Six-month statute of limitations for compelling execution of bilateral promise of sale under New Civil Code

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1968 din 8 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş.

A fost respinsă acţiunea precizată promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu STATUL ROMÂN PRIN DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA, reprezentată de ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MARAMUREŞ.

Au fost admise excepţiile invocate de MUNICIPIUL BAIA MARE, prin PRIMAR.

A fost respinsă acţiunea precizată promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii: REGIA AUTONOMĂ A DISTRIBUŢIEI ŞI EXPOATĂRII FILMELOR "B." şi MUNICIPIUL BAIA MARE REPREZENTAT PRIN PRIMAR.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. şi în consecinţă s-a pronunţat decizia civilă nr. 1444/2015 din 20 octombrie 2015, de către Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, decizie prin care s-a respins apelul şi s-a păstrat, în întregime, sentinţa.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. (noul C. proc. civ.), raportat la art. 496 şi 497 noul C. proc. civ. solicitând declararea ca admisibil a recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., admiterea recursului şi casarea în tot a deciziei pronunţate de Curtea de Apel Cluj precum şi a sentinţei civile nr. 1968 din 8 aprilie 2015, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2014, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, constatând incidente în cauză şi dispoziţiile art. 480 alin. (3) noul C. proc. civ. de asemenea, a solicitat şi obligarea părţilor intimate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

În motivarea recursului, recurenta susţine, în esenţă, că sentinţa pronunţată de tribunal şi decizia pronunţată de curtea de apel sunt două hotărâri pronunţate cu greşita aplicare a normelor de drept material ce guvernează materia prescripţiei extinctive făcând incidente în cauză prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

Referitor la situaţia juridică a imobilului, recurenta arată că decizia pronunţată de instanţa de apel, la fel ca sentinţa pronunţată de instanţa de fond sunt două hotărâri judecătoreşti pronunţate cu greşita aplicare a normelor de drept material ce guvernează materia prescripţiei extinctive, făcând incidente în cauză prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.

În plus faţă de aceasta, în judecata apelului Curtea de Apel Cluj a făcut o gravă confuzie între părţile improcesuate precum şi între părţile din antecontractele de vânzare - cumpărare ce formează obiectul prezentei judecăţi, fapt ce a condus instanţa la o concluzie complet greşită asupra dezlegării chestiunii juridice supusă analizei, substituind intimata pârâtă RADEF cu intimatul MUNICIPIUL BAIA MARE, a cărui calitate procesuală este discutabilă în speţa de faţă, raportat la petitul acţiunii introductive.

Recurenta reiterează succint situaţia juridică a imobilului cu privire la care se poartă prezenta judecată, precizând că este o societate comercială română, ce a exploatat comercial încă din anul 2006 bunul imobil denumit Cinematograful "C.", situat în Baia Mare, Piaţa Revoluţiei nr. 7, judeţul Maramureş, iniţial în temeiul Contractului de închiriere nr. 79 din 19 iulie 2006, încheiat cu RADEF "B.".

Ulterior, relaţiile contractuale cu B. au luat forma unui contract de asociere în participaţiune, recurenta, împreună cu S.C. D. S.R.L., deţinând şi folosind spaţiul cu destinaţia club de bowling şi alimentaţie publică. Ulterior, ca efect al unui contract de cesiune, recurenta a preluat, în totalitate, de la D. S.R.L. drepturile de exploatare asupra imobilului.

În cursul anului 2010, având în vedere că făcea parte din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii şi că se încadra în prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, a solicitat B., prin Notificarea nr. x din 14 aprilie 2010, cumpărarea activului utilizat, în temeiul dispoziţiilor art. 12 şi 13 din actul normativ menţionat mai sus.

