Illegal structures on private land: Exclusion of recourse for claims valued under 1 million RON under transitional procedural law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, leaving the appellate decision of June 9, 2016, in force, which had annulled the lower court’s dismissal of the claim and remanded the case for retrial on the merits. The dispute involved landowners claiming the removal of illegal provisional structures and compensation for three years of loss of use from a religious institution and its priest, with the initial filing seeking a monetary equivalent of approximately 602,156 RON. The decisive legal basis for the dismissal was the procedural rule that cases initiated between 2014 and 2015 with a monetary value under 1,000,000 RON are not subject to extraordinary appeal (recurs), rendering the appellate decision final and definitive, in accordance with Article XVIII of Law No. 2/2013 and Articles 483 and 457 of the Code of Civil Procedure, which limit the judicial hierarchy to two instances for such claims.
Legislator headnote
AI generatedart. 194 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ; Illegal structures on private land: Exclusion of recourse for claims valued under 1 million RON under transitional procedural law: Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C., arătând că cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nu se încadrează în categoria proceselor exceptate prin alin. (2) al art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fiind în consecinţă aplicabilă calea extraordinară de atac a recursului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, sub nr. x/2013 la data de 19.04.2013, reclamantele A. si B. au chemat în judecată pe pârâţii Biserica Sf. Vineri Herasca si C. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa sa dispună obligarea acestora sa ridice pe cheltuiala proprie, construcţiile provizorii amplasate ilegal pe terenul proprietatea lor, situate in Bucureşti, str. x. De asemenea, reclamantele au solicitat obligarea pârâţilor la plata unor daune cominatorii de 100 RON/zi întârziere începând cu pronunţarea hotărârii si pana la ridicarea efectiva a construcţiilor, respectiv, obligarea pârâţilor la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului, pe ultimii trei ani, evaluată provizoriu în vederea timbrării la suma de 602.156,26 RON (echivalentul a 159.300,6 euro) urmând ca aceasta sa se stabilească ulterior prin expertiza de specialitate.
Prin sentinţa civilă nr. 12626 din 22.10.2013 Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti invocată de pârâtul C. prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulata de reclamante, în contradictoriu cu pârâţii Biserica Sf. Vineri Herasca prin reprezentant legal Preot Paroh C. şi C., în favoarea Tribunalului Bucureşti.
La data de 03.12.2013 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a Civilă, sub nr. x/2013.
Prin sentinţa civilă nr. 1396/19.11.2014 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi a respins cererea formulată de reclamantele A. şi D. în contradictoriu cu pârâţii Biserica Sf. Vineri Herasca prin reprezentant legal Preot Paroh C. şi C., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantele A. şi D..
Prin decizia civilă nr. 443 A/2016 din 9 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă s-a admis apelul declarat de apelantele -reclamante A. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 1396/19.11.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost anulată sentinţa şi s-a trimis cauza pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C., arătând că cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nu se încadrează în categoria proceselor exceptate prin alin. (2) al art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fiind în consecinţă aplicabilă calea extraordinară de atac a recursului.
Referitor la motivele de nelegalitate, recurentul pârât C. a invocat dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
Susţine că la momentul judecării apelului nu era îndeplinită procedura de citare cu intimata - pârâtă Biserica Sfânta Vineri Herasca, deoarece în cuprinsul dovezii de citare nu este făcută nicio menţiune cu privire la modul în care agentul procedural a înmânat citaţia, prin arătarea în concret a modalităţii utilizate.
Recurentul arată că, începând cu luna noiembrie 2016, urmare a deciziei de pensionare a preotului paroh C., a fost numit un alt preot paroh în cadrul parohiei care deţine în patrimoniul spiritual Biserica Sf. Vineri Herasca.
Consideră că reclamantele nu au efectuat niciun demers în baza căruia să obţină informaţii cu privire la deţinătorul construcţiei (bisericii), astfel încât să poată fi trasă concluzia instanţei de apel cu privire la aprecierea că reclamantele au dorit să se judece cu Parohia Biserica Sfânta Vineri Herasca.
