Jurisdiction over 1989 revolution compensation claims: administrative vs. civil section and plaintiff's domicile under Law 341/2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 august 2016 pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă sub nr. x/2016, reclamantul A. l-a chemat în judecată pe pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în Perioada 1945-1989, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să fie obligat pârâtul să-i elibereze un certificat de luptător în revoluţia Română din decembrie 1989, având în vedere că a participat în mod activ la evenimentele din decembrie 1989.

În drept, autorul a invocat prevederile Legii nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977.

Prin sentinţa civilă nr. 1/C/2017 din 16 ianuarie 2017, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis excepţia propriei necompetenţe materiale şi teritoriale, invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că cererea dedusă judecăţii este una în obligaţie de a face, neevaluabilă în bani, care, potrivit art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., atrage competenţa materială a judecătoriei. În ceea ce priveşte competenţa teriorială, instanţa iniţial învestită a notat că aceasta revine instanţei în a cărei circumscripţie se regăseşte sediul pârâtului, care în speţă se află situat în municipiul Bucureşti în sectorul 1.

Urmare a declinării, la 15 februarie 2017 cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 1809/2017 din 22 martie 2017, instanţa de declinare a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî în acest sens, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, verificându-şi propria competenţă în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a dat eficienţă dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 341/2004, potrivit cărora, prin derogare de la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile legate de aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, în care acţiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989 sau Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989, se soluţionează, în fond, de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar în recurs de secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, această instanţă a notat că prin cererea formulată la 3 iunie 2016, reclamantul A., domiciliat în judeţul Bihor a introdus o acţiune pe rolul Tribunalului Bihor, competent în raport cu domiciliul său, conform art. 111 coroborat cu art. 116 C. proc. civ., dispoziţii legale în considerarea cărora a apreciat că din punct de vedere teritorial competenţa de soluţionare a cauzei aparţine acestei din urmă instanţe.

Faţă de împrejurarea că Tribunalul Bihor, la rândul său, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea sa, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în temeiul art. 133 pct. 2 şi art. 134 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

La 15 mai 2017, conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă şi Tribunalul Bihor, secţia Civilă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind în favoarea Tribunalului Bihor, secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru considerentele ce succed:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din punct de vedere material, instanţa supremă reţine că, prin raportare la obiectul acţiunii deduse judecăţii şi la calitatea părţilor în litigiu, cauza este guvernată de art. 26 din Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977.

Articolul 26 a fost introdus de art. V din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 12 februarie 2013 şi este incident în cauză raportat la data promovării acţiunii, respectiv 3 august 2016.

Norma legală evocată statuează că, "prin derogare de la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile legate de aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, în care acţiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989 sau Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989, se soluţionează, în fond, de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar în recurs, de secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel."

Or, cum în speţă sunt întrunite atât condiţia privind obiectul litigiului, cât şi cea privind persoana pârâtei, rezultă fără echivoc că prevederile legale menţionate, având caracter imperativ, de ordine publică, reglementează competenţa material funcţională în cauză.

Din această perspectivă, respectiv faţă de faptul că litigiul este guvernat de o normă de competenţă specială, de ordine publică, se reţine că în mod corect Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia Civilă, în aplicarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., a invocat din oficiu necompetenţa sa materială la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei din punct de vedere material funcţional în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Înalta Curte reţine că regula generală în materie, care se aplică ori de câte ori nu este aplicabilă o altă regulă, este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată, reţine incidenţa în speţă a prevederilor art. 111 din acelaşi Cod, potrivit căruia "cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului."

Raportând textul legal precitat la persoana pârâtului în speţă - Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în Perioada 1945-1989 -, persoană juridică de drept public, instanţa supremă impune concluzia că, în cauză, competenţa teritorială este una alternativă, reglementată de norme de ordine privată.

Pe cale de consecinţă, văzând dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, se reţine că în speţă reclamantul şi-a exprimat dreptul de opţiune prin învestirea Tribunalului Bihor cu acţiunea introductivă de instanţă, caz în care excepţia de necompetenţă teritorială nu putea fi invocată din oficiu de instanţă.

În plus, se reţine şi că art. 130 alin. (3) C. proc. civ. impune că "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Or, aşa cum s-a arătat în precedent, fiind vorba despre o normă de competenţă teritorială relativă, prevăzută de art. 111 C. proc. civ., nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât şi numai până la prima zi de înfăţişare, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., ceea ce în speţă nu s-a realizat; în acest context, cu atât mai puţin această excepţie ar fi putut fi invocată din oficiu, întrucât, o dată exercitat dreptul de alegere a instanţei, conform art. 116 C. proc. civ., competenţa teritorială a rămas câştigată în favoarea instanţei iniţial învestite.

Faţă de considerentele reţinute, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte, urmează să stabilească competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2017.