Concession royalty claim fails as appeal declared perempted for inactivity.

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 30 mai 2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta Agenţia Domeniilor Statului, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dipună obligarea acesteia la restituirea sumei de 2.439.596,86 RON, reprezentând redevenţă achitată conform contractului de concesiune nr. x din 27 mai 2011, la plata sumei de 376.184,05 RON, constituind dobândă aferentă perioadei 27 iunie 2011 - 31 martie 2013 şi în continuare până la achitarea debitului, precum şi la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând prejudiciu constând în penalităţile de întârziere datorate pentru imposibilitatea de restituire a împrumuturilor contractate pentru achitarea redevenţei.

Faţă de deschiderea procedurii insolvenţei împotriva reclamantei, la termenul din 18 octombrie 2013 prima instanţă a dispus citarea acesteia prin administrator judiciar.

La 02 aprilie 2014, S.C. B. S.R.L. a formulat cerere de intervenţie principală, prin care a solicitat instanţei să constate stinse datoriile sale în cuantum de 2.284.640,14 RON faţă de pârâta A.D.S., ca efect al compensaţiei legale.

La 11 septembrie 2014 s-a depus de către C. cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L.

Prin sentinţa civilă nr. 6457 din 19 decembrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca rămas fără obiect primul capăt al cererii principale şi ca neîntemeiate pe celelalte două. De asemenea, a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantei formulată de intervenientul C. şi a anulat ca netimbrată cererea de intervenţie principală formulată de S.C. B. S.R.L. Tribunalul a obligat-o pe pârâta A.D.S. către reclamantă la plata sumei de 27.490,49 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru aferentă primului capăt de cerere.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, la 19 iunie 2015 S.C. A. S.R.L. a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate. Prin memoriul de apel, a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii capetelor de cerere 2 şi 3 din acţiunea introductivă, respectiv obligarea pârâtei A.D.S. la plata sumei reprezentând dobândă şi prejudiciu constând în penalităţi de întârziere, datorate pentru nerestituirea împrumuturilor contractate în vederea achitării redevenţei conform contractului de concesiune nr. x din din 27 mai 2011.

Prin încheierea din 09 noiembrie 2015, având în vedere că a intervenit achitarea debitului principal, curtea de apel a stabilit în sarcina apelantei-reclamante ca până la termenul acordat la 18 ianuarie 2016 să precizeze cuantumul dobânzii solicitate prin cel de-al doilea capăt de cerere al acţiunii introductive, începând de la 1 aprilie 2013 până la momentul plăţii, obligaţie căreia aceasta nu s-a conformat.

Urmare a celor anterior expuse, prin încheierea din 18 ianuarie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ. a dispus suspendarea judecării cauzei pentru neîndeplinirea de către apelanta-reclamantă a obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin încheierea din 09 noiembrie 2015.

Prin decizia civilă nr. 1813 A din 7 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia perimării căii ordinare de atac, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a constatat perimat apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar D. împotriva sentinţei civile nr. 6457 din 19 decembrie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, dată în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului, cu intervenienta în interes propriu S.C. B. S.R.L. şi cu intervenientul accesoriu C..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar D. Calea de atac a fost înregistrată sub acelaşi număr unic de dosar la 9 decembrie 2016 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În memoriul depus la dosar, recurenta nu a indicat niciunul dintre cazurle de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În motivare, a susţinut însă că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 418 alin. (3) C. proc. civ., care dispun că este suspendat cursul perimării câtă vreme partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Din această perspectivă, autoarea recursului a susţinut că în speţă era aplicabil textul legal evocat, întrucât a fost în imposibilitate de a se conforma dispoziţiilor stabilite în sarcina sa la termenul din 09 noiembrie 2015, în sensul de a indica modul de calcul al sumelor pretinse, în condiţiile în care cererea introductivă fusese promovată de S.C. A. S.R.L, prin administrator statutar C., reprezentat de E., iar demersurile administratorului judiciar pe lângă aceştia pentru a obţine informaţiile solicitate au rămas fără rezultat.

În acest sens, a arătat că a transmis către fostul administrator şi către societatea de avocatură menţionată adrese prin care a solicitat să-i fie puse la dispoziţie, conform art. 44 din Legea nr. 85/2006, actele şi informaţiile cerute de instanţă, dar că aceştia nu au răspuns demersurilor sale.

A mai arătat autoarea căii de atac că la termenul din 18 ianuarie 2016, la care s-a dispus suspendarea judecăţii, a adus la cunoştinţa instanţei cele anterior expuse şi a solicitat, faţă de refuzul administratorului statutar C. şi al E. de a-i pune la dispoziţie datele soliciate, să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ.

În considerarea celor expuse, recurenta a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii excepţiei perimării apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 6457 din 19 decembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2013.

