Recourse inadmissibility of monetary claim below statutory threshold despite civil liability and res judicata arguments

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 martie 2013 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, secţia Civilă sub nr. x/2013, reclamanţii A. şi B. i-au chemat în judecată pe pârâţii C., D., E. şi F., solicitând ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, instanţa să constate că prin sentinţa civilă nr. 3735/2011 din 09 martie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, secţia Civilă, dată în dosarul nr. x/2008, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29 mai 2007 la B.N.P. G. şi să-i oblige pe pârâţi în solidar la restituirea sumei de 118.000 euro, reprezentând echivalentul a 2.000 mp teren ce au făcut obiectul contractului menţionat.

Prin sentinţa civilă nr. 11565/2013 din 22 august 2013, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia Civilă a admis excepţia propriei necompetenţe materiale, invocată de pârâţi prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată la 03 octombrie 2013 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia Civilă sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 100/2015 din 16 februarie 2015, Tribunalul Cluj, secţia Civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului D. şi a respins cererea de chemare în judecată faţă de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepţiile lipsei calităţii procesuale a pârâtei E. şi inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâţii C., E. şi D.. A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. împotriva pârâtei C. şi, în consecinţă, a obligat-o pe această pârâtă să plătească reclamanţilor suma de 95.780 euro în echivalent în RON la cursul B.N.R. din data plăţii. A respins acţiunea îndreptată împotriva pârâtelor F. şi E. şi a obligat-o pe pârâta C. să plătească reclamanţilor suma de 8.406 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale, iar pe reclamanţi, în solidar, la plata sumei de 1.500 RON, cu acelaşi titlu, în favoarea pârâtei F.. A respins cererea pârâţilor D. şi E. de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, pârâta C. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1599/A/2016 din 17 iunie 2016, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis în parte apelul şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 100/2015 din 16 februarie 2015 a Tribunalului Cluj, secţia Civilă, în sensul că a obligat-o pe pârâta C. la plata sumei de 259.892,10 RON către reclamanţii A. şi B.. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. De asemenea, i-a obligat pe intimaţii reclamanţi să-i plătească apelantei-pârâte suma de 4.165 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în apel şi intimatei-pârâte F. suma de 193 RON cu acelaşi titlu. Totodată, i-a obligat pe intimaţii-reclamanţi la plata sumei de 740,78 RON cheltuieli de judecată parţiale în favoarea Statului Român, diferenţa de 1.178,36 RON, reprezentând ajutor public judiciar acordat apelantei, rămânând în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanţii A. şi B., cât şi pârâta C..

Cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr unic de dosar la 24 august 2016 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În memoriul depus la dosar, recurenţii-reclamanţi A. şi B. au indicat cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În motivare, au susţinut că decizia recurată cuprinde argumente contradictorii, întrucât la stabilirea valorii de circulaţie a suprafeţei de 2.000 mp de teren instanţa a avut în vedere doar valoarea subevaluată consemnată în răspunsul experţilor la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză tehnică.

Au mai arătat că valoarea redusă a terenului este consecinţa împrejurării că experţii s-au bazat exclusiv pe informaţiile oferite de pârâţi, iar ofertele de vânzare pe care ei le-au depus au fost ignorate.

De asemenea, recurenţii-reclamanţi au susţinut că le-a fost încălcat dreptul la apărare prin faptul că instanţa, încuviinţându-le obiecţiunile la raportul de expertiză administrat în cauză, nu a revenit cu adresă către comisia de experţi pentru lămuriri suplimentare.

În considerarea celor expuse, autorii au solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă C. a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

În motivare, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (7) C. proc. civ., autoarea a susţinut că instanţele de fond au ignorat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 3735/2011 din 09 martie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, secţia Civilă, dată în dosarul nr. x/2008, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29 mai 2007 la B.N.P. G. în ceea ce priveşte suprafaţa de 2.000 mp de teren.

În acest sens, a susţinut că prin hotărârea evocată, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 4959/R/2012 a Curţii de Apel Cluj, reclamanţilor le-a fost respinsă cererea de chemare în garanţie întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, astfel că există îndeplinită condiţia triplei identităţi - de părţi, cauză şi obiect - între prezentul litigiu şi cel soluţionat în mod irevocabil.

A mai precizat recurenta-pârâtă că acţiunea ce formează obiectul prezentului litigiu are ca temei răspundere civilă delictuală, iar cererea de chemare în garanţie, deşi a avut iniţial ca temei de drept răspunderea decurgând din contract, ulterior a fost modificată, în realitate ambele cereri fiind fondate pe dispoziţiile art. 998-999 din C. civ. de la 1864.

De asemenea, a subliniat că părţile nu au drept de opţiune între acţiunea în răspundere civilă contractuală şi delictuală.

