Cassation admissibility for enforcement orders: illegality of appeal against appeal on enforcement execution and non-payment of stamp duty

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia la executare înregistrată 19 mai 2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti sub nr. x/2014, reclamanta-creditoare S.C. A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâta-debitoare B., cerere de autorizare a creditorului să aducă la îndeplinire titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 9793 din 27 decembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2010, definitivă şi irevocabilă, respectiv de desfiinţare a construcţiilor edificate pe terenul situat în Municipiul Bucureşti, str. x.

Prin încheierea din 23 martie 2015, Judecătoria Sector 3 Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată, în sensul autorizării creditoarei S.C. A. S.R.L. să desfiinţeze construcţiile edificate de pârâta-debitoare pe terenul proprietatea sa din Bucureşti, str. x, astfel cum s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 9793 din 27 decembrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Încheierea din 23 martie 2015, dată în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, a fost rectificată prin încheierile din 11 mai 2015 şi 12 iunie 2015, pronunţate în acelaşi dosar.

Împotriva încheierii din 23 martie 2015, pârâta-debitoare B. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 4063 A din 30 octombrie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Împotriva deciziei tribunalului, pârâta-debitoare a declarat recurs, care a fost respins ca inadmisibil prin decizia civilă nr. 667R/2016 din 09 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Împotriva acestei din urmă decizii, petenta a declarat recurs.

Autoarea căii de atac nu a indicat în memoriul de recurs niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În motivare, a susţinut că prin hotărârea atacată instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra întocmirii dosarelor de executare cu încălcarea art. 25 C. proc. civ.. De asemenea, a susţinut că între actele de executare nu se regăseşte decizia nr. 3297 din 18 decembrie 2012 şi că sentinţa civilă nr. 9793 din 27 decembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Sector 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2010 nu este o hotărâre definitivă şi nici executorie.

A mai arătat autoarea că în apel (în faţa tribunalului) reclamanta a modificat temeiul de drept al cererii, respectiv dispoziţiile Legii nr. 50/1991, înlocuindu-l cu prevederile art. 580 şi art. 903 C. proc. civ.

Totodată, a susţinut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 25, art. 373 alin. (1) şi art. 391 C. proc. civ.

La 16 decembrie 2016, cererea de recurs a fost comunicată intimatei, care la 19 ianuarie 2017 a depus întâmpinare, prin care, în baza art. 460 C. proc. civ., a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.

La 30 ianuarie 2017, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul de recurs, întâmpinarea i-a fost comunicată recurentei, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, soluţia preconizată fiind în principal aceea de anulare a recursului conform art. 493 alin. (5) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că cererea de recurs nu îndeplineşte condiţiile de formă extrinseci, neavând anexată dovada achitării taxei judiciare de timbru, stabilită în sarcina sa potrivit art. 25 alin. (2) lit. 1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 28 martie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la file x recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la 3 aprilie 2017.

La 13 aprilie 2017, recurenta a depus punct de vedere la raport, în cuprinsul căruia a susţinut că sentinţa civilă nr. 9793 din 27 decembrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat. Anexat punctului de vedere, autoarea a depus motivele de recurs formulate împotriva sentinţei evocate.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a căii extraordinare de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită, Înalta Curte reţine că recursul de faţă este inadmisibil în considerarea următoarelor:

Admisibilitatea căii de atac a recursului se raportează cu prioritate la obiectul cererii deduse judecăţii, care în speţă vizează o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 904 C. proc. civ. privind autorizarea creditorului de a îndeplini pe cheltuiala debitorului obligaţia de a face stabilită în sarcina acestuia din urmă printr-un titlu executoriu, ca urmare a neîndeplinirii acestei obligaţii benevol şi nici în cadrul executării silite pornite de creditor prin acordarea de eficienţă somaţiei transmise prin executor judecătoresc.

Potrivit art. 904 C. proc. civ., "dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face cuprinsă într-un titlu executoriu în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare, prin încheiere executorie, dată cu citarea părţilor, să o îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane pe cheltuiala debitorului."

Încheierea din 23 martie 2015 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, dată în aplicarea prevederilor art. 903 şi 904 C. proc. civ., constituie un act procedural de continuare a executării silite începute în dosarul execuţional nr. x/2013 al C..

Conform art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare, cei interesaţi sau vătămaţi prin executare poate face contestaţie.

De asemenea, art. 718 alin. (1) din acelaşi Cod prevede că hotărârea pronunţată în contestaţia la executare poate fi atacată numai cu apel.

Astfel, deşi C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 nu prevede expres o cale de atac împotriva categoriei de încheieri în care se încadrează hotărârea primei instanţe în speţă, este neîndoielnic faptul că aceasta are regimul unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în legătură cu executarea silită a unui titlu executoriu.

Pe cale de consecinţă, reţinând această calificare a încheierii pronunţate, în absenţa unei norme legale speciale referitoare la regimul juridic al căilor de atac incidente în speţă, instanţa supremă impune concluzia că în cauză este aplicabil principiul de analogia legis care se deduce din examinarea dispoziţiilor art. 5 alin. (3) teza a III-a C. proc. civ., ceea ce presupune că hotărârea dată de instanţa de executare în legătură cu o executare în curs urmează soarta tuturor celorlalte hotărâri pronunţate de instanţa de executare şi în consecinţă este supusă numai apelului, în conformitate cu dispoziţiile art. 718 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, decizia civilă nr. 4063 A din 30 octombrie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a fost soluţionat apelul declarat de pârâta-debitoare împotriva acestei încheieri, nu era susceptibilă de a fi cenzurată în calea de atac a recursului, astfel cum s-a şi reţinut prin decizia civilă nr. 667R/2016 din 9 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, definitivă, ce formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac.

Sintetizând, hotărârea atacată în recursul pendinte a fost pronunţată în calea de atac a recursului îndreptată împotriva unei hotărâri date în soluţionarea apelului declarat împotriva încheierii pronunţate într-o cerere formulată în procedura executării silite directe.

Conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Cum prezentul recurs are ca obiect o hotărâre pronunţată la rândul său în calea extraordinară de atac a recursului, care este definitivă şi nu se înscrie în categoria celor enumerate de textul legal precitat ca fiind susceptibile de a fi cenzurate în recurs, Înalta Curte reţine că prezenta cale de atac este inadmisibilă, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

Analizând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate chestiunea prealabilă a timbrajului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Prin rezoluţia de primire a dosarului s-a constatat că recurenta nu a anexat cererii înscrisuri în susţinere dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, conform art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 şi împuternicirea avocaţială a avocatului semnatar al cererii de recurs, D..

La 29 noiembrie 2016, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar, recurentei i-a fost comunicată necesitatea complinirii lipsurilor menţionate, fără ca aceasta să se conformeze.

Recursul va fi anulat ca netimbrat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Articolul 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru statuează principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice şi se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Dispoziţiile art. 32 ale anterior evocatului act normativ prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancţiunea nulităţii.

Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., respectiv sub sancţiunea anulării cererii, obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

În speţă, se constată că recursul nu a fost timbrat anticipat şi că recurenta nu s-a conformat obligaţiei ce-i revenea, deşi i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru, aşa cum rezultă din dovada de înmânare existentă la dosarului de recurs.

De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau în considerarea obiectului - de la obligaţia timbrării.

Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina cererile cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 667R/2016 din 09 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2017.