Cererea de recurs formulată de reclamantă a fost comunicată intimatei-pârâte şi intimaţilor-intervenienţi la 14 decembrie 2016, care nu depus întâmpinări.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 28 martie 2017s-a dispus comunicarea către părţi a raportului, punându-li-se în vedere acestora în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La 17 aprilie 2017, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar D., a depus punct de vedere la raport, achiesând la concluziile acestuia.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Autoarea căii de atac nu a indicat în memoriul de recurs depus la dosar niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Cu toate acestea, având în vedere că aceasta a invocat greşita aplicare în speţă a dispoziţiilor art. 418 alin. (3) C. proc. civ., instanţa supremă impune concluzia că această critică se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care se referă la încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept procesual, caz de casare din a cărui perspectivă va fi analizat prezentul recurs.

Prin decizia recurată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a constatat perimat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar D. împotriva sentinţei civile nr. 6457 din 19 decembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca urmare a rămânerii în nelucrare a dosarului de la 18 ianuarie 2016, când instanţa, în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei pentru neîndeplinirea de către apelanta-reclamantă a obligaţiei stabilite în sarcina acesteia prin încheierea din 9 noiembrie 2015, respectiv pentru neprecizarea modului de calcul al sumelor solicitate prin cererea introductivă.

Potrivit art. 418 alin. (3) C. proc. civ., "perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege."

În susţinerea criticii mai sus expuse, vizând nesocotirea de către instanţa de apel a textului legal precitat, recurenta a arătat că la termenul din 18 ianuarie 2016, când s-a dispus suspendarea judecăţii pricinii, a adus la cunoştinţa instanţei demersurile efectuate pentru a se conforma dispoziţiei de a preciza cunatumul dobânzilor şi a solicitat, faţă de refuzul administratorului statutar C. şi al E. de a-i pune la dispoziţie datele solicitate, să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., potrivit cărora, atunci când se arată că un înscris necesar soluţionării procesului se află în posesia unui terţ, acesta va putea fi citat ca martor, punându-i-se în vedere să aducă înscrisul în instanţă.

Chiar susţinerile autoarei mai sus expuse, confirmate de consemnările cuprinse în practicaua deciziei atacate, relevă împrejurarea că la termenul la care apelul a fost reţinut în pronunţare asupra incidentului perimării, reclamanta, deşi reprezentată de apărător, a formulat apărări exclusiv vizând suspendarea judecăţii cauzei, solicitând chiar acordarea unui nou termen în cauză pentru a-şi îndeplini obligaţia impusă în sarcina sa prin încheierea din 9 noiembrie 2015.

Se constată, astfel, că apărările apelantei prin reprezentat nu au vizat incidentul perimării, ci suspendarea judecării cauzei în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate."

Este adevărat că la termenul din 18 ianuarie 2016, când s-a dispus măsura suspendării judecăţii, administratorul judiciar D. al apelantei a depus la dosar 2 înscrisuri, un borderou de corespondenţă şi o adresă emisă către administratorul statutar C. şi E., pentru a se putea conforma obligaţiei stabilite în sarcina sa prin încheierea din 9 noiembrie 2015, dar acestea nu fac dovada refuzului destinatarilor adresei de a răspunde solicitării.

Totodată, conţinutul adresei aflate la dosarul de apel este atât de ambiguu, încât nu permite identificarea a ceea ce s-a solicitat în realitate.

De altfel, un singur demers a fost efectuat în sensul arătat într-un interval de două luni - 9 noiembrie 2015 - 8 ianuarie 2016, care nici măcar nu indică faptul că administratorul judiciar nu ar fi în posesia actelor care i-ar permite cuantificarea dobânzilor pentru intervalul indicat de instanţă, şi acesta adresat doar către administratorul statutar şi avocaţii acestuia, nu şi către autorităţi, care ar fi putut fi în posesia bilanţurilor contabile ale societăţii din care s-ar fi putut extrage datele necesare, iar acest fapt nu este de natură să dovedească diligenţa recurentei, prin administrator judiciar şi nici împiedicarea acesteia de a se conforma dispoziţiei instanţei care a atras suspendarea judecăţii.

Astfel, se constată că apelanta nu a cerut să se constate suspendarea cursului perimării şi că în speţă nici nu erau îndeplinite condiţiile impuse de art. art. 418 alin. (3) C. proc. civ., pentru a se face aplicarea textului legal, în contextul în care apelanta nu a dovedit că a fost împiedicată să stăruie în judecată din motive temeinic justificate, iar în cauză nu operează vreun caz special de suspendare legală a perimării.

De asemenea, verificarea actelor dosarului relevă că ulterior suspendării judecăţii apelanta-reclamantă nu a solicitat repunerea cauzei pe rol şi nici nu a atacat cu recurs încheierea de suspendare, lipsa sa de diligenţă fiind astfel neechivocă şi antrenând în mod judicios aplicarea sancţiunii perimării apelului.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte constată că decizia civilă este legală, iar motivul invocat de recurentă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu justifică măsura casării sale, astfel încât, în temeiul art. 493 alin. (6) şi al art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar D., împotriva deciziei civile nr. 1813 A din 07 noiembrie 2016, pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2017.