În final, a conchis că excepţia autorităţii de lucru judecat a fost în mod greşit respinsă de instanţele de fond.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 3 şi 8 din Decretul nr. 167/1958 în materia prescripţiei şi ale art. 998-999 în materia răspunderii civile delictuale.

Astfel, a susţinut că instanţele de fond în mod eronat au reţinut că termenul de prescripţie al acţiunii în daune promovate de reclamanţi a început să curgă de la pronunţarea deciziei nr. 4959/R/2012 a Curţii de Apel Cluj, întrucât numai ulterior constatării în mod irevocabil a nulităţii absolute parţiale a contractului părţile au putut cunoaşte vinovaţii de încheierea contractului cu nesocotirea condiţiilor de validitate.

În susţinerea acestei opinii, autoarea a arătat că reclamanţii au cunoscut situaţia reală a suprafeţei de teren cumpărate, întrucât au intrat efectiv în posesia ei încă de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare, la 29 mai 2007.

În considerarea celor expuse, raportat la dispoziţiile art. 3 şi 8 din Decretul nr. 157/1958, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, având în vedere că aceasta s-a împlinit la 29 mai 2010, iar acţiunea introductivă ce face obiectul prezentului dosar a fost promovată la 7 martie 2013.

Un argument în plus evocat de recurenta-pârâtă în sensul că reclamanţii au cunoscut lipsa suprafeţei de 2.000 mp de teren din totalul celor 3.600 mp înstrăinaţi prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/29.05.2007 la B.N.P. G., este împrejurarea că aceştia au formulat cerere de chemare în garanţie, prin care au solicitat obligarea pârâţilor la plata contravalorii acestei suprafeţe, cerere care le-a fost respinsă irevocabil, aşa cum s-a mai arătat în precedent.

O altă critică dezvoltată de această recurentă subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii prin reţinerea răspunderii civile delictuale, respectiv a art. 998-999 din C. civ. de la 1964, ca şi temei de drept al acţiunii introductive, în opinia sa fiind incidentă răspunderea contractuală.

Astfel, a arătat că în practica judiciară s-a stabilit că creditorul nu are drept de opţiune între acţiunea contractuală şi acţiunea delictuală, întrucât recunoaşterea posibilităţii creditorului contractual de a recurge la acţiunea în răspundere civilă delictuală, încălcând domeniul răspunderii contractuale speciale, are semnificaţia nesocotirii legii şi a voinţei comune a pârtilor contractante.

În considerarea celor anterior expuse, recurenta-pârâtă a solicitat în principal casarea deciziei recurate şi respingerea acţiunii introductive ca inadmisibilă, iar în subsidiar casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Prin întâmpinare, recurenţii-reclamanţi au solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de pârâta C., cu cheltuieli de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 15 noiembrie 2016, dar aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, soluţia preconizată fiind în sensul că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 07 martie 2017, în urma analizării raportului în completul de filtru, acesta a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că în termen de 10 zile de la comunicare puteau să depună puncte de vedere la raport, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Niciunul dintre recurenţi nu a formulat punct de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, chestiune a cărei soluţionare face de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce succed:

În mod prioritar, se reţine că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat şi la nivel constituţional, fiind înscris în art. 129 din Constituţie, care prevede dreptul părţilor şi al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

În speţa dedusă judecăţii, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C., D., E. şi F., să se constate că prin sentinţa civilă nr. 3735/2011 din 09 martie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, secţia Civilă a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29 mai 2007 la B.N.P. G. şi să fie obligaţi pârâţii, în solidar, să le restituie suma de 118.000 euro, reprezentând echivalentul a 2.000 mp teren ce au făcut obiectul contractului menţionat.

Pentru verificarea admisibilităţii recursului pendinte, urmează a se avea în vedere obiectul acţiunii deduse judecăţii, care în speţă vizează pretenţii în sumă de 118.000 euro, echivalentul a 513.583 RON, calculat la cursul B.N.R. din 07 martie 2013, de 4.3524 RON pentru 1 EURO.

Pretenţiile în litigiu reprezintă contravaloarea suprafeţei de 2.000 mp din terenul în suprafaţă totală de 3.600 mp ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută parţială a fost constatată prin sentinţa civilă nr. 3735/2011 din 09 martie 2011, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, secţia Civilă în dosarul nr. x/2008, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 4959/R/2012 a Curţii de Apel Cluj.

Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv."

Totodată, în conformitate cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, modificată prin O.U.G. nr. 62/2015 şi O.U.G. nr. 95/2016, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (…), precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Astfel, raportând normele legale precitate la valoarea de 513.583 RON a pretenţiilor deduse judecăţii de reclamanţi prin acţiunea introductivă, Înalta Curte impune concluzia că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, constituind una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este de notorietate că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5), raportat la art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi A. şi B. şi de recurenta-pârâtă C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi A. şi B. şi de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 1599/A/2016 din 17 iunie 2016, pronunţată Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2017.