Directorial contractual liability for inventory shortages; nullity of cassation appeal for lack of legality grounds

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 871.190,37 RON, reprezentând minusul constatat în patrimoniul societăţii cu ocazia inventarierii efectuate în baza deciziei de inventariere nr. 1439 din 28 ianuarie 2012, conform prevederilor Legii nr. 32/1991 şi O.M.F.P. nr. 2861/2009, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 218 alin. (1) şi art. 219 din Legea nr. 22/1969, Legea nr. 31/1991, art. 168 din Legea nr. 168/1999, art. 2019 din C. civ. şi art. 270 din Codul muncii.

Reclamanta şi-a precizat în mai multe rânduri cererea introductivă, după cum urmează: la 15 martie 2013 a arătat că prejudiciul a cărui acoperire o solicită a fost produs în intervalul ianuarie 2010- decembrie 2011; la termenul din 08 aprilie 2013, răspunzând cererii pârâtului de a indica dacă solicită atragerea răspunderii sale în calitate de membru al consiliului de administraţie şi director, conform art. 143 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, ori ca director, în baza contractului individual de muncă nr. x din 5 noiembrie 2002, a arătat că funcţia de director, remunerată cu salariu, justifică temeiul de drept indicat, respectiv art. 270 Codul muncii; la 20 mai 2013 şi-a majorat cuantumul pretenţiilor cu 93.828,53 RON, echivalentul în RON al sumei de 21.417,06 euro, calculată la cursul B.N.R. de la data formulării cererii, respectiv 4,37 RON pentru 1 EURO, reprezentând valoarea ratelor de leasing achitate pentru achiziţionarea autoturismului marca x, înmatriculat sub nr. x, precum şi cu suma de 2.937,49 RON, reprezentând penalităţi pentru neplata la timp a preţurilor de achiziţionare a rovinietelor, conform facturii emise de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

2. Prin încheierea din 20 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2013, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secţiei I Civile şi trimiterea dosarului spre competentă soluţionare secţiei a II-a Civile a aceleiaşi instanţe.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a Civile a Tribunalului Timiş sub nr. x/2013*, iar la termenul de judecată din 31 octombrie 2013 reclamanta şi-a redus cuantumul pretenţiilor deduse judecăţii la suma de 895.975,51 RON.

Prin încheierea din 03 aprilie 2014, instanţa a respins excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii depunerii cererii precizatoare şi a unit cu fondul excepţia prescripţiei extinctive, toate invocate de pârât prin întâmpinare.

3.1 Prin sentinţa civilă nr. 72/PI/LP din 29 ianuarie 2015 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, s-a respins ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei S.C. A. S.A. de a solicita antrenarea răspunderii pârâtului pentru nefuncţionarea autoturismului marca x, înmatriculat sub nr. x;

S-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect obligaţia de a face.

A fost obligată reclamanta S.C. A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtul B. în cuantum de 10.800 RON.

Apelul promovat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca tardiv formulat, prin decizia nr. 597/A din 22 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă. Totodată, reclamanta S.C. A. S.A. a fost obligată la plata sumei de 7.440 RON către pârâtul B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul promovat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva acestei decizii a fost admis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 351 din 23 februarie 2016, fiind casată decizia nr. 597/A din 22 iunie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, cu dosarul nr. x/2013.

4.1. Prin decizia civilă nr. 45/A din 16 ianuarie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins apelul reclamantei S.C. A. S.A. promovat împotriva sentinţei civile nr. 72/PI/LP din 29 ianuarie 2015 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă. Reclamanta S.C. A. S.A. a fost obligată la plata sumei de 15.144 RON către pârâtul B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

5. Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.A. a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, s-a solicitat modificarea hotărârii deciziei atacate, în sensul admiterii apelului reclamantei astfel cum a fost formulat şi, în consecinţă, admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, după prezentarea situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a susţinut că temeiul prezentei acţiuni îl constituie răspunderea contractuală a pârâtului, atât în ceea ce priveşte activitatea acestuia cât şi coordonarea şi controlul activităţii personalului aflat în subordinea pârâtului.