Prin Adresa nr. x din 14 mai 2010, B. a comunicat faptul că acest activ se găseşte în proprietatea privată a statului român, în administrarea B. şi cuprins în lista activelor disponibile, la poziţia 32 a listei întocmite şi aprobate în şedinţa CA al B., în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 346/2004. Totuşi, B. nu îşi duce la bun sfârşit demersul de vânzare - cumpărare solicitat, motiv pentru care reclamanta a solicitat instanţei de judecată obligarea acestei regii autonome la respectarea legii, respectiv la încheierea contractului de vânzare - cumpărare în condiţiile Legii nr. 346/2004.

Litigiul demarat a format obiectul dosarului nr. x/2010 al Tribunalului Bucureşti, în cadrul căruia pârâta B. a formulat o întâmpinare prin care solicita să se constate că imobilul "Cinematograful C." ar fi trecut de drept în domeniul public, în data de 30 decembrie 2008, prin efectul O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia.

În acelaşi timp, Municipiul Baia Mare, prin Primar, a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu, prin care solicita să se constate că Municipiul Baia Mare este proprietarul sălii Cinematografului C., a terenului şi a bunurilor mobile aferente, solicitând totodată respingerea acţiunii ca inadmisibilă, netemeinică şi nelegală, invocând în sprijinul acestei teze prevederile art. II pct. 1 din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 32/2005 şi a Legii nr. 328/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 17947/2011 pronunţată la 17 octombrie 2011, Tribunalul Bucureşti dispune:

"Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B.. Respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de intervenient. Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. cu sediul în Satu Mare, str. x, jud. Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta REGIA AUTONOMA A DISTRIBUŢIEI ŞI EXPLOATĂRII FILMELOR ..B.". Obligă pârâta la încheierea contractului de vânzare cumpărare". Totodată, instanţa constată că, urmare a admiterii cererii principale, cererea de intervenţie a rămas fără obiect.

Această hotărâre a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului promovat de B. prin decizia civilă nr. 68 din 18 februarie 2013 de Curtea de Apel Bucureşti, şi prin respingerea recursului promovat de Municipiul Baia Mare prin Primar, împotriva acestei din urma decizii, prin Decizia nr. 36 din 15 ianuarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2010.

În motivarea sentinţei intrată în puterea lucrului judecat, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, următoarele:

1. Activul utilizat făcea parte din lista activelor disponibile pentru vânzare (potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 346/2004);

2. Activul se afla în proprietatea privată a statului şi administrarea RADEF;

3. Activul era (şi este şi în prezent) deţinut şi exploatat de reclamantă;

4. Activul face parte din patrimoniul unei regii autonome la care statul este unic acţionar.

5. Activul "CINEMATOGRAFUL C.", nu a intrat în domeniul public al Municipiului Baia Mare ca efect al legii, aşa cum a susţinut acesta, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 1, alin. (1) din O.U.G. nr. 47/2011, "pentru sălile şi grădinile de spectacol, împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, prevăzute în anexa nr. 1, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "B.", începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă nu mai pot fi încheiate protocoale între primarul unităţii administrativ teritoriale beneficiare şi reprezentantul mandatat de către conducerea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "B.", astfel cum prevăd dispoziţiile art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările şi completările ulterioare", activul cinematograf C. fiind menţionat la poziţia 88.

Instanţa în mod corect a constatat că "din interpretarea coroborata a dispoziţiile art. II pct. 5 din Legea nr. 303/2008 cu art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 47/2011 şi art. 7 lit. e) şi art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998, rezultă că nu a operat trecerea de drept a activului în proprietatea publică a unităţilor administrativ teritoriale locale în lipsa protocolului asumat de consiliile locale prin hotărâre".

Pe de altă parte, potrivit probelor administrate în cauză, rezultă că trecerea nu a operat de drept în condiţiile art. II pct. I din Legea nr. 303/2008 de la data de 30 decembrie 2008, pârâta dispunând de activ, Consiliul de Administraţie aprobând la data de 28 aprilie 2010 lista activelor disponibile şi implicit vânzarea imobilului în speţă, publicând lista activelor disponibile şi comunicând societăţii reclamante la data de 14 mai 2010 că activul figurează în lista activelor disponibile.

