Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 962/2017 AI generated

Cassation inadmissible for judicial error repair claims: lack of extraordinary remedy for post-2015 appeal-final decisions under New Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 962/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed both the principal and incidental appeals as inadmissible, thereby upholding the finality of the Court of Appeal’s decision which had partially granted the claimant’s action for damages. The dispute concerned a claim for repair of prejudices caused by judicial errors, initiated by a plaintiff against the State through the Ministry of Public Finance after a final judgment from the Court of Appeal. The Court ruled that because the action was filed on February 4, 2014, after the entry into force of the New Civil Procedure Code, and prior to the January 1, 2016 deadline specified in Law No. 2/2013, appeals for judicial error reparations were not subject to cassation; consequently, the appeal was the sole available avenue, making the Court of Appeal’s decision final from its pronouncement regardless of any erroneous mention of a cassation right in its operative part, in accordance with Articles 457(1)-(2) and XVIII(2) of Law No. 2/2013.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010; Cassation inadmissible for judicial error repair claims: lack of extraordinary remedy for post-2015 appeal-final decisions under New Civil Procedure Code: Împotriva acestei decizii, recurentul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului său, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

Keywords

AI generated
judicial law actions for damages Civil Procedure Code transitional justice operative part of judgment public finance

Cited Legislation

AI generated
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Împotriva acestei decizii, recurentul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct.
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
Cu privire la recursul incident, recurentul - reclamant invocă dispoziţiile art. 488 pct.
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursurile nu sunt admisibile.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 1 februarie 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 499 C. proc. civ
246-248 şi ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:
art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010
2/2013: " (1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C.
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
Deşi în dispozitivul deciziei recurate s-a menţionat "Cu recurs în 30 de zile de la comunicare", conform dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ.
art. 457 C. proc. civ
În consecinţă, decizia ce formează obiectul recursurilor are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III - a civilă, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.788.2541ei reprezentând daune materiale şi morale, cu dobânda legală aferentă sumei datorate, de la data de introducerii prezentei şi până la achitarea efectivă, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 1671/11.12.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a Civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului sumele de: 29.750 RON, cu titlu de daune materiale, 80.000 RON cu titlu de daune morale şi s-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei au declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, iar prin decizia civilă nr. 120A din data de 22.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă s-au respins, ca nefondate apelurile formulate de apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1671/11.12.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a Civilă în dosarul nr. x/2014.

S-a admis apelul formulat de apelantul reclamant A. împotriva aceleiaşi sentinţe, care a fost schimbată în parte în sensul că a fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 31.640 RON despăgubiri materiale; s-au păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva acestei decizii, recurentul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului său, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

Intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Intimatul - reclamant A. a depus întâmpinare şi recurs incident, solicitând în principal să se constate inadmisibilitatea recursului şi, în subsidiar, în situaţia aprecierii că recursul este admisibil, să se dispună respingerea acestuia, ca nefondat şi admiterea recursului incident formulat de recurentul - reclamant, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel.

Cu privire la recursul incident, recurentul - reclamant invocă dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., considerând că instanţa de apel în mod greşit i-a respins apelul atât sub aspectul daunelor morale acordate, cât şi sub cel al neacordării daunelor materiale constând în stimulentele de care a fost lipsit şi onorariile avocatului B.. Apreciază că nu s-a analizat aplicarea în speţă a dispoziţiilor din Legea nr. 6/2007, H.G. nr. 1538/2003 şi H.G. nr. 533/2007, a căror incidenţă rezultă în mod clar din Situaţia drepturilor salariale cuvenite în perioada 15.09.2004 - 08.10.2012.

În ceea ce priveşte cuantificarea prejudiciului, consideră că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 3 din protocolul 7 al Curţii, privind dreptul la reparaţie pentru prejudiciile derivate din erori judiciare.

Intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal respingerea ca inadmisibil a recursului principal şi ca fiind lipsit de efect recursul incident declarat de către recurentul - reclamant.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursurile nu sunt admisibile.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 1 februarie 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurentul - pârât a depus un punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, achiesând la concluziile acestuia şi solicitând respingerea recursului principal, ca inadmisibil şi, ca fiind lipsit de efect, recursul incident.

Analizând recursurile formulate, în conformitate cu dispoziţiile art. 246-248 şi ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Acţiunea reclamantului A. a fost înregistrată la data de 04.02.2014, după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ. şi are ca obiect repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare.

Se constată că în speţă, hotărârea atacată prin intermediul recursurilor, respectiv decizia civilă nr. 120A din data de 22.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost pronunţată în cadrul judecăţii în apel, fiind definitivă de la pronunţarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013: " (1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civila şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Aşa fiind, în litigiile având ca obiect cereri privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, pentru acţiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai a apelului.

Deşi în dispozitivul deciziei recurate s-a menţionat "Cu recurs în 30 de zile de la comunicare", conform dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar potrivit alin. (2), "Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege."

În consecinţă, decizia ce formează obiectul recursurilor are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Faţă de considerentele de mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, atât recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, cât şi recursul incident declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE - DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 120A din 22 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul incident declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 120A din 22 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2017.