Recurenta-reclamantă a arătat că, nu pot fi primite apărările pârâtului referitoare la nerespectarea atribuţiilor de serviciu de către personalul contractual, în contextul în care în toată perioada mandatului pârâtul nu a identificat şi nu a formulat acţiuni care să conducă la reîntregirea patrimoniului reclamantei.

Instanţele anterioare nu au avut în vedere conţinutul neîndoielnic al actelor întocmite în cadrul societăţii, din conţinutul cărora rezultă prejudicierea societăţii, că decizia nr. 909 din 18 ianuarie 2012 nu mai producea efecte juridice, având în vedere că la art. 1 a fost revocată decizia de inventariere nr. 13012 din 3 octombrie 2011 emisă în numele societăţii de pârât.

Astfel, interpretarea greşită a acestor înscrisuri a condus la pronunţarea unei hotărâri greşite întemeiată pe dispoziţiile unei decizii anulate.

Totodată, instanţa nu a dat eficienţă juridică deciziei de inventariere nr. 1439 din 28 ianuarie 2012 şi nici procesului-verbal de inventariere nr. x din 8 martie 2012, din conţinutul cărora rezultă temeinicia şi legalitatea acţiunii.

De altfel, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile regulamentului de aplicare a Ordinului nr. 2861 din 9 octombrie 2011.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că singurul act de inventariere real este cel cuprins în procesul-verbal întocmit în perioada 21 ianuarie - 8 martie 2012, iar fictivitatea şi modul pur formal al inventarierii patrimoniului realizat, ca urmare a încercării pârâtului de a ascunde situaţia patrimonială a societăţii, nu poate fi considerat real.

6. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât B. a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât criticile recurentei nu se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., motivele invocate fiind o redare a celor din fond şi apel. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

7. Înalta Curte examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului urmează să o admită pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. per a contrario, dacă dezvoltarea memoriului de recurs nu face posibilă identificarea unor critici şi încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.

Se reţine că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele strict prevăzute de lege - art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., prin care se realizează un control judiciar al deciziei atacate sub aspectul legalităţii acesteia, din perspectiva motivelor de nelegalitate arătate anterior.

În speţă, în dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta nu formulează critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva vreunui motiv de modificare sau casare prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs şi, ca atare, nu pot fi analizate, argumentele invocate fiind critici de netemeinicie.

Astfel, deşi recurenta - reclamantă a exercitat calea de atac a recursului, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, aceasta îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul de stabilire de către instanţă a situaţiei de fapt şi de interpretare a probatoriilor care au condus la respingerea acţiunii reclamantei, ca urmare a nedovedirii vreunei culpe a pârâtului în producerea prejudiciului pretins de reclamantă, aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situaţiei de fapt ori reaprecierea probelor sau a modului de administrare a acestora.

Or, simpla reluare a situaţiei de fapt a cauzei şi susţinerea că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile Ordinului nr. 2861/2009 şi că nu a dat eficienţă juridică deciziei de inventariere nr. 1439 din 28 ianuarie 2012 şi nici procesului-verbal de inventariere nr. x din 8 martie 2012, în contextul în care în opinia recurentei decizia nr. 909 din 18 ianuarie 2012 şi cea de inventariere nr. 13012 din 3 octombrie 2011 nu mai produceau efecte juridice, fără a se formula critici cu privire la nelegalitatea deciziei recurate, chiar dacă, în mod formal, s-a indicat ca temei de drept motivele de recurs înscrise în art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., nu sunt suficiente pentru a justifica admiterea sau respingerea recursului, lipsa motivelor de nelegalitate fiind sancţionată cu nulitatea recursului.

Aşa fiind, în raport de generalitatea criticilor formulate de recurenta - reclamantă S.C. A. S.A., prin care se invocă aspecte de netemeinicie, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, Înalta Curte urmează să aplice sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. va fi obligată la cheltuieli de judecată în sumă de 8.353,2 RON reprezentând onorariu avocaţial şi cheltuieli de transport şi cazare către intimatul-pârât B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 45/A din 16 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. să achite intimatului-pârât B. suma de 8.353,2 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2017.