Ulterior pronunţării hotărârii în primă instanţă, sentinţă executorie dar nedefinitivă, reclamanta şi-a continuat demersul de cumpărare a activului, sens în care s-a întocmit procesul-verbal de negociere a clauzelor contractuale privind vânzarea activului "Cinematograf C. din Baia Mare" nr. 4810 din 10 iulie 2012, prin care s-a stabilit că preţul de vânzare va fi de 331.500 EURO.

Urmare a acestei convenţii, s-a încheiat cu B. "Promisiunea de vânzare cumpărare" autentificată sub nr. x din 19 iulie 2012. Motivul pentru care nu s-a întocmit contract definitiv de vânzare - cumpărare este consemnat în Hotărârea Consiliului de Administraţie al B., şi anume faptul că "procedura de publicitate imobiliară nu a fost încă îndeplinită de către B.", precum şi faptul că deoarece "sentinţa nr. 17947/2011 nu este irevocabilă, în contractul de vânzare cumpărare se va stipula faptul că regia îşi va exercita căile de atac până la finalizare".

Acest contract a fost prelungit printr-un antecontract de vânzare - cumpărare, întocmit la 5 decembrie 2012, prin care s-a stipulat o prelungire până la data de 1 iulie 2013 a termenului până la care promitenta cumpărătoare se obliga să îşi finalizeze documentaţia cadastrală în vederea înscrierii în CF a imobilului.

Între timp, întrucât imobilul Cinematograful C. nu era înscris în cartea funciară, pe cheltuiala reclamantei au început demersurile de elaborarea documentaţiei cadastrale, iar după finalizarea procesului, adică după data de 15 ianuarie 2014, la care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul Municipiului Baia Mare, reclamanta a dorit să finalizeze vânzarea - cumpărarea şi înscrierea dreptului de proprietate, având în vedere că achitase preţul contractual în sumă de 331.500 EURO.

După pronunţarea deciziei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, primarul municipiului Baia Mare a iniţiat forme proprii de intabularea Cinematografului C., folosindu-se de documentaţia cadastrală, depusă de recurentă.

Primarul Municipiului Baia Mare a iniţiat, în cursul lunii noiembrie a anului 2013, un proiect de hotărâre de consiliu local, prin care s-a hotărât trecerea în domeniul public al Municipiului Baia Mare a imobilului Cinematograf C., şi aprobarea întocmirii unei documentaţii cadastrale în acest sens.

În momentul în care a aflat de existenţa acestei hotărâri de Consiliu Local, cu nr. x din 2013 recurenta a promovat o acţiune în contencios administrativ, litigiul formând obiectul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Maramureş, proces în prezent suspendat.

De asemenea, deşi în 16 ianuarie 2014 s-a afişat pe site-ul scj.ro decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauza dosar nr. x/2010, data de la care soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie devenise publică, în 20 ianuarie 2014, aceeaşi UAT Municipiul Baia Mare introduce la Curtea de Apel Cluj o cerere de chemare în judecată împotriva B., prin care solicită ca instanţa să oblige pârâta la încheierea unui protocol privind predarea imobilului Cinematograf C., conform dispoziţiilor Legii nr. 303/2008. Recurenta a intervenit în această cauză, invocând dreptul de proprietate dobândit prin efectul litigiului descris mai sus şi al Promisiunilor de vânzare - cumpărare indicate. Cauza s-a înregistrat sub nr. x/2014 al Curţii de Apel Cluj, şi acest litigiu fiind în prezent suspendat, până la soluţionarea prezentului litigiu, ce reprezintă cererea de intervenţie, disjunsă, formulată de recurentă.

Astfel fiind, litigiul vizează obligarea pârâtei B. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, în baza antecontractului de vânzare-cumpărare, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional şi în consecinţă Municipiul Baia Mare prin Primar, nu avea calitate să invoce prescripţia aşa cum în mod nelegal a reţinut curtea de apel.

Reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Baia Mare la încheierea contractului de vânzare - cumpărare în forma autentică deoarece, antecontractul de vânzare - cumpărare era încheiat cu RADEF, şi de asemenea, pentru că sentinţa civilă nr. 17947/2011 pronunţată la 17 octombrie 2011, de Tribunalul Bucureşti rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 36 din 15 ianuarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2010 dispune cu privire la obligativitatea RADEF de a încheia contractul de vânzare - cumpărare.

Referitor la incidenţa prescripţiei dreptului la acţiune prevăzut de dispoziţiile art. 1669 alin. (2) din Noul C. civ. (noul C. civ.) recurenta susţine că prescripţia dreptului la acţiune în termenul de 6 luni stipulată în cuprinsul dispoziţiilor art. 1669 alin. (2) noul C. civ. trebuie interpretată în contextul general al reglementărilor conţinute în Cartea a VI-a din noul C. civ., ce reprezintă sediul materiei prescripţiei extinctive, a decăderilor şi a calculului termenelor.

Potrivit art. 2512 noul C. civ., "prescripţia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, şi fără a fi ţinut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună credinţă". Alineatul 2 al aceluiaşi articol stipulează că "organul de jurisdicţie competent nu poate aplica prescripţia din oficiu".

Mai mult, alin. (3) precizează că "dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripţiei ar fi în interesul statului sau al unităţilor sale administrativ - teritoriale".

Rezultă de aici că UAT BAIA MARE nu avea îndreptăţirea legală de a invoca excepţia de prescripţie, fapt pentru care admiterea ei apare ca fiind inadmisibilă şi nelegală.

De asemenea, prin întâmpinarea formulată în cadrul dosarului nr. x/2014 al Curţii de Apel Cluj, în cadrul căruia UAT BAIA MARE solicita instanţei obligarea RADEF la predarea cinematografului C., RADEF exprima aceeaşi poziţie procesuală prin care confirma vânzarea imobilului către reclamantă şi aceasta constituie alt act întreruptiv de prescripţie.

Curtea de apel a ignorat aceste argumente ca şi cum nu ar fi fost invocate, confundând, părţile procesuale şi oferind o motivare complet neconvingătoare şi bazate pe o premisă falsă.

În ultimul rând, reiterează reclamanta teza expusă şi în motivele de apel, conform căreia termenul de prescripţie prevăzut de art. 1669 noul C. civ. nici măcar nu a început să curgă, întrucât contractul de vânzare - cumpărare în forma autentică nu putea fi încheiat motivat de carenţele cadastrale ale proprietăţii ce formează obiectul promisiunii de vânzare - cumpărare, precum şi de procedura pendinte dintre părţi.

Astfel, potrivit textului de lege citat, "dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat", însă faţă de cele expuse referitoare la cronologia faptelor şi actelor juridice intervenite în speţă rezultă că acest termen nu s-a împlinit, mai mult, el nu a început să curgă.

Reiese din înscrisurile dosarului faptul că între părţi s-a purtat litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2010 al Tribunalului Bucureşti. Acest litigiu, în care era pus în discuţie dreptul de proprietate asupra cinematografului, s-a finalizat prin hotărâre irevocabilă abia la data de 15 ianuarie 2014. Recurenta şi RADEF au ţinut cont de aceasta împrejurare atunci când au întocmit Promisiunea de vânzare - cumpărare şi actul adiţional, părţile chiar au stipulat clauze cu privire la exercitarea tuturor căilor de atac împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond. Prin urmare, data la care trebuia, şi putea fi încheiat contractul, nu poate fi decât o dată ulterioară zilei de 15 ianuarie 2014, în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra recursului declarat în cauză.