Recurentul apreciază că normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel sunt cele cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 53/2008 privind recunoaşterea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, referindu-se în concret la prevederile art. 41, art. 169, art. 178 alin. (1) din Statutul BOR.
Prin soluţia pronunţată de instanţa de apel, aceasta a înţeles şi interpretat greşit norma de drept material prin care este reglementată parohia ca persoană juridică de drept privat şi, de asemenea, sunt făcute precizări la patrimoniul deţinut de aceasta.
De aceea, recurentul consideră că instanţa de apel a apreciat, în lipsa oricărei dovezi depusă de către reclamantele intimate, faptul că există o identitate între parohie - ca persoană juridică de drept privat şi o biserică, parte a patrimoniului unei parohii.
În opinia recurentului, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că "aşa zisa lipsă a personalităţii juridice a Bisericii Sf. Vineri Herasca este o chestiune care ţine de capacitate procesuală şi nu de calitate procesuală şi ar fi presupus admiterea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a respectivei biserici."
Mai arată şi faptul că instanţa de apel nu a verificat modul în care reclamantele au ţinut să respecte prevederile obligatorii ale art. 194 C. proc. civ. referitoare la identificarea părţilor cu care reclamantele doresc să se judece. Totodată, din niciun înscris existent la dosar nu rezultă că există o Parohie Biserica Sf. Vineri Herasca, care este sediul acestei parohii, faptul că Biserica Sf. Vineri Herasca aparţine de această parohie, nominalizată de către instanţa de apel, în condiţiile în care niciuna dintre părţile din dosar nu face referire la existenţa unei persoane juridice purtând această denumire.
Intimatele -reclamante A. şi D. nu au depus întâmpinare.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 29 martie 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Intimatele -reclamante A. şi D. au depus un punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, achiesând la concluziile acestuia şi solicitând respingerea recursului, ca inadmisibil.
Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 246-248 şi ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului, reclamantele au solicitat obligarea pârâţilor la ridicarea pe cheltuiala acestora a construcţiilor provizorii amplasate ilegal pe terenul proprietatea lor, obligarea pârâţilor la plata de daune cominatorii de 100 RON/zi de întârziere de la pronunţarea hotărârii până la ridicarea construcţiilor, precum şi obligarea pârâţilor la contravaloarea lipsei de folosinţă aferentă ultimilor 3 ani, evaluată provizoriu la suma de 602.456,26 RON.
Astfel, acţiunea pendinte are două capete de cerere principale: obligaţie de a face - obligarea pârâţilor la ridicarea construcţiilor amplasate ilegal care este de competenţa de soluţionare în primă instanţă a judecătoriei şi pretenţii respectiv obligarea pârâţilor la plata contravalorii lipsei de folosinţă în cuantum de 602.156,26 RON care atrage competenţa de soluţionare a tribunalului.
Obligaţia de a face este o acţiune neevaluabilă în bani şi este supusă numai apelului, iar valoarea obiectului capătului de cerere evaluabil în bani o reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă în sumă de 602.156,26 RON.
Conform prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.
Astfel, hotărârea pronunţată într-o astfel de cauză nu este supusă recursului, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
De aceea, având în vedere că pentru toate excepţiile enumerate la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., printre care se regăsesc şi cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) C. proc. civ. şi cele evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, cât şi în situaţia în care legea prevede expres că hotărârea este supusă doar căii de atac a apelului, noua reglementare instituie doar două grade de jurisdicţie, fond şi apel, cât şi faptul că în speţă, tribunalul a judecat în fond, iar curtea de apel a soluţionat apelul, pentru acţiunea dedusă judecăţii calea de atac a recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există.
În concluzie, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 443 A/2016 din 9 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 443 A/2016 din 9 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2017.