.J., secţia penală, publicate, www.x.ro).

În consecinţă, în incidenţa cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, criticile privind nelegalitatea pedepsei, urmare a greşitei stabiliri a încadrării juridice a faptelor, excedând controlului jurisdicţional ce poate fi exercitat în prezentul cadru procesual.

Încadrarea juridică a faptei este operaţiunea de stabilire a corespondenţei între fapta pretins comisă şi modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reţinerea normelor generale aplicabile (privind participaţia şi cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale).

Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operaţiune care intră în atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, motiv pentru care nu poate fi cenzurată prin prisma vreunuia dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Fără a proceda la evaluarea chestiunii în discuţie, Înalta Curte notează, însă că instanţa de fond nu a constatat imposibilitatea stabilirii în concret a contribuţiei fiecăruia dintre participanţi la producerea prejudiciului reţinut în cauză, astfel cum susţine recurentul, ci numai raportat la complicii C., B., D., F. şi G., împrejurare faţă de care în sarcina acestora a reţinut forma de bază a infracţiunii de evaziune fiscală (prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.).

Referitor la inculpatul A., instanţa de fond a reţinut că acesta a fost persoana care a gestionat integral activitatea ilicită şi singurul care, finalmente, a beneficiat de pe urma acesteia, motiv pentru care, raportat la valoarea prejudiciului stabilit în cauză, în sarcina acestuia a reţinut forma agravată a infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., soluţie menţinută în apel.

Or, în acest context este evident că nu există nicio neconcordanţă între reţinerile instanţei şi soluţia pronunţată, cât priveşte încadrarea juridică dată faptei de evaziune fiscală şi pedepsele rezultând dintr-o atare încadrare.

Pentru considerentele prezentate, constatând neîntemeiate criticile formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de acesta împotriva deciziei penale nr. 33/A din data de 16 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.

Având în vedere această soluţie, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea temeiniciei cererilor intimaţilor inculpaţi D. şi B. de extindere a efectelor recursului şi asupra situaţiei lor juridice.

Totodată, în incidenţa aceleiaşi soluţii, Înalta Curte, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., va dispune ca onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 160 RON, precum şi onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi D. şi B., în sumă de câte 627 RON, să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 33/A din data de 16 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi D. şi B., în sumă de câte 627 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 aprilie 2020.