Pe de altă parte, din cauza atitudinii UAT Baia Mare, descrisă mai sus, RADEF nu a putut să îşi finalizeze demersul de înscriere a dreptului său de proprietate în CF, ceea ce a determinat din nou imposibilitatea prezentării părţilor la notar în vederea finalizării tranzacţiei, cu toate că recurenta a achitat integral preţul vânzării.

Şi în privinţa acestor chestiuni instanţa de apel omite a se pronunţa, şi în consecinţă recurenta solicită a fi cenzurată decizia apelată, prin decizia asupra prezentului recurs.

O altă critică a recurentei se referă la insuficienta motivare a sentinţei tribunalului, pe care curtea de apel nu a analizat-o, în sensul că UAT Baia Mare a invocat pe lângă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţiile referitoare la autoritatea de lucru judecat, excepţia lipsei de interes a reclamantei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a UAT Baia Mare, la ultima excepţie UAT Baia Mare a renunţat dar instanţa de fond nu a luat act de această renunţare.

Această critică a recurentei nu necesită a fi analizată ca motiv de recurs, deoarece numai partea care a invocat aceste excepţii are calitatea procesuală de a formula motiv de recurs în cazul în care nu i s-au analizat aceste cereri şi nicidecum partea adversă.

Intimatul Municipiul Baia Mare a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, susţinând, în esenţă, că în calitatea de proprietar al imobilului are calitate procesuală şi capacitate juridică de pârât în cauză şi în consecinţă în mod legal a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pe care tribunalul şi curtea au admis-o şi în consecinţă au respins acţiunea.

Intimatul Statul Român prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj - Napoca - reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului faţă de Statul Român şi menţinerea deciziei care este legală şi temeinică, cu precizarea că, aşa cum s-a reţinut în sentinţă şi decizie, nu are calitatea procesuală pasivă.

În cauză s-a întocmit, în temeiul art. 493 alin. (2) noul C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2016 s-a dispus comunicarea raportului şi în consecinţă recurenta a formulat un punct de vedere solicitând acordarea unui termen în şedinţă publică, iar intimatul Municipiul Baia Mare a formulat un punct de vedere, susţinând, în esenţă, că la data de 19 iulie 2012 când s-a încheiat Promisiunea de vânzare - cumpărare autentificată la notar, promitentul vânzător nu mai avea dreptul de administrare asupra imobilului întrucât în temeiul art. II pct. 1 din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 32/2005 imobilul a intrat în proprietatea publică a unităţii administrativ teritoriale - Municipiul Baia Mare.

Astfel fiind, conchide intimatul Municipiul Baia Mare RADEF nu mai avea dreptul să vândă imobilul.

Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport de obiectul recursului şi anume incidenţa dispoziţiilor din Noul C. civ. (noul C. civ.) referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune, constată următoarele:

Între intimata RADEF şi recurenta S.C. A. S.R.L. s-a încheiat o promisiune de vânzare - cumpărare, autentificată la nr. x din 19 iulie 2012 la BNP E., având ca obiect activul Cinematograful C. situat în municipiul Baia Mare, str. x, cu preţul de 331.500 Euro.

Părţile au convenit ca preţul să se achite astfel: - 66.300 Euro cu titlu de avans, până la data de 25 iulie 2012, urmând ca restul de 265.200 Euro să se achite la data perfectării contractului de vânzare - cumpărare, dar nu mai târziu de data de 16 august 2012.

La data de 5 decembrie 2012 părţile au încheiat un act adiţional, autentificat la nr. 4596 la BNP F. convenind ca restul de preţ în cuantum de 265.200 Euro să se achite în baza facturii fiscale nr. x PJ din 5 decembrie 2012, în termen de 15 zile socotit de la data emiterii facturii.

