Inadmissibility of recourse due to failure to meet statutory value threshold for foreign-currency credit clause disputes.

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea sub număr de dosar x/2015, reclamanţii A. şi B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii D. S.A., E. - Sucursala Focşani, F. prin mandatar D. S.A. şi E. S.A., constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la suportarea riscului valutar (prevăzute de art. 6.1.2, 6.1.3, 6.4), la dobândă (prevăzute de art. IV pct. 4.5). la comisioane abuzive (art. V-5.1 lit. b), precum şi cele prevăzute la pct. 8.6, 8.14., 8.13, din contractul de facilitate credit şi garanţie nr. x/17.03.2008, dar şi din actul adiţional nr. x/26.03.2013 pentru ultimul punct.

Au mai solicitat obligarea pârâţilor la îngheţarea cursului de schimb CHF/RON pentru calculul ratelor la cursul CHF/LEU din momentul încheierii contractului, curs ce să fie valabil până la finalizarea contractului.

De asemenea au solicitat obligarea pârâţilor la convertirea în RON a creditului la cursul de schimb CHF/LEU de la data acordării, precum şi la restituirea în RON a contravalorii comisionului de acordare prevăzut la art. V pct. 5.1 lit. b) în cuantum de 4580,75 RON, actualizat până la data plăţii efective.

Legat de dobândă reclamanţii solicită modificarea contractului de credit în sensul precizării faptului că dobânda curentă şi valoarea ratelor de credit pot fi modificate doar cu acordul ambelor părţi.

Prin sentinţa civilă nr. 28 din 7 aprilie 2016, Tribunalul Vrancea a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A., B. şi C. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 158/A din data de 19 iunie 2017, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanţii A., B. şi C. şi a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 28 din 7 aprilie 2016 a Tribunalului Vrancea, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi.

A constatat caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 5.1 lit. b) din contractual de credit nr. x/17.03.2008, referitoare la comisionul de acordare.

A obligat pe pârâtă să restituie reclamanţilor suma de 1.818,3 CHF percepută cu titlu de comision de acordare, reprezentând 2% din valoarea creditorului sau echivalentul în RON al acesteia calculate la cursul BNR de la data plăţii efective.

A respins, ca nefondate, celelalte capete de cerere din acţiunea principală.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii A., B. şi C. au declarat recurs, care a fost înregistrat la 1 februarie 2019 pe rolul secţiei I Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea nr. 619 din 21 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului formulat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 158/A din data de 19 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în favoarea secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub număr de dosar x/2019

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 18 octombrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La 15 noiembrie 2019, recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. au transmis la dosar punct de vedere la raport.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale precum dobânzile, penalităţile, fructele etc.

Totodată, dispoziţiile art. 99 alin. (1) teza I din C. proc. civ., prevăd următoarele:

"(1) Când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte", iar alin. (2) din acelaşi cod stipulează că "În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt."

Art. 101 din C. proc. civ. prevede că:

"(1) În cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii. (2) Aceeaşi valoare va fi avută în vedere şi în cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept".

Potrivit art. 460 alin. (2) C. proc. civ.:

"dacă prin aceeaşi hotărâre au soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală".

Prin raportare la aceste texte de lege, se constată că prin acţiunea introductivă s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze inserate în cadrul Contractului de facilitate credit şi garanţie nr. x/17.03.2008, dar şi în actul adiţional nr. x/26.03.2013, încheiate între părţile aflate în litigiu, cu consecinţa anulării acestor clauze.

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32), s-a reţinut că efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Astfel, hotărârilor pronunţate în apel anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, li se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013. Or, această ipoteză este aplicabilă şi în prezenta cauză, în condiţiile în care decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunţată la 19 iunie 2017, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017.

De asemenea, dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care instituie un prag valoric de 500.000 RON inclusiv sunt prorogate de la aplicare, astfel cum rezultă din prevederile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, modificate prin O.U.G. nr. 95/2016, conform cărora:

"dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019".

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, în condiţiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii C., A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 158/A din 19 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenţii-reclamanţi C., A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 158/A din 19 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2020.