Non-stamped cassation appeal annulled for defective proof of payment of judicial stamp duty.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal against a lower court's suspension order, ruling that the appeal was inadmissible and annulled it for lack of proper stamp duty payment, thereby leaving the Court of Appeal's suspension order in force. The dispute arose from a civil suit for the absolute nullity of a sale-purchase contract, where the proceedings had been suspended due to the plaintiff's failure to comply with initial court orders, and the appellant subsequently challenged the appellate court's decision to suspend her recourse against the tribunal's decision to annul her motion to reinstate the case as untimely. Relying on Articles 32 and 33 of Emergency Government Ordinance No. 80/2013 and Article 486 of the Code of Civil Procedure, the court determined that the appeal was not timely stamped and the submitted proof of payment was an uncertified photocopy, failing to meet the formal requirements for admissibility, thus invoking the principle that the right of access to justice is subject to statutory fiscal obligations under CEDO jurisprudence.
Legislator headnote
AI generatedart. 242 alin. (1) C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 pct. 3 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din Legea nr. 134/2010, art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013; Non-stamped cassation appeal annulled for defective proof of payment of judicial stamp duty: La termenul de judecată din data de 12.06.2015 instanţa a suspendat judecata cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei stabilită în sarcina sa de către instanţă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 05.01.2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare.
La termenul de judecată din data de 12.06.2015 instanţa a suspendat judecata cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei stabilită în sarcina sa de către instanţă.
La data de 17.06.2015 reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, iar instanţa a dispus citarea reclamantei cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 2802 RON, sub sancţiunea anulării.
La termenul de judecată din data de 11.09.2015, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia netimbrării cererii de repunere pe rol formulată de reclamantă şi având în vedere că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2802 RON pentru cererea de repunere pe rol, a admis excepţia netimbrării cererii de repunere pe rol, a anulat cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă ca netimbrată şi a menţinut măsura suspendării judecăţii cauzei dispusă de instanţa la data de 12.06.2015.
Prin sentinţa civilă nr. 6026 din 17 iunie 2016 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, secţia Civilă s-a admis excepţia perimării invocată din oficiu de instanţă şi s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect "anulare act" formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B..
Împotriva încheierii din 12.06.2015 pronunţată de Judecătoria Ploieşti a declarat recurs reclamanta A., care a fost anulat ca netimbrat prin decizia civilă nr. 442 din 14.10.2015 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta A..
Pe parcursul soluţionării recursului, la termenul din 14 decembrie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin încheierea din data de 14 decembrie 2015, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea jucării cererii de recurs formulate de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 442 din 14.10.2015 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, faţă de lipsa nejustificată a părţilor la strigarea pricinii.
Împotriva încheierii de suspendare din data de 14.12.2015, reclamanta a formulat recurs, care a fost înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recurenta a depus la data de 16.12.2015, o petiţie prin care susţine că declară recurs împotriva încheierii din data de 14.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, fără a invoca vreun motiv din cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
Verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 493 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că, cererii de recurs nu i-a fost ataşată taxa judiciară de timbru, potrivit art. 486 alin. (2) teza I C. proc. civ., astfel că, s-a solicitat recurentei, să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de RON stabilită în sarcina sa şi i s-a pus în vedere să depună cererea de recurs în formă tehnoredactată.
Intimatul B. nu a depus întâmpinare.
După întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin încheierea din 1 februarie 2017, în condiţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., a fost dispusă comunicarea acestuia părţilor, în vederea formulării unor puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.
La termenul din data de 24 mai 2017, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu prioritate chestiunea prealabilă a timbrajului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii.
Cererea de recurs formulată de reclamanta A. împotriva încheierii din 14 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă va fi anulată ca netimbrată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit art. 486 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.: "La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".
Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de către instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanţa, reclamantul nu îndeplineşte obligaţia de plată a taxei, instanţa va anula cererea sau o va soluţiona în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.
Se constată că prezenta cerere de recurs nu a fost timbrată anticipat, iar recurenta, deşi i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, stabilită conform dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, aceasta nu a făcut dovada plăţii în condiţiile legii.
Aceasta deoarece dovada plăţii taxelor de timbru o constituie copia de pe chitanţa de încasare în numerar, eliberată de unităţile C. sau de trezoreriile statului sau, după caz, copia de pe ordinul de plată vizat de unitatea la care s-a făcut plata, certificat pentru conformitate de organul prestator al serviciului, iar copia xerox depusă la dosar nu cuprinde o atare certificare.
De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării.
Este de amintit că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei, aceasta nefiind legal sesizată.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturile Omului a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa, cu ocazia analizării dreptului la un proces echitabil şi accesul la justiţie, că dreptul la justiţie nu este absolut, ci el se pretează la limitări pentru că el comandă, prin chiar natura sa, o reglementare din partea statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop (cauza Tolstoy Miloslovski vs. Regatul Unit, 13.07.1995), stabilind, totodată, că taxele judiciare de timbru sau diverse alte sume de bani pe care trebuie să le plătească reclamantul, nu sunt incompatibile cu art. 6 din CEDO.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, instanţa este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de lege.
Or, în cauză, aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât excepţia netimbrării este întemeiată, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi să anuleze ca netimbrată cererea de recurs formulată de reclamanta A. împotriva încheierii din 14 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrată, cererea de recurs formulată de reclamanta A. împotriva încheierii din 14 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2017.