De asemenea, în actul adiţional părţile au inserat şi clauza potrivit căreia obligaţiile contractuale asumate de intimata B. cu privire la obligaţia intabulării în cartea funciară a imobilului se translatează către S.C. A. S.R.L.; pe cale de consecinţă, aceasta din urmă se obliga ca, până la data de cel târziu 01.07.2013, să efectueze demersurile necesare pentru intabularea imobilului în cartea funciară. În ipoteza în care aceste demersuri nu sunt finalizate până la termenul de 01.07.2013, iar promitent - cumpărătoarei S.C. A. S.R.L. i se va părea necesar şi oportun, procedura judiciară pentru înscrierea imobilului în cartea funciară o va asocia acţiunii în constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului, ceea ce va avea ca efect şi înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, în baza sentinţei obţinute, în favoarea S.C. A. S.R.L.

Ca urmare a celor prevăzute la punctul precedent, B. nu mai are obligaţia de a efectua demersuri pentru intabularea imobilului în cartea funciară.

Întrucât contractul de vânzare - cumpărare nu s-a încheiat, la data de 19 iunie 2014 recurenta S.C. A. S.R.L. a formulat acţiunea având ca obiect admiterea cererii de intervenţie, principală, atât în principiu, cât şi pe fond, în sensul că a solicitat instanţei de judecată să constate că prin promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare şi actul adiţional la această promisiune, autentificat prin încheiere de autentificare nr. 4596 din data de 5 decembrie 2012, la Birou Notar Public "F.", intervenită între persoana juridică care avea dreptul de administrare în sens public, al dreptului administrativ, al imobilului din litigiu, clădire cu destinaţia cinematograf şi teren aferent intervenientul principal, adică recurenta, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu, şi să oblige pe pârâta B. să încheie contract de vânzare - cumpărare autentic, sau în caz contrar, să dispună pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic, prin care să se constate că prin vânzare - cumpărare intervenientul principal a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu; să dispună intabularea în cartea funciară corespunzătoare imobilului în favoarea societăţii comerciale interveniente principale, obligând reclamanta să sisteze lucrările cadastrale de intabulare a dreptului de proprietate în favoarea sa.

Potrivit dispoziţiilor art. 1669 alin. (1) Noul C. civ. (noul C. civ.) "Când una dintre părţile care au încheiat promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract, dacă toate celelalte condiţii de validitate sunt îndeplinite.

Aliniatul 2 al aceluiaşi articol stipulează în mod expres că dreptul la acţiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat.

În raport de dispoziţiile legale precitate, rezultă fără putinţă de tăgadă, că în raport de data stabilită în actul adiţional 01.07.2013, dată până la care recurenta trebuia să efectueze demersurile necesare înscrierii imobilului în cartea funciară, recurenta trebuia să introducă acţiunea înlăuntrul termenului de 6 luni, precitat, însă în cauză acţiunea s-a introdus la data de 19 iunie 2014, dată la care dreptul de a formula acţiune era prescris, cum în mod legal s-a reţinut în sentinţa tribunalului şi în decizia curţii de apel.

De asemenea, în acelaşi act adiţional recurenta şi intimata RADEF au inserat o clauză care stipulează expres că în situaţia în care demersurile de intabulare nu sunt finalizate până la termenul convenit, 01.07.2013 recurenta va formula o acţiune în constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului.

Această clauză trebuie interpretată în raport de dispoziţiile precitate ale art. 1669 alin. (1) noul C. civ. în sensul că chiar şi în situaţia în care demersurile legale referitoare la intabulare nu sunt finalizate până la 01.07.2013, recurenta urmează ca după această dată să introducă o acţiune în constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului, evident înlăuntrul termenului de prescripţie de 6 luni, adică până la data de 01.01.2014, însă acţiunea a fost introdusă abia la data de 19.06.2014, deci după împlinirea termenului de prescripţie.

Critica recurentei referitoare la faptul că unitatea administrativă teritorială Baia Mare (UAT Baia Mare) nu avea dreptul să invoce prescripţia întemeiată pe dispoziţiile art. 2512 alin. (3) noul C. civ., este nefondată deoarece, dimpotrivă acest aliniat stipulează expres că dispoziţiile sale sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripţiei ar fi în interesul statului sau al unităţilor sale teritoriale, adică exact cazul în speţă, în care autoritatea administrativ teritorială a invocat prescripţia.

Susţinerea recurentei că termenul de prescripţie nu a început să curgă deoarece contractul de vânzare-cumpărare în forma autentică nu s-a putut încheia "motivat de carenţele cadastrale ale proprietăţii ce formează obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare" este nelegală deoarece după cum s-a arătat mai sus părţile au convenit ca recurenta să introducă acţiune începând cu data de 01.07.2013 indiferent de finalizarea demersurilor intabulării.

Cu privire la întreruperea curgerii termenului de prescripţie potrivit dispoziţiilor art. 2537 şi 1538 noul C. civ., ca urmare a faptului că RADEF a achiesat la acţiunea recurentei prin răspunsurile la interogatoriu precum şi prin susţinerile din întâmpinarea formulată de RADEF în calitate de pârâtă în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Cluj, având ca obiect cererea UAT Baia Mare de obligare a pârâtei la predarea cinematografului, în sensul că RADEF confirma vânzarea imobilului Înalta Curte constată următoarele:

- potrivit art. 2537 noul C. civ. prescripţia se întrerupe printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaşterea, în orice mod a dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.

- dispoziţiile art. 2538 noul C. civ. stipulează că recunoaşterea se poate face unilateral sau convenţional şi poate fi expresă sau tacită.

În raport de dispoziţiile legale precitate se constată că în speţă Municipiul Baia Mare, cel în favoarea căruia curge prescripţia, nu numai că nu a făcut un act de executare sau de recunoaştere a dreptului de proprietate al recurentei asupra imobilului, ca urmare a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare invocată de recurentă, ba mai mult nici nu putea face un asemenea act deoarece nu era parte în convenţia încheiată de recurentă cu RADEF, astfel încât şi această critică este nefondată.

Referitor la pretinsa recunoaştere a dreptului de proprietate al recurentei de către RADEF în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Cluj având ca obiect cererea UAT Baia Mare de obligare a pârâtei la predarea cinematografului, Înalta Curte constată că recurenta nu precizează data la care, în opinia sa, s-ar împlini termenul de prescripţie şi nici data la care s-a făcut această recunoaştere, pentru a se putea verifica o eventuală incidenţă a întreruperii curgerii termenului de prescripţie, astfel încât şi aceste susţineri referitoare la întreruperea termenului de prescripţie sunt nefondate.

În ceea ce priveşte întreruperea cursului prescripţiei ca urmare a răspunsurilor la interogatoriu formulat de recurentă în cauză, trebuie menţionat faptul că interogatoriul este o probă care s-a administrat după introducerea acţiunii, adică după împlinirea termenului de prescripţie şi în consecinţă şi această susţinere privind întreruperea curgerii termenului de prescripţie este nefondată şi făcută pro cauza deoarece nu se putea întrerupe curgerea unui termen de prescripţie, termen care se împlinise deja la data introducerii acţiunii care evident că este anterioară administrării probei cu interogatoriu.

În fine critica referitoare la nemotivarea deciziei este, de asemenea, nefondată deoarece în considerente curtea de apel a precizat textele legale incidente referitoare la prescripţie şi a interpretat şi explicat în mod legal aplicarea lor ceea ce denotă nelegalitatea criticii formulată de recurentă.

În concluzie, motivele de recurs referitoare la incidenţa dispoziţiilor legale cu privire la prescripţie sunt nefondate şi în consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) noul C. proc. civ., urmează să se dispună respingerea recursului.

În raport de soluţia adoptată, şi anume aplicarea sau nu a dispoziţiilor art. 1669 alin. (2) noul C. proc. civ. în speţă, celelalte motive de recurs nu mai necesită a fi analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1444/2015 din 20 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2017.